Kiefuri și taclale de Sfintele Sărbători

În romanele lui Paul Georgescu se mănâncă și se discută enorm. Se sporovăiește mai cu seamă în jurul meselor încărcate cu bucate, în ajunul Crăciunului sau de Revelion, la conac sau la cafiné, la cofetăria Elegant sau la cârciuma cu nume delicios, Chifteaua ideală. Felurile de mâncare se perindă înaintea convivilor după un tipic anume, un întreg ceremonial precede degustarea bucatelor sau sorbirea cafelelor negre, totul pus în scenă cu voluptate și cu mult dichis oriental. Atmosfera, culorile, formele în care se înfățișează bucatele atent descrise dovedesc vocația de scenograf a scriitorului deprins să jongleze nu numai cu vorbele, ci și cu mai toate registrele senzorialului. Mâncărurile sunt îmbietoare și pentru ochi, și pentru miros, înainte de a „adresa” papilelor gustative, iar conversațiile pe teme grave, de multe ori în contradictoriu, încetează să-i mai apese pe preopinenți cu seriozitatea lor austeră din clipa în care platourile cu delicatese își fac apariția. Totul devine spectacol, cromatic și verbal, inventivitatea lexicală a autorului și prospețimea asocierilor conferă descrierilor de ospețe ceva din opulența picturilor flamande, strămutată însă la porțile Orientului, unde pilaful este rege, iar fripturile sunt înmiresmate cu ierburile Asiei Mici. Iată o mostră savuroasă din Revelionul, romanul din 1977:

Pe masa restrânsă apăruseră farfurii lunguiețe, iar în fiecare se demonstra altceva, ca formă și esență: felii trandafirii de mușchi afumat sau de albe fâșii din pieptul de curcan comestibil, patrate aurii de pește, cilindrii optimiști de trandafiri, farfurii ornate viu cu verde, portocaliu, galben și negru, stimulând pofta ochiului de a mânca gustos și colorat; alături așezate în batalioane pe vaste „platouri”se îndesau – în așteparea ofensivei ce avea să înceapă – sanvișurile […]; acestea erau subțiri felii de pâine tăiate în jumătate – felioare – peste care se îngrămădise din belșug onctuosul pateu sau spumos sporite icre, ca o cremă blondă, deasupra cărora domina, neagră, o măslină, sau deasupra unui strat îmblânzitor de unt, felurimi de brânze în nuanțe pastelate, blânde, de galbenuri – precum și alte hrăni terestre, de la barbarul ghiudem și fandosditele sardele Robert, la roza șuncă și sidefiul batog.

Ne vine în minte, citind aceste rânduri, voluptatea cu care Nicolae Filimon descria, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, un ospăț bucureștean (lăsându-se și el acaparat de simpla și gratuita plăcere a amplificării hiperbolice a listei de bucate – „marinată de stacoji”, „farfurioare cu icre proaspete de morun”, „licurini jupuiți”, „sardele muiate în untdelemn de Mitilene” amestecat cu piper și zeamă de lămâi de Messina, măsline dulci de Tessalia, „grămădite în formă piramidală”, „icre tari de chefal”, „smochine de Santorini”, „halva de Adrianopole” ș.a.m.d.) Se vede bine că lumea balcanică stă sub pecetea desfătării, a senzualității pervertitoare și a opulenței (inclusiv gastronomice).

În Vara baroc (1980), la fel ca în Revelionul sau în Solstițiu tulburat, se întrevăd limpede mizele din subtextul unor asemenea etalări baroce: lupta împotriva timpului, intuiția precarității lucrurilor materiale, transformarea eșecului într-un triumf provizoriu, dar flamboaiant. Pe scurt, „priceperea gustării cu dichis a timpului, ca pe o băutură tare și aromată”, cum se exprimă un personaj, la o tacla, încercând să definească kieful .

Nu întâmplător „știuca la tavă”, „ciorbița de roșii cu orezel” și „ostropelul” capătă frecvența unor laitmotive, după cum ritualic-recurente sunt și incursiunile personajelor din Vara baroc la Chifteaua ideală sau la Cafiné Sumbasacu. În plus, ca mai demult în Hanul lui Mânjoală, mâncarea și erosul fac casă bună, o doamnă divorțată își seduce amorezii când cu un delicios ostropel, când cu un borș de roșii la gheață, neapărat cu „orezel”. Secretul ostropelului afrodisiac este dezbătut, cu multă vervă, într-un echivoc și caragialian schimb de replici de Gabriel Dimancea și amicul său, Milan, prins în mrejele priceputei vrăjitoare:

Un ostropel exaltant, cu roșii, ardei verzi, puțin cartof, și pulpa…Confidentul: Și pieptul fraged ca roua … Îndrăgostitul: Se pare că era fiert cu puțin vin și alte mirodenii intime … Nu mai știu exact. Am uitat tot. Martorul: Ai uitat, dar continui a fi în clipa zdruncinării. Actorul: Și mămăliguța…senzațională! Confidentul (insinuant): Probabil îi pusese sare. Îndrăgostitul: Iar friptura… cum să-ți spun, avea o carne roz și…Confidentul (alungă musca): Da, contează și vârsta. Îndrăgostitul (tot liric): Da, proaspătă, roz și fiartă cu niște buruieni înmiresmate. Confidentul: Ai erotica antropofagă. Amorezul: Ah, și un pahar de vin roșu…Sângele zeiței.”      

