Heather McHugh: Ce a gândit

Aveam de făcut o treabă în Italia
și, plini de noi înșine
(de condiția noastră
de Poeți din America) am plecat
de la Roma la Fano,
ne-am întîlnit cu primarul,
ne-am conversat pe una-alta
(ce înseamnă flat drink,
a întrebat cineva, ce
înseamnă cheap date). Ne recunoșteam

în literații italieni omologii:
academicul, apologistul,
arogantul, amorosul,
rebelul, superficialul – plus
un administrator (conservatorul), într-un costum
de un gri regulamentar, care, ca un bun ghid turistic,
calm și fără schimbări dramatice de ton ne nara
tot ce trecea pe lîngă geamul dubei noastre închiriate.

Dintre toți, el era cel mai politic și cel mai puțin poetic
sau așa părea. În ultimele noastre zile în Roma
(când toți în afară de trei barzi ai Lumii Noi se căraseră)
am găsit un volum de poezii scrise
de tipul ăsta șters: l-am găsit la pensiune,
în camera pe care el mi-o recomandase,
îl lăsase acolo vizitatorul neamț (mi s-a părut
sau fusese un autobuz întreg de nemți?)
căruia i-l dăruise semnat și datat cu o lună înainte.
Nici eu nu știu italiana, așa că am pus cartea
înapoi în întunericul din dulap. Noi ultimii americani

trebuia să plecăm a doua zi. Pentru seara despărțirii
gazda noastră alesese un restaurant de familie și acolo
am stat și am vorbit, am stat și am mestecat
pînă când, având în vedere că era ultima
noastră șansă să ne arătăm poetici,
să ne marcăm prezența, unul a întrebat:
Ce e poezia?
Sunt fructele și legumele
din piața de la Campo dei Fiori
sau e statuia aia? Pentru că
eu eram superficiala, am găsit imediat
răspunsul, n-a trebuit să mă gândesc prea mult
și-am aruncat-o:
E și una și alta. Dar asta era ușor. Era cel mai ușor
de zis. Ce-a urmat m-a învățat ceva despre dificultate,
pentru că gazda noastră cenușie, subestimată, a izbucnit
cu pasiune crescândă și a spus:

Statuia îl reprezintă pe Giordano Bruno,
adus în piața publică să fie ars
pentru ofensă împotriva autorității,
adică Biserica. Crima lui era credința
că universul nu se învîrte în jurul omului:
Dumnezeu nu e un punct fix sau un guvern central,
e mai degrabă un val care scaldă
toate lucrurile. Toate lucrurile
se mișcă. Dacă Dumnezeu nu e sufletul însuși,
e sufletul sufletului lumii. Asta
a fost erezia sa. În ziua în care l-au adus
să-l omoare, s-au temut că ar reuși
să instige mulțimea (omul
era faimos pentru elocvență). Așa că i-au pus
pe față o mască de fier, în care

nu putea să vorbească. Așa
l-au ars. Așa
a murit: mut,
în fața tuturor.
Iar poezia -
(am lăsat furculițele pe masă
și-l ascultam pe bărbatul cenușiu; a continuat
blând) -

poezia e ce

a gândit atunci, dar n-a spus

Heather McHugh (n. 1948) - poetă, traducătoare și profesoară. SUA.

Dan SOCIU

Poet (n. 1978) de unanimă recunoaștere în lumea scriitorilor, popular, tradus, premiat, Dan este autorul volumelor borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (2002), fratele păduche (2004), cîntece eXcesive (2005), Mouths Dry with Hatred (2012) Poezii naive și sentimentale (2012), Vino cu mine știu exact unde mergem (2013). De asemenea, scrie romane, traduce poeme. Premii: „Ronald Gasparic”, Canada (2002), Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu (2002).

Noua Literatură

Iulia PANĂ lasă poezia pentru proză. Proiectatul ei roman vine cu o viziune mult diferiră de textele sale poetice.

Tributară doar aparent atmosferei chick lit americane, proza semnată de Iulia PANĂ este, de fapt, un torent cinic de panseuri și imagini cartoonish. Cu umor și (auto)ironie, autoarea malaxează tipologiile mitologice ale formulei hollywoodiene happily ever after într-un construct ficțional fluid și antrenant, ce atacă în răspăr clișeele brevetate de comediile romantice. Fragmentul din Rezidența, pe care îl prezentăm azi la rubrica Noua literatură, promite, însă, nu numai un biopic fictiv catchy și glossy, ci și un dezmăț imagistic gore.

Altfel spus, Abigail Samsonite este un fel de Bridget Jones, asta dacă jurnalul celebrului personaj britanic ar fi rescris de un Chuck Palahniuk.

