Kaos Moon este pseudonimul lui Ștefan Caraman, prozator, dramaturg și freelancer. A debutat cu volumul Suflet de rocker (Mirador, 1996), o colecție de povestiri pe care a lansat-o chiar la Arad, eveniment la care am participat, deși eram foarte mic și îmi amintesc vag de el. Romanul care l-a consacrat și a creat destul de multă vâltoare pe atunci este Scrisori către Rita (Tracus Arte, 2011), dar s-a evidențiat și printr-o carte concepută la polul opus și într-un registru diferit, mult mai calm, sensibil și temperat, 92 de povești cu cărți (Herg Benet, 2014):> „Ai întâlnire cu una, vrei ...

Copiii sunt la fel peste tot, iar copilăria e frumoasă și merită trăită indiferent de regimul în care crește și este educat copilul. Acesta e mesajul care pare să răzbată dintre paginile acestei spumoase povești despre copilăria autorului în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. O poveste cu copii, dar nu pentru copii, dat fiind limbajul presărat din belșug cu înjurături pe care orice copil de vârsta lui Mișca, protagonistul acestei povești, se bucura să-l poată folosi atunci când nu era vreun adult prin preajmă. Mare parte a poveștii se petrece la grădiniță, printre colegii cărora capul le stătea doar la năzbâtii, ...

În vremuri de restriște, mi se face dor de Joyce. Fiecare zi e astăzi o plimbărică prin Dublin. Vă aduceți aminte? O zi oarecare din viața lui Leopold Bloom. Acțiunea, plasată în Dublin, se deschide cu un episod, aparent fără legătură cu acțiunea romanului, și care are rolul invocației din epopeea antică: dimineața celor trei tineri – poetul Stephen Dedalus, studentul Mulligen, viitor medic, și etnograful englez John Eglinton, venit în Irlanda să studieze tradițiile și folclorul. S-a tot spus că cei trei boemi amintesc de atmosfera balzaciană (din Iluzii pierdute). Mie-mi amintesc de studenție, de vremea când scandam din ...

Noapte de sărbătoare și alte povestiri (1946), Vara de neuitat. Plaja (1971, 1974), Luna și focurile (1950), Satele tale (1941) sunt câteva dintre scrierile lui Pavese pe care le-am citit până să pun mâna pe jurnalul lui. Cu fiecare volum terminat voiam încă unul și când n-am mai găsit, m-am întrebat de ce nu au apărut la noi, în română, și celelalte, mai ales că avem și o librărie dedicată lui Pavese. Am fost întotdeauna curioasă despre viața scriitorilor care m-au fascinat, adică totuși cum să nu vrei să știi ce făcea, ce gândea, ce simțea, ce visa omul care ...

În romanul lui Milorad Pavić, Ultima iubire la Țarigrad, o iscusită ghicitoare care putea citi în lacrimile oamenilor visele lor și se pricepea să tragă cu ochiul „în bucata de timp a altora”, se trezește peste noapte fără casă, într-o grădină minunată plină de trandafiri albi și roșii, de chiparoase și de floarea soarelui, de liliac și palmieri, de tot felul de cununi și bolți de frunze și ierburi. Lucrul cel mai uimitor este că în această grădină vrăjită cărțile ei de ghicit învață să vorbească limba plantelor, unde stau scrise – după cum ne spune povestitorul – destinele muritorilor. ...

Publicat în 1953, romanul lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451, a devenit rapid un reper în lumea, bogată de altfel, a distopiilor, fiind și ecranizat în 1966 de regizorul François Truffaut. Reeditarea sa recentă la Editura Art, în traducerea lui Petre Solomon, este cum nu se poate mai binevenită, căci fantasma cenzurii și a anti-intelectualismului nu a părăsit, de fapt, niciodată orizontul public, iar acum diversele ei forme, unele mai subtile, altele mai brutale, par a se întrupa din nou sub umbrela, cum altfel, a unei pletore de bune intenții. Romanul lui Bradbury s-a consacrat și a rămas în memoria colectivă ...

Sunt un mare admirator și consumator al genului SF. Am crescut, practic, odată cu Dune (toată seria, nu doar romanul original), capodopera science fiction fără de care nu știu cum ar fi arătat evoluția mea, ca devorator de cărți, inițiat în scris, dar și ca om. Această fascinație pentru saga lui Frank Herbert a adus cu sine și anumite neajunsuri, în sensul că orice alt roman SF citit după Dune mi se părea slab și depășit, excepție făcând doar Solaris de Stanislaw Lem și prima parte din seria Fundația de Isaac Asimov. Întâmplarea face ca tocmai înainte să descopăr tomul ...

În 2008, Mathias Énard (căruia i-a dispărut accentul în versiunea românească a volumelor sale) a publicat un roman de 500 de pagini, Zone, scris dintr-o singură frază, iar în 2015 a câștigat Goncourt-ul cu volumul Busola. În prezent predă la Barcelona. Dorința nu e roman, nu e nuvelă, nu e povestire, eu spun că e un fel de suflu sau val cald plin de muzică. Chiar prima pagină prefigurează întreg subiectul: simplu, cel mai simplu, o poveste de dragoste, doi bărbați și o femeie, și consecințele ei. Este o poveste a simțurilor, a imaginilor și a culorilor. După prima citire, ...

