Opinii

Occidere aude!

Îndrăznește să ucizi (formulă, dacă vă amintiți, oblică în raport cu dezideratul kantian citat săptămâna trecută)? Este moral ca un universitar să instige la asemenea grozăvii, chiar mascându-le îndărătul unor formule latine greu accesibile? Pentru a liniști spiritele, subliniez că modestele rânduri subsecvente se referă doar la curajul regizoral de asumare a unei poziții tranșante în două scenarii contrafactuale având în centru o intrigă comună, promovate de Ernst Lubitsch, respectiv de Quentin Tarantino. Cele două filme la care fac apel se numesc To Be or Not to Be (1942) și Inglorious Basterds (2009). Dacă ultimul este cunoscut publicului autohton, fiind ...

Revoltă socială și schimbare de paradigmă culturală

În plină pandemie, care deja stârnise suspiciuni și revolte locale din cauza măsurilor de recluziune cerute de situația epidemiologică, SUA a fost zguduită de un eveniment care, deși nu este, din păcate, singular, a declanșat un val de proteste cu substrat rasial: uciderea de către un polițist alb a unui bărbat afro-american. Filmarea incidentului a ajuns rapid în toată lumea, pe toate canalele mass-media, inclusiv pe internet. Spre deosebire de alte cazuri asemănătoare, în care polițiștii au ucis cetățeni afro-americani nevinovați (inclusiv adolescenți) doar pentru că se aflau în locul nepotrivit în momentul inoportun, uciderea lui George Floyd a declanșat ...

Scarlett O’Hara și Leiba Zibal

De curând s-a deschis și la noi o polemică destul de contondentă pe tema rasismului, stârnită de un scurt-metraj al lui Radu Jude. Montajul, în pofida simpatiei (critice) pe care o am pentru cineast, mi se pare discutabil, din mai multe motive, pe care n-o să le discut aici, mai ales că polemica, provocatoare și excesivă (vezi aici și aici), a prilejuit și lovituri colaterale dintre cele mai nedrepte. Ceea ce, să nu uităm totuși, intră în logica criticii culturale de la noi și de oriunde, de ieri, de azi și de mâine. E un risc pe care trebuie să ...

Eșecul iluminiștilor

Dacă numeroșii philosophes din secolul al XVIII-lea francez s-ar trezi în lumea est-europeană de astăzi, șocul descoperirii unui teritoriu intelectual reacționar, dar perfect familiar lor ar fi, fără îndoială, considerabil. La aproape două veacuri și jumătate de când o revistă berlineză îi invita pe oamenii de cultură germani să răspundă la întrebarea Was ist Aufklärung? și de când Kant își formula celebrul deziderat sapere aude („îndrăznește să știi”), lumea contemporană din Europa de Răsărit nu se deosebește foarte tare de universul conservator construit de biserică odinioară și vârât apoi cu forța în creierele puțin antrenate ale maselor credule. Societatea românească ...

Media literacy

Izolarea din martie-mai ne-a adus, odată cu doza zilnică de anxietate, și, celor mai norocoși, destul de mult timp liber. Timp pe care nu l-am petrecut numai printre cărți, cu filme și piese de teatru, ci și cu știri, comment-uri și talk-show-uri urmărite online și la TV, în căutare de vești noi despre cum o să arate viața noastră peste o zi sau peste o săptămână. Am trecut prin experiența comună a expunerii la gigabaiți de fake-uri, de la ingenua întrebare a unui președinte - dacă n-ar fi mai bine să înghițim clor preventiv -, până la sfatul de a ...

În răspăr cu instinctul de conservare

Mă bucur dacă ai răbdarea să citești asta. Să știi că, pe când încercam mai devreme să argumentez că scriitoarele și scriitorii minoritari au tot dreptul să invoce criterii extraestetice pentru a avea și ele/ei la dreptul la niște resurse și vizibilitate într-o lume literară care se supără dacă numărăm autoarele și constatăm că la un eveniment literar din bani publici apar pe afiș numai bărbați, s-a ivit un mare scandal pe Facebook care, ar zice unii, vine să alimenteze teama multora de feminism și de „dictatura corectitudinii politice”... Zilele trecute am observat că editura frACTalia reeditează unul dintre primele ...

