Despre imposibilitatea unui proiect comunist

Participant la prima conferință consacrată ideii de comunism (desfășurată la Londra, în 2009), infatigabilul Slavoj Žižek înregistrează nemulțumirile publicului: „de ce nu este decât o femeie prezentă?”, „de ce nu participă persoane de culoare?” etc. Imperturbabil, Alain Badiou are și el o nemulțumire: de ce publicul nu este deranjat de faptul că, la o conferință despre comunism, nu este de față niciun muncitor? Devine, din păcate, trist că aceste modeste rânduri consacrate imposibilității materializării unei idei fundamental generoase și echitabile, aceea a unui proiect comunist, trebuie să fie aglutinate tot de un intelectual. Aceasta este însă situația. Nu are rost ...

Un faraon la Paris

Ramses al II-lea (sau Ramses cel Mare, cum l-a gratulat istoria avidă de eroi) a fost un faraon egiptean, al treilea în ordinea succesiunii celei de-a nouăsprezecea dinastii. A trăit în secolul al XIII-lea î.e.n. și s-a bucurat de una dintre cele mai îndelungate domnii din Noul Regat (peste 66 de ani). A cucerit teritorii extinse atât în Levant (au rămas celebre, bunăoară, campaniile din Siria și din Libia), cât și în sud, în Nubia. Iubitorii de literatură îl cunosc mai ales sub numele său grecesc, Ozymandias, pătruns în poezie ca personaj al unui scenariu de tip memento mori amestecat ...

Filosofia pe vârful picioarelor

O singură imagine face cât o mie de cuvinte, spune o mantră plată din limba engleză, preluând o aserțiune infinit mai plastică a lui Ibsen. Tocmai despre o fotografie mi-am propus să vă vorbesc pe scurt aici, dar una a cărei semantică, fie și la un nivel de suprafață, generează explozii de umor involuntar. Bernard-Henri Lévy sau BHL, cum îi place să fie alintat, este, precum singur se recomandă, filosof. În secolul al XVIII-lea, un individ ca el ar fi ocupat, timorat, colțul canapelei unui salon, sorbind avid ironiile unui Vauvenargues sau aforismele unui Rivarol. Născut însă două secole mai ...

Fără sfaturi

Vin, ca și dumneavoastră, dintr-o țară coruptă, aculturală și mică, dar scuturată, periodic, de frisoane fie de grandoare, fie de smerenie colectivă, ambele fenomene provocate de evenimente exterioare, fără legătură cu situația ei. O enclavă în care nu există valori sau idealuri, un teritoriu în care, până acum vreo treizeci de ani, nu exista nici măcar hrană... Nu mă regăsesc în nici o generație, nu sunt partizanul nici unei mișcări sociale sau politice (deși îmi păstrez, desigur, o opțiune empatică față de stânga progresistă și laică), sunt blazat doar atât cât să fac o bună impresie în cercurile intelectuale, cu ...

Literatură și ideologie

În romanul său cvasi-autobiografic Citind Lolita în Teheran, Azar Nafisi, profesoară, traducătoare, critic literar și scriitoare iraniană povestește, prin intermediul câtorva autori anglo-americani, experiențele prin care a trecut ca tânără intelectuală întoarsă de la studii din SUA în chiar zorii Revoluției din 1979, cea care a început cu înlăturarea Șahului și s-a încheiat cu instaurarea Republicii Islamice Iran. Om de stânga, animată de valul revoluționar ce străbătuse în ultimele două decenii și Statele Unite, Azar Nafisi se implică și urmărește mișcările studențești, modul în care se raportau la textele literare niște tineri pentru care politica, puternic impregnată ideologic și/ sau ...

Filme de savurat în pandemie

Primăvara, odată cu închiderea cinematografelor și a cinematecilor, mulți oameni au ales serviciul Netflix pentru a-și umple zilele lungi de izolare forțată. Problema este că Netflix, asemenea altor depozite de filme, nu posedă pelicule îndeajuns de interesante și, oricum, cele pe care le posedă au rulat deja în săli, astfel încât cinefilii serioși au avut acces la ele. Acestea fiind spuse, îmi permit să vă răpesc câteva minute din timpul liber pentru a vă recomanda câteva producții cinematografice mai puțin cunoscute publicului larg, dar care s-ar putea dovedi adevărate nestemate pentru intelectualul curios. Încep, așadar, topul în ordinea inversă a ...

Despre studiu

Fie că lucrează în învățământul preuniversitar, fie că activează în cel superior, toți profesorii au constatat, în special după anul 2000, o scădere drastică a standardelor de performanță. Generațiile actuale, auzim constant, profită de masificarea educației, pentru a obține diplome și calificări calpe, inutile, care nu reflectă decât în mică măsură cunoștințe și abilități pe care antecesorii lor le aveau lejer. Cum s-a ajuns aici? Înainte de a arăta cu degetul asupra unor cauze perfect legitime (prăbușirea culturii clasice, inflația de note, pierderea motivației reale), permiteți-mi să atrag atenția doar asupra elefantului din cameră: emergența societății de consum, care ascunde, ...

E nevoie de curaj să fii profesor în România

Cred că este un act de curaj (cu toată nebuloasa care înconjoară cuvântul) să fii profesor în România. Și nu mă refer doar la faptul că trebuie să facă față violenței de diverse forme din diverse direcții. Profesorul este supus de 30 de ani, zi de zi, umilinței publice. Oriunde te-ai uita, în presă, în social media, la șuete, pe stradă, atunci când vine vorba despre învățământ oricine are ceva rău de spus despre profesori, oricine știe ce trebuie făcut, oricine are în buzunar o statistică, un curs de propus, o propunere de-a scoate vreun curs, un top pe care, ...

Blestemul timpului liber

Începusem să vă vorbesc, în intervenția anterioară, despre timp în general. Cum scriitorul apelează des la sinecdocă pentru a-și pune în circulație ideile, fie ele și precare, îmi veți permite să vă spun acum două cuvinte despre timpul liber și despre neajunsurile provocate de acesta pe scară largă, mai ales fiindcă, din câte se pare, ne vom mai găsi cu toții proiectați de hazard în situații similare. Actuala pandemie provocată de coronavirusul proaspăt instalat în lumea postmodernă a declanșat o problemă pe care unii dintre noi o intuiseră, cu acuitatea sădită în psihicul eseiștilor de neomitologiile lui Roland Barthes, cu ...

Cuvântul-cheie este Frica

Îmi iubesc profesia și niciodată nu mi se pare că fac suficient cât să zic că este ok, că azi am dat tot, că am făcut tot. Șocul pandemiei mi-a arătat încă o dată cât bine sau cât rău poate face omul de la catedră, cât de multe gânduri, planuri, perspective pornesc exclusiv de la el (indiferent de vârsta de formare, de la grădiniță până la doctorat), că, în fapt, impactul spiritual al profesorului este decisiv în viața fiecăruia dintre noi. N-aveți decât să spuneți că fac poezii, că nu e chiar așa etc. Nici nu trebuie să mă uit ...

Relaxat, despre timp

Nu vă neliniștiți: rândurile care urmează nu coagulează o lecție neguroasă de filosofie existențialistă și nici măcar un expozeu de naratologie. Nu merită să vă obosesc, într-o revistă sprințară, cu asemenea afectări dogmatice. De aceea mi-am propus să vă vorbesc în câteva rânduri, stând picior peste picior, despre marota thanatofobilor din întreaga lume intelectuală, recte, despre timp. Ca să fie abordat într-o notă relaxată, timpul trebuie supus unui tratament personal, demitizant și, deci, dizolvant. Altfel spus, el nu trebuie nici fetișizat, nici preschimbat în mit. Ca să fiu sincer, am tratat întotdeauna timpul ca pe o glumă. Deoarece nu mi-a ...

Împotriva Facebook-ului

Am detestat de la bun început Facebook-ul și îmi mențin contul la capătul unor lungi procese de conștiință, doar pentru a păstra astfel legătura cu colegi universitari aflați departe și pentru a comunica mai rapid cu doctoranzii. O serie de motive ale acestui dispreț pe care l-am nutrit constant ar ține de etică: mi se pare că încalc orice principiu antiplutocratic atunci când, prin click-urile mele, nu fac altceva decât să îmbogățesc o minoritate de acționari ai unei rețele de socializare care posedă deja milioane sau chiar miliarde de dolari americani, după cum mi se pare aberant să dau apă ...

Recomandări horror pentru o vacanță non-horror

În pofida coronavirusului, a venit și vacanța de vară. În mod normal, aceasta ar fi o perioadă de retragere în natură (la o distanță convenabilă însă de natura propriu-zisă, care, precum parcurile de distracții și catedralele, trebuie savurată de la depărtare) și de citit. Însă, cum deplasările sunt limitate (și de spectrul molipsirii virale, și de cel al epuizării financiare), ne rămâne doar plăcerea dubios autoerotică a lecturii. Pe linia acestei sugestii îmi permit să vă rețin atenția câteva minute. Aceia dintre dumneavoastră care mă știu din bârfe sunt la curent cu pasiunea mea pentru all things horror: cinematograf, Grand ...