  Încep cu începutul: citesc pe copertă ce-au spus cei de la The New York Times despre roman: „plin de dialoguri fruste” și cred că „frust” este chiar unul dintre cuvintele potrivite. Cartea a fost nominalizată la Man Booker Prize în 2018 și a câștigat Costa Book Awards în 2019, premiu pe care l-au luat de-a lungul anilor și Ali Smith, Sebastian Barry, Colm Tóibín, Zadie Smith și Ian McEwan, printre alții. Deci am pornit cu mari așteptări și cu scepticism în același timp, cum s-ar zice: cu o sprânceană ridicată în semn de „ia să vedem”. Mai aflu că ...

Credeam că ultima întâlnire live cu criticul și poetul Gheorghe Mocuța a fost prin volumul de versuri: Salutări din Piața Reconcilierii (2016). Am primit însă cartea recentă a lui Andrei Mocuța, Mocuzinul junior, Portret al artistului după moart(2020) și, citind în paralel, parcă particip la o conversație de familie, ce continuă dincolo de timp și de spațiu, în care eu, al treilea ochi, încerc să nu fiu intrus, ci să mi apropriez totul empatic. Cele două volume sunt dublu jurnal tată/ fiu, complementare, ale unui timp și spațiu trăite comun. Mocuzinul senior scria în poemul despre „morții familiei”: *„pipăi fruntea ...

Se spune că drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Cam așa pornește la drum în această aventură tânărul Coriolanus Snow, când este propus să devină mentor pentru unul dintre cele douăzeci și patru de Tributuri alese din cele douăsprezece Districte în care este împărțită acum America. Ne aflăm într-o societate viitoare, în care America a trecut printr-un război intern devastator (nu, nu s-au răsculat nici populația de culoare, nici nativii americani, sătui de abuzurile albilor și dornici să-și recapete drepturile firești). Dar Capitoliul a învins și rebelii au fost izgoniți cu coada între picioare. America a fost divizată ...

  E un moment bun să alegem o carte despre natura omului, care nu s-a schimbat odată cu trecerea anilor. Înainte să ajung la povestirile lui Andrić, am citit „Cronică din Travnik“, un roman scris de el cu trei ani înainte, în 1945, și care arată nevoia și capacitatea lui extraordinară de a înfățișa o varietate mare de tipologii umane. Ivo Andrić a obținut Nobelul pentru Literatură în 1961 pentru scrierile lui despre Bosnia, fiind preferat lui John Steinbeck și E.M. Forster, printre alții. În colecția Povestea cu elefantul vizirului, apărută pentru prima oară în română în anul 1966 și ...

Să încep abrupt și fără înflorituri: romanul Camera lui Giovanni a fost publicat în 1956 și a ajuns la noi în 2018. Dacă poate nu știți cărțile lui Baldwin, sigur ați auzit de filmul documentar I Am Not Your Negro (2016), care a fost nominalizat la Oscar. James Baldwin este cunoscut ca scriitor emigrant – a părăsit SUA și a ales Franța, a fost apărător al drepturilor gay-lor și ale afro-americanilor, așa că poate să surprindă o clipă prezentarea lui David, naratorul volumului de față, încă de la început: „părul meu blond strălucește”. Cartea are două părți: prima este un ...

Nabokov, care a suferit toată viața de insomnie, tratată cu medicamente puternice, unele interzise, îi găsește o justificare în volumul autobiografic Vorbește, memorie: „Știu că somnul ne face bine și totuși nu pot să mă obișnuiesc cu această trădare a propriei gândiri, cu acea rupere nocturnă și cam grotescă de propria conștiință”. Pe 14 octombrie 1964, scriitorul a început un experiment, sub impresia lecturii tratatului Un experiment cu timpul (1927) al filosofului englez John W. Dunne. Pe parcursul a 80 de zile, imediat după trezire, Nabokov și-a indexat visele (sau reminiscențele lor), ritual din care au rezultat 118 fișe scrise ...

De Alexandru Roșu mă leagă o veche prietenie: ambii absolvenți ai Colegiului Moise Nicoară din Arad și ai Literelor timișorene, apoi brothers in arms ai masteratului de Comunicare interculturală patronat de Adriana Babeți în același oraș de pe Bega. Ne-am simpatizat din prima și am găsit subiecte de discuție în comun după câteva secunde, majoritatea învârtindu-se în jurul cărților și a unui personaj carismatic din Arad, despre care urma să scriem împreună un roman fluviu, dar ne-am oprit la prima pagină. Alexandru a debutat, până la urmă, pe cont propriu, cu un roman, în 2012, la Editura Tracus Arte, *Sinucigașii ...

Formată la școala de la Brașov a regretaților Gheorghe Crăciun și AL. Mușina, Ștefania Mihalache e o prezență constantă, stimulativă, în literatura autohtonă a ultimelor două decenii; a publicat la început poezie, a amorsat apoi romanul (polemic-identitarul Est-falia, narațiunea „corporatistă” din Poemele secretarei) iar acum debutează în critică printr-un volum dens – la origine teză de doctorat – pe o temă caracteristică, obsedantă chiar, a prozei românești postdecembriste.Probă de maturitate, Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 (Editura Paralela 45, 2019) este și un demers de pionierat. Autoarea prinde un fir-cheie și nu-i dă drumul, țesînd din el o istorie literară a ...

Se spune că fiecare carte își are destinul ei! O chestie ipocrită, ca multe altele! În realitate, și cărțile cer bani, ca toate celelalte. N-o să vorbesc aici despre motivație, despre scriitori desculți, epigoni, pastișori. Modelele țin de conjuncturi destul de bizare. Unii au avut un dascăl, pe care l-au admirat în demență și vor să fie ca el. Dar cei mai mulți au ales calea scrisului pentru că, în copilăria plină de televizoare, au văzut un scriitor cu microfonul în gură. Au văzut conducători care se recomandau ca scriitori. Cine-și mai amintește - pe vremuri se publica greu o ...

