nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Partidul lui Flem

Nu cred că e bine să fii văzut în compania lui Cutare. Nu te asocia cu X! Îți vei pierde reputația bună pe care o ai. E el scriitor talentat, dar e insalubru. Te-ai asociat cu cine nu trebuie. Dacă veneai la mine mai întâi, altfel stăteau lucrurile, dar acum, după ce te-ai afișat cu X-ulescu, mi-e imposibil să mai fac ceva. Sunt doar câteva dintre frazele pe care le-am auzit de-a lungul vieții și mai ales în ultima vreme, spuse în general de persoane care n-au făcut mare lucru la viața lor, nu se află pe o treaptă superioară a vieții, dar care au niște principii ferme, legate de separația socială. Sunt în general ființe botoase, partizani intoleranți ai toleranței, elite fără merite, scriitori fără operă, autori ai unor idei fragile, enunțate cu spume la gură. Odată, în negura timpului, am făcut un proiect împreună cu un profesor, care era mai bun decât mine la capitolul respectiv. Totul a ieșit bine. Însă am aflat repede că făcusem o mare prostie: profesorul cu care lucrasem era un om compromis, prin urmare, devenisem colaboratoarea unui individ marginal. Tot așa, o bine cunoscută editoare din lumea bucureșteană s-a transferat într-o altă instituție, devenind printre botoșii mai sus menționați – Compromisa. Eticheta asta a urmărit-o mulți ani, până când s-a întors de unde plecase, fiind imediat spălată și curățată de toate faptele anterioare.

Când eram tânără, habar n-aveam cum merg lucrurile și întrebam ce făcuse "compromisul" cu pricina, iar răspunsul era același mereu: e un tip jegos, pur și simplu. De-a lungul vieții am întâlnit periodic oameni excluși din același motiv și făcând acum o anatomie a faptelor, pot să spun că jegoșii, compromișii, marginalizații sunt în mod unanim oameni la care n-a putut să ajungă trompa unui botos. Iar un botos nu e niciodată singur, are trib, legat printr-o filozofie solidă: când unul de-al tău strigă, strigi, cu el, pentru că și el o să strige cu tine. E un principiu eficient pe timp scurt, dus la extreme sub comuniști, reluat cu mare succes și amplificat azi, cu sprijinul rețelelor sociale. Desigur, la prima ploaie, tribul se risipește, "compromișii" rămân. Aproape că-mi vine să spun o butadă toată tinerețea batjocorită: compromiși din toate țările uniți-vă!

Mi-e greu să cred că cineva mai poate fi păcălit astăzi. Nu cred că există oameni care să accepte denigrările tribului, gălăgiile de tip propagandistic, falsele acuzații, deturnările de la subiectul principal și celelalte. E adevărat că lumea tace, plină de lehamite, dar spre deosebire de lehamitea de-acum zece ani, cea de azi e a omului care acționează. Am vorbit nu de mult cu un politician, unul dintre puținii școliți, și era îngrijorat de ascensiunea unui partid pe care îl considera populist, cu demagogie extremă. În opinia mea, nu există grupări rele, ci conducători răi. Iar în momentul de față s-a ajuns prea departe. Trăim sindromul Flem Snopes. Oriunde întorci capul dai de hoți cu gura plină de legi, de păduchi care știu să apese o tastă, de creatori ai unei logici formale, organizați în carteluri ale devalizării. Chiar și cei care au puteri decizionale te sfătuiesc, cu bună-credință, să te faci că nu vezi, să stai deoparte, ca să nu ajungi la o teorie a chibritului fără capăt.

Încălcări evidente ale legilor și ale integrității morale sunt susținute oficial. Când un director de instituție de stat pune mâna pe telefon, anunțându-și subordonații să-l excludă pe Cutare, pe motive de invidie personală, iar șefii lui politici îl susțin, atunci da, ne aflăm la final, în acea zonă în care încep anarhiile, revoluțiile și, pentru scurt timp, schimbarea sperată. Cum ar fi posibil ca cineva să mai creadă într-un partid care se face că plouă în fața unor grosolănii evidente? Cum aș putea eu să cred într-un conducător care lasă banii publici pe seama nășicilor infiniți?

Însă educația mea e a încrederii. Nu în partide, nu în instituții, ci în oameni. Chiar și în cele mai decăzute momente ale istoriei, au existat oameni integri și curajoși. Acei inocenți sublimi și nemuritori, care împiedică prăbușirea universală.

Tocmai de aceea, nu voi intra într-un dialog făcut din cioburi de sticlă, ci voi aștepta ca cei în drept să hotărască, să facă ceea ce au de făcut. Și nu mă îndoiesc, o vor face. Educația nu dă greș niciodată și nu cred că ați uitat ce v-am învățat cu mulți ani în urmă, pe când castanii erau castani: nimic nu contează mai mult decât aventura Graal-ului.

Doina RUȘTI

Scriitoare, prozatoare, autoarea romanelor Paturi oculte, Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017), Manuscrisul fanariot (2015), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Zogru (2006), Omulețul roșu (2004) ș.a. Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române. Tradusă în 15 limbi. Afilieri: USR, PEN, DACIN SARA, ACF. EU doinarusti.ro