Dragă Paulina, ai o amintire din copilărie sau din adolescență revelatoare pentru pasiunea ta pentru muzică, pentru compoziție?

Am multe amintiri care, acum, privind în retrospectivă, se conectează perfect și au reprezentat un predictor pentru drumul pe care am ajuns să îl am în viață. Nu au fost puține dățile când, copil de clasele primare fiind, îmi organizam "concerte" și tot felul de spectacole în sufrageria de acasă. Erau niște evenimente în care chiar investeam energie, îmi repetam momentele, cântam pe două voci și făceam coregrafii cu verișoara mea, ca apoi să-i chemăm pe părinții mei și pe ai ei ca spectatori. Ba chiar aveam și o taxă la intrare, deci de mică am avut și latura asta de "antreprenor". Chiar râdeau ai mei de faptul că într-o formă sau alta, mereu ajungeam să monetizez ceva din ceea ce făceam. La un moment dat, am mers cu casetofonul în piața unde vindeau ai mei casete și făceam freestyle pentru 50 de bani. S-a încheiat rapid cariera mea când au aflat ai mei și m-au certat că nu aveam nevoie de banii ăia.

Când ai știut că o să faci muzică?

Nu am știut, am decis. Eu de mică îmi doream să fiu cântăreață și mi-am dorit cu ardoare să studiez vioara. Însă, ca mulți alți copii, am avut o droaie de pasiuni pe care le-am și explorat. De la tenis la baschet, balet, pian, canto, actorie, karate, fotografie și așa mai departe. Am avut norocul să am libertatea asta din partea părinților mei, care mă duceau pe oriunde îmi izbea mie mintea. În același timp, faptul că am explorat atât de mult vine cu dezavantajul de a ști să faci multe, dar să nu aprofundezi nimic. Ani mai târziu, am regretat puțin faptul că nu am fost mai consecventă în ceea ce privește muzica, deși poate ajungeam să detest să fac asta dacă ai mei mă obligau să merg pe un drum încă de mică. Am explorat mult, inclusiv după ce am terminat liceul și am studiat farmacia, iar apoi psihologia la facultate. Mereu am fost fascinată de multe domenii și încă sunt, însă singura constantă din viața mea a fost și este muzica. La un moment dat, pur și simplu am decis să iau treaba cu muzica în serios. Asta a fost în 2021, când m-am mutat la București fără să am pe nimeni aici și fără să știu cum funcționează industria. M-am apucat să fac muzică în garsoniera mea închiriată fără contract și la suprapreț. Nu am vrut să am niciun backup plan, așa că mi-am autoimpus să mă descurc din muzică la modul serios și să nu mai fug în alte 100 de direcții.

VIDEO

Ce alte pasiuni ai?

Scriu. Încet, încet pot spune că îmi conturez o voce și o identitate ca autor, deși sunt încă un prunc din punct de vedere literar. Urmează să scot volumul meu de debut în poezie în toamnă, susținută de editura OMG Publishing. E un volum în cadrul căruia am curatoriat scrierile mele pe care le-am salvat ca orice alt contemporan în Notes pe parcursul ultimilor 5 ani.

Îmi vine firesc și natural să fac asta și cred că va veni un punct în viața mea în care să scriu și proză, pe atunci când îmi voi pune mai bine cap la cap toate gândurile care mă macină și mă intrigă.

Pe lângă asta, îmi petrec destul de mult timp studiind psihologia personalității, atât în cadrul programului de master de psihologie judiciară pe care îl urmez, cât și în timpul liber. Sunt fascinată de personalitățile antisociale și comportamentele aferente și citesc destul de mult despre asta. Fiind o persoană mai retrasă social, cred că am petrecut mult timp analizând și ascultând alți oameni, până încet am început să observ tipare și să înțeleg cum funcționează ei.

Care este povestea din spatele numelui tău de scenă?

Nu este o poveste foarte complexă. Este un alint derivat de la prenumele meu – Paula.

Îți scrii și îți produci propria muzică. E dificil? Sau ușor?

Pentru mine, să îmi scriu și să îmi produc singură muzica a fost cea mai ușoară variantă. Pe principiul că drumul greu e cel mai ușor într-un final. Zic asta pentru că nu existau producțiile pe care eu le căutam ori le imaginam în mintea mea și este destul de greu să explici unui alt producător un sound pe care îl ai în minte, astfel încât să îl poată reproduce el. În plus, nu mi-a plăcut niciodată ideea de a merge în studio cu o referință de la alți artiști, ba dimpotrivă, am făcut tot posibilul ca ceea ce fac să nu sune a ceva ce deja există. Cum nu puteam să merg la un producător să îi spun: "fă ceva ce nu există", singura opțiune a fost să îmi fac singură. Și m-a ajutat. Oricum, cel mai bine creez atunci când am intimitatea mea cu mine.