Georges Perec scria undeva că spațiul pare să fie mai prietenos sau mai inofensiv decât timpul: întâlnim pretutindeni indivizi care poartă ceasuri, însă foarte rar semeni de-ai noștri dotați cu busole. Mi-am amintit această observație – pe cât de justă, pe atât de amuzantă – a lui Perec, pe când citeam Busola, romanul dinstins cu premiul Goncourt al lui Mathias Énard și tradus în limba română, cu exemplar profesionalism, de Cristian Fulaș cu ceva timp în urmă. Prima și cea mai la îndemână constatare este că, în țesătura atent elaborată, rizomatic amplificată a cărții (ce lasă, la răstimpuri, să se ...

Și dacă am chef să fac singură pâinea? Cuvinte cuminți… Așa-i? Denotă hărnicie și pasiune pentru muncă, nu atrag atenția în mod deosebit și pot aparține cu ușurință unui bucătar (în engleză nu există diferența de gen) sau unei gospodine, de fapt, oricine le-ar putea rosti cu condiția să știe cum se face pâinea… V-ați fi gândit vreodată că de fapt ne vorbește un copil? O fetiță care în spatele unei atitudini răsfățate ascunde drama profundă a maturizării mult prea timpurii într-o lume aspră, în care femeia nu are drepturi. Această superbă metaforă e soluția pe care a găsit-o pentru ...

Romanul Furtul. O poveste de iubire, reeditat anul trecut în seria de autor Peter Carey a Editurii Art este, fără doar și poate, o carte plină de culoare. Când spun asta nu am în vedere neapărat atmosfera, limbajul sau darul de povestitor al autorului, virtuți incontenstabile ale stilului lui Carey, deseori remarcate de comentatori, dar care aici nu sunt parcă la fel de evidente ca în alte romane ale sale mai minuțios elaborate - mă gândesc la Oscar și Lucinda sau la Parrot și Olivier în America. De astă dată avem de-a face cu o poveste a cărei acțiune se ...

Cartea despre care scriu m-a urmărit timp de mai multe săptămâni pe străzile și metroul din capitală. E adevărat că denumirea e izbitoare, ți se întipărește în memorie – Brisbane. Și dacă pentru un australian sau un neozeelandez titlul emite o familiaritate, pentru un român Brisbane sună foarte exotic, te duce cu gândul la capătul lumii, unul din ele. E aceeași situație și pentru un rus. Într-un sfârșit, am cumpărat cartea și am tot căutat printre filele romanului relevanța titlului pentru subiectul cărții. Mă voi opri la el puțin mai târziu.   Brisbane de Evgheni Vodolazkin este, în primul rând, ...

David Foenkinos este autorul pe care mizează, din 2002, editura Gallimard, odată cu romanul Inversion de l'idiotie. De l'influence de deux Polonais, ca să îi arate, colegial, lui Michel Houellebecq, ce înseamnă tehnica scrierii romanelor. Deși ambii dispun de forță în condei spre a străpunge zidul tot mai gros al reticențelor contemporane internaționale față de piața de carte franceză de ficțiune, Houellebecq atrage mai ales publicul, iar Foenkinos atrage mai ales critica, bucuroasă că lecțiile învățate la Facultatea de Litere o ajută să aibă încă autoritate, nu doar un simplu avantaj, asupra cititorului amator de literatură. Romanul Către frumusețe (*Vers ...

„Cine sunt eu?”: așa începe Nadja, romanul lui André Breton publicat în 1928. „Cine sunt eu?” se întreabă și eroul lui Ion Vinea din Paradisul suspinelor, apărut pentru prima oară într-un foileton din revista Contimporanul, cu patru ani mai devreme. Nu poate fi vorba de o anticipare românească a unei teme franceze. De fapt, întrebarea plutea în aerul anilor 1920-’30 pe care-l respirau tinerele generații de scriitori europeni, suprarealiști sau nu. E aceeași întrebare care îi va bântui și pe autoficționarii din toată lumea, în jurul anului 2000. Tema identitară fiind aceeași, răspunsurile erau altele în anii interbelici, în funcție ...

  „O carte dură despre Brazilia“, am auzit înainte să citesc „Orașul în mantie purpurie“. Știam doar că autoarea, Aslı Erdoğan, e o scriitoare turcă, așa că am vrut s-o citesc. Până la Aslı Erdoğan am citit cu atenție doar doi scriitori turci: Orhan Pamuk și Elif Șafak, și când am văzut că Pamuk spune despre cartea asta că e „textul literar perfect“ am fost și mai curioasă, chiar dacă în general nu prea țin seama de recomandări -asta e o ironie, având în vedere că eu acum tocmai asta fac, un soi de recomandare. Aslı Erdoğan e cunoscută acum ...

Anul trecut, Anca Hațiegan, universitar la catedra de Teatru și Film a Universității clujene Babeș-Bolyai, cu antecedente editoriale în comentarea teatralității prozei românești postbelice și a istoriei teatrului sub comunism, a publicat la Polirom o carte care s-ar fi putut intitula, lejer, Apariția actriței în cultura română. Mai artist și mai inspirat, titlul Dimineața actrițelor trimite aparent la Dimineața poeților a lui Eugen Simion sau la Dimineața tinerelor doamne de Marta Petreu, deși adevărata sursă – mărturisită - e Dimineața pierdută a Gabrielei Adameșteanu. Începuturile modernizării autohtone sunt reconstituite, participativ, de pe versantul apariției și autonomizării profesionale a primelor noastre ...

