Doina RUȘTI

A scris trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), după ce și-a căpătat consacrarea prin alte două romane: Fantoma din moară (2008) și Lizoanca la 11 ani (2009). A mai publicat: Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Logodnica (2017), Omulețul roșu (2004) ș.a. Cronici: El Mercurio- Santiago de Chille, Neue Zürcher Zeitung, Il Manifesto, Las Últimas Noticias, La Jornada-Mexico City, Stato Quotidiano, Turia, La Stampa, La Opinión, Beijing Daily, Il Libero, Magyar Nemzet, La Repubblica etc. Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (pentru Fantoma din moară) și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române (pentru Lizoanca). Afilieri: USR, PEN, DACIN SARA, ACF. http://doinarusti.ro

Literatura-fișier

Proza scurtă a fost prima mea iubire. În anii 80, dacă nu scriai proză scurtă erai zero. Romanul nu prea conta. Evident, voiam să scriu ceva diferit, să răstorn lumea, iar multe dintre prozele mele de început sunt experimentale, căutătoare de forme. Am avut o perioadă când scriam proză de notație, fără figuri de retorică. Apoi am început să scriu puzzle sau proză-palimpsest, în straturi multe, decupaje, epos fragmentarist etc. Îmi amintesc că scrisesem o povestire despre o stradă pavată cu marmură roșie, compusă din mai multe perspective, fiecare reluând viziunile anterioare, dar totuși înaintând câte puțin în acțiune, care ...

Personajul cu trei capete

Paul Negoescu poate fi considerat liderul unei generații de cineaști complet eliberați de complexe. Dacă „noul val” (Mungiu, Puiu, Mitulescu etc) a reușit să deschidă drumul spre Europa, impunând un tip specific de realism, actuala generație, cu mult mai calmă, cu un bagaj cultural european, refuză să se mai legitimeze ca un grup compact. Cu Negoescu începe filmul de autor, cu semnătură distinctă și viziune originală. Începe de fapt altă generație. Cu Două lozuri (2016) completează registrul comic, venind alături de alte filme meritorii, printre care Filantropica (2002, Nae Caranfil), Despre oameni și melci (2012, Tudor Giurgiu) și Afacerea Est ...

Opt scriitori tineri de proză fantastică

Mi-a venit și mie rândul să fac un top, tocmai în acest număr dedicat lumilor halucinante: utopii, distopii, paradisuri și infernuri. Prin urmare, mă aliniez și încerc să vă prezint opt prozatori tineri care scriu literatură fantastică. Bineînțeles, mai sunt și alții, dar pe aceștia i-am citit, i-am cunoscut în varii împrejurări sau pur și simplu proza lor mi-a căzut sub ochi în plimbările mele nocturne pe net. Allex TRUȘCĂ mi-a plăcut de la prima povestire, pe care am citit-o dintr-un teanc de alte povestiri, la un curs de scriere creativă. Apoi i-am citit și alte scrieri, în special ...

El memorioso

Astăzi mi-am amintit de Funes cel care nu uită (Funes el memorioso), povestirea lui Borges, iar de-aici a mai fost doar un pas spre cartea infinită, din Biblioteca Babel, care cuprinde toate cărțile posibile cu toate combinațiile alfabetului. Această imagine de hipertext, complicată de numeroase simboluri și mesaje, seamănă cu o capcană, cu o închisoare, cu o carte de nisip. Este teritoriul labirintic, stimulant și deranjant în același timp, un amalgam de web-uri, o intersecție de drumuri pierdute în alte intersecții, unde orice pas aduce în discuție sensuri ale cercetării, alegerii și repetării - cele trei condiții ale oricărei inițieri. ...

Ușa secretă

Să se uite la fiii săi, de pe balcon, este una dintre cele mai frecvente plăceri. Priviți de sus, sunt două insecte galbene, pe asfaltul bătrân. Dacă n-ar fi fost ei, acum ar fi cântat într-o filarmonică mare. Un frison îi reteză gândul, ca de obicei. Nu băieții îl ținuseră pe loc. Dacă era să caute un vinovat, singurul, etern singurul și fără scuze, era el. Un timp savură acest curaj de-a se învinovăți. Dar știa bine, dedesubt se afla, neclintită, ziua de mai. Acea zi. Dar cine nu are astfel de zile pe care le-ar șterge - zilele la ...

Nouăsprezece trandafiri

Citind splendidul eseu al lui Mihai Ene, într-un număr anterior, mi-am adus aminte de romanul lui Eliade Nouăsprezece trandafiri (1980). În ciuda speculațiilor care s-au făcut pe marginea lui, romanul transmite un mesaj legat de dictatura comunistă și de credința lui Eliade în forța revoluționară a spectacolului, fiind scris cu intenția de a anticipa căderea cortinei de fier, într-o perioadă în care el fixase anul 1987 ca hotar între era terifiantă și cea benefică, a viitorului, de după căderea comunismului. A greșit doar cu doi ani. Și nu de tot. Acțiunea romanului se petrece la începutul anilor 80, când granițele ...

