OPTm
nr.crt.

În lumina unui tren de noapte

Într-un topos compozit este plasată acțiunea romanului de debut al lui Pavel Nedelcu, Încotro ne îndreptăm, apărut în februarie 2022 (Litera, colecția Biblioteca de proză contemporană). Volumul se bucură de o Prefață semnată de Emanuela Ilie, care surprinde cu finețe mizele demersului scriitoricesc, punctând coordonatele supratemei romanești, alteritatea ostilă, în raport cu care sunt evidențiate semnificațiile profunde ale poveștii. Demersul hermeneutic devoalează mașinăria complexă a actului creator propus de Pavel Nedelcu, constituind un prim filtru de lectură și devenind, prin complexitatea interpretării, un punct de referențialitate-cheie pentru orice tip de lector. Emanuela Ilie nu face doar o trece în revistă a jocurilor și convențiilor narative proprii teoriei structurale a romanului postmodern, ci intuiește cu acuitate reverberațiile simbolice, arborescente, asemeni unui ecou surd al ființei din planul receptării exterioare, care învăluie trauma profundă a unui personaj aflat între două lumi.

Pentru cititorii care se așteaptă la o poveste încărcată de banalitate, scrisă sub tutela unor clișee, romanul se dovedește cel puțin provocator prin structura pluristratificată și, mai cu seamă, prin modul în care este susținută în planul discursului tonalitatea narativă. Ambiguitatea, divagațiile extinse, trecerea dificilă dintre planurile alternative la povestea propriu-zisă – învăluie semnificațiile ramificate ale textului, făcându-le parțial inaccesibile unui lector lipsit de un fundal cultural mai amplu.

Pendulând între elemente structurale postmoderniste și între viziunea dramaturgică, începutul romanului schițează mizele scriiturii artistice, în timp ce cadrul fixează scenografic lumea de dincolo de cortină - element-cheie în proiectarea semnificațiilor profunde. Gara apare drept un spațiu cu limite clare, cu o arhitectură supraetajată, învăluită în permanență de jocul luminii și al umbrelor, iar cei care îi calcă pragul simt „vibrația nestăvilită a vieții". Profesionalismul subjugă orice raport între oameni, iar iluzia unei organizări fără hibă este arborată cu mândrie, intersectându-se în cel mai profund mod posibil cu viața protagonistului, Franz L.

Angajat al firmei de pază și protecție UPERCUT, acesta duce o existență circumscrisă spațiului gării, în care banalitatea cotidiană este întreruptă de suspansul unor momente desprinse din cărțile detectiviste ori de aventură. Prezența constantă a naratorului, care își asumă o tonalitate esențial explicativă a discursului, are menirea de a apropia cititorul de text, clarificând orice posibile nelămuriri privind statutul personajului sau construcția subiectului propriu-zis. Cu toate acestea, unele digresiuni destabilizează unitatea construcției, alterând ritmul narativ și chiar raportul cu lectorul. Trimiterile către literatură, către manifestări avangardiste și către actualitatea recognoscibilă sunt uneori dificil de reunit în spațiul romanesc, vibrând pe o altă frecvență afectivă decât cea a eroului.

Personajul, privit drept convenție în planul ficțiunii, este cel asupra căruia strălucește cu adevărat lumina reflectorului. Iar în ceea ce privește acest aspect, Pavel Nedelcu reușește cu adevărat să construiască un decor aparte, în care totul este iluzoriu, iar cortina care cade în final nu lasă loc decât de uimire.

Viața lui Franz este plasată într-o cutie de rezonanță, ale cărei vibrații descompun realitatea acceptată și bulversează echilibrul afișat al eroului. Promovarea de care are parte cu doar un an înainte de a ieși la pensie îl scoate din confortul cotidian, alterând chiar și existența lui casnică. Acel „Încotro ne îndreptăm" din titlu devine laitmotivul poveștii sale, a cărei particularitate compozițională este aceea de a capăta coerență prin lectura inversată, de la final către început. Așadar, romanul presupune două acte ale citirii, fiecare într-o direcție, trecând dincolo de oglindă, întocmai ca în povestea lui Alice. Prima parcurgere a textului debubolează cititorul și mizează pe reverberația puternică a dezvăluirii din partea finală, care corespunde unui vârtej de scene și de gânduri, derulat cu o viteză amețitoare, în timp ce desfășurarea inversă, pornind de la ipoteza asumată a schizofreniei, trece actul receptării într-un alt registru, mai profund, mai coerent și cu adevărat intim. Titlul subordonează două tonalități, una interogativă și alta de aserțiune, care se completează reciproc, marcând interferența dintre planul subconștientului și cel al sinelui.

Modul în care Franz își percepe viața este unul special, iar faptul că, inițial, nu avem acces decât la un statut social valabil într-un cronotop parțial nedefinit ridică în mod cert câteva semne de întrebare. Formalismul angajaților, mișcările călătorilor din gară, evenimentele insolite și mulțumirea afișată a bărbatului se sparg ca un balon de săpun, transformând spațiu într-un centru simbolic al poveștilor, într-un nod literar. Fiecare apariție a personajelor episodice umple scena iluzorie a minții și creionează noi spații dedicate unui fatum suprarealist. Povestea Soldatului este reprezentativă în acest sens, marcând alegoric trecerea de la imposibil la banal, explicată în final drept o manifestare specifică schizofreniei paranoide.

