OPTm
nr. 74

Cartea de la Metopolis, singurul volum publicat de Ștefan Bănulescu dintr-o proiectată tetralogie (care urma să mai cuprindă volumele Cartea Dicomesiei, Sfârșit la Metopolis și Epilog în orașul Mavrocordat), dovedește o învederată înclinație către sondarea spațiului liminar, a acelui no man’s land aflat la intersecția unor zone dificil de cartografiat. Sedimentate de-a lungul vremurilor sau falsificate prin intervenția vreunui abil născocitor de povești, biografiile individuale, la ...

De câte ori nu am auzit din partea părinților, profesorilor sau prietenilor: „Trebuie neapărat să citești cartea asta!”? Sau cazul opus: „Cartea asta nu e (încă) pentru tine. Mai așteaptă.”? Sau sfatul care sună cam așa: „Citește orice. Orice lectură te poate influența în bine într-un fel sau altul.”.

Totuși, în absența unor sfaturi potrivite sau a unor liste bibliografice racordate la nevoile sale, orice tânăr cititor în formare riscă să își piardă repede interesul în fața unor cărți mult prea ...

Eu cred că pentru o vacanță reușită este foarte important să ajungi pe o insulă aproape pustie (cu nisip negru, în niciun caz cu nisip de aur). Poate să fie o insulă suspendată sau scufundată, n-are importanță. Locuitorii (puțini, de preferință sub zece la număr), pot fi grădinari sub formă de cărți de joc sau iepuri cu mănuși din piele de căprioară sau furnici vinete. Este foarte important ca apa să fie sărată și de culoare turcoaz. Și cel mai important: să vă asigurați că nu există semnal pent ...

Dacă ar fi să aleg un singur lucru care mă face să mă gândesc zâmbind la Woody Allen (deși lista ar putea fi lungă), acela ar fi legat de felul în care privește el tandru-ironic moartea. Ca thanatolog, am citit sute de păreri despre sfârșit, cu unele am fost de acord, de altele m-am distanțat, câteva mi-au stăruit obsesiv în memorie, pe altele le-am uitat de mult. Aș fi vrut să formulez eu ceea ce a spus el atât de inspirat: *Nu mi-e frică să mor, doar că nu vreau să fiu acolo când o să se întâm ...

Când vine vorba de anul 2012 mă năpădesc, înainte de orice, amintirile meteorologice. A fost o iarnă grozavă cea din lunile ianuarie și februarie ale acelui an de poveste, cu zăpezi cât gardul și cu geruri strașnice, cum nu aveam să mai vedem multă vreme de atunci încolo. Îmi amintesc perfect că urma să plec pentru câteva luni la un stagiu în Franța chiar pe 1 februarie. Aveam rezervare la un zbor hipermatinal și multe emoții, zburam cu Lufthansa, și a fost nevoie ca avionul să fie degivrat timp ...

Ludice, nostalgice, pline de tâlc, emoționante sau amuzante, prozele din Trotineta lui Edi, cel mai recent volum al lui Bedros Horasangian, alcătuiesc un puzzle ce poate fi (re)asamblat/descifrat în multe feluri. Un cititor pasionat de portrete memorabile va descoperi în paginile acestei cărți o colecție greu de uitat. Iată-l pe Artin, prietenul din copilărie, „slab, uscat, cu nasul mare și mâini parcă prea lungi, ochi pătrunzători și privirea veșnic supărată” ( O poveste din Odessa ); pe ...

Mircea Ciobanu se număra încă, pe la începutul anilor ’90, printre scriitorii români bine cotați, grație stilului său greu de confundat, ușurinței cu care pendula între felurite genuri și, deopotrivă, eleganței cu care se mișca prin lumea literelor autohtone. Dispărut în 1996, la o vârstă la care ar mai fi avut cu siguranță multe de spus, prozatorul este astăzi arareori discutat în articole sau în studii de specialitate. Un volum substanțial – la origine teză de doctorat – i-a consacrat acum apr ...

