Revistă print și online

Paula Craioveanu: două nuduri

Am cunoscut-o pe Paula Craioveanu în Sala PICTURĂ CONTEMPORANĂ a Castelului Cantacuzino din Bușteni, într-o expoziție intitulată "Expoziția celor 110 pictorițe din România". Am fost atrasă de un portret peste care cădea o lumină blândă, bizară, ce parcă voia să-l ascundă... Fără să știu cine este autorul, îi împărtășeam domnului Puiu Peka impresia lăsată de redarea acelui portret din tușe puține, dar sigure, încercând să înțeleg ce mă fascina.

Cred și azi că prin concretețea și pregnanța plastică, dar și prin darul coloristic al artistei, "Expoziția celor 110 pictorițe din România", deschisă la Castelul Cantacuzino din Bușteni, a fost una fără precedent, lucrările multor colecționari de artă fiind expuse aici.

Paula Craioveanu a fost prezentă cu excepționale lucrări de grafică. Două nuduri care trădează mâna precisă a arhitectului, pentru că Paula Craioveanu este și absolventă a Universității de Arhitectură Ion Mincu din București. Sunt desene transpuse în compoziții de o mare expresivitate. Unul dintre nuduri amintește de corpul unei femei așezate pe o pajiște, cred eu, ce se sprijină în mâna dreaptă, mână ce iese din spatele personajului și pare să curgă precum o apă. Există o fină armonie între poziție, ipostaza aleasă și mesajul pe care și-a propus să îl transmită. Darul ei coloristic vine din faptul că poate să construiască legături spirituale, albastrul pur și intens pe alocuri te atrage și întârzii cu privirea, de fapt îl mângâi cu privirea. Tonurile de turcoaz, galben-ocru viețuiesc într-o armonie bine studiată până la capăt.

Celălalt nud, un nud modernist pe care apar umbre și lumini, degete pe umăr, pe încheietura mâinii, pe gleznă, pe șold, îl lasă pe privitor să viseze, să își imagineze silueta silfidă, mângâierile efemere, fragilitatea acelei femei...

nud2

Se simte fluxul trepidant, fascinant, emotiv al lucrărilor, verbialitatea sa plastică ce îl face pe spectatorul privitor să revină asupra fiecărei lucrări aproape.

Miracolul feminității pare tema predilectă și în expoziția recent deschisă, pe 22 februarie 2022, la Galeria ORIZONT, femeia fremătând de senzorialitate, de sexualitate. Există aici o sensibilitate prodiguă, care se întrezărește, creativitate și forță – și adunând laturile acestei alterități rezultă un univers fascinant... Figurile feminine amintesc persuasiv rolul preponderant al femeii în centrul societății de la începuturi și până astăzi, etern miracol al fantasmei și al dorinței...

Pictura ei aparent spontană se structurează pe o compoziție plastică riguroasă, chiar dacă privirea îți e atrasă mai întâi de jocul-pată și linia spontană, fluidă, liniile ei curg, tușele...

Paula Craioveanu este arhitectă, absolventă a Universității de Arhitectură din București (2000) și Doctor în arte vizuale, Universitatea de Arte București (2013). Membră a Ordinului Arhitecților din România, filiala București și a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Biroul de arhitectură și studioul de pictură sunt spațiile în care iau naștere cele mai noi proiecte: proiectare de arhitectură, amenajări interioare, fotografie de arhitectură și nu în ultimul rând pictură și grafică. Proiectele de arhitectură și design țin cont de dorințele clienților și comanditarilor. În arta mea am libertatea deplină să exprim și să pun în practică ideile și conceptele proprii.

paulacraioveanu.com

Liliana POPA

Realizatoare radio, poetă și cronicar cultural, autoarea volumelor Portretul în oglindă (2014), Luna nu intră niciodată pe fereastră (2017).

în același număr