Ceasuri și busole

Georges Perec scria undeva că spațiul pare să fie mai prietenos sau mai inofensiv decât timpul: întâlnim pretutindeni indivizi care poartă ceasuri, însă foarte rar semeni de-ai noștri dotați cu busole. Mi-am amintit această observație – pe cât de justă, pe atât de amuzantă – a lui Perec, pe când citeam Busola, romanul dinstins cu premiul Goncourt al lui Mathias Énard și tradus în limba română, cu exemplar profesionalism, de Cristian Fulaș cu ceva timp în urmă.

Prima și cea mai la îndemână constatare este că, în țesătura atent elaborată, rizomatic amplificată a cărții (ce lasă, la răstimpuri, să se întrezărească amenințarea ruinei, a descompunerii și a morții), granițele dintre categorii se neutralizează, diferențele tind să se șteargă, iar ceasul și busola încearcă să-și substituie reciproc rolurile.

N-ar fi tocmai exagerat să tragem concluzia, pornind de la această observație, că Orientul de care Franz Ritter, personajul din Busola este iremediabil îndrăgostit, reprezintă un soi de „loc al memoriei”, în măsură să înlesnească – paradoxal – uitarea de sine. Sau, dintr-un alt unghi, reprezintă un palimpsest de sedimente culturale ce se amalgamează și se completează reciproc, armonizându-se adesea după un principiu caracteristic mai degrabă compozițiilor muzicale. Nu e întâmplător, desigur, amănuntul că Franz este muzicolog, așadar un individ erudit, dotat în plus cu o hipersensibilitate ce frizează patologicul, după cum nu este lipsită de semnificație nici împrejurarea că personajul nostru locuiește la Viena, metropolă socotită multă vreme – ne amintim – „Poartă a Orientului”.

În decursul unei nopți de insomnie (cele nouă capitole poartă drept titlu orele care se transformă în borne ale respectivei nopți: Ora 23:10, Ora 23:58, până la Ora 6:00 a.m.), Franz Ritter reînvie episoade din călătoriile sale în Orient, experiențe de lectură, culori, sunete, ecouri ale unei lumi intim cunoscute, dar mai ales visate, aproximate, încețoșate de mulțimea filtrelor prin care sunt examinate. Fondul sonor e asigurat de memoria acustică a muzicologului, de ecourile unor toponime exotice – Istanbul, Alep, Damasc, Palmira, Teheran – toate resuscitate pe fundalul obsesiv al unei povești de iubire, neîmplinită, foarte asemănătoare – în fond – cu cele tărăgănate în frazele muzicale melancolice ale sevdalincilor din Balcanii de Vest (atât de iubite de Franz).

Din câte ne putem da seama din această succintă prezentare, cartea lui Énard cu greu ar putea fi rezumată, în schimb poate fi citită în foarte multe feluri: este deopotrivă roman-eseu, reflecție lucidă, sceptică și adesea necruțătoare asupra lumii contemporane, o lume în perpetuuă criză; o „stenogramă” sui-generis a unei nopți albe, o scrisoare de dragoste închisă într-o sticlă și nu în ultimul rând un roman-colecție, cabinet de curiozități, galerie plină de relicve smulse din uitare și de excentricități estete, ceea ce îndreptățește apropierea lui Mathias Énard de Pascal Quinard (și el câștigător în urmă cu mai mulți ani al aceluiași Prix Goncourt), de Edmund de Waal (autorul rafinatului roman Iepurele cu ochi de chihlimbar) și mai cu seamă de modelul (asumat tacit), al tuturor acestor scriitori – anume Marcel Proust.

Edifcatoare în ceea ce privește interesul nedisimulat al personajului lui Mathias Énard pentru obiecte și mai cu seamă pentru relația acestora cu indivizii cărora le-au aparținut de-a lungul vremii, este descrierea busolei lui Beethoven expusă la Zürich, în vila celui mai faimos colecționar de Beethoven, Hans Conrad Bodmer:

Bodmer l-a reconstituit pe Beethoven așa cum se reconstituie un vas antic spart. A strâns la un loc ceea ce se risipise în aproape o sută de ani. Știți care este obiectul care mă emoționează cel mai mult dintre toate […]? Biroul lui Beethoven […]? Nu. Pupitrul de voiaj? Aparatele auditive? Nici. Busola! Beethoven avea o busolă. O busolă mică, de metal, din alamă sau din piele, pe care o vedem în vitrină alături de baston. O busolă de buzunar, rotundă, cu capac, una care mi se pare foarte asemănătoare modelelor de azi. Un frumos cadran colorat, cu o magnifică roză a vânturilor […] Am o copie – în fine, un model foarte asemănător. Nu am prea des ocazia să o folosesc. Cred că nu a părăsit niciodată acest apartament. Arată, deci, întotdeauna aceeași direcție, la infinit, pe etajera ei și cu capacul închis. Atras asiduu de magnetism pe picătura lui de apă, dublul indicator roșu cu albastru indică întotdeauna estul. M-am întrebat unde găsise Sarah acest obiect bizar. Busola mea beethoveniană arată estul. O, nu e doar cadranul, nu, nu, dacă vreți să vă orientați, veți ține cont că această busolă indică estul și nu nordul. O busolă de farse & capcane. Mult timp m-am jucat cu ea incredul, am făcut zeci de încercări, la fereastra bucătăriei, la fereastra salonului, la fereastra dormitorului și, efectiv, obiectul indică estul.