Există în primele pagini ale Solstițiului tulburat, romanul din 1982 al lui Paul Georgescu, o secvență care-mi stăruie în minte. Într-un compartiment vișiniu din trenul cu care Daniel Nistor călătorește din Capitală spre Platoneștiul natal, zărește o tânără „luminos de blondă”, desculță de un pantof, cu piciorul elegant arcuit pe canapeau de vis-à-vis, trăgându-și atentă ciorapul sticlos de mătase. „Incomodată de prea lunga rochie, ridicată nițel”, ține să precizeze naratorul. Apoi ne descrie silueta călătoarei „țâșnită în linii pure, înclinată ca tija unei flori”, piciorul arcuit, cu „unda melodioasă a gambei delicate”, totul surprins din unghiul tânărului medicinist împietrit în ...

„Dacă se poate, vă rugăm să faceți o descriere cât mai detaliată puteți voi, poeților”, le-ar fi cerut Controlul de la sol membrilor echipajului Apollo 8. Fotografiile nu erau suficiente. Dar literaturizarea nu era printre probele și nici printre schemele de antrenament ale astronauților, așa că, în cele din urmă, Frank Frederick Borman II, James Arthur Lovell Jr. și William Alison Andres au recurs la un colaj biblic. Și emoția locului (aici: orbita Lunii) a fost transmisă cu bine, cu forța expresivă cuvenită. Dar cum ar fi fost dacă? Dacă, totuși, un poet ar fi fost pe acea orbită? Un ...

Din câte se poate observa, societatea din ziua de azi e destul de dinamică, oamenii sunt mereu în căutare de nou, întotdeauna dornici să experimenteze și, uneori, pregătiți să cunoască. Există o sete de existență ce ne durează sufletul. Ne-am dori, dacă s-ar putea, să trăim, cumva, mai multe vieți într-una. Poate de aceea, inhibarea pe care o simțim acum, stând în case, izolați, nu ni se potrivește deloc, e împotriva naturii noastre. Pe unii dintre noi (cei fericiți!) ne face să căutăm locuri în care ne putem elibera, chiar dacă acestea nu sunt fizice. Poate libertatea e mai dulce ...

Un volum greu truvabil azi − reeditat fragmentar în 1993 la Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, îngrijit de Petru Ursache și cu un cuvânt înainte de Bartolomeu-Valeriu Anania − este Din viețile sfinților. Spre Emaus, cuprinzând hagiografii prelucrate, în vederea unui proiect mai amplu, de M. Sadoveanu și D. D. Patrașcanu. E vorba, de fapt, despre două volume, din 1924 și 1926, plus repovestirea din 1930 a „Istoriei sfinților Varlaam și Ioasaf de la India”. În 1947, Sadoveanu și-a reunit toate secvențele hagiografice (minus adaptările defunctului Patrașcanu) într-o singură carte, Legende sfinte − needitabilă, din motive lesne de înțeles, în ...

Au trecut paisprezece ani de când Nate McHale și-a pierdut părinții și fratele mai mic într-un cumplit accident de circulație, atunci când mașina lor, într-o manevră disperată de a evita coliziunea cu alt autovehicul, s-a prăbușit în apele lacului Graystone. Doar Nate a supraviețuit, în mod miraculos. O parte din vină o poartă și el, după ce mingea cu care câștigase meciul de baseball se înțepenise sub pedala de frână, iar tatăl său n-a mai putut face nimic. Acum este un medic de succes și tată fericit, însă trecutul s-a întors să-l bântuie încă o dată. În timp ce un ...

De fiecare dată când aud pe cineva spunând: „Am ajuns la aeroport și nu aveam ce să citesc așa că mi-am ales o carte la întâmplare de acolo”, nu mă pot abține să nu-mi dau ochii peste cap. Presupun că meticulozitatea cu care îmi fac de obicei bagajele în minte, cu aproape o săptămână înainte să plec în orice fel de călătorie, și anxietatea care se adună pe măsură ce ziua „cea mare” se apropie mă fac să privesc această afirmație cu scepticism și rezervă. Însă, așa cum viața își pregătește capcanele și se uită satisfăcută și amuzată cum cădem ...

În romanele lui Paul Georgescu se mănâncă și se discută enorm. Se sporovăiește mai cu seamă în jurul meselor încărcate cu bucate, în ajunul Crăciunului sau de Revelion, la conac sau la cafiné, la cofetăria Elegant sau la cârciuma cu nume delicios, Chifteaua ideală. Felurile de mâncare se perindă înaintea convivilor după un tipic anume, un întreg ceremonial precede degustarea bucatelor sau sorbirea cafelelor negre, totul pus în scenă cu voluptate și cu mult dichis oriental. Atmosfera, culorile, formele în care se înfățișează bucatele atent descrise dovedesc vocația de scenograf a scriitorului deprins să jongleze nu numai cu vorbele, ci ...

Într-o seară rece și întunecoasă de iarnă, la marginea unui sat mic și trist din Suedia, sub o movilă de pietre despre care se crede că ar fi bântuită, o tânără face o descoperire macabră: cadavrul îngropat al unei fetițe. Întâmplare o marchează pe tânără și intervine poliția. Opt ani mai târziu, în 2017, același loc, același sat trist, aceeași pădure întunecoasă și amenințătoare. Personajul care dă numele seriei din care face parte acest nou roman (primul fiind Gheața de sub picioarele ei), Hanne Lagerlind-Schön, profiler de profesie, răsare din pădure, cu o privire hăituită și rătăcită, și dă peste ...