Implicarea și hainele ei fistichii

Multe dintre tâmpeniile pe care le auzim ni se par incitante, în ciuda faptului că sună aiurea. Au în ele ceva manipulator, ca și jocul donquijotesc. Prin toamnă, i-am rugat pe niște studenți să scrie o recenzie despre o carte străină, citită recent. Cei mai multi au scris despre un roman de succes. Deja din textele lor mi-am dat seama că n-aș fi citit acea carte. Eram dezamăgită de lecturile lor, dar nu îndrăzneam să le spun. Mai mult chiar, am citit romanul, care mi s-a părut ușurel, melodramatic, diletant. Apoi, zilnic cartea asta a venit peste mine. Imagini, prezentări, ...

Dincolo, dincoace de poezie

Era titlul unui volum publicat în 2010 de Ștefania Mincu, scris după moartea lui Marin Mincu. Cei doi soți și Octavian Soviany au lansat și sprijinit scriitorii „generației 2000”, o generație compozită din care cea mai distinctă parte a explorat ceea ce Soviany numea „cvasiliteratură” – amalgamarea poeziei cu proza, cu jurnalul, având limbaj exclusiv colocvial și argotic (uneori până la a atinge „orizontul manelistic al existenței”), o abordare preponderent autobiografică. Este o formulă care a fost percepută ca „non-literară”, pentru că, deși nu lipsesc de la noi precursorii în materie de poezie prozaică/epicizată (Geo Bogza, Geo Dumitrescu, Petre Stoica, ...

Cartea în șomaj tehnic

Piața de carte din România n-a fost niciodată bine, iar motivele au tot fost, în teorie, întoarse pe toate părțile: politici guvernamentale inexistente, lipsa de interes pentru cultură și educație, decalaj economic și social, lipsa transparenței etc. Fiecare criză, sărbătoare a cărții sau târg de carte aduce în discuție clasicele comparații cu alte țări, date statistice preluate unii de la alții; s-a pornit generic de la o cifră de afaceri fără niciun fundament, 40 de milioane, urcând spre 60-80, fiecare din cei care mai răspundeau întrebărilor jurnaliștilor adăugând, după dispoziția proprie, câteva milioane. Cum asociațiile de profil sau statul nu ...

Autodenunț

O știre a unei „tragedii” din lumea artei mă îndeamnă la autodenunț. Recent, mai precis, în luna februarie a acestui an, scriitoarea mexicană Avelina Lésper a distrus involuntar o instalație (creată în 2018) a unui artist conațional, Gabriel Rico, chiar în timpul unui târg de artă contemporană. Instalația cu pricina cuprinde bucăți de sticlă, o piatră, o minge de fotbal și diverse alte obiecte „profund” încărcate estetic. Lésper nu s-a arătat deloc devastată de accident, ba chiar a avut tăria să marșeze cu cinism: „A fost ca și cum opera a simțit ceea ce gândeam despre ea”. Din păcate, nu ...

Nu trupului ca marfă

Pentru că am de spus câteva lucruri nu lipsite de importanță și pentru că spațiul pe care-l am la dispoziție este limitat, îmi permit să intru in medias res. Există două trend-uri opuse în feminismul contemporan: unul care privește expunerea trupului ca pe o modalitate de empowerment a femeii (numindu-le pe prostituate „lucrătoare sexuale”, care practică o meserie obișnuită), alta care vede în corpul dezgolit al femeii o rămășiță a sclaviei față de bărbat, o obiectificare a dorinței carnale a masculinului obsedat de viol (de aceea respingând prostituția ca ofensatoare). Nu este momentul să arbitrez cele două perspective opuse, mai ...

The End?

Cine nu cunoaște începutul poemului muzical The End (1967) al trupei The Doors, scris de Jim Morrison după despărțirea de iubita lui de atunci, Mary Werbelow? This is the end, beautiful friend / This is the end, my only friend / The end of our elaborate plans / The end of ev'rything that stands / The end. * Textul scandează, implacabil, versurile unei *romance sfâșiate, convertite într-un imn al protestului politic. Mutatis mutandis, actuala epidemie de COVID-19, care a închis literalmente lumea pentru câteva luni bune, ne-a proiectat pe toți într-o pasă apocaliptică. Mulți dintre intelectuali se simțeau deja, oarecum, ...

