Doina RUȘTI

A scris trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), după ce și-a căpătat consacrarea prin alte două romane: Fantoma din moară (2008) și Lizoanca la 11 ani (2009). A mai publicat: Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Logodnica (2017), Omulețul roșu (2004) ș.a. Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (pentru Fantoma din moară) și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române (pentru Lizoanca). Afilieri: USR, PEN, DACIN SARA, ACF. www.doinarusti.ro

Călătorii și mici tristeți

În anul 2007 am ieșit pentru prima oară din țară, ca scriitoare. Eram în discuție atunci pentru traducerea romanului Omulețul roșu, iar Zogru intrase în catalogul ICR, pentru Salonul de Carte de la Torino. Cum era primul târg internațional, mi s-a părut mare. Am intrat în hala imensă, pe unde era standul României, și m-am auzit strigată din mai multe direcții. E una dintre amintirile mele dragi, și niciunul dintre evenimente care au urmat, numeroase și cu mult mai strălucitoare, nu s-a ridicat la nivelul acestuia. Eram într-o mare de oameni, scriitor la începuturi, și mă striga cineva - să nu-mi spuneți că nu apreciați situația! Nu după mult l-am văzut pe Roberto Merlo, fermecător, cum e și astăzi, vorbind o română perfectă, voluptos, ca și cum ar fi recitat un poem. ...

OPT situații care mi se par monstruoase și remedii pentru ele

Când cineva pune apelativul doamna/domnul alături de numele mic: d-na Nela, d-nul Bogdan, d-na Beatrice, d-nul Leonard. Nu vorbesc aici despre educația labilă a persoanei, ci despre imaginea pe care o are despre tine și pe care ți-o trimite fără ambalaj. Îi ești simpatic, desigur, are tentația de a-ți spune pe ...

Lapsus și vinovăție

Într-o carte de referinţă, Freud povestește o experienţă personală despre mecanismele uitării temporale și parţiale. Vrând să pomenească numele pictorului Luca Signorelli (1441-1523), își dă seama că nu-l mai știa. I se ștersese așa cum se șterg unele nume, pe care le credeai înrădăcinate în memoria ta.

Circumstanțele sunt desigur interesante: călătorea împreună cu cineva prin Bosnia și Herţegovina și, vrând să-și întrebe însoţitorul dacă a fost la Orvieto și dacă a văzut celebrele fresce ale lui Signorelli, nu-și mai amintește numele artistului. Este o experienţă bine cunoscută oricărui om și care adeseori pune în alertă memoria și zdruncină încrederea de sine. Freud analizează acest ...

Un timp atât de cețos: debutul

Deja de prin 1998 începuse să sufle vântul schimbării. Apăreau încă romanele șaizeciștilor, optzeciștii scoteau cărți pe la fostele edituri socialiste, dar își făcea loc și o altfel de literatură. În 1997 a apărut un volum de proză scurtă semnat de Ioana Drăgan - Vietăți și femei, care a stârnit discuții pozitive. Se credea că proza o va lua în direcția genului scurt, mai ales că în toată perioada de final a comunismului fusese la modă proza scurtă. Povestirile Ioanei erau foarte vizuale, minimaliste ca story și cu personaje clar desenate. Cred că Boerescu scosese seria de antologii de proză de prin 1995 până prin 1999, la care toată scriitorimea era atentă. Se vorbea atunci despre o nouă generație, astăzi căzută în uitare, dar care a avut rolul ei în epocă și în ...

35 de minute după

Ecranizare de Cristi Toporan

cu Andreea Perju, Anghel Damian, Raluca Straia, Tamara Roman

...

După 315 zile

OPTm! Deși credeam că n-am scris cine știe cât, uitându-mă acum peste articole, văd că în 21 dintre cele 45 de numere, am fost amestecată și eu. O cifră interesantă, accidental nimerită aici. Dar cu toate acestea am fost prezentă la fiecare număr, prin filmul de pe frontispiciul revistei:), dar mai ales prin corespondență. Căci am ținut epistolarul, de unde și multele mulțumiri, adeseori nemeritate, pe care le-am primit. Adică am fost un fel de secretar de redacție, dacă ne luăm după faptul că de cele mai multe ori am primit un mesaj scurt: scrie-i tu, te rog, lui cutare și cere-i un text:)

...

