Nadine, Fata cu cartea, stai puțin, avem câteva întrebări pentru tine! Ce accesoriu vestimentar ți se pare cu potențial narativ? De ce? Care e povestea?

Sigur că da, cu plăcere! Mă bucur, oricând să stau de vorbă cu Zenob!

Orice detaliu și orice accesoriu poate deveni subiect de narațiune sau trigger pentru arcul dramatic. Pușca lui Cehov nu stă degeaba pe perete. Îmi plac mult obiectele, și în viață și în realitate. Pe lângă faptul că nu putem trăi fără ele, poveștile pe care le spun și nuanțele pe care le transmit le fac indispensabile unui text complex, construit pe mai multe paliere. O pălărie, un baston, o lampă, o vază, un scaun vechi, o ușă au văzut multe și cunosc multe secrete. Am vrea uneori să vorbim cu obiectele și să aflăm de la ele dedesubturile existenței personajelor, dincolo de ceea ce știu ele sau știe autorul, fie el și omniscient. Chiar și o floare, oricât de efemeră, odată tăiată și pusă în vază, vede și spune multe și aruncă peste narațiune un semn mai mare decât simpla ei prezentă fizică.

Uite, mie îmi plac foarte mult broșele. Cred că o broșă într-o povestire poate fi un simbol bun și un element care te transportă și pe verticală, în istoria unei familii, epoci, nații, dar și pe orizontală, pentru că ea călătorește odată cu purtătoarea/purtătorul ei. Îți spun o poveste reală: am lucrat acum câțiva ani, ca interpretă de conferință, cu un matematician francez celebru, Cédric Villani, câștigător al Medaliei Fields, cel mai prestigios premiu pentru excelență în matematică. Era pasionat de broșe păianjen și purta mereu una pe rever. Și mie îmi plac foarte mult broșele și am o colecție, iar întâmplarea face ca am de la mama un păianjen mare, de alamă, pe care am ales să-l port la întâlnirea cu matematicianul scriitor. Cedric Villani a fost fascinat și de aici a pornit o conversație spumoasă și despre viață și despre literatură. Acest detaliu, că acest matematician sclipitor, foarte excentric și original, poartă broșe păianjen, așa cum alții poartă un cercel de perlă fermecător sau un jabou sau un accesoriu doar al lor, îi conferă partea lui de poveste, specifică, prin care el însuși devine unic în marea ordine a ficțiunii realităților noastre.

Despre ce-ai vorbit ieri la emisiunea ta?

Despre ce vorbesc în fiecare emisiune, despre oameni și despre cărți. Uite, vă povestesc un episod din Fata cu cartea, cel pe care l-am filmat chiar ieri, plecând de la o carte recentă, Ochii Monei de Thomas Schlesser.

Tema episodului este "Arta" și cum să intri într-un tablou, unde să trăiești o zi sau o oră sau un timp. I-am întrebat pe oamenii de pe stradă în ce tablou ar vrea să trăiască pentru o zi și m-am amuzat să aflu că majoritatea aleg realitatea și vor să trăiască în viețile lor, cu bune și rele, fără să călătorească, fie și virtual, în alte lumi sau alte epoci.

Așa că am intrat eu în tablouri și în frumoasa carte despre Mona și cum descoperă ea lumea artei și mă bucur că în fiecare episod Fata cu cartea (care se difuzează acum de L-J pe TVR1, de la 19:35) descopăr altă carte și alt concept sau gen literar sau alt aspect al culturii urbane.

Hai sa va mai spun ceva legat de lumile ficționale. Dincolo de revista Ficțiunea, care există cu brio, eu nu cred că există ficțiune, doar ficțiune. În sensul că totul e ficțiune, în viață ca și în scris, așa cum totul e realitate. Pentru că orice îți imaginezi devine real și pentru că trăim de fapt cu toții în marea ficțiunii a minții noastre, care nu e o iluzie, nici o desprindere de realitate, ci chiar contopirea cu realitatea, crearea ei pe măsură ce ne imaginăm lucruri și ne convingem de ele. Iar credința e partea centrală a oricărui proces creativ, să crezi în ce știi, în ce simți, în ce vrei și în ce creezi. Ești creatorul lumii tale și al realității tale și, de aceea, pentru un scriitor mai ales, nu există ficțiune, pentru că ce gândește, concepe și creează el este real, este adevărat. Scopul vieții este creația, în toate formele ei. Și când un scriitor creează, totul e viu și autentic pentru el și, de aceea, totul devine viu și actual și pentru cititor, și peste sute de ani. Ficțiunea e totuna cu realitatea și cu credința scriitorului în identitatea dintre cele două.

Mulțumim, Nadine și La Mulți Ani pentru ziua ta de naștere, pe 15 septembrie! La cât mai multe emisiuni frumoase și cărți descoperite!