Pentru cititorul român, Pierre Michon este înainte de toate autorul Vieților minuscule, prima sa carte scrisă la treizeci și opt de ani, „născută dintr-un sentiment de eliberare și de bucurie inexprimabilă” care, Michon o mărturisește, i-a schimbat radical viața, l-a instalat în tribul auster al unor scriitori ca Pascal Quignard, François Bon sau Pierre Bergounioux, cititori incorigibili, maniaci ai scrisului, un scris concret, senzorial și deopotrivă erudit, estetizant. Viețile minuscule sunt o colecție de opt portrete de oameni simpli, anonimi din provincia sa natală de care este visceral legat, Creuse, ridicați la rang de personaje de legendă, prin prisma cărora ...

Orizontul de așteptare al cititorilor de poezie la sfârșitul anului 2019 a fost marcat pozitiv de apariția la Cluj a unei edituri care a hotărât să se ocupe, printre altele, de poezia actualei generații: este vorba despre editura OMG. Raportarea la poezie este direct influențată de vârsta, ocupația și experiența de lectură ale cititorilor, însă cred că un punct de interes major va rămâne mereu spectacolul evolutiv al adolescenței. Adolescența este, până la urmă, o stare de spirit dincolo de orice parametru biologic. Debutul lui LȘO aduce înaintea cunoscătorilor de poezie recentă o paletă generoasă de experiențe lirice ale adolescenței. ...

Despre scriitorul Paul Georgescu se vorbește foarte puțin în ultima vreme. Nici una dintre cărțile sale nu a fost reeditată, după știința mea, în perioada postdecembristă, iar numele autorului este menționat destul de rar în articole sau în studii critice. Ce-i drept, e pomenit din când și când în paginile memorialistice ale unor confrați scriitori (Ștefan Agopian, Ion Simuț), în schimbul epistolar dintre Matei Călinescu și Ion Vianu (Amintiri în dialog) sau, mai recent, într-o remarcabilă suită de articole (încadrabile genului critifiction), marca Bogdan-Alexandru Stănescu (Kir Pavel. Portretul unui scriitor român). În însemnările celor care l-au cunoscut dăm peste numeroase ...

Europa Centrală a fost mereu un spațiu controversat, fie el geografic sau literar. Cartografii îl delimitează ca teritoriu situat între estul și vestul Europei, supus deseori fărâmițărilor teritoriale, dar alți cercetători vorbesc despre un loc dominat de multiculturalitate, pluralism, toleranță, dar și de regretul de a fi despărțit de Occident, de dorința integrării sau de amintirea comună a trăirii unor destine tragice. Literatura spațiului poartă amprenta memoriei sale controversate. Romanele, întotdeuna bine scrise, au un parcurs epic confuz, bazat pe reflecție filosofică asupra vieții, a sufletului și a destinului, pe o lipsă de încredere în reguli, în puterea lor salvatoare ...

Dincolo de „saga de familie, bildungsroman și epopee de familie”, paradigme interpretative identificate de Radu Pavel Gheo pe coperta a patra a cărții, recentul roman semnat de scriitorul timișorean Alexandru Potcoavă, Viața și întoarcerea unui Halle (Editura Polirom, București, 2019) încurajează cu siguranță și alte registre de analiză, probându-și astfel șarmul, persuasiunea și generozitatea palierelor de lectură, fie că e parcurs de un cititor avizat, fie că e consumat de unul ingenuu; volumul rostește în aceeași proporție și o istorie personală și, prin extensie, una colectivă, a unui eu ce se încăpățânează să se sustragă compromisului și confortabilului moral, social, ...

Un roman al „educației sentimentale”, despre dramele mărunte sau, după caz, semnificative ale adolescenței și despre tribulațiile – sentimentale, intelectuale ori (incidental) politice – ale unor adolescenți din provincie, publică în 1936 Pericle Martinescu (1911-2005), publicist de cursă lungă, eseist cu o oarecare deschidere spre comparatism, traducător (iar la vârsta senectuții, un bun memorialist). Este vorba despre Adolescenții de la Brașov (Editura Adevărul), carte de debut, de referință pentru tânăra generație interbelică, uitată însă în deceniile de după Al Doilea Război Mondial și reeditată (într-o variantă revizuită stilistic) abia în 1991 (la o editură obscură). Scris, potrivit mărturiei autorului, în ...

Cât de hamletieni suntem azi? Cât anume din celebra interogație shakespeariană „A fi sau a nu fi” își mai poate conserva abisul și, pe cale de consecință, mai poate declanșa în mentalul nostru mecanismul unei sondări interioare în urma căreia să exclamăm firesc și absolut onest: „aceasta este întrebarea”? Cât din replica esențială de la-nceputul piesei lui Shakespeare, altfel spus cât din „Cine-i acolo?” ne mai apasă, ori barem ne mai vizitează ca reflecție acum? Ce simte lectorul post-modern, post-structuralist, post-neoexpresionism, carevasăzică post- a toate, stăpân al tuturor celor deja scrise, publicate, gândite, clasificate, canonizate, inventate, filmate, documentate, în momentul ...

