Daniela Petroșel, una dintre cele mai prețuite profesoare universitare din țară, un nume de referință în teoria literară românească, și-a câștigat reputația printr-o carte care instituie conceptul de postumanism: Era mașinii. Despre postumanism și imaginarul tehnologic în literatură (2014). A mai publicat: Retorica parodiei (2006) și Ficțiunea metodelor critice (2021). Anul acesta apare o nouă carte-eveniment, Kitschul: funcții literare, disfuncții literare.

Volumul Danielei Petroșel propune o (re)vizitare – teoretică și practică – a kitschului, uzând de elemente de istorie literară, de teorie și de hermeneutică a textului literar. Refuzând calea mai ușoară, a unei singure perspective asupra kitschului, autoarea pledează inspirat & convingător pentru "conceptul de kitsch ca spațiu de confluență a teoriilor estetice și a celor legate de etica actului artistic, de rolul sentimentalului și al sentimentalității în Modernism sau în Postmodernism, de valențele educative sau profund corupătoare ale kitschului". Un asemenea demers este cu atât mai potrivit, cu cât obiectul analizei este kitschul. Caracterizat prin plurivalență și definit ca o "problemă insolubilă", plasat pe teritoriul negocierilor permanente, kitschul e un termen al contrastelor – al determinărilor și al indeterminărilor, deopotrivă, în măsura în care se impune "mai degrabă ca sumă de experiențe, nu de explicații".

"Fenomen omniprezent ce se confundă cu normalitatea însăși, cu sensurile la vedere și, în același timp, cu o neașteptată rezistență la definirile fără rest, atent la mutațiile istorice ale gustului, dar totuși cu un dezvoltat miez anistoric cu care a înfruntat veacurile".

Expunerea sintetică a principalelor perspective teoretice, care facilitează definirea și descrierea kitschului, din prima parte a volumului (Desenul din carpetă sau cine a zis kitschului kitsch), evidențiază un spirit critic experimentat, care problematizează, care compară și care se detașează de studiile teoretice de la care a pornit. Desigur, se urmărește (și) introducerea unor disocieri necesare în raport cu punctul de vedere adoptat de autoare în analizarea funcțiilor literare și a disfuncțiilor culturale.

De la Kitsch vs. Artă și până la Kitschul politic, Daniela Petroșel reușește să imortalizeze, în mod specific, desenul din carpetă. Altfel spus, surprinde "teoriile esențiale ce definesc profilul kitscului", pornind de la explicațiile etimologice ale conceptului, trecând prin abordările estetice și etice asupra acestuia, pentru a ajunge, în final, și la rolul istoric al kitschului politic, în sistemele totalitare și democratice. Mai mult, folosindu-se de principalele teorii despre kitsch (elaborate de Max Ryynanen, Clement Greenberg, Theodor Adorno, Umberto Eco, Thomas Kulka, Herman Broch, Abraham Moles, Matei Călinescu etc.), autoarea optează, nu pentru o investigație diacronică a acestora, ci, pentru o "sinteză a contribuțiilor teoretice având drept principiu structurant nucleele semantice ". E o definire prin "ricoșeu", cu ajutorul acelor "cuvinte-oglindă" – artă, morală, sentimentalitate, cultură de consum etc. –, în care kitschul își reflectă caracterul (intrinsec) cameleonic. De menționat, totuși, că principalele resurse bibliografice sunt internaționale, ceea ce demonstrează că spațiul teoretic românesc are grave deficiențe în acest domeniu.

Daniela Petroșel alege șapte forme deformate, fiecare considerată reprezentativă pentru o anumită manifestare specifică kitschului. În mod autentic, analiza autoarei transgresează diferite paradigme și formule literare, în scopul de a pune într-o nouă lumină posibilele contingențe dintre kitsch și literatură: literatură contra kitsch, literatura despre kitsch, literatura ca... kitsch și kitschul ca literatură.

Astfel, aflăm că Titu Maiorescu poate fi considerat primul vânător de kitsch din cultura română; despre kitschul involuntar, ce nu a fost produs cu conștiința kitschului, al lui Dimitrie Bolintineanu; despre opera lui Caragiale - ca o punere în scenă împotriva kitscului literar și o etalare a kitschului social; despre kitschul asumat din poezia lui Ion Minulescu, "prin cultivarea deliberată și ușor amuzată a locului comun"; despre modul în care Adam și Eva de Liviu Rebreanu se construiește cu multe dintre trăsăturile stilului kitsch, dar, în același timp, devenind și un manual de a evita kitschul; despre opera lui A. E. Baconsky, deschisă spre lecturi complementare asupra kitschului, atât prin eseuri, cât și prin textele poetice; despre "categoria senzaționalului și jocul cu așteptările comerciale ale publicului", ca funcții ale kitschului, din romanul postmodernist Femeia în roșu.

Opiniile autoarei, fie când vine vorba de probleme teoretice, fie de soluții interpretative, sunt susținute prin demonstrații atent construite, în siajul unei bune selecții a argumentelor. Inventivă și adeptă declarată a argumentului solid, Daniela Petrosel rămâne printre puținii teoreticieni din domeniul artei literare, care nu pune preț pe promovare, din care cauză teoriile ei au și intrat într-un soi de folclor al exegeticei literare.

Asumându-și amploarea conceptului și implicațiile sale la toate nivelurile – în artă sau în formele divertismentului, în manifestarea vieții sociale, în sistemele personale și colective etc. –, Daniela Petroșel scrie o carte de referință în teoria literară românească. Nu doar că volumul se impune prin pertinența documentării și a analizei, dar reușește să (tr)aducă teoria și practica kitschului – în toată diversitatea sa –, oferind lectorului diletant și/sau specializat un instrument fin de discernere a (non-)ficționalului și, în ultimă consecință, a vieții...

Concluziile formulate (ne) încurajează să (re)citim prin această grilă de lectură și alte texte, în măsura în care "e aproape imposibil de pus punct unui studiu despre kitsch". "Un final ambiguu, ce își arogă dreptul de a fi imperfect", după cum îl cataloghează însăși autoarea, pentru o invitație deschisă și caldă la viitoare studii complementare și/sau contradictorii, cu atât mai mult cu cât există carențe în teoria literară (românească) despre kitsch, iar eu chiar resimt lipsa unui studiu de profunzime asupra mecanismelor interne care fac din vulgaritate un domeniu popular.

Desenul din carpetă ilustrează, în subisdiar, și o imagine a (eco)sistemului (literar) românesc actual, creionat prin intermediul celor două dimensiuni fundamentale ale kitschului: (auto)amăgirea și sentimentalitatea. "Ieftin, excesiv, facil, de prost-gust, strident, dulceag, patetic, înzorzonat, imoral, colorat, țipător", dacă nu am ști că sunt atributele negative, ce însoțesc adesea kitschul, am crede că sunt atributele principale ale noului mod de existență, de comportare și de interacționare...

Daniela Petrosel, Kitschul. Funcții literare. Disfuncții culturale, Eikon, 2023