Nouăsprezece trandafiri

Citind splendidul eseu al lui Mihai Ene, într-un număr anterior, mi-am adus aminte de romanul lui Eliade Nouăsprezece trandafiri (1980). În ciuda speculațiilor care s-au făcut pe marginea lui, romanul transmite un mesaj legat de dictatura comunistă și de credința lui Eliade în forța revoluționară a spectacolului, fiind scris cu intenția de a anticipa căderea cortinei de fier, într-o perioadă în care el fixase anul 1987 ca hotar între era terifiantă și cea benefică, a viitorului, de după căderea comunismului. A greșit doar cu doi ani. Și nu de tot. Acțiunea romanului se petrece la începutul anilor 80, când granițele ...

Doi poeți și-o armă cu lunetă

Puține orașe se simt „pe viu” exact ca-n filmele făcute despre ele, puține reușesc să se plieze cameleonic peste propria alteritate cinematografică. Atotciuruitul Sarajevo este unul dintre ele. Dar nu despre Sarajevo turistic vreau să scriu sau despre Sarajevo-ul meu, labirint istoric de care m-am îndrăgostit iremediabil și scrupulos, ci despre un Sarajevo îmbrăcat în geometria perfectă a globului ocular, Sarajevo din ochii a doi indivizi. Mai exact, amintirea unei partide de vânătoare. Covid-ul există doar în realitatea biologică, nu și-n cea scripturală. Literele sunt cea mai eficientă companie de transport aerian. Așadar, vino cu mine prin hipnoză, fă-ți canapeaua ...

Reverii palladiene

Indiferent de locuința în care v-ați născut sau în care trăiți în prezent, indiferent de vila pe care o visați ca refugiu de senectute, vă garantez că toate căminele din România, ba chiar de pe întregul continent european, pălesc în comparație cu casa perfectă, care, în opinia mea, nu se poate materializa decât în contururile unui edificiu construit acum aproape o jumătate de mileniu, de Andrea Palladio. Arhitectul constituie exemplul perfect de autodidact: s-a născut în 1508, la Padova, într-o familie modestă, care nu i-a putut asigura decât ucenicia în atelierul unui sculptor influent, Bartolomeo Cavazza da Sossano, unde a ...

Nichita Overdrive: Delos

Vreau să semnalez două versuri din discografia formației Robin and the Backstabbers în chip introductiv: primul este „În rochia serii, noaptea moare fecioară” (Muzică în cântece), iar al doilea este „E seară-n grădină și în casă e noapte”(Imperatrix). Prelungiri. Mai mult decât orice interpretare și decât frumusețea imaginilor vizuale, este de subliniat aportul prelungirilor. Fiindcă mi se pare că despre acestea e vorba în textul de față, într-o formă de cunoaștere cel puțin prudentă. Iar în acest cadru, jocul simbolului nu are doar rolul lămuririi prin similitudine, oferind prin forța pe care o are și o perspectivă alternativă asupra spațiului. ...

Scrisorile lui Oscar Wilde

The Letters of Oscar Wilde (Scrisorile lui Oscar Wilde) au fost publicate, pentru prima dată, în 1962, sub îngrijirea mezinului său Vyvyan Holland (numele de familie fiindu-i schimbat discret după scandalul provocat de încarcerarea scriitorului pentru pederastie, delict penal în ipocrita Anglie victoriană și ieșit de sub incidența legii abia acum o jumătate de secol). Pentru că respectiva ediție s-a epuizat destul de rapid, Oxford University Press l-a desemnat pe reputatul Rupert Hart-Davies să pregătească o ediție critică prescurtată din Scrisori, care a fost gata la finele anului 1978, apărând un an mai târziu. Pe aceasta îmi permit s-o recomand ...

Eros și literatură

În adolescență și chiar mai târziu, am citit literatură erotică, bineînțeles, am căutat paginile fierbinți și am vizualizat cu nesaț gesturile niciodată suficiente din episoade care niciodată nu făceau parte din acțiunea principală. Literatura română are o tradiție în privința erotismului. Fără a mai vorbi despre romantism, adică trecând direct la interbelici, aș da în fugă niște pagini, pe care le-am citit toți: iubirea magică voiculesciană, întâlnirile destinale din proza lui Eliade, realismul îndulcit, din nuvelistica lui Gib Mihăiescu, ori banal, ca în povestirile lui Cezar Petrescu, amorurile fandosite ale lui Minulescu, kierkegaardismul diluat al lui Holban, iubirea îmbolnăvitoare a ...

Peluza regelui: Iulia Hașdeu și Eric Cantona

Textul acesta ar putea fi despre solitudine. Sau despre o nostalgie a singurătății cumva. Însă ce este interesant la ea, la singurătate, se regăsește în faptul că nu apare dintr-un soi de mizantropie, la fel cum nici nu este pe deplin o consecință a plecării treptate a tuturor – ori un refugiu dintr-un mediu social presant sau toxic. Cumva, pare a fi un soi de dispoziție existențială, bazată pe o sumă de activități a căror calitate nu importă – sau cât să denote o consecință a unei îmbinări de elemente contradictorii ce se întrepătrund. Iar solitudinea n-ar fi de conceput ...

Vestul sălbatic demistificat

Stephen Crane, în poza sa de prozator al Vestului sălbatic, deconstruiește paradigma clasică a Vestului ficționalizat, explorând și totodată exploatând imago-ul unei lumi în disoluție, în evoluție, ce-i drept într-o notă nostalgică, dulce-amăruie. Povestirea The Bride Comes to Yellow Sky, publicată pentru prima dată în paginile revistei McClure's Magazine în 1898, operează cu o paradigmă a Vestului impetuos primitiv deliberat alterată în canonul său. Protagonistul ei, un șerif texan pe nume Jack Potter, e surprins întorcându-se cu trenul în orășelul de frontieră Yellow Sky, însoțit fiind de mireasa sa ne-numită, originară din Est. Oponentul lui Potter, Scratchy Wilson, în stare ...

Topul formulărilor memorabile

Ca scriitori, cu toții am fost seduși constant de expresii plastice, de bons mots, menite să reliefeze un aspect pe care redarea lingvistică obișnuită îl ratează cu desăvârșire. Nu pretind că topul pe care vi-l prezint mai jos este infailibil, dar el reflectă cu pregnanță propriile preferințe retorice. Chiar și raritatea contextelor în care inteligența ironică alege să strălucească trebuie apreciată, fiindcă banalitatea este singurul defect al Witz-ului care nu se banalizează. La urma urmelor, departe de a fi o deficiență, prostia este o subtilă adaptare la mediu. Așadar, să începem și, pentru a respecta tradiția suspansului narativ (marota comună ...

Revoltă & schimbarea paradigmei culturale

În plină pandemie, care deja stârnise suspiciuni și revolte locale din cauza măsurilor de recluziune cerute de situația epidemiologică, SUA a fost zguduită de un eveniment care, deși nu este, din păcate, singular, a declanșat un val de proteste cu substrat rasial: uciderea de către un polițist alb a unui bărbat afro-american. Filmarea incidentului a ajuns rapid în toată lumea, pe toate canalele mass-media, inclusiv pe internet. Spre deosebire de alte cazuri asemănătoare, în care polițiștii au ucis cetățeni afro-americani nevinovați (inclusiv adolescenți) doar pentru că se aflau în locul nepotrivit în momentul inoportun, uciderea lui George Floyd a declanșat ...

Micul Prinț la Oscaruri: Joaquin Pheonix

Mi-am petrecut un ceas bun dintr-o amiază recentă reascultându-l, traducând, emoționându-mă și reflectând la acest minunat, puternic discurs, ținut dintr-o suflare de Joaquin Pheonix anul trecut, când a primit Oscarul pentru interpretarea din Joker. Este, cred, foarte actual. Este discursul unui om-om, care a trecut și a văzut multe, iar ochii lui spun acum morala (ce cuvânt greu!) contemplației. Am tradus textul pentru Facebook, în timp ce îl ascultam, dar mă gândesc că în revista Opt motive ar avea, poate, un impact mai larg. Las aici, așadar, traducerea, cu speranța că poate va fi citită (și cu rugămintea de-a nu ...

Occidere aude!

Îndrăznește să ucizi (formulă, dacă vă amintiți, oblică în raport cu dezideratul kantian citat săptămâna trecută)? Este moral ca un universitar să instige la asemenea grozăvii, chiar mascându-le îndărătul unor formule latine greu accesibile? Pentru a liniști spiritele, subliniez că modestele rânduri subsecvente se referă doar la curajul regizoral de asumare a unei poziții tranșante în două scenarii contrafactuale având în centru o intrigă comună, promovate de Ernst Lubitsch, respectiv de Quentin Tarantino. Cele două filme la care fac apel se numesc To Be or Not to Be (1942) și Inglorious Basterds (2009). Dacă ultimul este cunoscut publicului autohton, fiind ...

Revoltă socială și schimbare de paradigmă culturală

În plină pandemie, care deja stârnise suspiciuni și revolte locale din cauza măsurilor de recluziune cerute de situația epidemiologică, SUA a fost zguduită de un eveniment care, deși nu este, din păcate, singular, a declanșat un val de proteste cu substrat rasial: uciderea de către un polițist alb a unui bărbat afro-american. Filmarea incidentului a ajuns rapid în toată lumea, pe toate canalele mass-media, inclusiv pe internet. Spre deosebire de alte cazuri asemănătoare, în care polițiștii au ucis cetățeni afro-americani nevinovați (inclusiv adolescenți) doar pentru că se aflau în locul nepotrivit în momentul inoportun, uciderea lui George Floyd a declanșat ...