Între revoluții

Căderea comunismului a avut consecințe importante nu doar în Europa, ci și în lume, punând capăt războiului rece, dar și unor consuetudini culturale. Traducerile masive, editarea cărților până atunci interzise au creat în Estul Europei o situație bulversantă, care a frânat creația cel puțin două decenii . Viața nu a continuat progresiv, ci cu poticneli, cu idiosincrazii, între care aș pune pe primul loc studierea comunismului ca obligație morală, detalierea situației de victimă, ori anatomia golurilor culturale etc. Și Occidentul a fost afectat de aceste schimbări. Reevaluarea propriilor resurse existențiale în raport cu lumea scăpată din comunism, șocurile create de valurile de imigranți, ca și obsesia globalizării au avut un impact vizibil asupra culturii. ...

Opt confesiuni

Nu cred în mărturisiri. Am constatat de-atâtea ori că oamenii își povestesc amintirile ca să le înfrumusețeze ori, dimpotrivă, ca să le dramatizeze - pentru a smulge lacrimi din ochii naivi ai ascultătorului. Rareori există diferențe de atitudine între confesiunea ficțională și cea pur memorialistică, din punctul acesta de vedere, dar măcar prozatorul e mai cinstit, îți spune din start că lucrurile povestite îi umblă vremelnic prin minte. Însă cine are nevoie de bazaconiile cuiva, când oricum le are pe ale lui? Prin urmare, de succes real nu sunt decât memoriile, faptele adevărate, care, nu doar că nu sunt reale, ci mai și dăunează, corectând de multe ori faptele, distrugând vieți, contribuind la rescrierea istoriei. În timp ce plăsmuirea își asumă doza de fantastic, ...

Celula

Zilele astea m-am gândit la închisorile comuniste, mai ales că n-am ieșit cam de multișor pe-afară. Stau boierește pe canapea, s-ar putea zice, dar într-un frig atroce. Din nu știu ce motiv, caloriferele nu funcționează, aerul condiționat s-a stricat, până și netul merge mai încet. Deși e exagerat să evoc vremurile de pe când citeam la lumânare, e destul de normal să mă gândesc la viitor, unul incert, și la repetarea istoriei. În subsolul prezentului se fac noduri și se răsucesc fire. Poate de-aia mi-a sărit azi în ochi Rugați-vă pentru fratele Alexandru (Constantin Noica), volum așezat în biblioteca mea alături de Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor (Alexandru Paleologu), de Fenomenul Pitești (Virgil Ierunca) și de Jurnalul Fericirii al lui ...

Literatura-fișier

Proza scurtă a fost prima mea iubire. În anii 80, dacă nu scriai proză scurtă erai zero. Romanul nu prea conta. Evident, voiam să scriu ceva diferit, să răstorn lumea, iar multe dintre prozele mele de început sunt experimentale, căutătoare de forme. Am avut o perioadă când scriam proză de notație, fără figuri de retorică. Apoi am început să scriu puzzle sau proză-palimpsest, în straturi multe, decupaje, epos fragmentarist etc. Îmi amintesc că scrisesem o povestire despre o stradă pavată cu marmură roșie, compusă din mai multe perspective, fiecare reluând viziunile anterioare, dar totuși înaintând câte puțin în acțiune, care se învârtea în jurul unei întâmplări dramatice din casa unui pictor. ...

Personajul cu trei capete

Paul Negoescu poate fi considerat liderul unei generații de cineaști complet eliberați de complexe. Dacă „noul val” (Mungiu, Puiu, Mitulescu etc) a reușit să deschidă drumul spre Europa, impunând un tip specific de realism, actuala generație, cu mult mai calmă, cu un bagaj cultural european, refuză să se mai legitimeze ca un grup compact. Cu Negoescu începe filmul de autor, cu semnătură distinctă și viziune originală. Începe de fapt altă generație.

Cu Două lozuri (2016) completează registrul comic, venind alături de alte filme meritorii, printre care Filantropica (2002, Nae Caranfil), Despre oameni și melci (2012, Tudor Giurgiu) și Afacerea Est (2016, Igor ...

Opt scriitori tineri de proză fantastică

Mi-a venit și mie rândul să fac un top, tocmai în acest număr dedicat lumilor halucinante: utopii, distopii, paradisuri și infernuri. Prin urmare, mă aliniez și încerc să vă prezint opt prozatori tineri care scriu literatură fantastică. Bineînțeles, mai sunt și alții, dar pe aceștia i-am citit, i-am cunoscut în varii împrejurări sau pur și simplu proza lor mi-a căzut sub ochi în plimbările mele nocturne pe net.