Domnul Franz apare mai degrabă drept un avatar al lui Gregor Samsa, iar existența sa stă sub stindardul absurdului unanim acceptat, devenit realitate. Gândit ca personaj de inspirație kafkiană, protagonistul operei lui Pavel Nedelcu corespunde unui alt tip de metamorfoză, una interioară, declanșată de un clivaj cu origine traumatizantă. Noua sa misiune, aceea de a-l păzi pe Steinbeck declanșează o primă iregularitate în modelul perfect monoton al existenței sale psihice. Instrucțiunile primite de la șeful său sunt receptate sincopat, fiind întrerupte de o secvență ce poate fi asociată delirului, iar cititorul se află pus în ipostaza de a face o anamneză a stării eroului. Din acest moment, începe să fie din ce în ce mai evident referentul real (tulburarea delirantă, schizoidă). Fără a ști cine sau ce este Steinbeck, devine agasat de faptul că nu va putea face față noilor cerințe de la serviciu, frustrare manifestată prin discuția cu pereții din camera sa auster mobilată. Tavanul îi devine victimă, fiind împușcat cu pistolul din dotare, iar căutarea glonțului îl conduce la doamna Nadia, vecina care locuiește în apartamentul de la etajul superior.

Pârghiile realului încep să apară din ce în ce mai clar, în timp ce povestirea în ramă cunoaște propria realizare, pornind de la aceeași secvență versatilă, „Încotro ne îndreptăm". Povestea de viață a nefericitului Robert Buch, fostul ei soț, căzut într-o depresie severă, cu manifestări maniacale, în urma respingerii lucrării de doctorat, este prezentată în trepte, în raport cu gradul de luciditate al lui Franz. Pianul se dovedește elementul declanșator al ruperii vălului subconștient, muzica deschizându-i calea către adevăratul sine. După ce, în copilărie, Franz fusese victima unui pedofil, se produce o scindare a personalității sale, dublată de un transfer de identitate asupra unui personaj justițiar dintr-un roman citit. Dornic să se răzbune pe cel care i-a distrus viața, dar și pe tatăl care a acceptat târgul (lecții de pian în schimbul actului sexual cu un minor), pentru a-și împlini visul vanitos ca măcar fiul său să se dedice muzicii, Robert Buch își suprimă acele amintiri și are parte de fericire în cuplu, căsătorindu-se cu Nadia, pe atunci studentă la Litere. Ajuns profesor de liceu, este susținut de soție să urmeze studiile doctorale, însă respingerea tezei determină căderea psihică a bărbatului, care va fi internat într-un ospiciu. În acest moment încep să se lege toate ițele poveștii, anunțate de către narator în digresiunile extinse, iar povestea lui Franz/Robert Buch apare în lumina unui tragism înfiorător.

În spațiul refractar al Memoriei, timpul și spațiul își pierd coerența, suprapunând realul cu ficțiunea, gara devenind un epicentru al lumilor. Viața din afara ei nu prezintă niciun interes aparte pentru protagonist, pentru că, de fapt, existența și-a concentrat toate resursele într-o reprezentare pseudo-reală, ce contrabalansează jocul Eului cu Sinele. În conștiința lui Franz, adevărul nu există ca valoare morală independentă, ci este o condiție implicită a stării de a fi. Revenirea la realitate este bulversantă mai ales pentru cititorul care empatizează cu soarta personajului, obligat să accepte un întreg trecut schizoid, trasat din tușe negre, întocmai ca într-un tablou de Egon Schiele. Resemnat, Franz se vede pus față în față cu o poveste pe care nu o mai poate manipula, iar scrisoarea către propria mamă, ca formă de vindecare, pare să surprindă intertextual, strigătul deznădăjduit al lui Iona: „Prima viață nu prea mi-a ieșit!"

Căderea în uitare duce către redefinirea identității, semn că trauma îl rupe definitiv din lumea reală. Nici naratorului și, cu siguranță, nici măcar lectorului nu i se va mai părea ciudată metamorfoza finală, „într-o insectă înspăimântătoare" - o nouă naștere, în timp ce protagonistul își asumă își asumă, profetic, recunoașterea socială prin semnătură: Robert Franz Samsa.

Romanul lui Pavel Nedelcu se adresează, în mod cert, unui cititor capabil să identifice toate subtilitățile discursive, să descopere tote pârghiile narative și, mai cu seamă, să creeze tabloul mobil al unei conștiințe prinse în jocul crud al sorții. Cheia lecturii este oferită în partea finală a textului, ducând către reconfigurarea întregului parcurs epic de până atunci, îmbogățit la nivelul sensului și al reprezentării artistice. Între jocurile lumii, cu siguranță cel de-a literatura îl face pe autor să vibreze, oferind, prin romanul de față, șansa unui tren de noapte în a cărui goană să amuțească acel Încotro ne îndreptăm.

Luiza NEGURĂ

Masterandă a Facultății de Litere, la Universitatea „Al. I Cuza", Iași, e preocupată de hermeneutică literară. A publicat mai multe lucrări critice în diferite volume colective, dar și proză scurtă.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 20⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

NOUA LITERATURĂ

O nouă povestire semnată Florentina Ionescu, dovedește aceeași preferință pentru analiza sociologică și aptitudini de constructor epic.

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

LITERA

Recomandată deLigia Pârvulescu

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

 

LITERA, 2022

Doina Ruști, la Radio

 

Copyright © optmotive.ro