59 / 12 aprilie, 2021

Ciprian HANDRU

Masterand la Studii literare românști, absolvent al Facultății de Litere (UBB, Cluj-Napoca), Ciprian este preocupat de literatură și de fotografie.

Despre eșec și reușite în vremea gripei

După ultima apariție – Mafalda (2009), Ioana Drăgan propune spre lectură o nouă proză scurtă – Gripa. O poveste de Crăciun (2021), publicată la editura Tracus Arte. Sub implicațiile directe ale unor (arhe)tipuri cauzate de perioada pandemică, acțiunea romanului, plasată într-o realitate românească actuală, gravitează în jurul unei gripe sezoniere. Pe fondul acestui context ia naștere (și) o poveste de dragoste între Eva, o doctoriță de la Urgență, trecută de 40 de ani, și Adam Murphy, un oengist străin, care se ocupă cu drepturile copiilor.

Se evidențiază, înainte de toate, boala ( Gripa ) – ca pretext al fondului narativ – și dragostea ( O poveste de Crăciun ) – ca funcție a unui destin ratat din punct de vedere sentimental. Eva este cea aleasă de scriitoare pentru a exemplifica un adevărat periplu al eșecurilor în materie de relații amoroase. Cea mai pregnant întipărită în mentalul protagonistei, dar mai ales al familiei acesteia, este relația, „care se dovedise în final fix un căcat”, din timpul studenției cu Paul. Însă, pentru „prințul din poveste”, care trebuia să ajungă măcar o dată pe lună la Timișoara să-și vadă „bunica” („de fapt, era Rodica, studentă la Universitatea din Vest, fată de ștabi, cu care îl căsătoriseră părinții încă din anul întâi”), Eva reprezenta relația extraconjugală. Ajunsă la peste „patruj” de ani, protagonista experimentează doar relații pasagere; spre exemplu, „Dan, iubitul actual de un weekend [...] nu era un băiat rău și mergea așa de o rutină, dar nu era nimic între ei”.

Remarcăm, pe această cale, un perpetuum mobile pe care Ioana Drăgan îl construiește pentru a menține iluzia Evei a unui nou început în cadrul fiecărei relații; altfel spus, se relevă o mișcare ciclică permanentă la nivel de relații conjugale ale protagonistei care urmează un singur traseu – eșecul. Iluzia unui nou început este și Adam – apărut din nicăieri, dispărut înspre nicăieri. De subliniat, însă, reacțiile adolescentine pe care le experimentează protagonista în preajma acestuia: „doar o senzație acută și contagioasă de masculin absolut, de care nu mai avusese parte de mult”; „o cuprinsese rușinea pentru că se comporta ca o puștoaică îndrăgostită la prima vedere” etc. Nu întâmplător ales și motto-ul din incipitul prozei „Lamour est une maladie, et lon n`est jamais sûr de ne pas tomber maladie” (Anatole France – Thaïs ). Astfel, relația dintre cei doi a fost consumată pasional într-„o poveste de Crăciun” petrecută la Predeal, însă nu oricum, ci oferindu-i, în final, protagonistei Speranța.

„Speranța mai rămăsese din arșița lor din miezul iernii. Speranța care avea să se nască în curând și pe care el n-o s-o cunoască niciodată”. Deși Eva trecuse prin trei „chiuretaje”, întrucât nu își dorise copii, consider că finalul prozei o găsește în ipostaza de a o accepta pe Speranța ca factor hotărâtor al schimbării propriului destin, dar, mai ales, al conștientizării trecerii timpului și al apropierii acesteia de moarte. Tot procesul de conștiință prin care trece protagonista de la început și până la final este sumarizat de prozatoare într-o serie de episoade-cheie plasate în partea de incipit, în partea mediană și în cea finală. Dacă mai întâi, „în față nu se mai află decât un viitor plin de boli, dureri dezamăgiri, deziluzii, destrămări și moarte”, în final intervine emipirismul viitorului cu toate implicațiile sale – „în față, de acum încolo, poți atinge viitorul cel plin de boli, dureri, dezamăgiri, deziluzii, destrămări și moarte. Fără leac!”.

Dacă în plan sentimental protagonista experimentează cu precădere eșecul, din punct de vedere profesional aceasta este reprezentanta unui model al bunei conduite, al reușitei, întrucât se pare că respectă, în acord cu funcția socială, jurământul lui Hipocrate. Astfel, unul dintre punctele tari ale volumului constă tocmai în faptul că analizează o parte din fresca socială românească – cu precădere atmosfera din spitalele românești. Pentru a reda cât mai atent relațiile stabilite în cadrul acestora, Ioana Drăgan pune în oglindă două tipuri de medici, după cum se va observa. Pe de o parte, o avem pe Eva care nu lua bani și nu luase niciodată de la oameni pentru că „îi era jenă în primul rând, îi venea să intre în pământ când îi vedea pe pacienți cum se caută în geantă să scoată banii și să-i ascundă, cică discret, pe masă, sub fișa medicală, sau, și mai rău, când se întorcea să ia ceva din dulap, în buzunarul de la halat”, iar pe de altă parte, o avem pe Andra Prisăcaru, care „nu avea nici o apăsare, halatul era doldora de plicuri și pe birou la ea găseai parfumuri, bomboane, cafea, primea orice!”. Prozatoarea redă (din interior) mecanismele de funcționare ale corupției, dar și pe cele (puține) ale integrității, într-una din cele mai importante instituții din spațiul public – spitalul.

...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

„S-a ținut după mine până la ieșirea din biserică. De sub masa unde se aflau materialele publicitare a scos un troller și un sacou negru de lână din buzunarul căruia ieșea un vârf de șosetă. Și-a tras șosetele în picioare, și-a încheiat sacoul apoi s-a încălțat cu o pereche de pantofi din fața intrării în camera preoților. Nu l-am întrebat dacă sunt ai lui, dar păreau să i se potrivească."

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Ioana Fruntelată

Spandugino

ZILELE PORȚILOR DESCHISE

La Facultatea de Litere, București

CĂRȚI NOI

Un fiu secret, tradiții, o lume dispărută.

LITERA

Mihai Ene despre [GEORGES DIDI‑HUBERMAN – ]

În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei

NEMIRA

Un posibil manifest de generație. Sau un strigăt de spaimă.

Romulus Bucur

TRACUSARTE

Viața Culturală

Maestrul Murivale, la majorat

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

REEDITĂRI

HUMANITAS

VREMEA

Copyright © optmotive.ro