Paul Goma este (nu doar a fost!) cu-adevărat unic și irepetabil. Și-a câștigat această singularitate nu numai relaționându-se cu damnații regimului comunist, nu doar raportându-l noi, de pildă, la căile de-acum canonicizate de subzistență în detenție, revendicate de majoritatea creatorilor osândiți, căi identificabile recurent în memoriile acestora, dar și în gâlceava sa cu tot restul lumii literare & politice post-decembriste. Adrian Marino, în volumul său de memorii (Viața unui om singur), se pronunță astfel despre Paul Goma:> „El este rezistentul anticomunist arhetipic. Cel mai important și astfel va> rămâne în istoria rezistenței române. În același timp, cu o ...

În Cartea fericirii, cunoscutul roman al Ninei Berberova, unul dintre personaje, muzicianul sinucigaș Sam Adler, prietenul din copilărie al Verei, afirmă la un moment dat că, în absența lucrurilor, a obiectelor dragi pe care nu le poți lua cu tine în lumea de dincolo, paradisul s-ar transforma în reversul său: „Ce trist ar fi acolo! Doamne, ce tristețe!”, exclamă Sam. Un asemenea punct de vedere stimulează, prin ricoșeu, reflecția asupra funcțiilor și semnificațiilor obiectelor în literatură (și în reprezentările artistice, în sens mai larg), atrăgând totodată atenția asupra ambiguității pe care ele o întrețin, mai cu seamă atunci când sunt ...

În anii ‘90, se difuza în România un serial (nu știu dacă vă mai amintiți), „MacGyver”. Un tip cu chică Modern Talking suferea de un soi de geniu ingineresc compulsiv - îi dădeai o gumă de mestecat și-un pix și-ți făcea din ele un tanc. Cam așa ceva. Ei bine, același „avânt ingineresc” heteroclit îl găsim și-n proza miniaturală a Samantei Schweblin, scriitoarea argentiniană care face furori la ora actuală în literatura americană și britanică, volumul Păsări în gură fiind nominalizat la Booker Prize,. Îi dai niște situații stranii și-ți încropește din ele niște proze scurte și mai stranii. Pe ...

Nu știam ce mă enervează din cale-afară în spațiul public. Și asta de ceva ani, de când, din motive de subzistență, a trebuit să caut să fiu un pic mai atentă, mai prea dispusă la dialog. În efortul acesta infinit de a căuta să mă potrivesc cumva pe câte o undă, cu exasperarea bâzâindu-mi permanent în urechea interioară, mai mult am renunțat, decât m-am potrivit. Și mi-am spus că lumea e prea deșteaptă pentru mine. Așa că în loc să tot caut ecouri și potriviri, am început să caut ocheane și lentile, să deschid bine ochii, să învăț - nu-i ...

Intenționam de multă vreme să scriu despre unul dintre cei mai importanți poeți latino-americani contemporani, cu o notorietate internațională incontestabilă, Ernesto Cardenal. Și asta cu atât mai mult cu cât, anul trecut, a apărut primul său volum în română, la Editura Paralela 45: Noua ecologie și alte poeme militante, tradus de Anastasia Gavrilovici și prefațat de Claudiu Komartin. Dar nu credeam că voi ajunge să scriu în proximitatea morții sale, petrecute pe 1 martie, deși în ianuarie împlinise nu mai puțin de 95 de ani. Poet, preot, revoluționar, Ernesto Cardenal a reprezentat una dintre conștiințele civice și politice cele mai ...

În capitolul al VI-lea din Suflete moarte, Cicikov ajunge la conacul lui Pliușkin unde este surprins de la bun început de aspectul părăginit al clădirii principale, un fel de castel ciudat, nefiresc de lung, arătând „ca un invalid bătrân și ramolit”. Incongruent și dărăpănat, acoperișul amintește de coliba Babei Yaga din basmele slave, cu cele două turnulețe ale sale, „amândouă șubrede, lipsite de vopseaua ce le înfrumusețase cândva”, în vreme ce zidurile clădirii lasă să iasă la iveală, din loc în loc, plasa de sârmă de sub tencuială, holbând spre lume două ferestre cam chioare (celelalte erau oblonite sau chiar ...

Ultima propoziție a ultimei cărți istratiene, Mediterana. Apus de soare (1935), indică începutul unei aventuri: descoperirea Apusului, după o întreagă serie de tribulații „orientale”:> „În acea seară, de la începutul iernii lui 1913, am plecat la Paris”. Cu inevitabile ficționalizări, proza lui Panait Istrati, și îndeosebi lungul ciclu în care Adrian Zografi este fie personaj-martor, fie protagonist, se dezvoltă în jurul unor nuclee autobiografice ușor recognoscibile – fapt ce i-a împiedicat, de altfel, pe majoritatea comentatorilor și a monografilor, de la Edouard Raydon la Monique Jutrin și Mircea Iorgulescu, să distingă într-un mod mai riguros între biografia reală și ...

Citești un roman și te încântă, iar la câteva săptămâni după aceea constați că puține lucruri ți-au rămas în minte, uneori doar episoade, alteori un nume de personaj. Ții minte o scenă, dar ai uitat cum se termină cartea. Rămâi doar cu un gest fragil, pomenit în fugă, alcătuit din câteva cuvinte, dar cu toată această labilitate, știi precis din ce roman face parte, cum era îmbrăcat eroul și chiar unde & când ai citit cartea. Iar aceste mici amănunte, alcătuiesc până la urmă lumea ta de cititor, un interior, de fapt, care determină subtil toate celelalte cărți pe care ...