Eros și literatură

În adolescență și chiar mai târziu, am citit literatură erotică, bineînțeles, am căutat paginile fierbinți și am vizualizat cu nesaț gesturile niciodată suficiente din episoade care niciodată nu făceau parte din acțiunea principală. Literatura română are o tradiție în privința erotismului. Fără a mai vorbi despre romantism, adică trecând direct la interbelici, aș da în fugă niște pagini, pe care le-am citit toți: iubirea magică voiculesciană, întâlnirile destinale din proza lui Eliade, realismul îndulcit, din nuvelistica lui Gib Mihăiescu, ori banal, ca în povestirile lui Cezar Petrescu, amorurile fandosite ale lui Minulescu, kierkegaardismul diluat al lui Holban, iubirea îmbolnăvitoare a ...

Pe străzi, cu gândul la Leopold

În vremuri de restriște, mi se face dor de Joyce. Fiecare zi e astăzi o plimbărică prin Dublin. Vă aduceți aminte? O zi oarecare din viața lui Leopold Bloom. Acțiunea, plasată în Dublin, se deschide cu un episod, aparent fără legătură cu acțiunea romanului, și care are rolul invocației din epopeea antică: dimineața celor trei tineri – poetul Stephen Dedalus, studentul Mulligen, viitor medic, și etnograful englez John Eglinton, venit în Irlanda să studieze tradițiile și folclorul. S-a tot spus că cei trei boemi amintesc de atmosfera balzaciană (din Iluzii pierdute). Mie-mi amintesc de studenție, de vremea când scandam din ...

GOPO 2020

Filmele nominalizate la Gopo s-au îndepărtat deja de mine. Le-am văzut demult, în urmă cu niște luni, le-am și votat. Subiectul unora dintre ele este deja estompat, iar unele personaje s-au îmbogățit cu trecerea timpului, căci în mintea unui om totul se schimbă. Se poate spune că deja m-am îndepărtat suficient, încât să nu emit impresii pripite. Privind în urmă, cred că Parking, în regia lui Tudor Giurgiu, este cea mai veche vizionare (la premieră) și mi-a rămas aceeași impresie, de film profesionist, la care se adaugă o poveste cinstită, sentiment și muzică pe măsură. În plus, este și singurul ...

Specii minore

Se știe că iubesc romanul în toate formele lui. Romanul masiv, în special. Indiferent de registru sau de temă. Pentru că scriu roman, mi se pare suficient ca motivație a iubirii mele pentru el. Îl prefer pentru că în el încap toate genurile. O fi căpcăun, nu zic nu, dar ai loc de întors. La antipod, se află speciile minore. Iar dintre toate, pe cele ale satiricului le disprețuiesc pe față. Nu pentru că sunt minore, ci pentru că sunt parazite. Sunt ca un fel de cerșetori cu tupeu. Să stai pe margine și să faci gât mi se pare ...

Cărți și hazard

Se spune că fiecare carte își are destinul ei! O chestie ipocrită, ca multe altele! În realitate, și cărțile cer bani, ca toate celelalte. N-o să vorbesc aici despre motivație, despre scriitori desculți, epigoni, pastișori. Modelele țin de conjuncturi destul de bizare. Unii au avut un dascăl, pe care l-au admirat în demență și vor să fie ca el. Dar cei mai mulți au ales calea scrisului pentru că, în copilăria plină de televizoare, au văzut un scriitor cu microfonul în gură. Au văzut conducători care se recomandau ca scriitori. Cine-și mai amintește - pe vremuri se publica greu o ...

Revoluțiile se petrec o dată la trei decenii

Aproape scris dintr-o singură frază, ca o tiradă de orator emfatic, Toamna patriarhului povestește despre un dictator, ceea ce, la vremea apariției lui în română, te ducea imediat cu gândul la dictatorul nostru de-atunci, cu un fel de speranță, în roman spunându-se de mai multe ori că domniile tiranilor, în cel mai rău caz, durează două-trei decenii, niciodată mai mult, iar noi, la timpul ăla, aveam peste patruzeci de ani de demență, iar dacă am fi judecat doar perioada lui Ceașcă, ne apropiam de o visată scadență, prin urmare, nu pot să-mi amintesc altfel acest roman al lui Gabriel Garcia ...

Implicarea și hainele ei fistichii

Multe dintre tâmpeniile pe care le auzim ni se par incitante, în ciuda faptului că sună aiurea. Au în ele ceva manipulator, ca și jocul donquijotesc. Prin toamnă, i-am rugat pe niște studenți să scrie o recenzie despre o carte străină, citită recent. Cei mai multi au scris despre un roman de succes. Deja din textele lor mi-am dat seama că n-aș fi citit acea carte. Eram dezamăgită de lecturile lor, dar nu îndrăzneam să le spun. Mai mult chiar, am citit romanul, care mi s-a părut ușurel, melodramatic, diletant. Apoi, zilnic cartea asta a venit peste mine. Imagini, prezentări, ...

