Marius Balo în dialog cu Liviu G. Stan

Cum privești astăzi romanul "Procesul" lui Kafka?

După decenii bune în care cuvântul "libertate" și-a trăit gloria pe scena principală a politicii cvasi-mondiale, pare că acum se împotmolește (din nou) într-un marasm multilateral: avem o disponibilitate încrâncenată pentru război; avem o disponibilitate încrâncenată pentru cenzură; avem o disponibilitate încrâncenată pentru genetică socială; avem o disponibilitate încrâncenată pentru ostracizare ideologică; avem o disponibilitate încrâncenată pentru controlul vieții private. Doar trusa de scule pentru instalarea fricii (vorba lui Ruy Zink) s-a schimbat. Un spirit de blazare weimariană adie, ca o fâșie de gaz sarin, peste o Europă îngropată-n OnlyFans și-n stagflație.

Evident, văzând cum omenirea o ia razna, mintea îți fuge, deja dintr-un reflex ancestral, spre romanul care a reușit să esențializeze riturile de obscurantism birocratic pe care se bazează logica puterii politice, în general, nu doar cea de factură totalitară – "Procesul" lui Kafka. Kafka a înțeles, mai bine decât mulți alții, că politicul este gaura neagră în care clocotesc cele mai cumplite fantezii ale Omului și că, prin intermediul politicii, Omul a găsit o baghetă magică ideală pentru deforma și trafica, în infinite combinații demente, ideea de bine. În fond, Kafka nu a făcut decât să resemantizeze, într-un cadru juridic vizionar și cu simboluri tactice eficiente, procesul originar: condamnarea lui Iisus. Care a fost, înainte de toate, un proces politic. O crucificare politică. Mântuitorul a fost considerat, în primul rând, un inamic al statului. Epocile care au trecut au adăugat acestui test de putere politică noi discursuri și noi perversiuni.

Ce cărți similare îți vin în minte în continuarea "Procesului"?

Atât de influentă a fost intuiția lui Kafka, încât a produs o galaxie tematică, una în care nu mai poți fi decât kafkian. Kafkian în "Palatul Viselor" al lui Ismail Kadare. Kafkian în "Fabrica de absolut" a lui Karel Capek. Kafkian în "Deng visează" al Yan Lianke. Kafkian în "Minunata lume nouă". Kafkian în "Sindromul capului care cade". Kafkian în "Zero K". Kafkian în "Întuneric la amiază".

Ai scris despre libertate, ai avut vreodată intenția de a scrie despre ea?

Cred că toate romanele mele, într-un fel sau altul, polenizează un pic și din tema cu T mare a libertății cu L mare. Dar dacă ne referim la libertate ca zel istoric, ca Zeitgeist, am cochetat cu ea în special în romanul de debut, "Sânge de pasăre pe haine", care se petrece în România și Polonia și-n care abordez, într-o tentativă de hand-held camera, protestele muncitorești de pe șantierul naval din Gdansk, august 1980, care au dat naștere mișcării "Solidaritatea", concentrându-mă în special pe Lech Walesa; și-am mai cochetat cu ea în romanul meu de război "Filip Manakis: o poveste europeană", despre un conflict armat dintr-o țară imaginară aflată în Europa de Est, dar care cuprinde de fapt o osmoză între măcelurile destrămării Iugoslaviei și războiul din Ucraina (la acea dată, doar din estul Ucrainei).

Ce caz, eveniment istoric ti se pare tentant pentru o abordare literară?

Nu cred că există eveniment istoric care să nu fie tentant literar. Bunăoară, iată ce roman excelent reușește să obțină Eric Vuillard în "Ordinea de zi", punând lupa pe ziua de 20 februarie 1933, când marii industriași germani se întâlnesc cu naziștii pentru a-i sponsoriza în alegerile care aveau să-l transforme pe insignifiantul Adolf în Hitler. O zi care, până la Vuillard, nu reprezentase vreun interes literar. De fapt, trebuie doar să ne uităm la cadranul ceasului. Fiecare oră geme de evenimente istorice, deci de romane încă nescrise. 12 a.m.: cele 36 de butoaie cu praf de pușcă cu care Guy Fawkes voia să arunce-n aer parlamentul britanic în 1605; 01.00: Marele Incendiu al Londrei din 1666; 02.00: arestarea celor cinci hoți din complexul hotelier Watergate, în 1972, care a dus la demiterea lui Nixon; 17.00: eliberarea lagărului de concentrare Bergen-Belsen în 1945.

Dacă ai fi închis/izolat/ostracizat, care ar fi mijlocul ficțional prin care ai supraviețui? Scris? Citit? Imaginat? Discuiți despre ficțiune? "Scenarii" și planuri concrete de evadare? etc.

N-am de unde să știu și nici n-aș vrea să știu. Poate că pur și simplu aș ceda psihic imediat. Nu văd decât un singur scut indestructibil într-o astfel de situație: rugăciunea.

Ce-ai face dacă într-o zi ai găsi pe eticheta unui produs, cumpărat din magazin, o scrisoare de la un deținut care denunță condițiile din detenție?

Nu știu. Imaginația mea nu poate da răspunsuri clare (nici măcar orientative) la astfel de scenarii cruciale, care necesită o mare dârzenie sufletească (să te poți arunca într-o luptă cu morile de vânt pentru celălalt). Desigur, știu care este răspunsul corect, răspunsul creștin la o astfel de întrebare, dar în același timp știu și că omul foarte rar se ridică, în situații-cheie, la statura morală pe care crede că o are.