Literatura contrafactuală

Istoricii, pe care de multe ori îi bănuim de ariditate și lipsă de imaginație, au inventat un joc pe care l-au numit, destul de pompos pentru a-i da o aură de credibilitate științifică, „istorie contrafactuală”. Genul acesta de joc intelectual pornește de la întrebarea „ce s-ar fi întâmplat dacă...?” Dacă Alexandru Macedon nu murea la 33 de ani, dacă turcii ar fi câștigat Bătălia de la Lepanto sau dacă germanilor le-ar fi reușit ofensiva din Ardeni? Pare doar o simplă speculație, dar este mai mult de atât. Printr-o astfel de ipoteză se poate analiza cât de important este un eveniment ...

O lume de specialiști

Rețelele de socializare au scos la iveală un simptom al lumii contemporane, foarte elocvent pentru modul în care a evoluat societatea în ultimele decenii: specialistul de internet. Internetul, ca orice unealtă, este una ce poate fi folosită în mai multe sensuri: este foarte utilă atunci când știi ce să așteptări să ai de la ea și cum să o folosești, dar poate deveni și o armă fatală îndreptată chiar împotriva ta însuți, atunci când o utilizezi defectuos. Iar pentru că informația este pretutindeni, ne înconjoară și chiar ne asaltează permanent, nu este doar la îndemână, ci a devenit compulsiv-obligatorie, omul ...

Apusul democrației

„Ne vom plămădi puterea și vom deveni din nou primii. Nu primii dacă. Nu> primii dar. Ci primii, pur și simplu. Nu vreau ca lumea să se întrebe ce> face [Rusia]. Vreau să se întrebe ce fac Statele Unite.” Citatul este extras din cartea lui Michael R. Beschloss, The Crisis Years (1991) și anticipează perfect iraționalele tirade ale lui Donald Trump, purtând obsedantul refren „America first”. Fragmentul îi aparține însă unui președinte care se bucură de o glorie postumă absolut nemeritată, fie numai pentru că este arhitectul real al războiului de agresiune din Vietnam: John F. Kennedy. ...

Universitatea în vremea holerei. Reflecții rutiere de-acasă

Mai întâi, un scurt privilege checking obligatoriu: sigur că a lucra în universitate nu-i chiar cel mai rău lucru din lume. Chiar dacă, după cum știm din Seinfeld și cei mai mulți, din proprie experiență, vorbitul și ținutul de discursuri în public sunt groaza cea mai mare pentru cei mai mulți dintre oameni, moartea clasându-se doar pe locul 2 în topul fricilor contemporane – ceea ce înseamnă, concluziona Jerry, că dacă chiar trebuie să mergi la o înmormântare, e preferabil să fii cel din sicriu și nu cel care trebuie să țină predica (ceea ce rezonează oarecum și cu sentimentele ...

Virusul Hamlet

Harold Bloom, acel munte de prejudecăți misogine și de autoritate epistemică autoasumată în teoria literaturii din ultima jumătate de secol, îl considera pe Hamlet, alături, poate, doar de Falstaff (sublimul din Henry IV, nu caricatura din The Merry Wives of Windsor), drept expresia absolută a geniului uman, treapta supremă la care poate accede antropicul shakespearean. Ca exemplu tipic de opera aperta, cum i-ar fi spus Umberto Eco, cea mai celebră dintre marile tragedii ale lui Shakespeare a suscitat interminabile comentarii hermeneutice savante (îmi vin în minte cu pregnanță cele psihanalitice, de la Freud la Lacan), însă, cu permisiunea dumneavoastră, voi ...