Scarlett O’Hara și Leiba Zibal

De curând s-a deschis și la noi o polemică destul de contondentă pe tema rasismului, stârnită de un scurt-metraj al lui Radu Jude. Montajul, în pofida simpatiei (critice) pe care o am pentru cineast, mi se pare discutabil, din mai multe motive, pe care n-o să le discut aici, mai ales că polemica, provocatoare și excesivă (vezi aici și aici), a prilejuit și lovituri colaterale dintre cele mai nedrepte. Ceea ce, să nu uităm totuși, intră în logica criticii culturale de la noi și de oriunde, de ieri, de azi și de mâine. E un risc pe care trebuie să ...

Eșecul iluminiștilor

Dacă numeroșii philosophes din secolul al XVIII-lea francez s-ar trezi în lumea est-europeană de astăzi, șocul descoperirii unui teritoriu intelectual reacționar, dar perfect familiar lor ar fi, fără îndoială, considerabil. La aproape două veacuri și jumătate de când o revistă berlineză îi invita pe oamenii de cultură germani să răspundă la întrebarea Was ist Aufklärung? și de când Kant își formula celebrul deziderat sapere aude („îndrăznește să știi”), lumea contemporană din Europa de Răsărit nu se deosebește foarte tare de universul conservator construit de biserică odinioară și vârât apoi cu forța în creierele puțin antrenate ale maselor credule. Societatea românească ...

Prelungiri fictive ale memoriei culturale

Fascinant în premisa ficțiunii, mai cu seamă în cea care include repere istorice, este faptul că singura limită impusă este aceea de-a nu depăși segmentul temporal în cauză. Astfel, în fața condeiului, se desfășoară spectrul imens al posibilităților de-a prelungi faptul. Iar aici tot ce contează este de-a pătrunde pe-un astfel de drum și de-a-l (re)construi până la epuizare. Însă virtualității nu-i pălește calitatea prin neveridicitatea ei, la fel cum, de altfel, nu și-ar câștiga-o prin adecvarea totală în raport cu realitatea. Ceea ce importă aici este tendința de-a exploata un cadru istoric – exploatare intrinsecă acestuia, axată pe premisa, ...

Despre bârfă

Un citat sapiențial atribuit, îndeobște, lui Eleanor Roosevelt ne informează că mințile mari discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mărunte discută persoane. Cu alte cuvinte, ultimele nu se pot ridica la ștacheta evenimențialului și, cu atât mai puțin, la cea a teoreticului, astfel încât trebuie să se rezume la colportaj sau, mai simplu, la bârfă. Iar bârfele devin plicticoase mai ales în epoci precare, în care, vorba lui Oscar Wilde, toate acuzele sunt adevărate. Nu sunt sigur că am avea vreunii înălțimea intelectuală să ne retragem în pura lume a ideilor platoniciene și nici măcar că am avea ...

Incendiatorii viitorului

Publicat în 1953, romanul lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451, a devenit rapid un reper în lumea, bogată de altfel, a distopiilor, fiind și ecranizat în 1966 de regizorul François Truffaut. Reeditarea sa recentă la Editura Art, în traducerea lui Petre Solomon, este cum nu se poate mai binevenită, căci fantasma cenzurii și a anti-intelectualismului nu a părăsit, de fapt, niciodată orizontul public, iar acum diversele ei forme, unele mai subtile, altele mai brutale, par a se întrupa din nou sub umbrela, cum altfel, a unei pletore de bune intenții. Romanul lui Bradbury s-a consacrat și a rămas în memoria colectivă ...

Restaurația

Carol al II-lea al Angliei a fost un rege care le-ar fi plăcut și românilor. Leneș, senzual, mare amator de distracție, fiul decapitatului Carol I i-a alungat pe puritani și a transformat Londra într-o delicioasă scenă a plăcerilor. Mustrat de mai sobrul și mai prudentul său frate, Iacob, că se plimbă nepăzit pe străzi, Carol nu și-a pierdut cumpătul: „Poți să fii sigur că nimeni n-o să mă omoare pe mine ca să te pună pe tine rege”. Dar motivul principal pentru care Restaurația, cum este desemnat sfertul de secol în care a domnit Carol al II-lea (1660-1685), este atât ...

Sexul și genul

Aflu cu stupoare că Senatul României a adoptat un proiect de lege care modifică Legea Educatiei și interzice în școli, inclusiv în universități referirile la identitatea de gen, «înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt totdeauna aceleași». Conceptele de sex și de gen sunt fundamentale pentru feminism, o mișcare revoluționară lipsită de orice violență căreia îi datorăm toate drepturile pe care le avem azi (mă refer la femei) și o perspectivă de studiu mai mult decât consolidată în spațiul academic internațional. Din punct de vedere istoric, feminismul, ...

Obiectivitatea și nevralgiile ei

Impersonalitatea/neutralitatea/obiectivitatea „științifică” a naratorului din Madame Bovary, în raport cu moralitatea personajelor sale, a fost etichetată ca imoralitate, la jumătatea secolului 19, de către instanțele etice ale societății franceze: tertium non datur, cine se abține să judece într-un fel sau altul legitimează Răul (în acest caz, adulterul Emmei). Amuzant e că același Flaubert va afirma, apărîndu-se, că Madame Bovary c`est moi. Cum ar veni, perspectiva asupra „mea” (ca proiecție ficțională de sine) este una obiectivă, neutră și neimplicată, i.e. științifică: eu sunt pentru mine un obiect de studiu din afară. Je est un autre. Problema nu e, după cum se ...

Ieșirea din izolare

Singurătatea și izolarea sunt cele mai importante arme ale scriitorului. Nu imaginația, nu capacitatea de a inventa lumi, oameni și situații, nu îndemânarea de a rostui cuvintele până ce acestea dezvăluie sensuri nebănuite de nimeni până atunci. Nu. Singurătatea și izolarea. Pentru că din ele rezultă tot ceea ce am spus mai devreme. Fără singurătate și izolare scriitorul nu poate să îmbine cuvinte care să alcătuiască o altă realitate ce ne ajută să o înțelegem mai bine pe a noastră și, deci pe noi, și nici nu poate plămădi personaje care să ne facă să privim mai bine în oglindă. ...

Moartea la Minneapolis

Pe 25 mai 2020, la Minneapolis, George Perry Floyd, un cetățean american de culoare, în vârstă de 46 de ani, era ucis de un polițist alb, după ce fusese arestat în urma unui denunț: Floyd ar fi încercat să plătească niște cumpărături cu o bancnotă de 20 de dolari falsă. Derek Chauvin, ofițerul care l-a încătușat, a stat cu genunchiul pe gâtul celui reținut timp de 8 minute și 46 de secunde (și a continuat chiar și după ce devenise evident că victima se sufocase). Două autopsii efectuate după moartea suspectului au concluzionat, la unison, că a fost vorba despre ...

Specii minore

Se știe că iubesc romanul în toate formele lui. Romanul masiv, în special. Indiferent de registru sau de temă. Pentru că scriu roman, mi se pare suficient ca motivație a iubirii mele pentru el. Îl prefer pentru că în el încap toate genurile. O fi căpcăun, nu zic nu, dar ai loc de întors. La antipod, se află speciile minore. Iar dintre toate, pe cele ale satiricului le disprețuiesc pe față. Nu pentru că sunt minore, ci pentru că sunt parazite. Sunt ca un fel de cerșetori cu tupeu. Să stai pe margine și să faci gât mi se pare ...

Cartea ca busolă și arheologia spirituală

Interacțiunea cu un obiect este mult mai complexă decât s-ar crede și s-a vorbit îndelung despre asta. Nu voi încerca să expun aici decât o nuanță: angajarea unui obiect într-un sistem de relații cu fond simbolic – fiind, de altfel, un gest de ordinul obișnuinței cotidiene –, implică interacțiunea cu el într-un sens – și la un nivel – mai profund decât cel teleologic. Natural că diversitatea acestor interacțiuni este vastă, pe fondul caracterului individual, implicat în acest act al investirii calitative. Există, bineînțeles, și cazul unor simboluri colective, însă ceea ce mă interesează aici este resortul care pune în ...

Anarchy in Rumania

Oricât de straniu ar părea, mai am studenți care se identifică drept punkiști. Încă din vremea adolescenței mele, existau, la Craiova, câteva grupuri semioculte de tineri care aveau impresia că, adunându-se la un pogo improvizat în jurul unei audiții Pistols, Clash sau Damned, participau la varianta postmodernă a misterelor eleusine. Mimând mișcările lui Sid Vicious, aspiranții autohtoni la societatea destructurată urlau cât îi țineau plămânii că vor anarhie în România. Să nu fiu înțeles greșit: ascult, ca orice rocker cu state vechi, muzică punk. Însă „mesajul” circulat, pe jumătate din inconștiență, pe jumătate din naivitate, de adepții hardcore ai curentului ...

