Fără să-mi fi propus, odată cu trecerea anilor, mi-am dat seama că s-au format câteva deprinderi, poate chiar reguli, acele mici fixisme care țin teritoriul scrisului meu. Ziceam adeseori că nu trebuie să ai canoane și obișnuințe domestice. Te așezi la masă, pe canapea, în fotoliu, stai la o terasă, pe plajă ori lângă o sobă și scrii nebunește, te lași în voia poveștii șamd. Totuși, cu timpul mi-am dat seama că există niște legi, mai degrabă semne, exact ca denumirile de străzi pe harta unui oraș, pe care le respect involuntar. Deja ele îmi sună în cap, uneori imperativ, alteori, dublate de niște degete care mă trag de urechi. Iată-le:

1. Să nu te apuci niciodată de un roman dacă nu cunoști bine toate momentele poveștii, adică dacă nu le-ai trăit timp de câteva luni, intrând în fiecare detaliu al ac țiunii. Înainte de a scrie, simt în nări mirosul personajelor, le cunosc buzunarele, am sentimente pentru ele.

1. Chiar dacă respingi compoziția clasică, nu uita că povestea înseamnă conflict, disensiune care potențează demersul epic, întreține curiozitatea etc. Îmi place să citesc o oră din viața unor cești de cafea. E haios, te destinde, uneori te inspiră. Dar câte astfel de texte poți să citești? Unul-două. Dacă o carte întreagă e tot cu chestii de felul ăsta - miroase a rutină, a eject literar, iar la final rămân cu impresia unei compoziții ieftine.

2. Nu scrie decât ceea ce ai vrea tu să citești. Ai încredere în citiorul inițial care-ai fost.

3. Nu întrerupe o ficțiune ca să scrii alta! Este o regulă la care visez, dar pe care n-am prea putut s-o respect. Locurile unde-am luat pauză au devenit răni.

4. Să ai înrădăcinat în creier că scrii literatură. Nu consemnezi, nu faci raport, nu faci monografii. Scrii literatură. În fiecare descriere, oricât de prozaică, te afli acolo, cu toate lămpile fanteziei aprinse.

5. Orice poveste pornește dintr-o emoție. Dacă rămâne doar atât - ai reușit să faci o compunere școlară. Dar dacă emoția asta generează idei înseamnă că te afli pe teritoriul literaturii.

6. Cea mai perfidă greșeală este însă mimetismul: epigonismul în detaliu, travestirea vomitivă. Ești tu, dar vrei să fii Murakami și începi să scrii ca el: asta e o fază de începător, demnă de ieratat. Dar și mai grav este când nu ai nicio legătură cu povestea și începi să mimezi emoția, durerea, declepsidrat de poveste, de exemplu să faci fraze lungi, aglomerând propoziții enunțiative, ori narând pe ton de dramă fapte futile etc.

7. Și mai grav este însă să reîncălzești o ciorbă deja făcută de alții. Dacă se întâmplă, nu ai altă cale de-a afla, decât întrebându-l pe altul, mai deștept decât tine. Respectiv, în cazul în care ai privilegiul de a găsi un lector avizat, ascultă-l cu toată atenția. Nu fi arogant, nu fi recalcitrant la sfaturi.

8. Documentarea e un act secundar, lipsit de importanță acolo unde nu există baza culturală, încărcătura emotivă, pasiunea pentru idee. Când scriitorul înșiră denumiri științifice ori proceduri medicale - se vede imediat că sunt luate de pe net.

9. Literatura ta se produce acum și aici, nu în secolul trecut, nu în casa lui Capote, nu la biroul lui Proust. Este doar a ta, iar personalitatea, educația și mai ales modul personal în care ai ales să asimilezi cultural datele lumii - vor răzbate din fiecare paragraf pe care îl scrii.

10. Să nu disprețuiești niciodată ce-au scris alții, căci acest dispreț se vede în scrierile tale.

Bineînțeles mai sunt și altele, dar mă opresc aici, considerând suficient pentru început. Am citit multe manuscrise în ultima vreme și-am constatat câteva tendințe care duc de regulă la eșecul scriitoricesc. Oamenii vor să spună o poveste, dar nu sunt pregătiți să facă literatură. Consemnarea unui amor eșuat, povestea unei vieți oarecare, jurnalele, considerațiile satirice, cronica istorică, adeseori făcută după șablonul zecilor de filme văzute - toate astea sunt doar acte de construcție epică. Literatura presupune în primul rând o "voce" particulară: citești și-l vezi în minte pe narator, un om fascinant, pe care ai vrea să-l cunoști pentru că nu seamănă cu nimeni, cu niciunul dintre scriitorii tăi preferați.