După douăzeci de ani, parcimonios cum îl știm, Ion Mureșan publică la Tracus Arte ediția a II-a, revăzută și adăugită, a volumului Cartea pierdută (O poetică a urmei), cu o postfață de Al. Cistelecan. Cartea cuprinde 26 de eseuri, structurate, inegal, în două părți: Privirea în urmă și Orașul din oglindă. Pentru mine, apariția cărții a fost un bun prilej de relectură, dar într-o altă cheie. Prima dată când am citit această carte, aș fi spus cu tărie (și nu cred că aș fi greșit) că Ion Mureșan dorește să resusciteze puterea pierdută a imaginației. Basmele lui par texte pentru ...

Ce este lectura? Un drum labirintic spre inima cărții, o înflorire spirituală. Descifrarea unei cărți devine un act de cunoaștere care ne determină să parcurgem calea către noi înșine. Interpretarea unei cărți te face să scoți la iveală latura umbroasă, firele care te le legă de inconștient. Fără să vrei, scoți la suprafață ceea ce a fost camuflat, în universul interior. Lectorul are un punct de vedere flexibil, care completează povestea, uneori deschizând porți de comunicare cu personajele, cu scriitorul. În special lectura unei ficțiuni provoacă emoții, care fac ca lumea reală să devină mai încărcată de sens. Romanul este ...

Nu se întâmplă de multe ori să deschizi o carte și să constați că personajul principal s-a născut în aceeași zi cu tine. Mărturisesc că nu m-am hotărât încă dacă mi-e simpatic, dar îmi place complexitatea psihologică a lui Horipundo... Mai puțin prezenat în presa centrală, romanul Pipa domnului Horipundo semnat de Teo Spătaru, a apărut la editura Ariergarda în 2014 și e povestea, cel puțin ciudată, a unui profesor de limba română care ajunge să lucreze ca infirmier la un spital cunoscut din Timișoara. Ambiguitatea însoțește însă parcursul epic. Cititorul planează tot timpul între contingent și imaginar. În prim-plan ...

O carte ce stă dintru bun început sub falsa impresie a unei colecții de proze, Ultimele povestiri (Editura Polirom, 2018, traducere de Cristina Godun) ale scriitoarei poloneze câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2018, Olga Tokarczuk, se devoalează progresiv, în ritmul lecturii, drept un roman ce ia forma organică a inimii, o carte ce se articulează discursiv din trei perspective apropiate celor trei femei ce poartă gene comune; trei generații carevasăzică: bunica, mama și fiica (Parka, Ida și Maia) exorcizează, pe rând, angoase, singurătăți și Madelaine – toate pulsând asemenea unor artere, toate irigând obstinant, dar binefăcător, cele ...

Pe 15 octombrie 1929 apare, la Editura Rieder, Vers l’autre flamme. Atmosfera tensionată creată în jurul său la Paris îl determină pe Istrati (oricum înglodat în datorii și fără posibilitatea de a închiria o locuință) să plece din nou, neîntârziat, așa cum aflăm dintr-o scrisoare particulară. „Am fugit, de groaza lichelelor. Aci, mai îmi mângâi tovarășa și mai scriu nițel, într-un incognito riguros”. La întoarcerea din România, o lăsase pe Bilili la Viena și, pe la sfârșit de octombrie, se grăbește să i se alăture pentru mai multe luni. Bilili urmează în capitala Austriei studii muzicale, ia lecții de canto ...

Ne naștem să murim. Moartea este complementară vieții. Viața nu poate exista în afara morții. Etc. Acestea sunt câteva dintre constructele culturale smulse din strădania de a face față, de a ne împăca, de a ne resemna cu trecerea într-o altă stare, pe care dovezile științifice nu ne lasă, deocamdată, să o numim altfel decât moarte. Și frica morții ne-mpinge către noi idei, către noi soluții, ne împinge să căutăm scăpare. Iar când nu găsim, plăsmuim. Și când am obosit să ne uităm către fantasmagoricul orizont ne-am uitat în noi înșine și la ce putem face. Și am văzut că ...

„Există vreo diferență între un cititor, un scriitor, un traducător, un interpret, un compozitor etc.?”, se întreabă retoric Pascal Quignard în Vie secrète, carte apărută la Editura Gallimard, Paris, 1998. Viața ascunsă e o carte despre iubire, cu fața ei secretă, bântuită de fantasme, dar și cu fața ei livrescă, de meditație asupra iubirii. Este o meditație filtrată prin poveștile de iubire ale literaturii universale, pornind de la „corespondența esențială între iubire și experiența lecturii”, și până la iubirea ca „o dublă îmbrățișare: îmbrățișarea limbajului și îmbrățișarea tăcerii”. Altfel spus, la Quignard, viața ascunsă a iubirii se identifică cu viața ...

În arcul temporal, întins de la 1 octombrie 1968 până la 31 decembrie 1969, care îi încadrează notațiile dintr-un jurnal scris în intimitate, dar destinat spre folosul unor viitori ochi-cititori ai lecțiilor sale morale, intelectualul interbelic Alexandru Mironescu se afla deja abandonat consecințelor unei categorisiri cu miros neplăcut ideologic: reminiscență a „lumii vechi”, trebuia să își accepte fără crâcnire condiția de tolerat al regimului politic la putere, emitent de pretenții din ce în ce mai umaniste. Admirabila tăcere (Humanitas, 2019) fixează pe hârtie, în continuarea ediției omonime, apărută la Eikon, în 2016, reacțiile unui autor sensibil la evenimentele din actualitate, ...