Biletul și brățara de festival

De când mă știu mi-a plăcut să particip la tot felul de evenimente, fie că vorbim de concerte, piese de teatru, vernisaje sau festivaluri. Acestea din urmă mi-au oferit atât de multe emoții și momente de neuitat, încât mi-au deschis o nouă pasiune, aceea de a vedea ceea ce se ascunde în spatele lor și cum sunt acestea receptate în țara noastră, pasiune pe care o voi materializa într-o lucrare de doctorat. Lucrurile sunt destul de serioase cu festivalurile, însă nu m-am gândit niciodată de ce oamenii simt nevoia să păstreze brățările de la aceste evenimente la mână, să colecționeze ...

Despre case și (re)găsirea unui drum de urmat

După ce în 2015 mi-am susținut teza de doctorat, experiența doctoratului și cea a susținerii m-au determinat să îmi doresc o pauză de la cercetare și de la lumea academică. Astfel, m-am întors la o altă dragoste, educația muzeală, și timp de vreo 4 ani am lucrat ca muzeograf cu atribuții de educator muzeal. O perioadă în care am participat la programe educative, proiecte naționale și internaționale, am avut studenți în practică, am lucrat pentru Noaptea Muzeelor, dar și câte ceva pentru cercetare. Pentru că, oricât de dezamăgită eram, întrebările și interesele mele în zona cercetării erau încă vii și ...

Dobrogea – o tipă cheală?

Cu dor de oameni și de locuri, după o schimnicie asumată, am ales ca primul drum postpandemie, prima tură de relaxare, să mă las purtată spre cel mai tânăr și, în același timp, și cel mai vechi tărâm al României, cu cea mai eteroclită locuire multietnică și cu cele mai ademenitoare arome pentru toate poftele puse atâta vreme în cui: spășita Dobroge. Mai mult, când simți că ți-au lipsit și muntele, și marea, și Dunărea cea dulce, atunci știi că acesta este locul în care le poți găsi pe toate laolaltă, una mai ispititoare decât cealaltă. Printre motivele alegerii destinației ...

Little Richard

Este o amintire care îți stăruie în minte precum madlena proustiană: prima vizionare, la videocasetofon, a peliculei din 1987 a lui John McTiernan, Predator. În deschiderea acestui gorefest de adolescenți acneici, un membru al commando-ului de elită, Blaine (interpretat de luptătorul profesionist Jesse Ventura), pornește casetofonul într-un elicopter care survolează jungla central-americană și, din boxele date la maximum, răsună prompt versurile piesei Long Tall Sally (1956): „Well, long tall Sally / She’s built for speed / She got everything that Uncle John need / Oh baby/ Yes baby / Wooh baby / Havin’ me some fun tonight, yeah”. Piesa se ...

Media literacy

Izolarea din martie-mai ne-a adus, odată cu doza zilnică de anxietate, și, celor mai norocoși, destul de mult timp liber. Timp pe care nu l-am petrecut numai printre cărți, cu filme și piese de teatru, ci și cu știri, comment-uri și talk-show-uri urmărite online și la TV, în căutare de vești noi despre cum o să arate viața noastră peste o zi sau peste o săptămână. Am trecut prin experiența comună a expunerii la gigabaiți de fake-uri, de la ingenua întrebare a unui președinte - dacă n-ar fi mai bine să înghițim clor preventiv -, până la sfatul de a ...

Vestul sălbatic ca ficțiune Paradigmă (I)

Cititnd în numerele trecute articolul lui Andrei Șerban despre mega succesul Westworld, am simțit nevoia unei reevaluări a temei. Ori de câte ori se referă la Vestul sălbatic, americanii țin cont de două coordonate constante în definirea paradigmei: pe de o parte, îl privesc ca pe un ținut aproape neatins de civilizație, un soi de paradis pierdut, suspendat undeva în afara timpului istoric, amprentat de valența eternității tocmai datorită neîmblânzirii sale; pe de altă parte, acesta actează drept un pseudo-substitut al unei istorii eroice, tumultuoase, ce nu s-a consumat în proporții epopeice. Nu demult am răsfoit volumul Radical Innocence al ...

Revoluțiile se petrec o dată la trei decenii

Aproape scris dintr-o singură frază, ca o tiradă de orator emfatic, Toamna patriarhului povestește despre un dictator, ceea ce, la vremea apariției lui în română, te ducea imediat cu gândul la dictatorul nostru de-atunci, cu un fel de speranță, în roman spunându-se de mai multe ori că domniile tiranilor, în cel mai rău caz, durează două-trei decenii, niciodată mai mult, iar noi, la timpul ăla, aveam peste patruzeci de ani de demență, iar dacă am fi judecat doar perioada lui Ceașcă, ne apropiam de o visată scadență, prin urmare, nu pot să-mi amintesc altfel acest roman al lui Gabriel Garcia ...

Wannsee

Există, la periferia Berlinului, o salbă întreagă de lacuri: Krumme Lanke, favoritul studenților, Schlachtensee, destinația pescarilor, Tegeler See, ținta surfer-ilor, Plötzensee, fief-ul hipster-ilor și cel mai mare dintre toate, Müggelsee. Îndrăznesc însă să spun că niciunul nu este mai frumos decât Wannsee. În stagiile de cercetare din capitala Germaniei, obișnuiam să merg cu S-Bahn-ul aproape săptămânal pentru o plimbare pe malurile sale, indiferent de starea vremii. Simpla contemplație a apelor cenușii, sclipind oțelit în frigiditatea aerului prusac, evocă viziuni romantice à la Caspar David Friedrich și deschide apetitul pentru reverii teoretice. Întâmplarea face ca Wannsee să lege două tragedii din ...

Generația (1)

Itinerariu spiritual este fermentul care va duce la coagularea dacă nu a generației, cel puțin a unui grup, eminamente bucureștean, de tineri intelectuali, care îi voi recunoaște lui Eliade, mai ales după întoarcerea din India, un fel de supremație simbolică, iar lui Nae Ionescu, rolul privilegiat de Magistru (cu majusculă). În jurul lui Eliade se adună astfel, destul de repede, din ce în ce mai mulți combatanți pentru cauza „generației”: Mihail Polihroniade (fost coleg la Liceul „Spiru Haret”), Ionel Jianu și Petru Comarnescu, apoi Sandu Tudor, Stelian Mateescu, Mircea Vulcănescu și Paul Sterian, „nucleului dur” alăturându-i-se ulterior mai tinerii Constantin ...

Mort ai fost și te-am aflat

11 martie 2020. Ziua unui vernisaj neobișnuit, fără public, pentru o expoziție a cărei miză este să facă prezente umbrele luminoase ale unor absențe. Muzeul Icoanei și al Cărții Vechi din Alba Iulia, Museikon, găzduiește o dublă mărturisire de credință: a istoricului Marius Oprea, metamorfozat în artist plastic (deși nu se consideră astfel), pentru a crea „icoanele” celor omorâți de Securitate în timpul regimului comunist din România (mai ales în primii ani ai instaurării lui), și a victimelor care își află, în sfârșit, pacea, căpătând o voce și un chip în poveștile pe care le deapănă artefactele-martor al martiriului lor. ...

Când e orașul mai fericit?

Atunci când s-a golit pentru prima dată am fost uimiți și neliniștiți. Apoi străzile s-au umplut de fotografi veniți să surprindă minunea: cum crește iarba singură și necălcată în picioare printre pietrele din Piața Unirii. Cum te poți plimba pe mijlocul șoselei, fără să te claxoneze mașinile. Cum să parchezi acolo unde ai treabă, fără să faci prea multe manevre laterale. Apoi golul a devenit regulă. Și spaimă. Și tristețe. Liniște. Străzi goale, cafenele goale, librării cu vitrine întunecate. De câțiva ani am obiceiul să vorbesc cu orașul în gând. Să-l întreb ce spune și ce simte. Mai ales de ...

Ademeniera albinelor în stup

De ceva zile bune mi-am adus aminte de un text drag mie, pe care l-am citit într-o seară de vară, cu aproape un an în urmă. N-am reușit să reflectez prea mult, fiind prins cu licența, la vremea aceea, totuși, într-un moment de răgaz, mi-am adus aminte de el, un parc din apropierea blocului, unde-am stat cu privirea fixată în coroanele bogate de tei, lăsând textul să se decanteze, ca și când aș fi așteptat să-și facă efectul. Însă nu știu ce m-a împins neapărat să îmi aduc aminte de el iarăși. Zilele trecute, mi-am amintit de o notă din ...

Keepsake și „scânteierile delicateții”

„De unde vii? Nu te apropia, nu te apropia! Nu-ți dau mâna, că vii de afară,> din frig”. Este replica simptomatică, repetitivă, a lui Oblomov, personajul din romanul lui I. A. Goncearov. O adresează, din coconul însingurării sale, și lui Alexeev, și lui Volkov, și lui Penkin, și lui Tarantiev. „Care frig?”, îndrăznește să-l întrebe Alexeev. „E frig sau miroase urât în odaie, de ce te grăbești așa?” îl mai întreabă Oblomov, când dă să plece. „Nu. La dumneata mă simt totdeauna bine.” M-am gândit la acest dialog atunci când am deschis deunăzi Zoom-ul pentru un curs online ...