...

El memorioso

Astăzi mi-am amintit de Funes cel care nu uită (Funes el memorioso), povestirea lui Borges, iar de-aici a mai fost doar un pas spre cartea infinită, din Biblioteca Babel, care cuprinde toate cărțile posibile cu toate combinațiile alfabetului. Această imagine de hipertext, complicată de numeroase simboluri și mesaje, seamănă cu o capcană, cu o închisoare, cu o carte de nisip. Este teritoriul labirintic, stimulant și deranjant în același timp, un amalgam de web-uri, o intersecție de drumuri pierdute în alte intersecții, unde orice pas aduce în discuție sensuri ale cercetării, alegerii și repetării - cele trei condiții ale oricărei inițieri.

...

Ușa secretă

Să se uite la fiii săi, de pe balcon, este una dintre cele mai frecvente plăceri. Priviți de sus, sunt două insecte galbene, pe asfaltul bătrân. Dacă n-ar fi fost ei, acum ar fi cântat într-o filarmonică mare. Un frison îi reteză gândul, ca de obicei. Nu băieții îl ținuseră pe loc. Dacă era să caute un vinovat, singurul, etern singurul și fără scuze, era el. Un timp savură acest curaj de-a se învinovăți. Dar știa bine, dedesubt se afla, neclintită, ziua de mai. Acea zi. Dar cine nu are astfel de zile pe care le-ar șterge - zilele la care te întorci ca să retrăiești fiecare detaliu, deși amintirea nu mai poate să repare nimic? Și totuși, zilele astea sunt ca niște magneți. Nu poți să le uiți, nu poți să le renegi, iar cu timpul ajung atât de importante, încât în jurul lor ...

Nouăsprezece trandafiri

Citind splendidul eseu al lui Mihai Ene, într-un număr anterior, mi-am adus aminte de romanul lui Eliade Nouăsprezece trandafiri (1980). În ciuda speculațiilor care s-au făcut pe marginea lui, romanul transmite un mesaj legat de dictatura comunistă și de credința lui Eliade în forța revoluționară a spectacolului, fiind scris cu intenția de a anticipa căderea cortinei de fier, într-o perioadă în care el fixase anul 1987 ca hotar între era terifiantă și cea benefică, a viitorului, de după căderea comunismului. A greșit doar cu doi ani. Și nu de tot.

Acțiunea romanului se petrece la începutul anilor 80, când granițele erau ...

Eros și literatură

În adolescență și chiar mai târziu, am citit literatură erotică, bineînțeles, am căutat paginile fierbinți și am vizualizat cu nesaț gesturile niciodată suficiente din episoade care niciodată nu făceau parte din acțiunea principală.

Literatura română are o tradiție în privința erotismului. Fără a mai vorbi despre romantism, adică trecând direct la interbelici, aș da în fugă niște pagini, pe care le-am citit toți: iubirea magică voiculesciană, întâlnirile destinale din proza lui Eliade, realismul îndulcit, din nuvelistica lui Gib Mihăiescu, ori banal, ca în povestirile lui Cezar Petrescu, amorurile fandosite ale lui Minulescu, kierkegaardismul diluat al lui Holban, iubirea îmbolnăvitoare ...

Pe străzi, cu gândul la Leopold

În vremuri de restriște, mi se face dor de Joyce. Fiecare zi e astăzi o plimbărică prin Dublin. Vă aduceți aminte? O zi oarecare din viața lui Leopold Bloom. Acțiunea, plasată în Dublin, se deschide cu un episod, aparent fără legătură cu acțiunea romanului, și care are rolul invocației din epopeea antică: dimineața celor trei tineri – poetul Stephen Dedalus, studentul Mulligen, viitor medic, și etnograful englez John Eglinton, venit în Irlanda să studieze tradițiile și folclorul. S-a tot spus că cei trei boemi amintesc de atmosfera balzaciană (din Iluzii pierdute). Mie-mi amintesc de studenție, de vremea când scandam din Homer. Mai ales clădirea - una veche, cu turn, pe malul mării - și camera, aflată într-o dezordine absolută. Nu, n-am stat niciodată pe malul ...