Lapsus memoriae

Noaptea trecută l-am visat pe Gassendi! Desigur vă întrebați cine e tipul? Un fizician, filozof, de prin secolul al XVII-lea, fost rival al lui Descartes. Dar nu l-am visat de-asta, ci pentru că Freud povestește despre el. Pe când nu ajunsese celebru, viitorul psihanalist freca menta printr-o cafenea. Era doctorand, în sesiune. Vară. Dimineață. Tineri trăncănind la cafea, trăgând din țigară. Un amic spune că Pierre Gassendi a fost adeptul lui Epicur. Freud își bea cafeaua și intră la examenul de filozofie (un opțional în cadrul doctoratului), unde printre altele, profesorul îi cere să vorbească despre doctrina lui Epicur, iar ...

La revedere, Coronavirus!

Cel mai adesea, frica este alimentată de ceea ce ar putea să se întâmple și nu de prezentul întâmplării, ca în povestea drobului de sare. Omul amenințat se plasează de la început în situația unui pacient paralizat de frică, așteptând un ajutor divin. Nu acționează, însă mintea lui este stimulată să creeze un suport imaginar, care susține această teroare. Gesturi, obiecte, cuvinte. Semnul crucii, fața unui animal totemic sau hârtie albastră în geamuri, pe care o puneau bucureștenii pe timp de ciumă, bazându-se pe o veche credință - ce faceți din toate acestea ca să vă conectați la lumea arhaică, ...

Ce-ți mai aduci aminte din marile romane citite cândva?

Citești un roman și te încântă, iar la câteva săptămâni după aceea constați că puține lucruri ți-au rămas în minte, uneori doar episoade, alteori un nume de personaj. Ții minte o scenă, dar ai uitat cum se termină cartea. Rămâi doar cu un gest fragil, pomenit în fugă, alcătuit din câteva cuvinte, dar cu toată această labilitate, știi precis din ce roman face parte, cum era îmbrăcat eroul și chiar unde & când ai citit cartea. Iar aceste mici amănunte, alcătuiesc până la urmă lumea ta de cititor, un interior, de fapt, care determină subtil toate celelalte cărți pe care ...

Cum închei o poveste?

Când ajungi la sfârșitul romanului ai inevitabil în minte vechea dispută despre final închis sau operă deschisă, iar un drac mititel îți șoptește că n-ar fi rău să-atragi atenția asupra modernității tale, lăsând totul în coadă de pește sau s-o faci pe șmecherul, încheind cu o propoziție scurtă, oarecum simbolică, ca și cum le-ai da cititorilor o pălmiță peste bot, ca să păstreze distanța. Iată două situații pe care eu le evit. Când vine vorba despre final, prima mea grijă este ca mai întâi să rezolv conflictul și abia după aceea să mă dau în spectacol. Dar ca să ai ...

Bianca Burța-Cernat despre Dolgoruki

Cartea săptămânii

Neguțătorul din Veneția​

de William Shakespeare

Recomandată de

Ion CARAMITRU

Recomandări 8M

Anul BEETHOVEN

Paul Cernat & Nușa recomandă

Jurnalul lui Nicolae Iorga

Din oboseală sau atonie, omul se dă în lături din fața existenței, își târșește picioarele, ar vrea uneori să spună ajunge! Dar orice evadare e imposibilă: omul este prins în ființă.

Alain Finkielkraut - Înțelepciunea dragostei

Recomandarea lui

Dan SOCIU: James Tate

Roman istoric, ultima parte a unei trilogii de succes

Cristina Barbu Buhac recomandă:

America de peste pogrom, scris de ieșeanul Cătălin Mihuleac, este un mare roman.

Doina RUȘTI recomandă

Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate de Cristina BOGDAN

Cărți de la Editura TREI

Pentru când se termină pandemia:

Neguțătorul din Veneția

de William Shakespeare

Traducere: Dragoș Protopopescu

Regie: Alexander Morfov

Ion CARAMITRU în rolul lui Shylock

Un thriller psihologic strălucit

Amintirile lui Neagu Djuvara completează segmentul memorialisticii românești, putând sta alături de Memoriile lui Valeriu Anania sau Viața unui om singur a lui Adrian Marino, cărți venind pe același fundal al României postrevoluționare, dar rămânând profund eterogene.

Monica GROSU

Este greu de surprins în câteva cuvinte complexitatea și gradul de maturitate pe care romanul grafic l-a atins.

Andrei ȘERBAN

Copyright © optmotive.ro