Cu mai bine de un deceniu în urmă, prin toamna lui 2005, când tocmai mă întorsesem din Italia, după un stagiu mai lung, de aproape doi ani, blocurile din cartierul Drumul Taberei mi se păreau mai cenușii decât oricând, iar viața în general își pierduse farmecul și îmi părea lipsită de culoare. Făceam ce puteam ca să nu-mi pierd definitiv busola, ascultam muzică, plănuiam călătorii și mai ales citeam, ca să mai uit, vorba poetului, „de urât și de-ntristare”. Partea bună din toată povestea a ...

Una dintre trăsăturile distinctive ale prozei lui Paul Georgescu este, pe lângă caragialismul remarcat de mai toți comentatorii și asumat explicit de autor, tendința de a contracara, prin orice mijloace, dintre cele ale scriiturii, desigur (una rafinată, plină de pliuri, de aluzii și de artificii livrești), amenințarea unui difuz și paralizant rău istoric. Acestui scop îi e subordonată, în fond, etalarea sofisticatelor asamblaje de culori și forme, splendoarea descrierilor de o luxurianță barocă ...

Cred că nu mi-am dorit niciodată atât de mult să se încheie un an. Știu că nu sunt singura și nici nu îmi fac iluzii că 2021 va fi cu mult mai bun, că ne va scăpa peste noapte de toate relele sau că va aduce libertăți mai mari decât cele îngăduite în prezent de „noua normalitate”. Pur și simplu nu mai am răbdare. S-ar zice că, în ceea ce mă privește, nu am învățat nimic din anul ce se încheie. 

Îmi fac, la ceas de bilanț, autocritica, pentru că am ascultat zilele trecute, la un post de televizi ...

      părinților mei

 elegie pentru rudolf întâiul

e frumos, e TARE frumos

PE-această INSULĂ

sunt pisici, iepuri de câmp uriași și-o grădină

îmi place să vă trimit mesaje de-aici

le scriu frumos pe cartonașe

COLORATE

le-ascund în sticlele parfumurilor pe care le-am iubit

erau parfumuri fel de fel, n-o să le-nșir numele, n-are rost,

ți se perindă câteodată prin minte zeci de nume, le-atingi cu nările așa, într-o do ...

S-a vorbit mult, în exegeza de specialitate, despre disoluția eului în poezia lui Georg Trakl, despre proiecțiile unei hipersensibilități traumatice, transpuse în imagini contorsionate, menite să adâncească, să clarifice sau să obiectiveze conținuturi lăuntrice singulare. Afirmația are, desigur, temeiul ei și a fost reluată cu consecvență, mai ales în studiile preocupate să înmulțească dovezile în sprijinul apartenenței poetului la expresionism. Nu intenționez să intru în detalii cu privire l ...

Bogdan VLĂDUȚĂ (n. 1971) a studiat pictura la clasa profesorului Ștefan Câlția  la Universitatea Națională de Artă din București. I-a avut ca maeștri de pictură pe artiștii Sorin Dumitrescu și Ion Grigorescu. Între 1996 și 2009 a fost lector la catedra de pictură a aceleiași universități. Bursier Vasile Pârvan la Accademia di Romania din Roma în perioada 2002-2004, interval despre care ne oferă, în mai toate lucrările sale, o intensă și revelatoare mărturie. În 2 ...

„Există mai multă magie în realismul său decât într-o bibliotecă plină de vrăjitori și vrăjitoare”, citesc într-o recenzie consacrată unuia dintre romanele lui Andrei Kurkov, apărută în Occident. Într-adevăr, frumusețea cărților sale cred că vine, înainte de orice, din sentimentul că, în mod aparent inexplicabil, ceva străin și invizibil se ascunde în spatele lucrurilor cunoscute. Paradoxal (și totodată amuzant) mi se pare faptul că explicațiile posibile nu țin întotdeauna de intruziunea unor fo ...

