63 / 10 mai, 2021

Decanul de vârstă al bragagiilor

Călătoriile pe care le facem de-a lungul vieții sunt, în mod inevitabil, jalonate de popasurile care le dau culoarea și parfumul, le fac unice și irepetabile. Un popas este, pentru mulți dintre noi, viața însăși, iar timpul scurs de la primul scâncet până la ultima suflare, o încercare de a opri clipa în loc prin ceea ce rămâne în urma noastră. Câteodată, acest lucru se petrece cu răsunet, în lumina reflectoarelor, iar alteori, cu discreție, prin acumulare zilnică, printr-o dilatare temporală ce tinde spre eternitate. Așa stau lucrurile, bunăoară, cu persoanele (sau, filtrate prin patina timpului, cu personajele) pe care le întâlnim aproape zilnic, le avem în drumul nostru, nu știm când au apărut pentru că le-am „găsit” în viața noastră, ca pe părinți sau bunici, și nu știm nici când au plecat de lângă noi, pentru că memoria le păstrează în locul pe care și l-au construit acolo. Fiecare avem pe retina amintirii astfel de personaje învăluite discret într-un sfumato ce le estompează contururile: un frizer, vânzătoarea de la cofetărie sau de la chioșcul de ziare, un cafegiu cu parfum de după-amiezi de vară sau un bragagiu cu scufie și șorț alb, a cărui figură a „învățat” ridurile zâmbetului indiferent de starea sa de spirit.

Pentru călătorii ce trec prin Slatina, dar mai ales pentru locuitorii din oraș sau din împrejurimi, Hashim Memish face parte din viața și din amintirile lor, este bătrânul cofetar de la care au avut de învățat o vorbă de duh, o snoavă sau o clipă de istorie vie, atunci când s-au răcorit cu o bragă rece. În momentul în care deschizi ușa grea a micuței prăvălii de delicatese orientale, de după tejghea te întâmpină o privire ce pentru câteva clipe te face să-ți înghețe sângele în vine: ochii bătrâni ai bragagiului te măsoară, precum un hangiu de pe vremuri pe călătorii străini, pentru a-ți cântări gândul ascuns și pofta ce te-a mânat să-i calci pragul. Este privirea celui ce-a trecut printr-o viață nu tocmai ușoară: lupta cu comuniștii obtuzi pentru supraviețuirea afacerii sale, privarea de identitatea etnică, perioada grea de lipsuri ce a precedat Revoluția din 1989, relația, nu de puține ori încordată, cu autoritățile statului etc.

Odată cu salutul și comanda pentru bunătățile ce ies din mâinile sale, încrețiturile ochilor și frunții se destind, iar locul lor este luat de un zâmbet pe jumătate vesel, pe jumătate amar, cu care îți deapănă din pățaniile care i-au marcat existența. Fără îndoială, cheful de vorbă crește odată cu mărimea comenzii, căci ce negustor nu se bucură să-și vadă marfa vândută și clienții satisfăcuți?

De fiecare dată când știam că o să-i facem o vizită, ne doream să nu aibă alți clienți, pentru ca, după ce ne umplea primele pahare de bragă sau limonadă, să iasă de după tejghea, să se așeze pe un scaun alături și să sporovăim fără atenție la ceas despre cele ce au fost, dar și despre „actualitatea la zi”: despre aventurile avute ca fotograf amator, dar și despre punga de zahăr „de-un kil, care n-are, dom’le, decât nouă sute și ceva de grame...”, despre cum e să fi musulman într-o țară creștină, dar și despre „unde-or ajunge prețurile astea, că toate se măresc”.

Apoi treceam la înghețată, iar eu, nefiind niciodată sătul cu un singur cornet, ceream chiar și pentru cei ce nu voiau, rugându-i să o țină doar până o mănânc pe-a mea. Un nou licăr de bucurie se așeza pe figura bătrânului și era un bun prilej pentru a începe o altă discuție despre aromele și coloranții din ziua de azi, care nu se compară cu cei „de pe vremuri”. Trebuia să fi mâncat înghețată și înainte ca gelato-ul italian să fi pătruns la noi pe piață, ca să poți aprecia rețeta domnului Memish: era o înghețată de casă, fără pretenții, fără textura celei moderne, dar răcoroasă și aromată, perfectă pentru călătorul toropit de arșița drumului.

...

