Liviu G. Stan a fost recompensat recent cu Premiul FICȚIUNEA pentru cel mai creativ scriitor al anului trecut, premiu acordat de Revista OPT motive și Asociația Creatorilor de Ficțiune.

Sunt fragmentarist. Cred că da. În cele patru romane scrise până acum am cochetat în grade diferite cu fragmentarismul. Însă cel mai mult în "Salamandre". Nici nu cred că pot nara altfel decât cu tracțiune eliptică pe fragment. De⁠-⁠asta îmi plac atât de mult Don DeLillo, Herta Muller, Mati Unt (tătuca postmodernismului estonian) sau Jesse Ball.

Liviu G. STAN

Unul dintre cei mai subtili prozatori ai momentului, Liviu G Stan aduce prin "Salamandre" un model de psihanaliză literară și un epic hibrid. Romanul său anunță un nou tip de literatură - a fragmentarismului versatil.

Doina RUȘTI

Unul dintre personajele principale din Salamandrele lui Liviu G. Stan, și poate cel mai bine conturat, Antonie Varitz, face parte din categoria psihopaților lucizi, calculați și rafinați. Legăturile dintre chirurgie, care necesită aceleași calități – precizie, luciditate și rafinament – și afacerile detestabile pe care le întreprinde, traficul de organe, sunt evidente, ca și anumite complexe psihanalizabile, inclusiv relația freudiană cu propria mamă. Imaginarul erotic este și el afectat de activitatea sa diurnă în așa măsură încât fetișizează instrumentarul chirurgical, punându⁠-⁠le pe prostituate să-l aranjeze, în timp ce se excită. Este valorificat aici, pentru a defini și mai bine psihologia personajului, binomul sado⁠-⁠masochist în care excitația erotică nu poate apărea în afara dominației, a fricii, a amenințării cel puțin vizuale pe care le exercită instrumentele de chirurgie, care ar putea deveni foarte ușor unele de tortură.

Liviu G. Stan mizează și pe contrastul puternic dintre salvatorul de vieți, cu aură divină, reprezentat de Dr. Varitz și sulfurosul domn Antonie, pentru care viața nu valorează mai mult decât o tranzacție. Când primul ajunge la apogeu, al doilea i se substituie pe nesimțite. Metamorfoza sa poate fi privită și ca o reprezentare a parabolei puterii care nu doar te schimbă, te corupe, ci scoate la lumină cele mai ascunse tenebre ale ființei care se materializează în aspecte terifiante, până la crimă. Răceala, detașarea, cinismul chiar necesare medicului genial pentru a nu claca psihic în fața muntelui imens de suferință cu care se confruntă zilnic se transformă în trăsăturile de bază ale sociopatului perfect. Dacă viața poate fi redată sau oprită atât de ușor, continuată sau anulată printr⁠-⁠o simplă tăietură de bisturiu, atunci nimic din afara acestui act nu are sens: nu doar că nu există nicio rațiune superioară de a trăi sau vreo transcendență care să compenseze eventualele erori pământene, ci toate acestea stau în mâna și voința proprii. Varitz se hrănește cu această putere, dar este și anulat de ea, pentru că odată ce se instalează blazarea cinică, el încetează să mai funcționeze ca un om normal, devine un robot performant din care umane nu au rămas decât anumite reflexe și instincte bazice.

Când s⁠-⁠a terminat prima parte a romanului, Iarna, chiar dacă trimiteri la acest personaj se fac în continuare, am simțit nevoia de o expunere mai largă a lui Antonie Varitz, care poate ar fi meritat doar el un (alt) roman întreg.

Mihai ENE

Cel mai impresionant lucru rămâne construcția; aparent patru nuvele sunt unificate într⁠-⁠un singur fir narativ ca o pânză de păianjen. Stilul în care romanul este scris, la fel de inteligent ca și conținutul, mulându⁠-⁠se peste fiecare necesitate impusă de complexitatea firelor narative. Personajele lui Liviu G. Stan sunt reale, urâte precum diavolii, dar reale, din carne și oase și psihic atent conturat. Astfel, romanul are toate aceste merite, dar și unul pe care abia acum îl menționez: actualizarea imaginii Bucureștilor; de la prelucrarea legendelor stranii ale unor locuri precum Lacul Morii și diferite străzi la utilizarea referințelor mitice. Episoade precum cel în care românii îi bat pe străinii musulmani care lucrează în Cotroceni nu ne fac mândri, însă reprezintă o realitate socială la fel ca multe altele ilustrate de autor: rasism, xenofobie, islamofobie, misoginism, transfobie si homofobie. Ideatic, romanul a necesitat ura față de ceea ce este diferit (diferitul fiind văzut ca slab, inferior), față de sine și societate și față de instanța divină, deoarece puterea este laitmotivul prozei, steaua în jurul căreia se învârt toate planetele din sistem, pentru a fi cât mai aproape de societatea în care trăim. 

Andràș-Florin RĂDUCANU