GOPO 2020

Filmele nominalizate la Gopo s-au îndepărtat deja de mine. Le-am văzut demult, în urmă cu niște luni, le-am și votat. Subiectul unora dintre ele este deja estompat, iar unele personaje s-au îmbogățit cu trecerea timpului, căci în mintea unui om totul se schimbă. Se poate spune că deja m-am îndepărtat suficient, încât să nu emit impresii pripite. Privind în urmă, cred că Parking, în regia lui Tudor Giurgiu, este cea mai veche vizionare (la premieră) și mi-a rămas aceeași impresie, de film profesionist, la care se adaugă o poveste cinstită, sentiment și muzică pe măsură. În plus, este și singurul care ecranizează un roman contemporan românesc (semnat de Marin Malaicu-Hondrari), curaj care în sine merită un premiu. Parking are imagini ...

Specii minore

Se știe că iubesc romanul în toate formele lui. Romanul masiv, în special. Indiferent de registru sau de temă. Pentru că scriu roman, mi se pare suficient ca motivație a iubirii mele pentru el. Îl prefer pentru că în el încap toate genurile. O fi căpcăun, nu zic nu, dar ai loc de întors.

La antipod, se află speciile minore. Iar dintre toate, pe cele ale satiricului le disprețuiesc pe față. Nu pentru că sunt minore, ci pentru că sunt parazite. Sunt ca un fel de cerșetori cu tupeu. Să stai pe margine și să faci gât mi se pare nedemn. Să te erijezi în arbitru ori în corector sub pretextul unui umor, pe care, nu știu din ce cauză, foarte multă lume îl consideră de calitate, dar ...

Cărți și hazard

Se spune că fiecare carte își are destinul ei! O chestie ipocrită, ca multe altele! În realitate, și cărțile cer bani, ca toate celelalte. N-o să vorbesc aici despre motivație, despre scriitori desculți, epigoni, pastișori. Modelele țin de conjuncturi destul de bizare. Unii au avut un dascăl, pe care l-au admirat în demență și vor să fie ca el. Dar cei mai mulți au ales calea scrisului pentru că, în copilăria plină de televizoare, au văzut un scriitor cu microfonul în gură. Au văzut conducători care se recomandau ca scriitori. Cine-și mai amintește - pe vremuri se publica greu o carte. Prin anii 90, un tip, ajuns prim-ministru, profitând de noua lui poziție, a publicat un volum de versuri. Unii au făcut presiuni politice pentru a li se recunoște calitatea de ...

Revoluțiile se petrec o dată la trei decenii

Aproape scris dintr-o singură frază, ca o tiradă de orator emfatic, Toamna patriarhului povestește despre un dictator, ceea ce, la vremea apariției lui în română, te ducea imediat cu gândul la dictatorul nostru de-atunci, cu un fel de speranță, în roman spunându-se de mai multe ori că domniile tiranilor, în cel mai rău caz, durează două-trei decenii, niciodată mai mult, iar noi, la timpul ăla, aveam peste patruzeci de ani de demență, iar dacă am fi judecat doar perioada lui Ceașcă, ne apropiam de o visată scadență, prin urmare, nu pot să-mi amintesc altfel acest roman al lui Gabriel Garcia Marquez, decât cu respirația tăiată, așa cum l-am citit, căutându-i finalul de frază, care nu mai venea, lăsându-mă să rătăcesc prin galeriile baroce ale unei scriituri, în care chiar ...

Implicarea și hainele ei fistichii

Multe dintre tâmpeniile pe care le auzim ni se par incitante, în ciuda faptului că sună aiurea. Au în ele ceva manipulator, ca și jocul donquijotesc. Prin toamnă, i-am rugat pe niște studenți să scrie o recenzie despre o carte străină, citită recent. Cei mai multi au scris despre un roman de succes. Deja din textele lor mi-am dat seama că n-aș fi citit acea carte. Eram dezamăgită de lecturile lor, dar nu îndrăzneam să le spun. Mai mult chiar, am citit romanul, care mi s-a părut ușurel, melodramatic, diletant. Apoi, zilnic cartea asta a venit peste mine. Imagini, prezentări, de fapt, aceeași prezentare, pe care cred că între timp am învățat-o pe de rost. Cu toate că opinia mea era fermă, de câte ori mă întâlneam cu acest roman, mă simțeam obligată se declar că și eu l-am ...

Lapsus memoriae

Noaptea trecută l-am visat pe Gassendi! Desigur vă întrebați cine e tipul? Un fizician, filozof, de prin secolul al XVII-lea, fost rival al lui Descartes. Dar nu l-am visat de-asta, ci pentru că Freud povestește despre el.

