Se spune că fiecare carte își are destinul ei! O chestie ipocrită, ca multe altele! În realitate, și cărțile cer bani, ca toate celelalte. N-o să vorbesc aici despre motivație, despre scriitori desculți, epigoni, pastișori. Modelele țin de conjuncturi destul de bizare. Unii au avut un dascăl, pe care l-au admirat în demență și vor să fie ca el. Dar cei mai mulți au ales calea scrisului pentru că, în copilăria plină de televizoare, au văzut un scriitor cu microfonul în gură. Au văzut conducători care se recomandau ca scriitori. Cine-și mai amintește - pe vremuri se publica greu o carte. Prin anii 90, un tip, ajuns prim-ministru, profitând de noua lui poziție, a publicat un volum de versuri. Unii au făcut presiuni politice pentru a li se recunoște calitatea de scriitor. În cazuri de singurătate și de boală, oamenii își cumpără imperii literare, edituri, munți de reviste și scene, ca să ajungă scriitori, zei, eterni. Există indivizi care-au pus la bătaie cazinouri ori bănci pentru a-și cumpăra sau menține eticheta de scriitor. Alții își vând casele, iar cei mai mulți jefuiesc cu încredere fondurile comune, finanțările de la Stat.

Ei bine, Sim. Fl Marian n-a avut niciuna dintre chestiile mai sus menționate. Era un popă blajin, preocupat de folclor. A trăit în secolul 19, mai exact s-a născut în anul 1847 și-a murit în 1907. Deși n-a trăit mult și nici n-a avut asistente, fătuci și puști pe care să-i pună la muncă, a lăsat în urmă niște cărți care acoperă bună parte din folclorul secolului său. Lui îi datorăm o culegere de descântece vechi, plus o descriere a ritualurilor care însoțeau aceste descântece. Mi se pare că DR Popescu și-a făcut licența pe aceste texte. Pe vremea comuniștilor era o carte interzisă. Am reușit s-o văd abia după Revoluție. Tot Sim. Fl Marian a adunat legendele despre insecte, alcătuind o mito-zoologie, uluitoare, pasional scrisă. A mai scris Sărbătorile la români și trilogia Nașterea.. Nunta…, Înmormântarea..., un studiu antropologic masiv, foarte documentat, dar și un tratat despre păsări (Ornitologia…)

Ultima sa lucrare a fost o botanică voluminoasă. Când a terminat-o, l-a luat moartea, iar pe masa lui, din Suceava, într-o casă devenită astăzi muzeu, a rămas manuscrisul.

Ca și în Insectele sau în alte cărți ale lui, descrierea plantelor se completează cu legende, credințe, dar și cu întrebuințările lor în medicina populară. De-aici aflăm că salcia a fost o femeie răpită de niște zmeoaice, că tutunul a luat naștere dintr-o afacere amoroasă ori că mărăcinele a fost un tip de-o prostie monumentală. În fapt este vorba despre 6000 de file, scrise pe o singură parte: fișe, texte folclorice, primite din toate colțurile țării, plus un ierbar. O muncă uriașă, care a durat de prin 1867 - până la moartea sa. E cea mai veche botanică, o mito-botanică, de fapt. 

Te-ai fi așteptat să fie publicată imediat după moartea lui. Dar manuscrisul acesta, atât de valoros, a rămas multă vreme acolo, pe masa de lucru, la Suceava. Și nu un an-doi. S-a schimbat lumea, au murit și s-au născut generații. Uneori mai trecea cineva pe-acolo și mai lua câte o pagină-două, ca suvenir sau pentru alte întrebuințări. Au venit comuniștii și-au mai luat și ei o parte din manuscris, topit mai apoi în cărțulii protocroniste, căci poate unii vă aduceți aminte, pe la finele dictaturii o sumă de activiști ori lucrători cu timpanul, foști secretari pe probleme de cultură și neamurile lor, turme de seraliști deveniseră specialiști în folclor. Unii dintre ei se credeau discipolii lui Eliade ori inițiați în tantrism. În mișcarea asta a cadrelor, multe dintre paginile Botanicii lui Sim Fl Marian au dispărut, înghițite de pasiuni intelectuale.

Apoi a venit alt regim. Instituțiile Statului au scos anual sume mari de bani pentru a tipări plachetele unor versificatori, din care n-a rămas nici măcar numele, timp în care paginile scrise de mâna lui Marian au dormit mai departe acolo, în fosta lui casă.

După multe lupte, după multă energie risipită, după ce alte mii de cărți, editate pe banii noștri, au văzut lumina tiparului și s-au prefăcut imediat în cenușă, la 100 de ani de la moartea marelui folclorist, în sfârșit, Aura Brădățan, custodele Casei Memoriale, a reușit să publice un sfert din carte. Au mai trecut niște ani, iar prin 2010 a apărut integral Botanica Poporană Română, o ediție critică, de mare clasă, cu note și comentarii. De fapt nu e o carte, ci un monument. Cuvintele sapă, uneori, un labirint  prin cultura discretă a unui popor plin de scriitori fără operă.

Pentru că nu se găsește decât la Casa lui Sim. Fl Marian, la Suceava, nici acolo integral (primul volum s-a vândut demult, fiind apărut mai înainte), m-am gândit să fac un mini-video pentru voi, ca măcar așa s-o răsfoiți: se află postat pe coloana din dreapta.

De la întâmplări de genul ăsta poate că s-a născut și dictonul că fiecare carte își are soarta sa. Îmi place să cred că e mai mult decât atât: cărțile valoroase nu mor. Chiar când sunt arse, literele lor plutesc mai departe, până când găsesc o altă hârtie. Hazardul, mult invocat, până la urmă are câteva uși nevăzute, pe care se strecoară cărțile mari. Da, literatura cere bani și efort, dar din toate cazinourile topite în cărți, până la urmă nu rămâne decât litera zeilor.