Cum caracterizezi piața de muzică românească?

Nu îmi place să trântesc truisme și fraze supraauzite despre cum e industria muzicală din România. Cred că știm cu toții cum e, iar din multe puncte de vedere este cum este peste tot în lume în industria artei. Partea bună este că suntem destul de puțini pe anumite paliere și încă este loc să faci ceva calitativ și să te remarci. Acesta este un aspect bun, că nu e suprasaturată piața de profesioniști, deci e loc să devii tu unul.

Ce avantaje și/sau dezavantaje există pentru un artist independent?

Petrecând niște timp în industrie, încep să văd cât de important este să ai o echipă, fie că ai un label sau nu. Sună cool în teorie să fii singur și chiar poate fi, din unele puncte de vedere. În esență, cred că ai avantajul libertății artistice și a faptului că nu împarți procente cu alții. Totuși, dacă nimerești oamenii potriviți, libertatea artistică nu îți este atinsă, ci, dimpotrivă, îți este crescută, pentru că ai timp mai mult să creezi când alții preiau toate sarcinile tale de negociere, verificat contracte, distribuție pe streaming, creare strategie lansări și așa mai departe. Iar în contextul acesta, merită să împarți niște procente cu oamenii care îți ușurează munca. În alte cazuri, când ești într-un contract abuziv, da, chiar e mai bine să fii independent. Cred totuși că nu mai este o problemă de semnat vs. independent la nivel absolut, ci o problemă concretă strict legată de oamenii pe care îi întâlnești și cu care alegi să lucrezi.

Te-ai lansat oficial în industria muzicală în anul 2018, însă albumul de debut, "Prin lume", a apărut patru ani mai târziu, în anul 2022, când aș spune că ai devenit populară. Ca o reacție imediată, ai fost invitată, în acea perioadă, la numeroase emisiuni și ai oferit diverse interviuri. De aceea, te-aș întreba: cum definești succesul? Dar, mai ales, ce reprezintă pentru tine succesul?

Am fugit de interviu ca dracu’ de tămâie, privind înapoi și analizând. E amuzant că ai menționat chestia asta. Eu chiar am simțit mereu o discordanță între cum și ce gândesc și modul în care reușesc să o expun, mai ales când simt presiunea unui public larg. Probabil din cauza faptului că sunt o fire introvertită, m-am obișnuit să exist mai mult în gândurile mele și îmi dă bătăi de cap să îmi exteriorizez universul interior. Acum am început să lucrez la asta, în loc să trag verdictul că nu a fost să fie, că nu sunt făcută pentru scenă, emisiuni, interviuri. Pentru mine asta înseamnă succes – să fiu aliniată din interior spre exterior. Să reușesc să exprim în afară cât mai aproape de adevăr ceea ce trăiesc, simt și gândesc.

Asta se transpune inclusiv în muzica mea. Pentru mine, e un succes atunci când nu mint și nu mă mint în versuri și chiar scriu dintr-o trăire puternică, concretă. Așa îl cuantific eu cu mine.

Evident că îmi doresc "succesul" așa cum e el înțeles la nivel general, căci nu mi-ar prinde rău mai mult confort financiar. Dar nu cred că aș fi vreodată împăcată să îl obțin prin ceva fără esență, prin declarații și artă cumva de fațadă. Îmi doresc să fiu iubită pentru ceea ce chiar sunt ori, mai bine, deloc.

În compozițiile tale, una dintre temele abordate este feminitatea. Care crezi că sunt astăzi șansele sociale ale femeii? Dintre multele obstacole pe care le are de depășit o femeie, care ar fi pentru tine cel mai greu de trecut? Pentru tine care a fost?

Cu siguranță, astăzi, femeile au cel mai înalt nivel de trai din punct de vedere social din tot parcursul istoriei. Din bula mea, simt că se reduce din ce în ce mai mult prăpastia dintre drepturi, atât pe hârtie, cât și în practică, cel puțin la noi în țară și în Europa. Știu, poate lumea vrea să citească despre cât de greu e să fii femeie, tot discursul clasic, însă nu vreau să fac asta, pentru că s-a discutat deja prea mult.

Tind însă să cred că, de multe ori, nu este doar o chestiune de sex în spatele discriminării (masculin/feminin), ci și o chestiune de energie sau imagine socială. Cred că, în general, persoanele feminine au dificultăți în societate în comparație cu cele masculine.