Pe când nu ajunsese celebru, viitorul psihanalist freca menta printr-o cafenea. Era doctorand, în sesiune. Vară. Dimineață. Tineri trăncănind la cafea, trăgând din țigară. Un amic spune că Pierre Gassendi a fost adeptul lui Epicur. Freud își bea cafeaua și intră la examenul de filozofie (un opțional în cadrul doctoratului), unde printre altele, profesorul îi cere să vorbească despre doctrina lui Epicur, iar printre exegeții filozofului antic, Freud îl numește și ...

La revedere, Coronavirus!

Cel mai adesea, frica este alimentată de ceea ce ar putea să se întâmple și nu de prezentul întâmplării, ca în povestea drobului de sare. Omul amenințat se plasează de la început în situația unui pacient paralizat de frică, așteptând un ajutor divin. Nu acționează, însă mintea lui este stimulată să creeze un suport imaginar, care susține această teroare. Gesturi, obiecte, cuvinte. Semnul crucii, fața unui animal totemic sau hârtie albastră în geamuri, pe care o puneau bucureștenii pe timp de ciumă, bazându-se pe o veche credință - ce faceți din toate acestea ca să vă conectați la lumea arhaică, în caz că sunteți ameninațați?

...

Ce-ți mai aduci aminte din marile romane citite cândva?

Citești un roman și te încântă, iar la câteva săptămâni după aceea constați că puține lucruri ți-au rămas în minte, uneori doar episoade, alteori un nume de personaj. Ții minte o scenă, dar ai uitat cum se termină cartea. Rămâi doar cu un gest fragil, pomenit în fugă, alcătuit din câteva cuvinte, dar cu toată această labilitate, știi precis din ce roman face parte, cum era îmbrăcat eroul și chiar unde & când ai citit cartea. Iar aceste mici amănunte, alcătuiesc până la urmă lumea ta de cititor, un interior, de fapt, care determină subtil toate celelalte cărți pe care le vei citi.

Trecând prin minte câteva ficțiuni care fac parte din mine, încep să desenez o ...

Cum închei o poveste?

Când ajungi la sfârșitul romanului ai inevitabil în minte vechea dispută despre final închis sau operă deschisă, iar un drac mititel îți șoptește că n-ar fi rău să-atragi atenția asupra modernității tale, lăsând totul în coadă de pește sau s-o faci pe șmecherul, încheind cu o propoziție scurtă, oarecum simbolică, ca și cum le-ai da cititorilor o pălmiță peste bot, ca să păstreze distanța. Iată două situații pe care eu le evit. Când vine vorba despre final, prima mea grijă este ca mai întâi să rezolv conflictul și abia după aceea să mă dau în spectacol.

Dar ca să ai final, mai întâi trebuie să existe povestea! Din tensiunea ei, din așteptările cititorului, se naște finalul. În Zogru, de pildă, conflictul se ...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Imaginație epică, frază de maximă literaturitate, talent evident. Pavel NEDELCU m-a fermecat prin fabulația care crește epidemic, de la iun simplu detaliu la viața integrală a orașului, cuprinzând în cuvinte puține straturi existențiale diverse, nunațe emoționale incredibile, mini-episoade satirice. Adică scrie literatură, nu se oprește la a relata un fapt.

Doina RUȘTI

Cum am devenit câine de Vladimir Maiakovski; Ah, cât de multe pisici, cu Alexandru Malaicu, Scena Digitală, Sibiu.

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Vladimir Maiakovski - Singur în mulțime (poeme), traducere de Camelia Dinu, Ed Tracus Arte, 2021

Recomandată de Mihai ENE

Vești noi de la Dan Mircea Cipariu

CĂRȚI NOI

Un roman „istoric”, în sensul că a fost primul mare roman postdecembrist, Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu, după mulți ani, vede din nou lumina tiparului săptămâna aceasta, la Ed LITERA.

Primele exemplare sunt cu autograf.

Black Button, 2021

ORATIO IN SOLITUDINES

de

Enrique Javier Nogueras Valdivieso

Oh, sigurătate, doamna mea absolută

protectoare silnică

a zilelor mele, a nopților mele și a somnului meu,

singurătate a dorinței și a verii

Singurătate a dragostei și a urii,

singurătate pustie, a memoriei și a oboselii

(trad Eugen Barz)

LITERA, 2021

Ed Pandora M

VIAȚA Culturală

Florica Courriol căutând un verb potrivit

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro