OPTm
nr.crt.

Vinovății

În clasele a cincea și a șasea am avut o profesoară, la început foarte cool, iar eu eram printre elevii ei preferați. Până într-o zi când intră în clasă supărată și mă ridică în picioare – ia zi, Șerban, m-ai monitorizat cât am întârziat? Nu pricepeam ce se întâmplase, nimeni nu pricepea, toți tăceam, profa nu părea că glumește. Nu după mult timp aveam să aflu că un părinte o pârâse că întârzie la ore. Și – nu știu de ce (probabil era Mercur retrograd și informația o luase razna) – profa credea că părinții mei fuseseră cu pâra. Din acel moment, fiecare oră timp de 3 luni a fost pentru mine un calvar, provenit dintr-o situație stupidă. În fiecare oră eram vinovatul de serviciu: profa nu rata nicio ocazie să mă înjosească, în pauze – profitând de slăbiciunea mea – unii dintre colegi râdeau de mine. După primul moment de perplexitate, și eu începusem să mă simt vinovată și, chiar dacă știam că ai mei n-ar fi pârât pe nimeni, să mă gândesc că totuși undeva făcusem o greșeală, poate măcar cu gândul. Drept urmare mi-era în continuu frică, o frică ce-mi învinețea unghiile, mă paraliza și mă făcea nu să mă revolt ci să accept ceea ce mi se întâmpla, ca și cum o meritam. Curaj să vorbesc cu ai mei nu prea mai aveam – frica aceea odioasă mă făcea să-i suspectez că sunt împotriva mea, mai ales în momentele în care se apropiau de mine cu blândețe și înțelegere. Frica mea funcționa după întregul manual al fricii. Cum de-ajunsesem să joc în David Copperfield?! Au fost 3 luni lungi acelea, toate resimțite ca un noiembrie jecmănit, al datornicilor eterni. Ca să nu-mi mai fie rușine cu mine, ajunsesem să-mi aplic tot felul de tehnici în stil pseudo-budist-Jedi de anulare a sinelui: dacă nu-s nimeni, nu pot fi rănită (nu gândeam chiar așa complex atunci, dar asta era ideea). Deveneam eficientă în a nu mai fi eu. Până într-o zi când un alt profesor a intrat în clasă. Happy end.

Ioana Iuna ȘERBAN

Poetă, preocupată de schimbările formative în artă, este în viața cotidiană curator asistent la MARe/Muzeul de Artă Recentă și doctorand la CESI/Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Ioana ((n.1990) scrie un studiu despre nou în teorii și practici ale artei contemporane. A tradus și a scris texte pentru cataloagele/volumele Mamuca: Mai Mult ca Abstractul, Florin Mitroi. Zile, Diversitate Stilistică, Tricolor, GPS. Geometrii Post-Sistem în Arta Românească de Acum, Rai din Iad, Fete de vis: Idealul feminin în arta românească, Mapping Narratives, Time and Space ș.a

Echipa
Arhiva
PRINT 30⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

 

NOUA LITERATURĂ

Proza Alexandrei NICULESCU se apleacă asupra misterelor cotidiene, autoarea povestind cu discreție despre legăturile nevăzute, adeseori de iubire, dintre personaje confuze, derutate de absurdul jocului, prinse în imaginarul unui vast cartier de blocuri.

Doina RUȘTI

FILMELE REVISTEI

Bookfest, 2022

Cartea săptămânii

 

LITERA, bpc, prefață de Iulia Micu, 2022

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

 

 

Premiile FICȚIUNEA

- Premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ artist vizual a fost acordat lui Bogdan Farcaș  - pentru rolul Florin Iespas, din lungmetrajul Neidentificat (r. Bogdan Apetrei).

- Premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ scriitor a fost acordat lui Liviu G. Stan - pentru romanul Salamandre, Litera, bpc, 2021.

- Premiul Ficțiunea pentru personalitatea artistică a anului a mers la Horațiu Mălăele, recompensat pentru implicarea în numeroase zone ale ficțiunii (film, teatru, carte, desen).

Juriul

  1. Doina Ruști - scriitoare

  2. Adriana Irimescu - actriță

  3. Andrei Boncea - producător de film

Carte distinsă cu Premiul FICȚIUNEA

LITERA

Săptămâna viitoare suntem în vacanță. Merităm, nu?

 

Copyright © optmotive.ro