Andrei ȘERBAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Craiova​ de ieri, 1927-1947

(album)

de Mircea Georgescu, Mihai Muraretu, Lucian Purcaru. Ed. Argonaut

Recomandată de Cristina BOGDAN

N O U T Ă Ț I

Gala Premiilor GOPO, 29 iunie, la Verde Stop Arena

Detalii

Cel mai bun film de lungmetraj la Premiile Gopo2020 este LA GOMERA!

Radu Cosașu

omagiat la GOPO, alături de Cristina Ionescu​

OPT motive - partener media, la Gopo

Touch Me Not - 9 nominalizări la GOPO(Gabi Suciu)

Recomandată de Doina RUȘTI. Ed Litera

PREZENTĂRI & CRONICHETE

Care Santos –Seguiré tus pasos (Îți voi urma pașii)

Cine n-o cunoaște deja pe scriitoarea catalană, care a venit în Romania și ne-a atras cu „Poftă de ciocolată”, cu „Tot binele și tot răul” și cu „Încăperi ferecate”? Ei bine, ea sărbătorește 25 de ani de carieră prin publicarea unui nou roman: „Seguiré tus pasos” (pe care l-a tradus singură din catalană în spaniolă). Este autoironică și își prezintă cartea astfel: „Încă un volum despre Războiul Civil? Ce lene.” Dar apoi ne convinge că nu e doar despre asta, e despre consecințe și despre ce facem cu memoria: alegem să ne amintim sau să uităm? Personajele ei formează două tabere: unii spun hai odată să uităm trecutul, alții se opun și vor să-l aibă alături. Romanul are trei direcții: aflarea adevărului despre ce s-a întâmplat în vremurile alea, prezentul, și viața ascunsă a celor apropiați. Scopul ei, o afirmă cu patos, e ca cititorul să nu lase cartea din mână.

Alexandra NICULESCU

Dieu en personne, de Marc-Antoine Mathieu

Și dacă Dumnezeu chiar ar veni, în persoană, pe pământ? Va fi recunoscut sau va sfârși la fel ca Fiul său? Cu siguranță, nimeni nu-i va mai împlânta piroane în palme, dar violența mass mediei nu o echivalează pe cea a unei răstigniri ca la carte? Romanul grafic al lui Marc-Antoine Mathieu este un exercițiu inteligent și incomod de punere la zid a meschinăriei umane care, de fapt, doar pretinde că se află în căutarea unei certitudini epifanice. Zeii există, chiar și pentru omul modern, dar cel mai bine ar trebui să stea acolo unde le e locul: ascunși în cer sau în paginile scripturilor.

Andrei Șerban

ÎN NUMĂRUL ACESTA SEMNEAZĂ

sub noaptea oranj mă aplec

prin fumul țigării de foi

cu tălpile-o să vin, o să trec

prin urme mai vechi și mai noi.

(Mihai ENE)

Recomandări OPTm

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Noutăți

Ed. LITERA

Roman contemporan românesc

Anul BEETHOVEN

Bogdan Tănase despre antologia lui Freeman

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a,

- se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Adrian Jicu, Baricada de hârtie

Baricada de hârtie, recenta apariție editorială a lui Adrian Jicu, este o carte care include o serie de cronici literare și recenzii selectate din perspectiva unui critic riguros, dar care în același timp are capacitatea de a se detașa suficient, atât cât e necesar, pentru o privire cât mai obiectivă asupra a ceea ce are de analizat. Este limpede că dicțiunea ideilor e importantă pentru Adrian Jicu, un autor care chiar e preocupat să scoată în evidență latura stringentă a textului literar. De asemenea, volumul e structurat foarte bine: autorul alege încă din debutul cărții să configureze câteva profiluri literare de scriitori, după care continuă cu trei capitole pe parcursul cărora scrie cronică literară propriu-zisă, sub lupa sa intrând cărți de proză, poezie sau critică și eseu. Ceea ce ne bucură este faptul că autorul cărții se apleacă și asupra unor traduceri. De remarcat sunt eforturile susținute ale lui Adrian Jicu pentru claritate și coerență, fraza sa demostrând nu atât o îndreptare spre sine, ci, mai ales, către celălalt, pe care vrea să îl apropie de anumiți autori, de textele lor, pe care și le explică și ni le explică, și nu oricum, cu o dezinvoltură proprie. Prin urmare, avem o carte cu toate ingredientele necesare, cu formulări suple și exacte, de o certă savoare. Fără doar și poate, Baricada de hărtie este un volum necesar spațiului literar mioritic, salvând întrucâtva fața lezată a criticii de întâmpinare de la noi. Și, da, într-adevăr, cum afirmă chiar autorul, „aceste cronici schițează o imagine, parțială și subiectivă, a literaturii actuale, dar și un autoportret”.

Adrian Jicu, Baricada de hârtie, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2020

Alexandru Ovidiu Vintilă

Copyright © optmotive.ro