Robbe-Grillet și viitorul romanului

Marele prozator Alain Robbe-Grillet este creditat îndeobște cu edificarea Noului Roman (Nouveau Roman) francez, deși termenul propriu-zis a fost creat de criticul Émile Henriot într-un articol din 1957. Contribuția teoretică a lui Robbe-Grillet este însă capitală mai ales dacă avem în vedere publicarea la Paris, în 1963, a volumului Pour un nouveau roman, o culegere de articole inițiate de romancier încă din 1955 și menite să coaguleze concepția sa despre cum ar trebui să arate romanul într-o epocă marcată de sfârșitul modernismului. Cel mai important dintre articolele care compun cartea și asupra căruia îmi permit și eu să zăbovesc în ...

În răspăr cu instinctul de conservare

Mă bucur dacă ai răbdarea să citești asta. Să știi că, pe când încercam mai devreme să argumentez că scriitoarele și scriitorii minoritari au tot dreptul să invoce criterii extraestetice pentru a avea și ele/ei la dreptul la niște resurse și vizibilitate într-o lume literară care se supără dacă numărăm autoarele și constatăm că la un eveniment literar din bani publici apar pe afiș numai bărbați, s-a ivit un mare scandal pe Facebook care, ar zice unii, vine să alimenteze teama multora de feminism și de „dictatura corectitudinii politice”... Zilele trecute am observat că editura frACTalia reeditează unul dintre primele ...

Implicarea și hainele ei fistichii

Multe dintre tâmpeniile pe care le auzim ni se par incitante, în ciuda faptului că sună aiurea. Au în ele ceva manipulator, ca și jocul donquijotesc. Prin toamnă, i-am rugat pe niște studenți să scrie o recenzie despre o carte străină, citită recent. Cei mai multi au scris despre un roman de succes. Deja din textele lor mi-am dat seama că n-aș fi citit acea carte. Eram dezamăgită de lecturile lor, dar nu îndrăzneam să le spun. Mai mult chiar, am citit romanul, care mi s-a părut ușurel, melodramatic, diletant. Apoi, zilnic cartea asta a venit peste mine. Imagini, prezentări, ...

Dincolo, dincoace de poezie

Era titlul unui volum publicat în 2010 de Ștefania Mincu, scris după moartea lui Marin Mincu. Cei doi soți și Octavian Soviany au lansat și sprijinit scriitorii „generației 2000”, o generație compozită din care cea mai distinctă parte a explorat ceea ce Soviany numea „cvasiliteratură” – amalgamarea poeziei cu proza, cu jurnalul, având limbaj exclusiv colocvial și argotic (uneori până la a atinge „orizontul manelistic al existenței”), o abordare preponderent autobiografică. Este o formulă care a fost percepută ca „non-literară”, pentru că, deși nu lipsesc de la noi precursorii în materie de poezie prozaică/epicizată (Geo Bogza, Geo Dumitrescu, Petre Stoica, ...

Zagori. Dincolo de munți

O mână de patruzeci și șase de sate, toate construite din piatră, cele mai multe dintre ele depopulate, împrăștiate pe o suprafață de peste 1000 de kmp, agățate de pantele muntelui. Au alcătuit în istorie o rețea de localități unite într-o confederație și legate între ele printr-un sistem de poteci înguste și pietruite. Zagori e numele regiunii din partea de nord a Greciei, întinzându-se până aproape de granița cu Albania, un ținut al podurilor de piatră, al pădurilor și al apelor repezi. Numele provine din slava veche, za și goro, ceea ce s-ar traduce prin „dincolo de munte”. Toponimia slavă e până ...

Cartea în șomaj tehnic

Piața de carte din România n-a fost niciodată bine, iar motivele au tot fost, în teorie, întoarse pe toate părțile: politici guvernamentale inexistente, lipsa de interes pentru cultură și educație, decalaj economic și social, lipsa transparenței etc. Fiecare criză, sărbătoare a cărții sau târg de carte aduce în discuție clasicele comparații cu alte țări, date statistice preluate unii de la alții; s-a pornit generic de la o cifră de afaceri fără niciun fundament, 40 de milioane, urcând spre 60-80, fiecare din cei care mai răspundeau întrebărilor jurnaliștilor adăugând, după dispoziția proprie, câteva milioane. Cum asociațiile de profil sau statul nu ...

Două tipuri de poeți

Întotdeauna au existat două tipuri de poeți: cei bine înfipți în sistem, bine ancorați în „lumea literară” și, de multe ori, și în cea politică, nu neapărat nocivi, nu neapărat lipsiți de talent sau de anvergură estetică, dar ceva mai bine acomodați cu rigorile și denivelările societății și - ceilalți, cei retrași, ex-centrici, inadaptați, contestatarii oricărei ordini, critici și nemulțumiți, când sunt sau par interesați de societate, abulici sau paseiști, atunci când au renunțat la orice iluzie mundană. Oficiali și refuzați. Preferați și damnați. Integrați și apocaliptici – ca să reiau, pe alte coordonate, o taxinomie celebră a lui Umberto ...

Nevoia de a fi pomenit

De aproape două luni, predăm de la distanță, încăpățânându-ne să păstrăm un soi de apropiere, de intimitate, cu partenerii noștri de dialog, creată nu de pătrunderea, prin ecrane, în casele lor, ci de lecturile împărtășite, de discuțiile în care am schimbat păreri și ne-am contaminat (ce verb blamat în aceste zile!) de ideile și de emoțiile celorlalți. Mulți dintre profesori le-au propus elevilor sau studenților cu care lucrează să țină un jurnal de pandemie, să păstreze urma acestui timp diferit. La rândul lor, dascălii au început (sau au continuat) să scrie în jurnal, din solidaritate cu cei din băncile virtuale ...

Dincolo de Apa Sâmbetei sunt Rohmanii

Una dintre cele mai frumoase, mai bogate, mai fluide, mai traduse, mai citite și povestite, mai ilustrate, privite și iar povestite, mai plină de oralitate, mai incitante cărți, care a fost vie vreo mie de ani, dar a cărei epocă de glorie s-a stins, istorisește fabuloasa călătorie de cucerire a lui Alexandru Macedon spre răsărit și spre capătul lumii. Numim generic această carte, Alexăndria. Și dacă tot te duci spre capătul lumii dinspre răsărit, treci ape și țări, dai și de paradisul terestru. Așa și Alexandru. Văzând „de cealaltă parte de apă” un ostrov înalt, plin de copaci umbroși, el ...

Autodenunț

O știre a unei „tragedii” din lumea artei mă îndeamnă la autodenunț. Recent, mai precis, în luna februarie a acestui an, scriitoarea mexicană Avelina Lésper a distrus involuntar o instalație (creată în 2018) a unui artist conațional, Gabriel Rico, chiar în timpul unui târg de artă contemporană. Instalația cu pricina cuprinde bucăți de sticlă, o piatră, o minge de fotbal și diverse alte obiecte „profund” încărcate estetic. Lésper nu s-a arătat deloc devastată de accident, ba chiar a avut tăria să marșeze cu cinism: „A fost ca și cum opera a simțit ceea ce gândeam despre ea”. Din păcate, nu ...

Lapsus memoriae

Noaptea trecută l-am visat pe Gassendi! Desigur vă întrebați cine e tipul? Un fizician, filozof, de prin secolul al XVII-lea, fost rival al lui Descartes. Dar nu l-am visat de-asta, ci pentru că Freud povestește despre el. Pe când nu ajunsese celebru, viitorul psihanalist freca menta printr-o cafenea. Era doctorand, în sesiune. Vară. Dimineață. Tineri trăncănind la cafea, trăgând din țigară. Un amic spune că Pierre Gassendi a fost adeptul lui Epicur. Freud își bea cafeaua și intră la examenul de filozofie (un opțional în cadrul doctoratului), unde printre altele, profesorul îi cere să vorbească despre doctrina lui Epicur, iar ...

Nu trupului ca marfă

Pentru că am de spus câteva lucruri nu lipsite de importanță și pentru că spațiul pe care-l am la dispoziție este limitat, îmi permit să intru in medias res. Există două trend-uri opuse în feminismul contemporan: unul care privește expunerea trupului ca pe o modalitate de empowerment a femeii (numindu-le pe prostituate „lucrătoare sexuale”, care practică o meserie obișnuită), alta care vede în corpul dezgolit al femeii o rămășiță a sclaviei față de bărbat, o obiectificare a dorinței carnale a masculinului obsedat de viol (de aceea respingând prostituția ca ofensatoare). Nu este momentul să arbitrez cele două perspective opuse, mai ...

The End?

Cine nu cunoaște începutul poemului muzical The End (1967) al trupei The Doors, scris de Jim Morrison după despărțirea de iubita lui de atunci, Mary Werbelow? This is the end, beautiful friend / This is the end, my only friend / The end of our elaborate plans / The end of ev'rything that stands / The end. * Textul scandează, implacabil, versurile unei *romance sfâșiate, convertite într-un imn al protestului politic. Mutatis mutandis, actuala epidemie de COVID-19, care a închis literalmente lumea pentru câteva luni bune, ne-a proiectat pe toți într-o pasă apocaliptică. Mulți dintre intelectuali se simțeau deja, oarecum, ...

