Într-o concisă și foarte elegantă ediție în limba engleză a scrierilor lui Walter Benjamin despre fotografie (On Photography. Edited and translated by Esther Leslie, Reaktion Books, 2015), am dat peste un articol, din 1928, al lui Benjamin, intitulat Lucruri neștiute despre flori (“New Things about Flowers”, în traducere englezească). Este vorba, în fapt, despre o recenzie la catalogul lui Karl Blossfeldt, Urformen der Kunst. Photographische Pflanzenbilder, apărut în același an, în urma unei expoziții organizate la Berlin de Karl Nierendorf, critic de artă și galerist faimos în epocă. Volumul, tipărit în condiții grafice de excepție, amintea, pe de o parte, ...

Terry Eagleton afirma undeva că, printre fenomenele contradictorii ale lumii moderne, naționalismul și umorul ocupă poziții privilegiate. Cel din urmă mai cu seamă în măsura în care se dovedește capabil să cenzureze, să demaște și să dizolve conflicte de tot felul (inclusiv pe acelea generate de primul), printr-o expresie de veselie dezarmantă. Mi-am amintit de această observație a lui Eagleton citind, zilele trecute, Scurta istorie ironică a literaturii române de Cătălin Ghiță. Având o miză iconoclastă (și totodată ambițioasă, dacă acordăm credit subtitlului – „În contrapunctul lui G. Călinescu”), cartea își propune să deconstruiască, ludic și parodic, toate acele idei ...

M-am hotărât să cumpăr cartea lui Andrei Kurkov, Grădinarul din Oceakov pe la începutul acestei veri, într-un moment când eram preocupată de grădini, plante, parcuri, de vegetație în general (nu știu cât mi se întâmpla asta ca efect secundar al lockdown-ului, și cât din pricină că intenționam să scriu un eseu despre miraculos și fantastic în proza contemporană, pornind de la recurența elementelor vegetale cu virtuți vrăjitorești). Cert este că − deși în romanul lui Andrei Kurkov toate aceste elemente, y compris personajul din titlu, sunt relegate pe un palier secundar, fantasticul rămâne la el acasă, combinându-se – ca la ...

În romanul lui Milorad Pavić, Ultima iubire la Țarigrad, o iscusită ghicitoare care putea citi în lacrimile oamenilor visele lor și se pricepea să tragă cu ochiul „în bucata de timp a altora”, se trezește peste noapte fără casă, într-o grădină minunată plină de trandafiri albi și roșii, de chiparoase și de floarea soarelui, de liliac și palmieri, de tot felul de cununi și bolți de frunze și ierburi. Lucrul cel mai uimitor este că în această grădină vrăjită cărțile ei de ghicit învață să vorbească limba plantelor, unde stau scrise – după cum ne spune povestitorul – destinele muritorilor. ...

Georges Perec scria undeva că spațiul pare să fie mai prietenos sau mai inofensiv decât timpul: întâlnim pretutindeni indivizi care poartă ceasuri, însă foarte rar semeni de-ai noștri dotați cu busole. Mi-am amintit această observație – pe cât de justă, pe atât de amuzantă – a lui Perec, pe când citeam Busola, romanul dinstins cu premiul Goncourt al lui Mathias Énard și tradus în limba română, cu exemplar profesionalism, de Cristian Fulaș cu ceva timp în urmă. Prima și cea mai la îndemână constatare este că, în țesătura atent elaborată, rizomatic amplificată a cărții (ce lasă, la răstimpuri, să se ...

Romanul Furtul. O poveste de iubire, reeditat anul trecut în seria de autor Peter Carey a Editurii Art este, fără doar și poate, o carte plină de culoare. Când spun asta nu am în vedere neapărat atmosfera, limbajul sau darul de povestitor al autorului, virtuți incontenstabile ale stilului lui Carey, deseori remarcate de comentatori, dar care aici nu sunt parcă la fel de evidente ca în alte romane ale sale mai minuțios elaborate - mă gândesc la Oscar și Lucinda sau la Parrot și Olivier în America. De astă dată avem de-a face cu o poveste a cărei acțiune se ...

Există în primele pagini ale Solstițiului tulburat, romanul din 1982 al lui Paul Georgescu, o secvență care-mi stăruie în minte. Într-un compartiment vișiniu din trenul cu care Daniel Nistor călătorește din Capitală spre Platoneștiul natal, zărește o tânără „luminos de blondă”, desculță de un pantof, cu piciorul elegant arcuit pe canapeau de vis-à-vis, trăgându-și atentă ciorapul sticlos de mătase. „Incomodată de prea lunga rochie, ridicată nițel”, ține să precizeze naratorul. Apoi ne descrie silueta călătoarei „țâșnită în linii pure, înclinată ca tija unei flori”, piciorul arcuit, cu „unda melodioasă a gambei delicate”, totul surprins din unghiul tânărului medicinist împietrit în ...