În piesa "Metamorfoza" spui: "Mă simt parcă sunt într-o carte de Kafka/ Mă trezesc și nu sunt om, zici că-i Metamorfoza/ Eu nu sunt ca ei, da' știu să-mi joc rolul bine/ Ca să fiu și să exist, tre' să mă pierd în mulțime". Ce raport consideri că se stabilește între muzică și ficțiune? Dar între muzică și realitate?

E foarte dificil sau poate chiar imposibil ca oameni să cuprindem realitatea obiectiv. Deci, de multe ori, realitatea noastră conține elemente de ficțiune, fie voluntar, fie involuntar. Nu poate exista artă reală pentru că nu există o realitate absolută pe care noi să o percepem și să o reproducem. Chiar și atunci când povestim ceva "real", ceva ce s-a întâmplat, mereu va trece prin filtrul gândirii noastre, prin cum am perceput viața atunci bazat pe toată istoria noastră și cât de bine reușim să ne amintim și să reproducem ulterior. Deci nu cred că este o dezbatere între real și fictiv, ci mai degrabă este un continuum de la mai puțin fictiv și mai neintenționat până la fictiv, creat cu bună știință complet din imaginație.

Însă nici nu știu cât de important este de fapt. Arta cred că își schimbă constant forma în funcție de privitor și momentul în care o privești. O singură piesă poate fi o infinitudine de realități pe care fiecare și le proiectează în povestea aceea într-un anumit moment.

În ce măsură creația ta este poezie? Ai vreun scriitor preferat din literatura contemporană?

Cred că uneori mă îndepărtez de versiunile "clasice" din pop care au rima perfectă și niște subiecte mai generale. Nu suport rimele forțate și de complezență, deci decât să forțez cuvintele, oricând aș spune ceva ce îmi vine natural, chiar dacă nu rimează.

Chestia asta mi se trage de la Bukowski, pe care l-am descoperit prin liceu și mi-a schimbat complet viziunea asupra literaturii. Mi-a dat peste cap tot ce știam pe atunci că trebuie să fie arta și mi-a influențat mie profund modul de a crea. Pot spune că datorită lui nu forțez niciodată și nu scriu niciodată dacă nu curg cuvintele din mine. Deci da, pot spune că Bukowski este scriitorul meu preferat până azi, alături de Palahniuk și Orwell.

Ne (în)cânți în piesele tale și despre București: "E București/ pe străzi tâlhari și florărari/ E București/ cu șmecherii de cămătari/ E București/ parfumuri și miresme tari/ E București/ și nu ai cum să nu-l iubești." Prezintă-mi, te rog, o stradă din București unde te simți la cel mai înalt nivel de inspirație.

Ce oameni și/sau lucruri îți trec imediat prin minte când auzi cuvântul București?

Strada Londra. Este strada pe care am stat când m-am mutat pentru prima oară în București și are încărcătura emoțională a primelor piese lansate, a oamenilor care se strângeau la mine noaptea la vin ca să ascultăm ce am mai creat, primele iubiri de capitală, tot aerul de început nou și necunoscut.

Când mă gândesc la București, fac asocierea instant cu serialul Umbre, trupa Parshi-vee, perioada în care sora mea studia jurnalismul aici și veneam în vizită, taxiurile galbene, gara de nord, oamenii care stau pe scaune albe în fața caselor la o discuție cu semințe, dragonul roșu, mirosul de plase de rafie pline cu pungi cu haine și încălțăminte chinezească.

Ce mesaj/mesaje ai vrut să transmiți, în mod special, prin piesele tale?

Eu în general scriu ca să îmi arunc trăirile și ideile în Univers, iar ele cred că își găsesc singure ascultătorul și scopul. Aparent, locul lor a fost în căștile oamenilor din comunitatea mea.

Nu există un mesaj general în piese, cu excepția piesei Basul și cu toba mare, care e un manifest împotriva elitismului muzical. Nu este un proiect prin care vreau să schimb lumea, ci ceea ce scriu e o consecință naturală a existenței mele.

Ceea ce cânți a fost catalogat ca "pop electro astral – adică, o combinație catchy între manele balcanice și pop cu nostalgii nouăzeciste". Ce genuri și influențe ai vrea să abordezi pe viitor? În plan muzical, ce urmează pentru tine?

Vreau să explorez și direcții noi. Eu niciodată nu am făcut strict doar acest gen muzical, ci am ales intenționat să lansez doar anumite piese care au o coerență între ele ca să îmi creez o identitate și să fiu recognoscibilă prin sound-ul meu. Totuși, eu compun tot felul de piese: folk, R&B, jazz, pop comercial, alternativ și lista continuă. Încă nu știu exact ce urmează, dar simt că mă apropii de momentul în care voi vrea să vin cu ceva diferit, pentru că, pe cât de mult îmi place ceea ce fac, pe atât cred că am în mine lucruri mult mai complexe și mai variate decât un singur stil muzical cu care m-am asociat până în prezent.