Literatura contrafactuală

Istoricii, pe care de multe ori îi bănuim de ariditate și lipsă de imaginație, au inventat un joc pe care l-au numit, destul de pompos pentru a-i da o aură de credibilitate științifică, „istorie contrafactuală”. Genul acesta de joc intelectual pornește de la întrebarea „ce s-ar fi întâmplat dacă...?” Dacă Alexandru Macedon nu murea la 33 de ani, dacă turcii ar fi câștigat Bătălia de la Lepanto sau dacă germanilor le-ar fi reușit ofensiva din Ardeni? Pare doar o simplă speculație, dar este mai mult de atât. Printr-o astfel de ipoteză se poate analiza cât de important este un eveniment ...

Rețeta Negerküsse-lor

Viața mea s-a terminat… să plec de aici, sa fug printre negri cu pielea de> smoală, care nu știu nimic de cultură și onoare. Fericiții de ei. Tocmai> nimicurile astea sunt vinovate de tot. Personajul care visează astfel, cu ochii deschiși, la o iluzorie izbăvire pe continentul african, este baronul Geert von Instetten, consilier ministerial în Berlinul sfârșitului de secol 19. Tocmai a distrus mai multe vieți, inclusiv a sa, după cum pricepe într-un târziu, pentru a nu leza convențiile care-i dictează să-l provoace la duel și să-l ucidă pe fostul amant al soției sale, un flirt ...

O lume de specialiști

Rețelele de socializare au scos la iveală un simptom al lumii contemporane, foarte elocvent pentru modul în care a evoluat societatea în ultimele decenii: specialistul de internet. Internetul, ca orice unealtă, este una ce poate fi folosită în mai multe sensuri: este foarte utilă atunci când știi ce să așteptări să ai de la ea și cum să o folosești, dar poate deveni și o armă fatală îndreptată chiar împotriva ta însuți, atunci când o utilizezi defectuos. Iar pentru că informația este pretutindeni, ne înconjoară și chiar ne asaltează permanent, nu este doar la îndemână, ci a devenit compulsiv-obligatorie, omul ...

Apusul democrației

„Ne vom plămădi puterea și vom deveni din nou primii. Nu primii dacă. Nu> primii dar. Ci primii, pur și simplu. Nu vreau ca lumea să se întrebe ce> face [Rusia]. Vreau să se întrebe ce fac Statele Unite.” Citatul este extras din cartea lui Michael R. Beschloss, The Crisis Years (1991) și anticipează perfect iraționalele tirade ale lui Donald Trump, purtând obsedantul refren „America first”. Fragmentul îi aparține însă unui președinte care se bucură de o glorie postumă absolut nemeritată, fie numai pentru că este arhitectul real al războiului de agresiune din Vietnam: John F. Kennedy. ...

La revedere, Coronavirus!

Cel mai adesea, frica este alimentată de ceea ce ar putea să se întâmple și nu de prezentul întâmplării, ca în povestea drobului de sare. Omul amenințat se plasează de la început în situația unui pacient paralizat de frică, așteptând un ajutor divin. Nu acționează, însă mintea lui este stimulată să creeze un suport imaginar, care susține această teroare. Gesturi, obiecte, cuvinte. Semnul crucii, fața unui animal totemic sau hârtie albastră în geamuri, pe care o puneau bucureștenii pe timp de ciumă, bazându-se pe o veche credință - ce faceți din toate acestea ca să vă conectați la lumea arhaică, ...

Universitatea în vremea holerei. Reflecții rutiere de-acasă

Mai întâi, un scurt privilege checking obligatoriu: sigur că a lucra în universitate nu-i chiar cel mai rău lucru din lume. Chiar dacă, după cum știm din Seinfeld și cei mai mulți, din proprie experiență, vorbitul și ținutul de discursuri în public sunt groaza cea mai mare pentru cei mai mulți dintre oameni, moartea clasându-se doar pe locul 2 în topul fricilor contemporane – ceea ce înseamnă, concluziona Jerry, că dacă chiar trebuie să mergi la o înmormântare, e preferabil să fii cel din sicriu și nu cel care trebuie să țină predica (ceea ce rezonează oarecum și cu sentimentele ...

2020 - Eu și Beethoven în carantină

Pentru mine, meloman afon, anul 2020 trebuia să debuteze sub auspicii regale. În decembrie se împlinesc 250 de ani de la nașterea Titanului din Bonn. Pregătirile au început din 2019. Orchestrele importante s-au gândit la programul sărbătoririi marelui compozitor german. Mă imaginam, într-un delir onirico-fantastic, cu rucsacul în spinare, călătorind la New York, Milano, Beijing, Sao Paolo, Reykjavik, pentru ca în toamnă să ajung la București la Festivalul „George Enescu”. S-au realizat proiecte în cooperare internațională, s-au făcut anunțuri grandioase, cu orchestre, cunoscute sau mai puțin cunoscute, cu dirijori celebri sau mai puțin celebri. Toate continentele se întreceau în a ...

Virusul Hamlet

Harold Bloom, acel munte de prejudecăți misogine și de autoritate epistemică autoasumată în teoria literaturii din ultima jumătate de secol, îl considera pe Hamlet, alături, poate, doar de Falstaff (sublimul din Henry IV, nu caricatura din The Merry Wives of Windsor), drept expresia absolută a geniului uman, treapta supremă la care poate accede antropicul shakespearean. Ca exemplu tipic de opera aperta, cum i-ar fi spus Umberto Eco, cea mai celebră dintre marile tragedii ale lui Shakespeare a suscitat interminabile comentarii hermeneutice savante (îmi vin în minte cu pregnanță cele psihanalitice, de la Freud la Lacan), însă, cu permisiunea dumneavoastră, voi ...

Litost

În Cartea râsului și a uitării, Milan Kundera aduce în discuție un termen tare, specific cehilor, intraductibil într-o manieră exactă: litost. El este definit de scriitor drept „o stare chinuitoare, născută din spectacolul propriei noastre mizerii, descoperită pe neașteptate”. Potrivit lui Kundera, descoperirea este urmată de dorința imperativă de răzbunare. Și mai adaugă Kundera: „... istoria Cehiei este istoria litost-ei”. Semantizată negativ, căci cumulează neputință și orgoliu rănit, i se poate găsi, cred, cel puțin o dimensiune pozitivă: conștientizarea propriei mizerii, chiar accidental revelată, ar putea fi primul pas spre luciditate, iar de aici ar putea începe reconstrucția de sine. ...

Artele pandemice

Trăim vremuri grele, vremuri în care nu putem preconiza ce se va întâmpla peste câteva zile, cu atât mai puțin ce se va întâmpla peste câteva luni. Până acum două săptămâni viața avea un curs normal, oamenii mergeau la job, teatrele și cinematografele funcționau normal, ritmul nu era în niciun fel afectat cu toate că undeva în adâncul nostru simțeam pericolul ce stătea la porțile țării. Așa cum este normal, că se alinieze noilor legi și să își protejeze publicul, actorii și echipele din toate teatrele au tras cortina, majoritatea mutându-și activitatea în on-line. Așadar, datorită internetului spectatorii pot rămâne ...

Noi și Hamlet

Cât de hamletieni suntem azi? Cât anume din celebra interogație shakespeariană „A fi sau a nu fi” își mai poate conserva abisul și, pe cale de consecință, mai poate declanșa în mentalul nostru mecanismul unei sondări interioare în urma căreia să exclamăm firesc și absolut onest: „aceasta este întrebarea”? Cât din replica esențială de la-nceputul piesei lui Shakespeare, altfel spus cât din „Cine-i acolo?” ne mai apasă, ori barem ne mai vizitează ca reflecție acum? Ce simte lectorul post-modern, post-structuralist, post-neoexpresionism, carevasăzică post- a toate, stăpân al tuturor celor deja scrise, publicate, gândite, clasificate, canonizate, inventate, filmate, documentate, în momentul ...

De la bătălia Dresdei la războiul coronavirusului

Sfârșitul lui august, 1813. E.T.A. Hoffmann, aflat din aprilie în Dresda sub ocupație napoleoniană, este aruncat în plină oroare a războiului: urmărește prin binoclu asaltul trupelor coaliției ruso-prusace în scopul eliberării orașului, ce se soldează cu aproape 50.000 de morți, vizitează câmpul de bătălie pe care zac munți de cadavre și răniți, este martorul foametei, molimilor și bombardamentelor care pustiesc orașul în lunile de asediu, până când francezii capitulează pe 10 noiembrie. Hăituit de realitatea care devenise insuportabilă, Hoffmann începe să lucreze la povestirea Urciorul de aur, una dintre cele mai renumite opere din literatura germană, o meta-narațiune manifest a ...

Reflecții despre intimitate

Orice emoție verbalizată se transformă, invariabil și inevitabil, în kitsch (nu este nici locul, nici momentul să intru într-o discuție savantă legată de semantica acestui termen care ține, esențialmente, de istoria esteticii). Iar emoțiile sunt cu atât mai vulnerabile la acidul ironiei cu cât sunt mai profunde și mai dificil de circumscris în sens pur intelectual. Facebook-ul, ca metonimie a rețelelor de socializare de varii orientări și audiențe, este insuportabil nu doar pentru că face publice voci care nu ar fi trebuit să se audă niciodată, ci și pentru că permite diseminarea unor sentimente înveșmântate fonetic, care, prin repetiție, ajung ...

