Anca GOJA - Poemele săptămânii - nr. 39 / 16 noiembrie, 2020
Anca GOJA (n. 1978, Baia Mare) este o scriitoare și ziaristă, care a debutat cu proză scurtă, publicând până acum volumele: 360 de grade (Ed. „Paralela 45”, 2018), Fabrica de fericire (Ed. „Școala Ardeleană”, 2016) și Zăpadă neagră și alte povestiri (Ed. „Tracus Arte”, 2014). A absolvit câteva ateliere de scriere creativă, organizate de Revista de povestiri. Este prezentă cu texte în antologiile Cartea copilăriilor și Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism volume coordonate de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță (Ed. Polirom, col. Egografii).
Recent, Anca Goja a făcut trecerea și spre poezie, contrar multor poeți care au parcurs drumul invers, dinspre poezie spre proză. Poeme existențialiste, în care poeta se caută, se confruntă cu orașul, cu oamenii, cu poezia pentru a-și configura mai sigur profilul interior, poeme de dragoste, în care bărbatul iubit, așteptat sau pierdut, capătă și el profilul unei oglinzi.
Premiul revistei „OPT motive” la Concursul Național de Poezie TRADEM, ediția a XLII-a, 2020, organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova.
Eu sunt femeia
Eu sunt femeia care ascultă vocile orașului
înainte ca el să se trezească.
Eu sunt femeia al cărei suflet uruie
dar care nu știe să se facă auzită.
Pagini întregi de litere fără sens
împart locuitorilor orașului
ei îmi zâmbesc și dau din cap cu înțelegere
apoi le aruncă în primul coș de gunoi.
De la o vreme am căpătat faima
pe care doar nebunul orașului
o are.
Eu sunt femeia în urma căreia nu rămâne nimic
care nu a zidit o casă care nu a născut un copil
și pe ai cărei pomi sădiți i-a măcinat boala.
Eu sunt femeia care a crezut în baloane de săpun
care a strigat pe străzi lozinci
și a agitat drapelul pe deasupra mulțimilor revoltate
eu sunt femeia care a crezut
că politica poate fi ștearsă de mizerie
ca un bibelou din vitrina bunicii.
Eu sunt femeia pe care viața a scuturat-o
până când visurile ei au căzut pe caldarâm
cu zgomot de sticlă spartă.
Eu sunt femeia care și-a dorit
mereu locul întâi și care
a rămas în mijlocul plutonului
ca un fir de iarbă în gazonul
din parcul central.
Realitate paralelă
Îmi construiesc în minte o realitate paralelă
la fel cum îmi mobilez livingul.
o iubire proaspătă
face cât un fotoliu din piele ecologică
creierul absoarbe lumina oranj
și o transformă în gesturi de afecțiune
uneori realitatea dă cu ușa de perete
atunci bat clopotele bisericii de peste drum
aerul din camera portocalie tremură
și în relația noastră apare prima fisură
criza e imposibil de preîntâmpinat
la fel ca tine, clopotele sunt imprevizibile
nu pot să fac altceva
decât să aștept ca seismul să treacă
frunzele plantelor din living să încremenească
noi să ne dezlănțuim în fotoliu.
Votca e nectarul poeților
Votca e nectarul poeților, nu al prozatorilor
îmi spunea odată un scriitor trecut prin viață
cu o sticlă de alcool poți să scrii o poezie proaspătă
cu versuri precum clopoțeii de vânt
pe care ghena să nu le înghită a doua zi dimineață
alcoolul nu îți e de niciun folos când scrii o pagină de roman
personajele vor umbla clătinându-se printre rânduri
fără să-și găsească rostul.
Stau înfiptă pe canapeaua din camera mea aștept
soarele să alunece înspre linia orizontului lumina
să cadă în felii peste ghiveciul cu floarea ofilită
din rădăcina ei uscată să înmugurească versul
un singur vers perfect despre moarte
pe care niciun poet nu l-a scris până acum.
Golesc pahar după pahar înghit un îngeraș după altul
țipetele lor infernale nu mă lasă să gândesc
soarele apune felia de lumină se culcă cuminte peste planta veștedă
și tace precum un pustnic în vârf de stâncă
sunt mii de ani de când oamenii tremură ca frunzele în fața sfârșitului
totul despre moarte a fost spus.
Noi ne ducem, lumina rămâne.
Râul din cer
Când un bărbat pleacă și altul vine în viața mea
e ca atunci când pe râul poluat cu ape de mină din orașul meu
plutesc rațe sălbatice
până când încep să-mi imaginez că sunt una dintre ele
nu durează mai mult decât o clipă
la fel de scurtă ca momentul acela când noi ne priveam în ochi
și tu vedeai ițindu-se sub pleoapa mea o lacrimă
atunci spuneai repede o glumă - ceva stupid
pe care memoria mea nu reușea să îl rețină
ochiul se usca brusc iar picătura rebelă de apă
se vărsa în râul din cer cu mii de rațe multicolore pe care
doar cei cu bolovani pe suflet pot să le audă.
Dacă vom avea noroc
Poate că dacă mă uit mult și foarte atent în colțul
unde lumina becului de pe stradă nu bate
ochii mei vor putea să vadă dincolo de lucruri.
În jurul meu cad mucurile de țigară aprinse
ale vecinilor de deasupra
și parcă fiecare poartă în el gândurile încâlcite ale zilei
plictiseala unei zile de muncă la un job de rahat
exasperarea tatălui care nu se mai înțelege
cu copilul lui adolescent
cearta femeii cu soțul ei întors de scurtă vreme de pe un șantier
din Franța – luna de miere s-a încheiat.
