Revistă print și online
Cel mai bun profesor al meu a fost Gheorghe Badea. De la el am învățat latină și greacă veche dar mai presus de orice valoarea argumentului și rafinamentul mișcării printre idei. Eram în liceu, iar el era un prof înalt, în costum gri, cu o servietă enormă în mână, încât te așteptai s-o ia spre gară, nici într-un caz spre sala de clasă. Așa venea zilnic, impunător, mi se părea, ajungea în dreptul catedrei și depunea servieta, din care, timp de câteva ore, ieșeau cărțile: dicționare, ediții franțuzești, luate din anticariate, reviste, uneori fragmente decupate de undeva, literatură nouă sau veche. Erau cărțile în care ne uitam când făceam o traducere colectivă, enciclopediile în care căutam scriitorii obscuri, dar tot în gențoi erau și cărțile-recompensă, pe care ni le făcea cadou pentru varii motive: că ai ales un argument remarcabil, că ai învățat declinarea sau că ai reținut un dicton, că ai scandat cu participare intelectuală, că te-ai uitat în ochii profesorului, în mod demn, chiar dacă nu știai aoristul etc.
În fine, profesorul Badea era inepuizabil, când venea vorba de recompense, și generos peste limită. Desigur, pe fiecare carte scria ceva personal, ca să ții minte pentru ce ți-o făcuse cadou.
Orice lecție era un demers cultural, iar exercițiile gramaticale se întregeau cu excursii prin literatura contemporană, câtă era ea. Avea un mod de-a te duce cu zăhărelul de la Aristotel, la Psiheea și de-acolo la Suetoniu, ca dintr-odată să scoată un volum de Ion Vinea și să citească un paragraf, pe care îl traducea în greacă, să ascultăm cum își păstrează cadența literatura care e literatură, ori în alte cazuri, cum se pierde cu totul importanța cuvântului.
Acum îmi dau seama că în liceu cel mai mult timp l-am petrecut cu profesorul Badea. Aveam șase ore de latină și patru de greacă pe săptămână, iar după ore rămâneam la traduceri, în mod voluntar.
Era erudit, gata să-ți arate călătoria unui cuvânt, din sanscrită, de-a lungul timpului, mototolit prin puste, cocoloșit în peșteri și cățărat pe un munte, în fine, îi vedeam tot traseu, se topeau secolele, ca apoi același cuvânt, trecut prin multe, să moară executat pe fila caietului meu, ucis din greșeală, din neatenție, cum zicea el.
Când se ivea ocazia, ne încolonam să ajungem la vreo conferință, unde aveam locuri rezervate în primele rânduri, faceți loc, zicea plasatoarea, să treacă în față, sunt elevele profesorului Badea, au rezervat de săptămâna trecută.
Târziu am aflat că scria poezie, dar deja pierdusem legătura cu el. După '90 a predat la facultate, iar anul trecut a plecat în țara ideilor. În urma lui au rămas dicționare de greacă, dar mai ales studii teologice și un număr important de discipoli, care i-au șoptit la plecare, haire, didaskale!
Astăzi am căutat albumul de la sfârșitul liceului și abia acum am realizat că era foarte tânăr, ceea ce îmi întărește încă o dată credința că nimic nu se compară în lume cu entuziasmul din tinerețe al unui dascăl.
Prozatoare, autoarea romanelor Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Logodnica (2017), este cunoscută mai ales prin trilogia fanariotă (Homeric, 2019, Mâța Vinerii, 2017 și Manuscrisul fanariot, 2015. A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte și Zavaidoc în anul iubirii (2024), plus peste 300 de povestiri. Cel mai recent roman al său este Ferenike (2025). În jur de 40 dintre scrierile ei au fost traduse în 17 limbi. Între cele mai recente romane traduse: The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), A malom kísértete (2024, Budapesta) și Dorëshkrimi fanariot (2024, albaneză). Cartea de debut: Dicționar de simboluri din Opera lui Eliade (1997). Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film. Premii: premiul pt. Proză al Uniunii Scriitorilor /2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009. https://doinarusti.ro