A cozy chat sub candelabre grele de cristaluri, rumoarea balurilor de altădată de la Suțu, chipuri, vocabule și sonuri ce vin împreună cu tine, rămân cu tine și pleacă cu tine, vorba nostalgicului Ovidiu, ceasul cu rotație inversă spre trecut, dar și spre mărturisirea ori mântuirea de sine prin scris, scara cu aripi larg deschise către povestea de azi și de ieri a unui oraș al nostru, de toate zilele, love-hate, ca orice mare iubire.

Amfitrioana Doina Ruști se mișcă neobosită printre invitați, în licărirea de perlă a unei indian summer cu care ne-a obișnuit în ultimii ani luna septembrie. Citește din "Manuscrisul fanariot" despre un alt București, cu nopți înfierbântate și grele de patimi, cu bărbați veniți în Bozărie la ultima disperare, cu mințile aiurea din pricina iubirii, ori în căutarea aventurii pure. Tranca, fata ce-și înverzește primăvara sub tufele de boz se înalță pentru o clipă în oglinda de Murano, stăpâna mlaștinilor, războinica, ibovnica, vrăjitoarea.

Diafana Roxana Dumitrache dezvăluie o proză scrisă special pentru ocazie, călătorind din lumi de altă textură spre Otopeni, poposind ironic și tandru totodată în vechea piață a Amzei. Dacă ar fi om, spune ea, fostul bulevard Ana Ipătescu, redenumit în mod misogin (diafană ea și blondă ca o Venus, dar luptătoare pentru drepturile femeilor) Lascăr Catargiu, pe unde și-a plimbat toată viața, rotunjind bucuriile și tristețile, ar trebui canonizat. Străzi și mirosuri nostalgice sau iuți și acre, oraș necruțător și dezolant, dar impetuos și viu, ce strivește și vindecă și o bunică pasionată de istorie ce șoptește "Pe-aici nu se plânge".

"Veghea și somnul" lui Dinu Flămând, fețe ale unui proces anevoios de reîmpăcare cu țara și cartierul, după experiența pariziană, când se considera întors și învins, dar nu renegat. Îi e bine cu tristețea lui mediocră și radiază ludic și cu nerv povești și figuri de pe Cheiul Gârlii, aparent banale: o bătrână în fața bisericii, legături de ceapă și pătrunjel, foști tovarăși și sonete imperfecte în limba lui Cervantes.

Și vine Pėter Demėny, oldfashion old man (autocaracterizare), poet ce scrie pe muzică de Bartók și Chopin, ungurul strămutat de trei ani în capitală și mi-e dor de Sighișoara mea și de vorba domoală și rotunjită despre Janoș baci. Ironic-liric-ludic-bonom (seamănă la față cu Creangă), așa-zis erotoflotant în tinerețe, ce vrea să stea, în sfârșit, locului, așteptând ultimul vers, intrat fiind în căutarea timpului pierdut.

Cătălin Constantin editează povești despre fotografii cu ferestre. Ana Iorga evocă o lume străjuită de bunici, curaj, candoare, dezrădăcinare, cu puțin umor ca să supravieșuiască absurdului, Dan Pleșa copilăria anilor ‘75 printre șinele din Triaj, țopăind pe tancuri și indieni de-o șchioapă contemplând cerul de pe platforma unui marfar, Petre Nichita "Două zile", cu viteza acceleratului (Îți mai amintești? Fulger negru, trăsnet lung, dus pe aripi de furtună... zările de-abia-i ajung, scuipă foc, înghite drum), în goana după o știre, iar Andrei Novac iubiri uitate, strecurate prin luciditatea prezentului într-o viață cumul de hărți interioare, ori moartea înainte de vreme a unui Radu întins la Revoluție pe masa de la morgă, cu buletinul pe piept, o garoafă albă în mână și o scrisoare de dragoste în buzunar.

Raoul Alexis Ipate, actorul, prezentatorul, nu putea să nu citească într-o astfel de seară despre mitici, popești, tramvaie cu cai sau fără, gambrinus, trenuri de plăcere și vorbe în doi peri din recuzita conului ce are teatru la km 0.

Și, la final, pentru că trebuia, răsună din taina de altădată "cine mă puse pe mine/ să viu seara pe la tine... unde fete arde-n foc/ când aud de Zavaidoc!"

A fost în sara de 20 a lui răpciune "Scriitorii bucureșteni citesc". Am zis!