Nu poți intra cu forța într-un sistem fără posturi libere... Așa ar zice orice necunoscător al cauzei învățământului și al sistemului în sine. Nu astfel ar spune și cei care suportă lipsa locurilor de muncă, dar și drepturile exagerate ale titularilor care, cu timpul, s-au transferat ori s-au detașat, în interesul învățământului, cică. De când cu greva generală din învățământ de anul trecut, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Profesorii suplinitori au ajuns într-un punct în care nu sunt denigrați doar de colegii lor de breaslă titulari, ci și de presa mainstream care a aplicat exact aceleași tactici de manipulare a opiniei publice ca în timpul pandemiei de COVID.

Aș dori să explic pe înțelesul tuturor nemulțumirile adunate în jurul acestui subiect, iar dacă s-ar putea, s-ar scrie un roman-fluviu al tuturor pățaniilor cadrelor didactice cu statut de debutant demne de Recorder. Așteptând cu ardoare ședințele publice, nu pot să spun decât că gândul că voi rămâne fără post mă îndreaptă temporar spre alte profesii sau chiar către statutul de suplinitor necalificat, având în vedere că lista posturilor se postează de obicei pe ultima sută de metri și, de ce nu, cu o seară înainte. Mai pe scurt, ce mai rămâne, dar te mulțumești și cu acelea...

Ca profesor de limba și literatura română în sistemul preuniversitar, este crunt să ai statutul de suplinitor calificat astăzi, deși ai obținut în repetate rânduri note peste 7 sau chiar maxime la examenul de titularizare care, atenție, nu reprezintă decât decăderea unui sistem și a unei metode de evaluare plină de lipsuri. Când ești absolvent, ești judecat pentru că ai luat acea rușinoasă notă de 5 sau 6, dar nu se știe că tu ai avut sesiune de examene de dat, de scris două disertații, cum a fost în cazul meu, de dat un test auto, care trebuia făcut și acela și de susținut și acest examen pentru care unii dintre noi nu mai avem aproape nicio motivație să învățăm, mai ales ca absolvenți, gândindu-ne că abia cu 8 și ceva iei cam cele mai rele posturi pe perioadă determinată. Mulți dintre noi ne-ar judeca și ar spune că vrem să intrăm cu forța într-un sistem unde nu sunt locuri, însă marea lor lipsă de înțelegere vine din faptul că nu ne-au plătit ei taxele și n-au învățat ei în locul nostru.

Blocarea posturilor în sistemul universitar și cel preuniversitar este o problemă care a început să fie soră bună cu corupția și mai ales cu un puternic accent al familiei politice. Dacă ar fi să se scoată absolut toate orele la concurs dintr-o școală, acest lucru ar reduce considerabil lipsurile din sistemul de învățământ, pentru că majoritatea profesorilor titulari au aproape două norme, însă și salarii care le permit o mai bună stabilitate socială. Nu mai vorbim de faptul că aceștia pot să se transfere oriunde doresc, mai ales atunci când există în spate anumite relații care le asigură scaunul călduț și locurile pentru-cine-trebuie, chiar dacă tu pici și titularizarea și definitivatul, chiar an de an, însă cum se spune în popor, nu face nota ce face pila. De aceea, cei mai slabi absolvenți ajung cadre didactice. A nu se înțelege că o notă identifică persoana din listă, unii universitari au proasta meteahnă de a cataloga studenții după notele obținute prin tocirea informației, de a le cânta în strună și de a le face glorioasa invitație spre anumite programe de studii, certificându-le astfel competențele în materie de cercetare științifică care nu au nicio legătură cu absorbirea informației precum un burete și discernerea și analiza acesteia.

Există, din păcate, în categoria suplinitorilor, o subcategorie care îi vânează pe cei dintre ei care au reușit să se titularizeze, dar, până la urmă, fiecare își urmărește interesul, oameni buni, și nu ar trebui să mai aveți grija caprei vecinului, ci să promovați PETIȚIA PROFESORILOR SUPLINITORI pe care presa o are în vizor pentru a o denigra în fața opiniei publice, deoarece pentru toți există un loc sub soare. Problema majoră a învățământului este faptul că trebuie să eliberăm posturile ocupate de pensionari care sunt remunerați de două ori de stat, famelie mare, renumerație mică, vorba unui Caragiale, astfel încât absolvenții și profesorii tineri să aibă acces spre a-și construi propria carieră și a nu mai avea stresul unui examen decăzut numit altădată titularizare. De asemenea, toate posturile care apar prin februarie-martie la concurs să fie lăsate pentru ședințele din august, nu să dispară în buzunarele titularilor sau ale celor cu o așa-zisă prioritate. Totodată, ne dorim schimbarea radicală a modalităților de examinare și renunțarea la a-găsi-nod-în-papură când se susțin diferite inspecții pentru grade sau alte tipuri de examinare, în condițiile în care nici voi, în prealuminăția voastră, nu le aplicați la clasă. Mai dorim ca elevii să nu mai aibă atâtea permisiuni în fața noastră, să-și știe locul și să învețe tot atât de mult pe cât o facem noi, în condițiile în care examenele lor au ajuns aproape puerile. Nu putem vorbi de note de zece atât timp cât nu există un nivel de dificultate pentru a putea departaja elevii, dar știm să ne lăudăm că am avut o mulțime de absolvenți de zece la nivel național. Dorim, în mod unanim, ca părinții elevilor, mai ales cei din medii sociale defavorizate, să nu mai intervină în mod abuziv peste profesor atunci când au impresia că al lor copil a fost nedreptățit și să respecte conduita, dar și regulile bunului simț.

Cu cine să vorbești totuși dacă vezi numai plângeri și nimeni care să iasă în față? O petiție și o scrisoare deschisă nu rezolvă nimic. Dacă s-ar titulariza toate posturile în momentul de față, fie și cele suplimentare ale titularilor sau ascunse, sistemul de învățământ s-ar închide, absolvenții nu ar mai profesa, iar facultățile ar da faliment.

Conchid prin a susține că la nivel național, problema învățământului ar trebui să fie pusă pe tapet, dar fără denigrarea unanimă din partea mass-mediei.