Nici Tincuța, în Solstițiu tulburat, nu se lasă mai prejos în ceea ce privește arta culinară. Dacă la început disertează nostalgic pe tema superiorității madlenelor și fursecurilor „cu stafide, cu șocolată, cu mult unt, dar cu puțin zahăr” asupra orientalelor sarailii și baclavale (leșinător de dulci), pe parcurs se leapădă de bovaricele fumuri dovedindu-și iscusința în prepararea și servirea nelipsitului pilaf (adus la masa festivă, de „sfintele sărbători”, pe o tavă mare alături de bucăți de curcan rumenit, pe lângă care se lăfăia și „o pereche de trandafiri frumos mirositori, crănțănitori, lucitori de vitalitate”). Dar pilaful nu prea se împacă – în proza lui Kir Pavel – cu armonia și buna-înțelegere între convivi. De obicei se iscă gâlceavă la masă când farfuriile sunt pline ochi cu pilaf. Asta nu-i împiedică totuși pe meseni să îmbuce fie „în porțiuni mici, mestecate metodic”, cu dibăcie și abnegație, fie „să linchească” ori să „hăpăie” cu avânt și fără cuvenita măsură, până ce farfuriile se golesc. Nu rămân goale pentru mult timp, însă, căci gazda aduce îndată „muniții noi”: vin tămâios rece, „farfurii cu rumeneli de fripturi”, „gogoșari roșii aprinși și castraveciori murați stropiți de rouă” care au menirea să alunge zâzania, făcând ca un zumzet pașnic de conversație să se răspândească deasupra mesei îmbelșugate. Ce bucurie pentru „efendi” narator să înșire toate aceste „încântări ale gurii”! Pare că nu se mai satură să ne pomenească despre „prăjeala cafenie de porc”, de „sânul alb și dulce de curcan” sau de „copănelul fraged ca roua, de rață”.

Enumerarea varietăților creează impresia de cantitate enormă, ca la Rabelais sau ca în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu, în vreme ce principiile, intransigența ideologică, demonstrațiile riguroase, tensiunile abstracte se neutralizează, carnavalesc, sub aburii îmbietori, transformându-se într-o zumzăială de fond, o perpetuă și neobosită „trăncăneală” ce ne amintește la tot pasul că suntem în lumea lui Andronache Șeitan, a lui Kir Ianulea și a lui Nenea Iancu. Iată încă o mostră dintre cele mai savuroase, presărate la tot pasul în paginile Solstițiului tulburat :

Erau, în adâncituri lunguiețe, terină untoasă de iepure sau pateuri din ficăței de gâscă, stropite cu rom, garnisite cu măsline de Volo, păstrate în untdelemn de Sasso, cu decorări de gogoșari roșii, fâșii lungi de lacherdă fragedă, icre blonde sporite prin frecare, iar în farfurii pătrate răcituri: piftii acoperite de grăsime în al căror adânc se întuneca un copan de curcan. Tot la două persoane se sumețea o sticlă de vin ca sângele, roș și gros, iar păhărelele burduhoase mărturiseau că se începuse cu țuiculiță undelmnie, cu miros de prună, pentru apetit.

Nu putea lipsi, desigur, îmbietoarea plăcintă cu brânză, aurie, având, pe alocuri, „carnea bălaie, tandră și mustoasă ca untul, încât simțeai dorința s’o mângâi cu ochii” (după cum se poate lesne observa descrierea încurajează din nou speculațiile de sorginte „erotico-antropofagă”).

Nu-ncape dubiu, cititorul se simte ca-ntr-un îmbietor tărâm al abundenței, un adevărat Pays de Cocagne, balcanic, desigur, în care kieful și taclaua sunt surogate ale paradisului, imposibil de închipuit, la Porțile Orientului, în absența unui cerc de petrecăreți sau cheflii de nădejde.

Căci omul e născut, nu-i așa, pentru a fi fericit. Întreaga natură îl învață lecția asta – ne asigură autorul, citându-l pe Gide, cel din Nourritures terrestres, cu un dicton ce poate servi – la urma urmelor – drept preambul oricărei sărbători.

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

Scriitori și creatori de ficțiuneOpinii și ideiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopolitePoemele săptămâniiIstorii subiectiveDebutTraduceriTOPURIArhivă

Bianca Burța-Cernat despre Dolgoruki

Cartea săptămânii

Neguțătorul din Veneția​

de William Shakespeare

Recomandată de

Ion CARAMITRU

Recomandări 8M

Anul BEETHOVEN

Paul Cernat & Nușa recomandă

Jurnalul lui Nicolae Iorga

Din oboseală sau atonie, omul se dă în lături din fața existenței, își târșește picioarele, ar vrea uneori să spună ajunge! Dar orice evadare e imposibilă: omul este prins în ființă.

Alain Finkielkraut - Înțelepciunea dragostei

Recomandarea lui

Dan SOCIU: James Tate

Roman istoric, ultima parte a unei trilogii de succes

Cristina Barbu Buhac recomandă:

America de peste pogrom, scris de ieșeanul Cătălin Mihuleac, este un mare roman.

Doina RUȘTI recomandă

Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate de Cristina BOGDAN

Cărți de la Editura TREI

Pentru când se termină pandemia:

Neguțătorul din Veneția

de William Shakespeare

Traducere: Dragoș Protopopescu

Regie: Alexander Morfov

Ion CARAMITRU în rolul lui Shylock

Un thriller psihologic strălucit

Amintirile lui Neagu Djuvara completează segmentul memorialisticii românești, putând sta alături de Memoriile lui Valeriu Anania sau Viața unui om singur a lui Adrian Marino, cărți venind pe același fundal al României postrevoluționare, dar rămânând profund eterogene.

Monica GROSU

Este greu de surprins în câteva cuvinte complexitatea și gradul de maturitate pe care romanul grafic l-a atins.

Andrei ȘERBAN

Copyright © optmotive.ro

Echipa