În vișinul din fața ferestrei cineva a aruncat o pungă de plastic
strălucește în lumina becului ca o comoară
mucurile aprinse continuă să cadă în jurul meu
ca niște stele aflate la capătul existenței
dimineață, jarul lor va aprinde un colț de cer
dacă vom avea noroc, bolta se va prăbuși peste noi
cu zgomotul infernal al mașinilor de gunoi.
Două rânduri la beție
Trecem prin anotimpuri călare pe carusel
fiecare zi seamănă cu cealaltă
fiecare noapte e o gaură neagră
din care ne luptăm să ne smulgem la ivirea zorilor
dimineață e atunci când ne spălăm pe dinți
seară e atunci când ne spălăm pe dinți
între timp vecina de deasupra
aruncă pâine udă pentru porumbei
pâinea cade cu zgomot pe terasă
pisica pornește în viteză spre geam
să urmărească filmul cu păsările
cu aceeași uimire cu care tu mă privești
atunci când fac lucruri mici prin casă
iubirea noastră e ca o pagină căzută
în spatele dulapului uitată regăsită
cândva am scris nu mai mult de două rânduri
la beție
acum citim același lucru înțelegem diferit
descoperim bulversați detalii
pe care am fi putut să le vedem a doua zi
dacă a doua zi ar fi existat
de atunci caruselul a făcut câteva ture
noi am rămas aceiași
am întețit vizitele la farmacie
numărăm fire albe
stăm mai mult pe acasă
ne privim cu ochi mai triști
adunăm cuvânt lângă cuvânt
pe pagina vag îngălbenită.
Am râs de moarte și moartea a făcut doi pași înapoi
Am invocat boala și boala a venit
ca o armată disciplinată peste o țară
lăsată de izbeliște
nu m-am împotrivit. Am lăsat-o
să-și savureze victoria
în trupul meu aproape leșinat.
Simțeam răcoarea nopții
mângâindu-mi pielea udă de sudoare
simțeam sânul moale de abia tresărind
peste bătăile inimii
durerea - un obstacol
în fața unui cal de curse epuizat
dar care simte totuși pintenii jocheului
împungându-i burta cu putere.
Alergam spre el cu disperarea
celui care știe că nu are nimic de pierdut
mă opinteam într-o ultimă zvâcnire
față în față cu moartea
simțeam cum puterea îmi inundă venele
cum îmi regăsesc o urmă de demnitate
și o jumătate de zâmbet satisfăcut
îmi schimbă radical fizionomia
în mijlocul saltului
deasupra obstacolului
am scuipat generalul în față
am râs de moarte
și moartea a făcut doi pași înapoi.
Visul
Azi noapte am avut un coșmar
se făcea că nu puteam să merg
picioarele de plumb nu le puteam desprinde de pământ
le târâiam după mine ca pe niște tancuri
apoi m-am trezit suspinând și am simțit
mângâierea plăpumii pe picioare
dar ele îmi păreau la fel de grele
am stat așa, în mângâierea aceea aproape erotică,
gândindu-mă la tine,
până când am adormit din nou
și m-am văzut la capătul unei străzi aurii
în fața mea răsărea soarele
era galben și roșu și oranj
bătea o adiere proaspătă
strada era pustie cum nu o mai văzusem niciodată
în case oamenii dormeau
aproape le auzeam respirația
am vrut să înaintez
dar picioarele refuzau să mă asculte
atunci m-am așezat pe caldarâm
și am început să plâng
de acum nu voi mai putea ajunge la tine
nici măcar în vis.
Anca GOJA
(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)
PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.
Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.
Crenguța SANDU aborbează teme urbane, fiind în mod evident preocupată de comunicarea dintre personaje, de convențiile acestei zone. Detalii, narator care vorbește doar despre sine, despre ceea ce observă, despre ceea ce crede - asta veți găsi în povestirea de săptămâna aceasta, care, în plus, aduce o viziune feminină, plăcută prin tema turistică.
OPTm
Zoe, fii barbată! Coduri de gen în cultura României contemporane
volum colectiv, coordonat de Mihaela Ursa Ed. Paralela 45, 2019
Recomandată de Catrinel POPA
Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA
ALDULESCU: Cea mai veche și cea mai nouă ediție
Doina Ruști & Bogdan Tănase, despre ficțiune, la Cultura în direct, Muzeul Literaturii
Elena Medel (Córdoba, 1985) – Las Maravillas (Minunile)
Cartea este debutul Elenei Medel în proză și este o privire asupra ultimelor decade din istoria Spaniei și asupra vieții a două muncitoare. Elena Medel este în același timp poetă și directoare editorială la La Bella Varsovia. Ce înseamnă familia și ce înseamnă banii, se întreabă autoarea. Ce se întâmplă când o mamă nu are grijă de copilul ei și invers? Am fi fost altfel dacă ne-am fi născut în alt loc sau timp sau corp? Două femei: María și Alicia repetă același drum, la o diferență de treizeci de ani. Este un roman despre bani și lipsa lor și despre vocile care pot să spună ceva despre originea noastră. De la periferia orașului ni se vorbește din perspectiva celui care nu se poate manifesta. Cartea a cucerit editori din întreaga lume încă înainte de apariția ei și este în curs de a fi tradusă în greacă, olandeză, germană și engleză.
Alexandra NICULESCU
Cătălin D. CONSTANTIN: Piețe din Transilvania
Un proiect ICR Brussels
Fotografii pentru versuri
Latest face
by Philip Larkin
Latest face, so effortless
Your great arrival at my eyes,
No one standing near could guess
Your beauty had no home till then;
Precious vagrant, recognise
My look, and do not turn again.
BookLand renovează școli din mediul rural
Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.
În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)
Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR
Copyright © optmotive.ro