Stereotipuri vechi și noi

Multe dintre textele literare vehiculează, construiesc sau întrețin stereotipuri. Printre ele, pe cele de gen, etnice, sexuale, economice etc.. Problema de azi a diferitelor discriminări din literatura de ieri nu e nouă, iar încercările de a rezolva aceste probleme sunt, uneori, de mirare. Astfel, într-o punere în scenă a lui Macbeth, de W. Shakespeare, de către Royal Shakespeare Company, textul apare cu excizia versurilor în care cea de-a treia vrăjitoare include, în rețeta fierturii ei, ,,ficat de evreu blasfemator, fiere de capră și lăstar de tisă” (versurile 26-27, actul 4, scena 1). Alteori, epurările textelor plutesc între hazliu și ridicol. ...

Singurătatea lui Paul Goma

O vorbă celebră a lui Malraux spunea că moartea transformă viața în destin. Pentru viața lui Paul Goma, finis coronat opus. Dispariția fizică a scriitorului și fostului disident, internat de o săptămînă cu coronavirus într-un spital parizian, a creat, în contextul simbolic al pandemiei, un val de emoție, exprimat mai ales în mediul online autohton: echivalent, probabil, al unui complex de vinovăție față de marele singuratic răzvrătit, adulat de unii ca un erou național, respins de alții ca un ciumat. Dar și, probabil, al unui sentiment al înfrîngerii, marginalizării, nerecunoașterii și neînțelegerii a ceea ce am fi putut fi și ...

Nu motivul morții contează - românii îl îngropaseră din 1977

De câteva zile, de când Paul Goma (2 oct. 1935–25 martie 2020) a trecut, sper, într-o lume mai dreaptă pentru el, sunt asediată de apeluri telefonice, de mesaje pe toate căile. Temele interpelărilor nu sunt variate, ci doar obsesive. Cea mai destabilizatoare dintre ele este cea a incinerării scriitorului. De ce incinerare și nu înmormântare creștinească? De ce la Paris și nu în România? Cine a decis incinerarea: scriitorul, fiul lui, autoritățile? Și de ce? A fost deja incinerat sau urmează? Cineva a aflat de la altcineva, care e prieten cu altcineva... că fusese deja incinerat chiar din ziua morții. ...

Galofobia lui Auden

Poetul W.H. Auden era un individ șocant. Personajul în sine este plin de contradicții, precum s-ar și cuveni să fie un individ cu convingeri marxiste în tinerețe și cu credințe anglicane la senectute. În tot acest timp însă, el rămâne atras aproape exclusiv de băieți, așa cum se autoironizează cu aplomb într-un distih din tinerețea de la Cambridge, transcris cifrat:> „The pleasures of the English nation> Copotomy and sodulation”. Ingenioasa inversiune sugerează, desigur, „sodomy and copulation”. Cel mai surprinzător aspect în comportamentul social al lui Auden era însă constituit de galofobia sa: nu-i putea suporta pe francezi și, ...

Ernesto Cardenal și poezia militantă

Intenționam de multă vreme să scriu despre unul dintre cei mai importanți poeți latino-americani contemporani, cu o notorietate internațională incontestabilă, Ernesto Cardenal. Și asta cu atât mai mult cu cât, anul trecut, a apărut primul său volum în română, la Editura Paralela 45: Noua ecologie și alte poeme militante, tradus de Anastasia Gavrilovici și prefațat de Claudiu Komartin. Dar nu credeam că voi ajunge să scriu în proximitatea morții sale, petrecute pe 1 martie, deși în ianuarie împlinise nu mai puțin de 95 de ani. Poet, preot, revoluționar, Ernesto Cardenal a reprezentat una dintre conștiințele civice și politice cele mai ...

Ce fac scriitorii în vremea pandemiei?

Lia FAUR - Lia Faur întreabă. Opinii - nr. 5 / 23 martie, 2020

Virusul COVID-19 schimbă modul de viață al oamenilor printr-un nou experiment. S-a impus claustrarea la domiciliu într-un timp scurt, fără pregătire, cum se întâmplă pentru prevenirea unor calamități, cutremure, inundații etc. În câteva ore ne-am adaptat noilor reguli, făcând provizii ca în timp de război și transferându-ne în spațiul virtual. Aparent, viața își încetinește ritmul și restructurează relațiile interumane. Virusul sufocă plămânii, dar favorizează, paradoxal, însănătoșirea planetei. Specialiștii spun că după reluarea vieții sociale va exista o tendință spre de-globalizare. Până atunci, oamenii se închid în case și își trăiesc experiența personală. Ce înseamnă izolarea pentru tine și cum o ...

Pienza, orașul ideal

Cătălin D. CONSTANTIN - Însemnări de antropolog. Opinii - nr. 5 / 23 martie, 2020

Era toamnă târzie, ploua mărunt când am fotografiat piața Pio al II-lea. Pienza era un oraș singur pe vârf de colină. Și fără turiști. Într-o prăvălie de alături, pe când cumpăram pecorino sotto cenere, o bătrână cu părul alb mi s-a plâns că pentru Pienza, în noiembrie, e prea frig și o spunea într-un fel anume, de parcă ne cunoșteam demult. O alta m-a salutat cu zâmbetul pe buze de sub umbrelă, de parcă eram localnic, două străzi mai încolo. Dacă nu i-aș fi știut istoria, Pienza ar fi fost doar una dintre localitățile Toscanei. Frumoasă și mică sub ploaia ...

Distopia sau noul realism ecologic

Interesul evident al cititorilor pentru marile distopii ale umanității nu se datorează numai faptului că aceste opere literare sunt niște semnale de alarmă pentru ce s-ar putea întâmpla în viitorul (apropiat) al omenirii, ci, dimpotrivă, succesul lor pare să se datoreze faptului că multe dintre acestea s-au întâmplat deja, la o scară mai mică sau mai mare. Depășind cazul profeticului roman 1984 (deși George Orwell nu a dorit să-și adjudece un astfel de rol prin scriitura sa), este imposibil să nu observăm, de exemplu, în multe dintre culturile dedate consumerismului scene desprinse din Fahrenheit 451 scris de Ray Bradbury. Tot ...

Sabisky

Farsa politică din România acestui început de an pălește în raport cu tragedia ideologică de la vârful conservatorilor din Marea Britanie. Consilierul premierului, un anume Andrew Sabisky, în vârstă de 27 de ani, expune o serie de opinii care l-ar proiecta pe autohtonul Vadim Tudor în tabăra moderaților bântuiți de duhul blândeții. Rădăcinile intelectuale ale rasismului occidental contemporan sunt deja detectabile la Hegel, care susținea, acum vreo 200 de ani, că africanii „sunt simple obiecte, ale căror vieți nu au nicio valoare”, în vreme ce tulpinile sunt identificabile în filosofia practică a lui Churchill, un cinic care nu se sfia ...

Deschiderea care se închide

Nu știu dacă e o megatendință la nivelul întregului „sistem mondial postmodern”, dar știu că la nivelul a ce a mai rămas din învățămîntul nostru de umanioare (neproducător de bani, după actualele criterii de piață), de la clasa zero pînă la facultate, elevii nu sînt deprinși, în general, cu două operațiuni elementare menite să le deblocheze gîndirea: 1) exercițiul continuu al întrebării „de ce?”; 2) punerea adecvată în context istoric. Asta, în timp ce ni se livrează, demagogic, discursuri despre necesitatea „gîndirii critice.” Probabil, utilizarea sistematică și „pe bune” a operațiunilor în cauză (în cazul în care am avea suficienți ...

Iașiul și arta de centru

În Iașiul studenției mele, exista Aleea Jurnaliștilor. Nu trecea nimeni pe ea, că nu prea aveai ce căuta acolo. Era în spatele Palatului Culturii, unde se deschidea un hău cu pretenții de părculeț, cu câteva alei și copaci rahitici și uscați vara. Era pe locul în care acum s-au aliniat terasele de lux, străjuind mall-ul. Tot orașul era în renovare: Mitropolia, Biblioteca Universitară, Teatrul Național, Universitatea, Muzeul Unirii – care nici nu era Muzeul Unirii pe vremea aceea. Așa că atunci când am revenit la Iași, la zece ani de la terminarea facultății, mi-am zis: eu aș putea să mă ...

Culorile amintirilor noastre

Textul acesta ar fi trebuit să fie despre culorile unuia dintre cele mai vechi orașe europene – Plovdiv – și despre felul în care fiecare dintre straturile istoriei lui multimilenare i-a dăruit o altă nuanță, pentru a-și spune seducător povestea. Trăim însă, în aceste zile, într-o realitate care pare a condamna discursul la distincția austeră dintre alb și negru, important și lipsit de relevanță, contaminat și sănătos, responsabil și inconștient, așa încât o plimbare prin pădurea de culori a unui oraș (chiar dacă înnobilat, anul trecut, cu titlul de capitală culturală europeană) poate părea un moft, ba chiar o impietate. ...

Brexit

Brexit-ul, iminent la finalul lunii ianuarie 2020 după victoria conservatorilor, pune, cred, pe tapet două probleme subiacente extrem de neplăcute. Voi încerca să le enunț și să le analizez pe scurt în cele ce urmează. 1. Triumful tory nu a fost asigurat, ca până acum, de gentry și de upper middle-class, ci de proletariatul britanic, metamorfozat în versiuni mai puțin articulate verbal ale lui Nigel Farage. Pe Jeremy Corbyn îl respectă, în general, intelectualii, fiindcă stânga s-a mutat, cu arme și bagaje, în mediul academic, acolo unde mai există dezbateri de idei și proiecții ideale (cf. voga constantă degajată nu ...