Imposibila întoarcere

Am scos din bibliotecă, după foarte multă vreme, un dosar-plic A4 îngălbenit de trecerea anilor și de calitatea îndoielnică a cartonului. Pe coperta lui scrisesem demult: „Un capitol al vieții: Padina, 1 septembrie 1978 – 4 octombrie 1979”. În această localitate, aflată în sudul județului Buzău și la margine de Bărăgan, venisem cu repartiție guvernamentală ca absolvent al Universității din București, în primul meu an de profesorat. Am rămas aici treisprezece luni și am predat limba română la cele două școli gimnaziale din comună, în Satul Vechi și Satul Nou, cum se spunea acolo. „Urmele” trecerii mele prin școlile din Padina s-au păstrat în acest dosar-plic: primele planuri de lecție, listele cu lecturile literare recomandate, numele tuturor elevilor grupate alfabetic pe clase, niște lucrări de control, un raport despre activitatea „Cercului de citire artistică” pe care îl înființasem, notații despre cărțile pe care le-am citit în perioada cât am stat izolat aici, precum și diverse alte însemnări. Răsfoindu-le, mi-am amintit de absolut tot!

Uitându-mă însă acum peste hârtiile acelea, câteva m-au amuzat și chiar au reușit să-mi smulgă un zâmbet după atâția ani: „perlele” elevilor mei din clasa a VI-a, extrase din tezele lor. Privind retrospectiv, copiii aceia din Bărăgan nu erau nici mai buni și nici mai răi la învățătură în comparație cu alții de seama lor. Însă formulările unora dintre ei, pline de inocența unor exprimări prin care una doreau să transmită și alta reușeau, mi-au provocat un amuzament amestecat cu duioșie.

De la început trebuie să fac aici o necesară precizare în legătură cu „perlele” care astăzi circulă frecvent peste tot. În ultimii ani am citit nenumărate așa-zise „perle”, care ar fi fost extrase din lucrările de la Examenul de Evaluare Națională sau de la Examenul de Bacalaureat. Ca profesor de română, mi-a fost foarte simplu să constat (de altfel, se vede de la o poștă!) că nu sunt autentice, nu aparțin elevilor, ci reprezintă niște falsuri fabricate de oameni maturi pentru distracția altora. Nu am nicio îndoială! De ce? Pentru că – și știu prea bine asta! – operele literare la care se face referire în mai toate cazurile au dispărut din programa de literatură de mulți ani, iar altele n-au figurat niciodată în materia selectată pentru aceste două examene. Sunt și alte indicii care dovedesc că „perlele” culese sunt inventate, dar nu mai e cazul să insist aici.

Îmi aduc aminte că în anul când venisem ca profesor la Padina în manualul de limba și literatura română pentru clasa a VI-a figura un fragment din Amintirile… lui Creangă, unde era selectată cunoscuta secvență în care Nică se umple de râie de la caprele Irinucăi, dar și pasajul în care același Nică, împreună cu Dumitru, dislocă dintr-o joacă o stâncă uriașă, care va pune la pământ casa acelei femei sărmane. Un alt text din manual reproducea opera istorică Sobieski și românii de C. Negruzzi, cu episodul când o mână de plăieși moldoveni rezistă în Cetatea Neamțului cinci zile în fața unei întregi armate poloneze.

Din însemnările păstrate, e limpede că am dat teza pe două numere. Trebuie să fi fost și teze bune, fără îndoială, dar unele dintre ele m-au făcut atunci să-mi scot „extrase”, care acum, după mai bine de 40 de ani, mi s-au părut cele mai vii însemnări din tot acest dosar-plic cu mărturii ale primului meu an ca profesor. Iată transcrise câteva „perle” din tezele elevilor mei din clasa a VI-a, cu referire la Amintirile… lui Creangă:

...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Ciprian Popescu, ca mulți scriitori contemporani, nu trăiește din scris sau dintr-o profesie care să aibă de-a face cu scrisul. Trilingv perfect, Popescu a ales să scrie în română chiar dacă din 2007 locuiește la Montreal în Canada. A debutat cu volumul Mile End, publicat în 2016 la Casa de Editură Max Blecher. Deși autorul a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru acest volum, acesta este mai degrabă un jurnal al celor 77 de zile din viața unui emigrant pentru care momentele de frustrare se exprimă în proză, nostalgia cu gust amar devine poezie cu vers alb, iar rutina cotidiană se concentrează în scurte poeme în proză.

Ileana MARIN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Doina Ruști, Mihai Ene & Cătălin Ghiță

​LITERA

CĂRȚI NOI

„Un volum intens, de poezie adevărată."

Cosmin Perța

Un fragment aici

cdpl

O monografie ca un roman: viața lui Marquez

LITERA

Vremea

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Tracus Arte

Pandora M

O coincidență stranie, o întâlnire neașteptată. Daisy primește e-mail-urile destinate unei femei cu nume similar, iar de aici până în miezul misterului nu mai e mult.

Târgul de Carte ElefantFest

Humanitas

SCRIITORI

în viața privată

Radu Aldulescu

la mare, de 1 Mai 2021

Copyright © optmotive.ro