În romanele lui Paul Georgescu se mănâncă și se discută enorm. Se sporovăiește mai cu seamă în jurul meselor încărcate cu bucate, în ajunul Crăciunului sau de Revelion, la conac sau la cafiné, la cofetăria Elegant sau la cârciuma cu nume delicios, Chifteaua ideală. Felurile de mâncare se perindă înaintea convivilor după un tipic anume, un întreg ceremonial precede degustarea bucatelor sau sorbirea cafelelor negre, totul pus în scenă cu voluptate și cu mult dichis oriental. Atmosfera, culorile, formele în care se înfățișează bucatele atent descrise dovedesc vocația de scenograf a scriitorului deprins să jongleze nu numai cu vorbele, ci ...

Despre scriitorul Paul Georgescu se vorbește foarte puțin în ultima vreme. Nici una dintre cărțile sale nu a fost reeditată, după știința mea, în perioada postdecembristă, iar numele autorului este menționat destul de rar în articole sau în studii critice. Ce-i drept, e pomenit din când și când în paginile memorialistice ale unor confrați scriitori (Ștefan Agopian, Ion Simuț), în schimbul epistolar dintre Matei Călinescu și Ion Vianu (Amintiri în dialog) sau, mai recent, într-o remarcabilă suită de articole (încadrabile genului critifiction), marca Bogdan-Alexandru Stănescu (Kir Pavel. Portretul unui scriitor român). În însemnările celor care l-au cunoscut dăm peste numeroase ...

În Cartea fericirii, cunoscutul roman al Ninei Berberova, unul dintre personaje, muzicianul sinucigaș Sam Adler, prietenul din copilărie al Verei, afirmă la un moment dat că, în absența lucrurilor, a obiectelor dragi pe care nu le poți lua cu tine în lumea de dincolo, paradisul s-ar transforma în reversul său: „Ce trist ar fi acolo! Doamne, ce tristețe!”, exclamă Sam. Un asemenea punct de vedere stimulează, prin ricoșeu, reflecția asupra funcțiilor și semnificațiilor obiectelor în literatură (și în reprezentările artistice, în sens mai larg), atrăgând totodată atenția asupra ambiguității pe care ele o întrețin, mai cu seamă atunci când sunt ...

În capitolul al VI-lea din Suflete moarte, Cicikov ajunge la conacul lui Pliușkin unde este surprins de la bun început de aspectul părăginit al clădirii principale, un fel de castel ciudat, nefiresc de lung, arătând „ca un invalid bătrân și ramolit”. Incongruent și dărăpănat, acoperișul amintește de coliba Babei Yaga din basmele slave, cu cele două turnulețe ale sale, „amândouă șubrede, lipsite de vopseaua ce le înfrumusețase cândva”, în vreme ce zidurile clădirii lasă să iasă la iveală, din loc în loc, plasa de sârmă de sub tencuială, holbând spre lume două ferestre cam chioare (celelalte erau oblonite sau chiar ...

V-ați întrebat vreodată cum se poate lecui cineva de frică? Mai ales de frica de dragoste? Eu mărturisesc că nu obosesc să-mi pun această întrebare, așa că m-am bucurat când am găsit un foarte neobișnuit remediu în Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit, cartea lui Milorad Pavić pe care am recitit-o zilele trecute. În cea de-a cincea povestire, Fecioară și Gemeni, se pomenește despre o casă din Estramadura în fața căreia ar exista, bifurcate, două scări de piatră, fiecare cu câte opt trepte: cine pune piciorul pe cea dintâi treaptă a primei scări simte cum, pe măsură ce urcă, ...

Mi-a căzut în mână în această vacanță de iarnă un roman cumpărat mai demult și pe care –nu știu de ce – tot amânasem să îl citesc până acum. Este vorba de Parrot și Olivier în America de Peter Carey, care confirmă faima autorului său, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani din Australia, laureat în două rânduri al prestigiosului Booker Prize. Iată „fișele biografice” ale celor doi eroi din titlu: Născut în 1805 într-o familie de aristocrați căzuți în disgrație în vremea imperiului napoleonian, Olivier-Jean-Baptiste de Clarel de Barfleur de Garmont este înfățișat, în primele pagini ale romanului, ca ...