Pleonexia

În partea a treia din Istoria ieroglifică (1705), acea scriere complexă pe care, faute de mieux, o numim primul roman românesc, Cantemir descrie, cu inimitabil talent satiric, templul („capiștea”) în care sălășluiește zeița Lăcomiei, desemnată prin sintagma slavo-elină boadza Pleonexis. Lăcomia este larg cultivată în politică, ea fiind acolo mai curând o virtute, nu un viciu. Mai aproape de noi, profesorul britanic Richard Dawkins ne învață, în des citata și rar asimilata lucrare The Selfish Gene (1976), că egoismul este o trăsătură înnăscută a ființei umane. Pornind de la evidențele oferite de selecția naturală, etologul britanic descrie o strategie stabilă ...

Contribuții la sentimentul românesc al ființei

În luna august 1957, Erich Fromm, atunci profesor la Universitatea Autonomă a Mexicului, a organizat la Cuernavaca un atelier intitulat ,,Budismul Zen și psihanaliza”, cu participarea lui D.T. Suzuki. Autorul a numeroase volume în limba engleză, japonezul Daisetz Teitaro Suzuki (1870–1966) a fost primul budist Zen cu echipament cultural adecvat explicării doctrinei orientale unui public occidental. În prima din cele cinci „Prelegeri asupra budismului Zen” de la Cuernavaca, numită „Răsărit și Apus”, Suzuki caută să repereze punctele cardinale, ca să zic așa, față de care raportul fundamental al celor două weltanschauung-uri devine mai lesne de estimat. Pentru aceasta se folosește ...

Opt începuturi incitante de roman

Dacă romanele tradiționale începeau printr-o descriere a spațiului în care avea să se desfășoare măcar o parte a acțiunii sau a personajului principal și a mediului său, în orice caz un prim capitol care să familiarizeze cititorul cu lumea ficțională în care tocmai intrase, romanul modern încearcă să rupă orice tipar și mai ales să surprindă, să incite, să scandalizeze chiar, numai să-l facă pe cititorul din ce în ce mai grăbit să nu părăsească pagina. (Acest model „informativ” va fi deconstruit în modernitate în diverse moduri, cum procedează, de exemplu, Robert Musil în Omul fără însușiri, primul capitol intitulându-se ...

Scrisul cotidian

Scriu din frustrare. Am crescut la umbra ideii că fiecare e dăruit cu un talent, fie el cât de mic. Și tot cândva, în anii cețoși ai tinereții mele, fetele populare din clasa îl citiseră pe Coelho, care undeva spune că dacă îți dorești cu ardoare ceva, universul va contribui la realizarea dorinței tale. Eu populară n-am fost nicicând, iar pe Coelho n-am reușit să-l citesc decât în bancurile cu Becali, memorabilă părându-mi-se această mărturisire: “Cu galben am subliniat pasajele care mi-au plăcut și unde m-am identificat cu eroul cărții, iar cu verde pe cele care nu mi-au plăcut și ...

Necesitatea destrămării PSD-ului

Întors de la cercetare și studii în străinătate, cu aproape cincisprezece ani în urmă, am fost surprins să observ cât de puțini intelectuali de stânga există în România. În mediul academic extern, stânga este, cel puțin printre universitarii din umanioare, regula, nu excepția. Ca să iau doar exemplul spațiului anglo-saxon: Martha Nussbaum, Cornel West, Terry Eagleton, Bill McKibben - sunt doar câteva nume dintre cele care sprijină politicile publice de stânga, în absența cărora am fi aruncați cu toții într-un coșmar al supraviețuirii profesionale exclusiv a celui mai puternic. A fi de stânga nu este, în definitiv, nici măcar o ...

Cuvinte călătoare

Cristina BOGDAN - Însemnări de antropolog. Opinii. - nr. 2 / 02 martie, 2020

Așterne-te drumului, / ca și iarba câmpului, / la suflarea vântului – suna ritmat versul cu iz popular al lui Vasile Alecsandri. În ce vocabule românești descoperim figura celui care se așterne drumului și în ce măsură ne conturează ele imaginea unui personaj dezirabil sau, dimpotrivă, de evitat? Este evident că drumețul și călătorul – figuri neutre, a căror denumire se referă doar la spațiile parcurse (drum, respectiv, cale), – nu pot sta la aceeași masă cu hoinarul, vagabondul sau rătăcitorul, dar nici cu hagiul sau pelerinul. Cei care umblă hoina, lela sau haihui, cei care rătăcesc fără scop și ...

Molime și literatură

La începutul anului, când tocmai ne aduceam aminte de Albert Camus, de la a cărui moarte brutală și absurdă, așa cum sunt de obicei morțile timpurii (9 ianuarie 1960, la doar 46 de ani), se împliniseră 60 de ierni, ne-a lovit pe toți știrea unui nou focar viral agresiv, izbucnit la Wuhan, în China. Pe măsură ce zilele treceau, știrile deveneau din ce în ce mai alarmante și proporțiile dezastrului anunțat luau dimensiuni apocaliptice, așa cum se mai întâmplase și altădată în cazul SARS, Ebola, H1N1 și toate celelalte boli pentru care nu există sau nu exista la momentul respectiv ...

Elogiu poveștii

Scriu cu dorința încrâncenată a celui care înoată în amonte. Scriu cu fanatismul caznelor săptămânale la care mă dedau ca să explic, ca să țin partea poveștii în lupta bizară cu scriitura exclamativă, descriptivă, cu scriitura jurnalistică a interjecțiilor, a exclamațiilor a epitetelor ritualice (nu le reiau aici). Lupta dintre cele trei semne de exclamare (!!!) și un fir narativ îmi părea până mai ieri ridicolă. Azi, acum când meditez asupra cărții lui Jonathan Gottschall, Animalul povestitor. Cum ne fac poveștile oameni (traducere din limba engleză de Smaranda Nistor, Editura Vellant. Cărți însemnate, București, 2019) îmi pare de-a dreptul absurdă, ...

Echivocul nodului gordian

O profeție cunoscută în Frigia (un regat antic, așezat în Podișul Anatoliei, deci pe teritoriul Turciei de astăzi) decretase că, în cazul unei crize de succesiune regală, conducător legitim trebuia să fie ales omul care, într-un car cu boi, urma să intre primul pe poarta cetății. Acesta s-a nimerit a fi Midas, fiul lui Gordias, un simplu om de la țară. Midas i-a consacrat carul cu pricina zeului suprem Sabazios, legându-l temeinic cu un nod extrem de complicat. O prorocire ulterioară spunea că muritorul care va fi în stare să dezlege nodul va deveni stăpânul Asiei. În anul 333 a. ...

În răspăr. Literal și în toate sensurile

În celebrul său roman-cult À rebours (1884), „cartea otrăvită”, cum o numește Oscar Wilde, tradusă la noi cel mai bine cu titlul În răspăr, J.-K. Huysmans construiește un personaj care a devenit tipic pentru întreaga estetică decadentă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este vorba despre aristocratul Jean-Floressas des Esseintes, ultimul vlăstar al stirpei sale, asupra căruia acționează toate tarele rezultate, în bună tradiție naturalistă, din multitudinea relațiilor consangvine care au „subțiat” sângele și au dat naștere unei naturi nevrotice, hipersensibile. După ce străbate toate mediile sociale, cel aristocratic căruia îi aparține și care îl plictisește îngrozitor, cel artistic și ...

Bianca Burța-Cernat despre Dolgoruki

Cartea săptămânii

Neguțătorul din Veneția​

de William Shakespeare

Recomandată de

Ion CARAMITRU

Recomandări 8M

Anul BEETHOVEN

Paul Cernat & Nușa recomandă

Jurnalul lui Nicolae Iorga

Din oboseală sau atonie, omul se dă în lături din fața existenței, își târșește picioarele, ar vrea uneori să spună ajunge! Dar orice evadare e imposibilă: omul este prins în ființă.

Alain Finkielkraut - Înțelepciunea dragostei

Recomandarea lui

Dan SOCIU: James Tate

Roman istoric, ultima parte a unei trilogii de succes

Cristina Barbu Buhac recomandă:

America de peste pogrom, scris de ieșeanul Cătălin Mihuleac, este un mare roman.

Doina RUȘTI recomandă

Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate de Cristina BOGDAN

Cărți de la Editura TREI

Pentru când se termină pandemia:

Neguțătorul din Veneția

de William Shakespeare

Traducere: Dragoș Protopopescu

Regie: Alexander Morfov

Ion CARAMITRU în rolul lui Shylock

Un thriller psihologic strălucit

Amintirile lui Neagu Djuvara completează segmentul memorialisticii românești, putând sta alături de Memoriile lui Valeriu Anania sau Viața unui om singur a lui Adrian Marino, cărți venind pe același fundal al României postrevoluționare, dar rămânând profund eterogene.

Monica GROSU

Este greu de surprins în câteva cuvinte complexitatea și gradul de maturitate pe care romanul grafic l-a atins.

Andrei ȘERBAN

Copyright © optmotive.ro