OPTm
nr.crt.

În vârf de munte

Pentru mine, amintirile copilăriei se rezumă la instantanee discrete, uneori doar la imagini vizuale foarte scurte, câteva cadre în succesiune, ca cele care se găseau pe riglele pe care și le doreau toți copiii din anii '80, acelea pe care le înclinai încet ca să vezi cum se schimbă desenele. Și, cu cât mă duc mai departe spre trecut, cu atât contextul e mai străveziu, iar ordinea instantaneelor se amestecă. Axa timpului e mototolită în capul meu, de parcă acea perioadă a vieții ar fi o ghirlandă de luminițe de Crăciun făcută ghem.

Nu știu dacă cea pe care o voi povesti acum este cea mai „răvășitoare" dintre aceste amintiri. Însă, deși a rămas și ea, ca celelalte, doar un cadru izolat, mi-a revenit, aducând cu sine întreaga stare asociată, în momentul în care am ascultat, mulți, mulți ani mai târziu, piesa „Acolo în vârf de munte" a formației Savoy. Și asta cred că înseamnă că m-a marcat.

Așadar, eram la țară. Nu mai știu dacă începusem școala primară sau dacă eram încă la grădiniță. Nu mai știu exact la care „țară", pentru că aveam mai multe rude la care mergeam ocazional, în vacanța de vară, numind respectiva ieșire mers la țară. Știu doar că din acel loc am plecat „la stână", ca să luăm brânză proaspătă de oi, însă, oricât aș strânge din ochi, nu-mi pot aminti împreună cu cine dintre părinți, unchi, mătuși, bunici...

Stâna respectivă nu era chiar aproape, parcă am ajuns acolo cu o mașină, deși nu sunt sigur, pe o pantă însorită a unui deal. De la cele câteva maghernițe de lemn și chirpici care străjuiau țarcul, se vedea o limbă de pajiște, ca o pârtie largă și puțin înclinată, mărginită în stânga și-n dreapta de copaci rari. Nicidecum un vârf de munte. Adulții cu care eram au vorbit cu ciobanul, acesta le-a spus că are brânza pusă deoparte, apoi cineva a întrebat de un miel, pe care trebuia să i-l ducem la întoarcere unui vecin. Iar ciobanul a răspuns că nu știa, de-aia nu l-a sacrificat încă, dar că se ocupă imediat băiatu'.

Țin minte vag discuțiile de după, parcă ai mei spuneau că se grăbesc, că nu mai așteaptă – probabil de mila mielului – parcă ciobanul insista, că dacă tot au venit cu mașina până acolo, de ce să nu i-l ducă la om, că oricum se întorceau și aveau drum – da, parcă așa se legau lucrurile, deci venisem cu mașina. Nu sunt sigur că într-adevăr a fost sacrificat atunci un miel și noi ne-am întors cu el. Poate că ciobanul a cedat și puiul de animal a mai prins câteva zile de viață.

Însă mi-a rămas întipărit clar în minte momentul în care băiatu' și-a înfipt în grabă mâna în lâna unui miel, la întâmplare, l-a dus într-un loc dosit, după una dintre barăci, apoi l-a încălecat și, ținându-l de mandibulă, i-a arătat amândouă fețele cuțitului.

Alexandru LAMBA

Alexandru Lamba (n. 1980), este scriitor de SF, editor al revistei online „Galaxia 42” și fost redactor șef al revistei online „Gazeta SF”. A publicat două romane: Sub steaua infraroșie (2016) și Arhitecții speranței (2017), un volum de proză scurtă Singurătatea singularității (2018) și volumul Cărări pe gheață, primul al seriei Young-Adult Stele și gheață (2019). Pe lângă multe alte povestiri, apărute în periodice sau în antologii, a scris scenariul pentru albumul de bandă desenată Focurile lumii noi (Geek Network, 2018, ilustrat de Alexandra Gold). Premiul „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS, 2016

Echipa
Arhiva

 

PRINT 20⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

NOUA LITERATURĂ

O nouă povestire semnată Florentina Ionescu, dovedește aceeași preferință pentru analiza sociologică și aptitudini de constructor epic.

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

LITERA

Recomandată deLigia Pârvulescu

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

 

LITERA, 2022

Doina Ruști, la Radio

 

Copyright © optmotive.ro