Litost

În Cartea râsului și a uitării, Milan Kundera aduce în discuție un termen tare, specific cehilor, intraductibil într-o manieră exactă: litost. El este definit de scriitor drept „o stare chinuitoare, născută din spectacolul propriei noastre mizerii, descoperită pe neașteptate”. Potrivit lui Kundera, descoperirea este urmată de dorința imperativă de răzbunare. Și mai adaugă Kundera: „... istoria Cehiei este istoria litost-ei”. Semantizată negativ, căci cumulează neputință și orgoliu rănit, i se poate găsi, cred, cel puțin o dimensiune pozitivă: conștientizarea propriei mizerii, chiar accidental revelată, ar putea fi primul pas spre luciditate, iar de aici ar putea începe reconstrucția de sine. ...

Stereotipuri vechi și noi

Multe dintre textele literare vehiculează, construiesc sau întrețin stereotipuri. Printre ele, pe cele de gen, etnice, sexuale, economice etc.. Problema de azi a diferitelor discriminări din literatura de ieri nu e nouă, iar încercările de a rezolva aceste probleme sunt, uneori, de mirare. Astfel, într-o punere în scenă a lui Macbeth, de W. Shakespeare, de către Royal Shakespeare Company, textul apare cu excizia versurilor în care cea de-a treia vrăjitoare include, în rețeta fierturii ei, ,,ficat de evreu blasfemator, fiere de capră și lăstar de tisă” (versurile 26-27, actul 4, scena 1). Alteori, epurările textelor plutesc între hazliu și ridicol. ...

Singurătatea lui Paul Goma

O vorbă celebră a lui Malraux spunea că moartea transformă viața în destin. Pentru viața lui Paul Goma, finis coronat opus. Dispariția fizică a scriitorului și fostului disident, internat de o săptămînă cu coronavirus într-un spital parizian, a creat, în contextul simbolic al pandemiei, un val de emoție, exprimat mai ales în mediul online autohton: echivalent, probabil, al unui complex de vinovăție față de marele singuratic răzvrătit, adulat de unii ca un erou național, respins de alții ca un ciumat. Dar și, probabil, al unui sentiment al înfrîngerii, marginalizării, nerecunoașterii și neînțelegerii a ceea ce am fi putut fi și ...

Nu motivul morții contează - românii îl îngropaseră din 1977

De câteva zile, de când Paul Goma (2 oct. 1935–25 martie 2020) a trecut, sper, într-o lume mai dreaptă pentru el, sunt asediată de apeluri telefonice, de mesaje pe toate căile. Temele interpelărilor nu sunt variate, ci doar obsesive. Cea mai destabilizatoare dintre ele este cea a incinerării scriitorului. De ce incinerare și nu înmormântare creștinească? De ce la Paris și nu în România? Cine a decis incinerarea: scriitorul, fiul lui, autoritățile? Și de ce? A fost deja incinerat sau urmează? Cineva a aflat de la altcineva, care e prieten cu altcineva... că fusese deja incinerat chiar din ziua morții. ...

Ernesto Cardenal și poezia militantă

Intenționam de multă vreme să scriu despre unul dintre cei mai importanți poeți latino-americani contemporani, cu o notorietate internațională incontestabilă, Ernesto Cardenal. Și asta cu atât mai mult cu cât, anul trecut, a apărut primul său volum în română, la Editura Paralela 45: Noua ecologie și alte poeme militante, tradus de Anastasia Gavrilovici și prefațat de Claudiu Komartin. Dar nu credeam că voi ajunge să scriu în proximitatea morții sale, petrecute pe 1 martie, deși în ianuarie împlinise nu mai puțin de 95 de ani. Poet, preot, revoluționar, Ernesto Cardenal a reprezentat una dintre conștiințele civice și politice cele mai ...

Distopia sau noul realism ecologic

Interesul evident al cititorilor pentru marile distopii ale umanității nu se datorează numai faptului că aceste opere literare sunt niște semnale de alarmă pentru ce s-ar putea întâmpla în viitorul (apropiat) al omenirii, ci, dimpotrivă, succesul lor pare să se datoreze faptului că multe dintre acestea s-au întâmplat deja, la o scară mai mică sau mai mare. Depășind cazul profeticului roman 1984 (deși George Orwell nu a dorit să-și adjudece un astfel de rol prin scriitura sa), este imposibil să nu observăm, de exemplu, în multe dintre culturile dedate consumerismului scene desprinse din Fahrenheit 451 scris de Ray Bradbury. Tot ...