Cum decurge o zi de filmare pentru Paulina? Cât de importantă este legătura dintre text și imagine?

Nu am foarte multe clipuri muzicale și până nu demult, lumea nici nu știa exact cum arăt, pentru că aveam niște artwork-uri 3D în care nu apăream eu. Pe cât de mult aș vrea să spun că există o legătură puternică între cele două, cred că de multe ori, dacă nu este un material vizual excepțional, este mai mult în detrimentul muzicii și textului. Eu prefer să las oamenii să își creeze propriul univers și propria poveste, iar atunci când îi asociez un videoclip, cumva mi se pare că le răpesc posibilitatea de a umple singuri acel spațiu.

Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre casa de discuri Million Baby Music.

Million Baby Music este un label emergent pe care l-am fondat eu. Numele bineînțeles că vine de la cea mai cunoscută piesă compusă de mine: Fetița ta de milioane. Îmi doresc prin acest proiect să găsesc oameni care fac lucruri frumoase și diferite, indiferent că sunt scriitori, interpreți sau producători, și să îi feresc de lucrurile prin care am trecut eu în drumul meu prin industrie. Vine și din nevoia mea de a explora multe direcții și din ideile pe care le am, dar cărora nu le voi putea da viață vreodată, fiind limitată la a exista o singură dată și a fi o singură entitate. Deci îmi doresc să pot îndruma alți oameni și să contribui la parcursul lor cu ideile pe care eu nu voi avea timp și spațiu să le pun în aplicare. Nu îmi doresc să se transforme în ceva corporație care să ruleze artiști pe bandă, ci tocmai prin faptul că e ceva atât de personal, cred că se poate diferenția de alte proiecte care au mulți artiști și un timp limitat pentru a-l aloca lor.

Povestește-ne ceva din timpul concertelor tale, o experiență de pus în ramă, pe care nu poți să o uiți.

Anul acesta am cântat la Summerwell pe 11 august, iar pe 10 august a fost ziua mea. M-am trezit pe scenă cu managerii mei, care mi-au adus tort și flori și band-ul meu a început să îmi cânte la mulți ani, alături de întreaga mea comunitate de fani. A fost un moment care m-a emoționat profund și m-am abținut cu greu să nu plâng, ca să îmi pot continua show-ul. Chiar a însemnat enorm pentru mine să văd o mare de oameni cântându-mi la mulți ani și cred că este cea mai specială zi de naștere pe care am avut-o până acum.

Cu ce compozitor autohton sau străin ți-ar plăcea să stai la șuetă, să te plimbi prin oraș?

Primul nume care mi-a venit în minte este Yann Tiersen. Are un loc special în sufletul meu pentru că îl asociez cu perioada liceului, cu orele petrecute în atelierul de teatru și pe la festivaluri, cu diminețile întunecoase și geroase pe care le petreceam pe microbuz până acolo. Pe lângă compozițiile lui care ne duc automat cu gândul la filmul Amelie, îmi înmoaie picioarele într-un mod inexplicabil piesa Monochrome.

Ce obiect a avut/are o însemnătate mare pentru tine – îl consideri norocos sau magic?

Încerc să nu fiu atașată de obiecte. Nu știu, nu am avut niciodată obiecte care să îmi poarte noroc, așa cum au mulți copii de exemplu un ursuleț de pluș pentru suport emoțional. Eu m-am descurcat singură și nu am apelat la talismane. Însă acum cred că fiecare obiect de pe acest pământ este magic. Nu pot alege doar unul care să îmi poarte noroc, ci am încredere în echilibrul dintre tot ce există.

Dintre numeroasele versuri pe care le-ai scris și le scrii, te rog, selectează câteva și pentru cititorii Ficțiunii, pe care să le poarte cu ei tot timpul.

O să vă las cu prima strofă și refrenul de la piesa Anul 2000 (Dacă lumea se sfârșește):

Afară e frig

dar mie mi-e cald, da

Fără tine ard

Tu stai kilometri departe de iad

Nu vreau să te sun

c-am să mă dărâm când zice: ocupat

Cândva erai busy la mine în pat

Te-am iubit și nu mai pot să uit…

Și dacă lumea se sfârșește te-aș chema, dar oare ai veni?

Și oare m-ai salva?

Când lumea noastră se sfârșește în fiecare zi așa cum s-a sfârșit de-atâtea ori în anul două mii