Nu de puține ori, în cărțile lui Alberto Manguel, metafora paradisului-bibliotecă dobândește conotații elegiace. Această tendință este mai mult decât evidentă în unul dintre cele mai recente volume ale sale, tradus anul trecut și în românește, la Editura Nemira. E vorba de Sfârșitul bibliotecii mele. O elegie și zece digresiuni. Cu inegalabilu-i farmec, scriitorul povestește cum s-a despărțit de biblioteca sa ce conținea peste 35.000 de volume (puține dintre ele, e drept, dintre cele ce ar fi ...

Într-o concisă și foarte elegantă ediție în limba engleză a scrierilor lui Walter Benjamin despre fotografie (On Photography. Edited and translated by Esther Leslie, Reaktion Books, 2015), am dat peste un articol, din 1928, al lui Benjamin, intitulat Lucruri neștiute despre flori (“New Things about Flowers”, în traducere englezească). Este vorba, în fapt, despre o recenzie la catalogul lui Karl Blossfeldt, Urformen der Kunst. Photographische Pflanzenbilder, apărut în același an, în urma un ...

Terry Eagleton afirma undeva că, printre fenomenele contradictorii ale lumii moderne, naționalismul și umorul ocupă poziții privilegiate. Cel din urmă mai cu seamă în măsura în care se dovedește capabil să cenzureze, să demaște și să dizolve conflicte de tot felul (inclusiv pe acelea generate de primul), printr-o expresie de veselie dezarmantă.

Mi-am amintit de această observație a lui Eagleton citind, zilele trecute, Scurta istorie ironică a literaturii române de Cătălin Ghiță. Având o miză ...

M-am hotărât să cumpăr cartea lui Andrei Kurkov, Grădinarul din Oceakov pe la începutul acestei veri, într-un moment când eram preocupată de grădini, plante, parcuri, de vegetație în general (nu știu cât mi se întâmpla asta ca efect secundar al lockdown-ului, și cât din pricină că intenționam să scriu un eseu despre miraculos și fantastic în proza contemporană, pornind de la recurența elementelor vegetale cu virtuți vrăjitorești). Cert este că − deși în romanul lui Andrei Kurkov toate aceste ...

În romanul lui Milorad Pavić, Ultima iubire la Țarigrad, o iscusită ghicitoare care putea citi în lacrimile oamenilor visele lor și se pricepea să tragă cu ochiul „în bucata de timp a altora”, se trezește peste noapte fără casă, într-o grădină minunată plină de trandafiri albi și roșii, de chiparoase și de floarea soarelui, de liliac și palmieri, de tot felul de cununi și bolți de frunze și ierburi. Lucrul cel mai uimitor este că în această grădină vrăjită cărțile ei de ghicit învață să vorbea ...

Georges Perec scria undeva că spațiul pare să fie mai prietenos sau mai inofensiv decât timpul: întâlnim pretutindeni indivizi care poartă ceasuri, însă foarte rar semeni de-ai noștri dotați cu busole. Mi-am amintit această observație – pe cât de justă, pe atât de amuzantă – a lui Perec, pe când citeam Busola, romanul dinstins cu premiul Goncourt al lui Mathias Énard și tradus în limba română, cu exemplar profesionalism, de Cristian Fulaș cu ceva timp în urmă.

Prima și cea mai la îndemână con ...

Romanul Furtul. O poveste de iubire, reeditat anul trecut în seria de autor Peter Carey a Editurii Art este, fără doar și poate, o carte plină de culoare. Când spun asta nu am în vedere neapărat atmosfera, limbajul sau darul de povestitor al autorului, virtuți incontenstabile ale stilului lui Carey, deseori remarcate de comentatori, dar care aici nu sunt parcă la fel de evidente ca în alte romane ale sale mai minuțios elaborate - mă gândesc la Oscar și Lucinda sau la *Parrot și Olivier în Am ...