Nu de foarte multă subtilitate este nevoie pentru a ne da seama că fragmentul reprezintă un fel de emblemă a întregii cărți. Referințele ce trimit la alte referințe, erudiția combinată cu spiritul analitic și cu autoironia constituie marca distinctivă a stilului din Busola. Acest gen de recuperări prin intermediari, parantezele în interiorul cărora se deschid alte paranteze, mărturisirea atașamentului față de anumite obiecte în aparență banale, derizorii, fragile și totuși extrem de rezistente ș.a.m.d., dobândesc, în ultimă instanță o funcție terapeutică. În mod special instrumentul de „farse & capcane” care dă titlul cărții. Deturnată de la chiar funcția sa principală (aceea de a ajuta la orientarea în spațiul concret), busola lui Franz Ritter pare destinată mai degrabă să asigure „ghidajul” într-un univers heterotopic și contradictoriu. Al celor 1001 și una de nopți, dar și al războaielor fără sfârșit și fără sens.

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

Scriitori și creatori de ficțiuneOpinii și ideiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopolitePoemele săptămâniiIstorii subiectiveDebutTraduceriTOPURIArhivă

Noua Literatură

Alexandra NICULESCU a publicat deja două volume de proză și numeroase texte, prin reviste. Povestirile sale te atrag într-o lume cu puține repere geografice, fiind tentat să observi la fiecare frază că lucrule se petrec pe undeva, prin Europa. La nota cosmopolită se adaugă și-o viziune extrem de variată, poate nehotărâtă între modele, ceea ce dă farmecul poveștii. Întâmplarea epică se petrece în micro-arealul unei ființe urbane, obișnuită să studieze traseul istoric pe care l-a parcurs. Povestea propriu-zisă e scurtă și simplă, dar ambalajul conține o aglomerare epică, demnă de tot respectul.

Piele întoarsă, povestirea pe care-o publicăm la rubrica Noua literatură (vz mai jos) ne-a sedus prin felul în care realități banale se înnoadă într-o scriitură înrudită cu Noul Roman Francez.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Primele poeme​

de Tristan Tzara

Recomandată de

Paul CERNAT

NOUTĂȚI

În numărul acesta semnează

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Recomandări OPTm

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Olga Merino - Străina (La forastera)

De ce mi-a atras atenție dintre toate noutățile spaniole? Pentru că în 2006 Olga Merino a obținutPremiul Mario Vargas Llosa pentru povestire cu volumul Regulile sunt reguli. Și mai e ceva, legat de subiectul cărții propuse: Angela se întoarce în satul natal (nimic fabulos până aici), vorbește cu spirite (destul de comun), citește tot timpul din Pedro Páramo (da, chiar faimoasa carte a lui Juan Rulfo) dar, cel mai important, are o fobie: nu suportă să se uite lumea la picioarele ei, iar asta mie mi-a amintit imediat de finalul superb din „O zi desăvârșită pentru peștii-banană“.

Alexandra NICULESCU

Eleonora-Maria Popa, Trecuturi în dispută. Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015, Cluj-Napoca, Argonaut, 2020

Falimentul sistemelor totalitare este incontestabil. Dar prăbușirea unui astfel de regim poate dura decenii sau chiar mai mult. În acest caz, este esențială informarea cu privire la pericolele pe care le presupune, precum și la modul în care poate conduce la distrugerea iremediabilă a unei populații, în plan economic, politic și social.

Trecuturi în dispută... nu este doar o lucrare despre literatura referitoare la regimul comunist din România, este o carte care se construiește din conexiuni, deoarece presupune și o investigare atentă a contextului în care această literatură a fost redactată. Volumul propune determinarea speculațiilor terminologice referitoare la evenimentele din decembrie 1989, stabilite ca bornă cronologică, efectuând reveniri pentru a urmări schimbarea raportului dintre „istorici diletanți” și „istorici profesioniști” în timpul regimului comunist. Atenția cititorului este orientată către evoluția mediului istoriografic românesc post-decembrist și problematica reformării acestuia, precum și către studiul motivațiilor preponderent biografice și profesionale ale autorilor volumelor etalon, care au fost redactate în condiții deosebite, de istorici români disidenți, în țară sau în exil, și de istorici occidentali.

Cristina BOGDAN

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Editura Paralela 45

Cărți de succes

Paladin, Grupul Editorial ART

Grupul Editorial ART, cu toate editurile sale, are noutăți reduceri și-un festival:

Grupul Editorial ART

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)

Pe SCENA 5, la Iași un spectacolul-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

IN CURÂND

Copyright © optmotive.ro

Echipa