Deschiderea care se închide

Nu știu dacă e o megatendință la nivelul întregului „sistem mondial postmodern”, dar știu că la nivelul a ce a mai rămas din învățămîntul nostru de umanioare (neproducător de bani, după actualele criterii de piață), de la clasa zero pînă la facultate, elevii nu sînt deprinși, în general, cu două operațiuni elementare menite să le deblocheze gîndirea: 1) exercițiul continuu al întrebării „de ce?”; 2) punerea adecvată în context istoric. Asta, în timp ce ni se livrează, demagogic, discursuri despre necesitatea „gîndirii critice.” Probabil, utilizarea sistematică și „pe bune” a operațiunilor în cauză (în cazul în care am avea suficienți ...

Brexit

Brexit-ul, iminent la finalul lunii ianuarie 2020 după victoria conservatorilor, pune, cred, pe tapet două probleme subiacente extrem de neplăcute. Voi încerca să le enunț și să le analizez pe scurt în cele ce urmează. 1. Triumful tory nu a fost asigurat, ca până acum, de gentry și de upper middle-class, ci de proletariatul britanic, metamorfozat în versiuni mai puțin articulate verbal ale lui Nigel Farage. Pe Jeremy Corbyn îl respectă, în general, intelectualii, fiindcă stânga s-a mutat, cu arme și bagaje, în mediul academic, acolo unde mai există dezbateri de idei și proiecții ideale (cf. voga constantă degajată nu ...

Pleonexia

În partea a treia din Istoria ieroglifică (1705), acea scriere complexă pe care, faute de mieux, o numim primul roman românesc, Cantemir descrie, cu inimitabil talent satiric, templul („capiștea”) în care sălășluiește zeița Lăcomiei, desemnată prin sintagma slavo-elină boadza Pleonexis. Lăcomia este larg cultivată în politică, ea fiind acolo mai curând o virtute, nu un viciu. Mai aproape de noi, profesorul britanic Richard Dawkins ne învață, în des citata și rar asimilata lucrare The Selfish Gene (1976), că egoismul este o trăsătură înnăscută a ființei umane. Pornind de la evidențele oferite de selecția naturală, etologul britanic descrie o strategie stabilă ...

Opt începuturi incitante de roman

Dacă romanele tradiționale începeau printr-o descriere a spațiului în care avea să se desfășoare măcar o parte a acțiunii sau a personajului principal și a mediului său, în orice caz un prim capitol care să familiarizeze cititorul cu lumea ficțională în care tocmai intrase, romanul modern încearcă să rupă orice tipar și mai ales să surprindă, să incite, să scandalizeze chiar, numai să-l facă pe cititorul din ce în ce mai grăbit să nu părăsească pagina. (Acest model „informativ” va fi deconstruit în modernitate în diverse moduri, cum procedează, de exemplu, Robert Musil în Omul fără însușiri, primul capitol intitulându-se ...

Necesitatea destrămării PSD-ului

Întors de la cercetare și studii în străinătate, cu aproape cincisprezece ani în urmă, am fost surprins să observ cât de puțini intelectuali de stânga există în România. În mediul academic extern, stânga este, cel puțin printre universitarii din umanioare, regula, nu excepția. Ca să iau doar exemplul spațiului anglo-saxon: Martha Nussbaum, Cornel West, Terry Eagleton, Bill McKibben - sunt doar câteva nume dintre cele care sprijină politicile publice de stânga, în absența cărora am fi aruncați cu toții într-un coșmar al supraviețuirii profesionale exclusiv a celui mai puternic. A fi de stânga nu este, în definitiv, nici măcar o ...

Molime și literatură

La începutul anului, când tocmai ne aduceam aminte de Albert Camus, de la a cărui moarte brutală și absurdă, așa cum sunt de obicei morțile timpurii (9 ianuarie 1960, la doar 46 de ani), se împliniseră 60 de ierni, ne-a lovit pe toți știrea unui nou focar viral agresiv, izbucnit la Wuhan, în China. Pe măsură ce zilele treceau, știrile deveneau din ce în ce mai alarmante și proporțiile dezastrului anunțat luau dimensiuni apocaliptice, așa cum se mai întâmplase și altădată în cazul SARS, Ebola, H1N1 și toate celelalte boli pentru care nu există sau nu exista la momentul respectiv ...