Există în primele pagini ale Solstițiului tulburat, romanul din 1982 al lui Paul Georgescu, o secvență care-mi stăruie în minte. Într-un compartiment vișiniu din trenul cu care Daniel Nistor călătorește din Capitală spre Platoneștiul natal, zărește o tânără „luminos de blondă”, desculță de un pantof, cu piciorul elegant arcuit pe canapeau de vis-à-vis, trăgându-și atentă ciorapul sticlos de mătase. „Incomodată de prea lunga rochie, ridicată nițel”, ține să precizeze naratorul. Apoi ne descri ...

În romanele lui Paul Georgescu se mănâncă și se discută enorm. Se sporovăiește mai cu seamă în jurul meselor încărcate cu bucate, în ajunul Crăciunului sau de Revelion, la conac sau la cafiné, la cofetăria Elegant sau la cârciuma cu nume delicios, Chifteaua ideală. Felurile de mâncare se perindă înaintea convivilor după un tipic anume, un întreg ceremonial precede degustarea bucatelor sau sorbirea cafelelor negre, totul pus în scenă cu voluptate și cu mult dichis oriental. Atmosfera, culor ...

Despre scriitorul Paul Georgescu se vorbește foarte puțin în ultima vreme. Nici una dintre cărțile sale nu a fost reeditată, după știința mea, în perioada postdecembristă, iar numele autorului este menționat destul de rar în articole sau în studii critice. Ce-i drept, e pomenit din când și când în paginile memorialistice ale unor confrați scriitori (Ștefan Agopian, Ion Simuț), în schimbul epistolar dintre Matei Călinescu și Ion Vianu (Amintiri în dialog) sau, mai recent, într-o remarcabilă su ...

În Cartea fericirii, cunoscutul roman al Ninei Berberova, unul dintre personaje, muzicianul sinucigaș Sam Adler, prietenul din copilărie al Verei, afirmă la un moment dat că, în absența lucrurilor, a obiectelor dragi pe care nu le poți lua cu tine în lumea de dincolo, paradisul s-ar transforma în reversul său: „Ce trist ar fi acolo! Doamne, ce tristețe!”, exclamă Sam.

Un asemenea punct de vedere stimulează, prin ricoșeu, reflecția asupra funcțiilor și semnificațiilor obiectelor în literatură ...

În capitolul al VI-lea din Suflete moarte, Cicikov ajunge la conacul lui Pliușkin unde este surprins de la bun început de aspectul părăginit al clădirii principale, un fel de castel ciudat, nefiresc de lung, arătând „ca un invalid bătrân și ramolit”.

Incongruent și dărăpănat, acoperișul amintește de coliba Babei Yaga din basmele slave, cu cele două turnulețe ale sale, „amândouă șubrede, lipsite de vopseaua ce le înfrumusețase cândva”, în vreme ce zidurile clădirii lasă să iasă la iveală, din ...

V-ați întrebat vreodată cum se poate lecui cineva de frică? Mai ales de frica de dragoste? Eu mărturisesc că nu obosesc să-mi pun această întrebare, așa că m-am bucurat când am găsit un foarte neobișnuit remediu în Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit, cartea lui Milorad Pavić pe care am recitit-o zilele trecute.

În cea de-a cincea povestire, Fecioară și Gemeni, se pomenește despre o casă din Estramadura în fața căreia ar exista, bifurcate, două scări de piatră, fiecare cu câte opt tr ...

Mi-a căzut în mână  în această vacanță de iarnă un roman cumpărat mai demult și pe care –nu știu de ce  – tot amânasem să îl citesc până acum. Este vorba de Parrot și Olivier în America de Peter Carey, care confirmă faima autorului său, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani din Australia, laureat în două rânduri al prestigiosului Booker Prize.  Iată „fișele biografice” ale celor doi eroi din titlu: 

Născut în 1805 într-o familie de aristocrați căzuți în disgrație în vremea im ...