V-ați întrebat vreodată cum se poate lecui cineva de frică? Mai ales de frica de dragoste? Eu mărturisesc că nu obosesc să-mi pun această întrebare, așa că m-am bucurat când am găsit un foarte neobișnuit remediu în Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit, cartea lui Milorad Pavić pe care am recitit-o zilele trecute. În cea de-a cincea povestire, Fecioară și Gemeni, se pomenește despre o casă din Estramadura în fața căreia ar exista, bifurcate, două scări de piatră, fiecare cu câte opt trepte: cine pune piciorul pe cea dintâi treaptă a primei scări simte cum, pe măsură ce urcă, ...

Absența frontierei sau, pentru cei mai cumpăniți, fluiditatea ei ține, în cazul lui Arsen Arzumanyan, de capacitatea lui nativă de a plonja în adâncul unei limbi necunoscute, încredințat nu doar că va învăța repede să înoate, ci și că va ieși la suprafață ducând pe palme comori. În prezența lui Arsen, eu nu mă gândesc la cuvintele pe care le folosesc. Spun ce simt și risipesc nuanțe, pentru că văd în ochii lui că mă înțelege până la capăt. A deprins limba română cu ușurință, în cei opt ani de când trăiește aici. Mai mult, a ajuns să-i înțeleagă structura, ...

Dacă ar fi să facem un top al principalelor minusuri de care suferă cinematografia românească, pe primul loc s-ar afla cu siguranță acuza că filmele au o acțiune ternă, cadre lungi de apartament, izul de comunism și regret după epoca respectivă și, nu în ultimul rând, o atmosferă în general sumbră, fără nimic atractiv, decât poate o distribuție de excepție și un regizor consacrat. Încet, încet, lucrurile au început să se schimbe, publicul cumpără bilet la film românesc, iar producătorii au învățat că o promovare bine pusă la punct este aproape o garanție a succesului. În cazul producției La Gomera, ...

Știați că...eroul francez Paul de Marenne din Zodia Cancerului sau vremea Ducăi Vodă are un model în persoana nobilului genovez Giovanni Paolo Marana (1642-1693), naturalizat francez sub numele Jean-Paul Marana? Personaj aventuros, acesta a rămas cunoscut, între altele, ca autor al unei scrieri „imagologice” intitulate L'espion du Grand-Seigneur, et ses relations secrètes envoyées au divan de Constantinople, et découvertes à Paris, pendant le règne de Louis le Grand: contenant les événements les plus considérables arrivés pendant la vie de Louis le Grand (1684). Textul a servit drept sursă și pentru Scrisorile persane ale lui Montesquieu, unde „ficțiunea străinului” oriental servește ...

...1930 va fi pentru Panait Istrati un an al despărțirilor și al risipirii tuturor iluziilor. Tensiunile dintre el și Romain Rolland culminează, în martie, cu o ruptură violentă provocată de niște aprecieri ale lui Istrati, deloc măgulitoare, despre Maria Kudasceva, logodnica lui Rolland și apărătoare fanatică a cauzei URSS. Peste câteva luni, despărțirea de Bilili (Marie-Louise Baud-Bovy) îi va da lovitura de grație. Sunt, în fond, două rupturi ce rezumă simbolic marea despărțire a scriitorului de Occidentul iluziilor sale umanitariste. Debusolat, fără o „flacără” care să-i servească drept reper, fără o cauză pe care să o apere, Istrati se întoarce ...

Am admirat mereu oamenii cu simțul umorului, iar Milan Kundera este unul dintre ei. Scriitor de origine cehă, stabilit în Franța în anii '70, este autorul mai multor lucrări cunoscute precum Insuportabila ușurătate a ființei, Cartea râsului și a uitării, Viața e în altă parte sau Valsul de adio. Vă propun însă o carte republicată de curând, Iubiri caraghioase, șapte texte scurte care te fac să pui sub semnul îndoielii chiar și râsul, să te întrebi dacă în ziua de azi, nu e mai de grabă un semn al eșecului, decât al victoriei... La o lectură superficială, poți observa un ...

Mi-a căzut în mână în această vacanță de iarnă un roman cumpărat mai demult și pe care –nu știu de ce – tot amânasem să îl citesc până acum. Este vorba de Parrot și Olivier în America de Peter Carey, care confirmă faima autorului său, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani din Australia, laureat în două rânduri al prestigiosului Booker Prize. Iată „fișele biografice” ale celor doi eroi din titlu: Născut în 1805 într-o familie de aristocrați căzuți în disgrație în vremea imperiului napoleonian, Olivier-Jean-Baptiste de Clarel de Barfleur de Garmont este înfățișat, în primele pagini ale romanului, ca ...

Robert Șerban, poet revendicat de generația milenaristă a liricii autohtone, deși mai degrabă produs al anilor ‘90, își dovedește pe deplin maturitatea, adăugînd cu fiece volum publicat substanță și emoție într-o paradigmă poetică tot mai concentrată și mai verosimilă. Poemul și poetul – mărci înregistrate Robert Șerban – compun o ecuație lirică în echilibru stabil, cu variabile și invariabile șarmante, vitale, spectaculos și suav revigorante, articulînd pare-se o poveste fără sfîrșit. Un Robert Șerban jucîndu-se absolut dezinvolt și inspirat cu sine însuși, abandonîndu-se în pielea copilului dinlăuntrul său ni se revelează în Barzaconii/ anus dazumal (Ed. Hartmann, Arad, 2005). Frînturile ...