Elogiu poveștii

Scriu cu dorința încrâncenată a celui care înoată în amonte. Scriu cu fanatismul caznelor săptămânale la care mă dedau ca să explic, ca să țin partea poveștii în lupta bizară cu scriitura exclamativă, descriptivă, cu scriitura jurnalistică a interjecțiilor, a exclamațiilor a epitetelor ritualice (nu le reiau aici). Lupta dintre cele trei semne de exclamare (!!!) și un fir narativ îmi părea până mai ieri ridicolă. Azi, acum când meditez asupra cărții lui Jonathan Gottschall, Animalul povestitor. Cum ne fac poveștile oameni (traducere din limba engleză de Smaranda Nistor, Editura Vellant. Cărți însemnate, București, 2019) îmi pare de-a dreptul absurdă, ...

Echivocul nodului gordian

O profeție cunoscută în Frigia (un regat antic, așezat în Podișul Anatoliei, deci pe teritoriul Turciei de astăzi) decretase că, în cazul unei crize de succesiune regală, conducător legitim trebuia să fie ales omul care, într-un car cu boi, urma să intre primul pe poarta cetății. Acesta s-a nimerit a fi Midas, fiul lui Gordias, un simplu om de la țară. Midas i-a consacrat carul cu pricina zeului suprem Sabazios, legându-l temeinic cu un nod extrem de complicat. O prorocire ulterioară spunea că muritorul care va fi în stare să dezlege nodul va deveni stăpânul Asiei. În anul 333 a. ...

În răspăr. Literal și în toate sensurile

În celebrul său roman-cult À rebours (1884), „cartea otrăvită”, cum o numește Oscar Wilde, tradusă la noi cel mai bine cu titlul În răspăr, J.-K. Huysmans construiește un personaj care a devenit tipic pentru întreaga estetică decadentă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este vorba despre aristocratul Jean-Floressas des Esseintes, ultimul vlăstar al stirpei sale, asupra căruia acționează toate tarele rezultate, în bună tradiție naturalistă, din multitudinea relațiilor consangvine care au „subțiat” sângele și au dat naștere unei naturi nevrotice, hipersensibile. După ce străbate toate mediile sociale, cel aristocratic căruia îi aparține și care îl plictisește îngrozitor, cel artistic și ...

Scriitori și creatori de ficțiuneOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Bianca Burța-Cernat despre Dolgoruki

Cartea săptămânii

Neguțătorul din Veneția​

de William Shakespeare

Recomandată de

Ion CARAMITRU

Recomandări 8M

Anul BEETHOVEN

Paul Cernat & Nușa recomandă

Jurnalul lui Nicolae Iorga

Din oboseală sau atonie, omul se dă în lături din fața existenței, își târșește picioarele, ar vrea uneori să spună ajunge! Dar orice evadare e imposibilă: omul este prins în ființă.

Alain Finkielkraut - Înțelepciunea dragostei

Recomandarea lui

Dan SOCIU: James Tate

Roman istoric, ultima parte a unei trilogii de succes

Cristina Barbu Buhac recomandă:

America de peste pogrom, scris de ieșeanul Cătălin Mihuleac, este un mare roman.

Doina RUȘTI recomandă

Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate de Cristina BOGDAN

Cărți de la Editura TREI

Pentru când se termină pandemia:

Neguțătorul din Veneția

de William Shakespeare

Traducere: Dragoș Protopopescu

Regie: Alexander Morfov

Ion CARAMITRU în rolul lui Shylock

Un thriller psihologic strălucit

Amintirile lui Neagu Djuvara completează segmentul memorialisticii românești, putând sta alături de Memoriile lui Valeriu Anania sau Viața unui om singur a lui Adrian Marino, cărți venind pe același fundal al României postrevoluționare, dar rămânând profund eterogene.

Monica GROSU

Este greu de surprins în câteva cuvinte complexitatea și gradul de maturitate pe care romanul grafic l-a atins.

Andrei ȘERBAN

Copyright © optmotive.ro

Echipa