Felicitări pentru Premiul AFCN! Ați primit premiu pentru un proiect impresionant, care a cuprins multă lume. În ce constă proiectul?

Mici fragmente audio și text (poate și video, într-un viitor), teasere de literatură română contemporană. Asta ar fi descrierea de tagline a proiectului "5 minute de literatură". Am plecat de la observația că piața de carte din România s-a consolidat în ultimii ani (încă stăm rău, comparativ cu alte țări, dar mai bine decât în urmă cu 10 ani). Dar creșterea s-a dus predominant în traduceri. Literatura română, cu atât mai mult cea contemporană, are o cotă foarte mică din această piață. Neobișnuit de mică la nivel european. Cu America nici nu compar. Pe de altă parte, n-aveam cum să nu observăm eforturile fantastice pe care – programatic sau nu – autorii de literatură le fac pentru a intra pe gustul publicului. Iar mulți reușesc. Așa cum este articulată acum creația literară din România (și, la pachet, activitatea editorială), oferta este extrem de diversă și chiar poate atinge toate gusturile. Însă există un mare, foarte mare impediment: publicul general n-are habar de toată această evoluție. Oameni care ar fi entuziasmați de o carte sau alta nici nu au habar că acele cărți există. Nevoia de a reconecta publicul și creatorii este una sesizată de multe alte publicații. La "Ficțiunea" faceți lucruri extraordinare. Dar toți avem aceleași probleme: de a restabili conexiuni într-o societate pulverizată. Ce și-a propus "5 minute" este să ducă literatura în alte medii și în alte media decât cele tradiționale. Formatele audio, video, mix-media sunt mult mai trendy decât textul scris. Iar dacă publicul general este acolo, cred că este util să ducem și literatura acolo. Așa creștem șansele unei bune întâlniri. Deocamdată, proiectul este un cap de pod. Mai are mult până va fi dezvoltat așa cum îl vrem. Dar asemenea acțiuni sunt strict necesare. Dacă oamenii au timp doar în mașină sau în metrou, de ce să nu le punem la dispoziție un format pe care îl pot asculta în mașină și în metrou? Iar dacă azi și mâine au doar 5 minute libere, într-o pauză de cafea sau de țigară, de ce să nu le oferim ceva interesant pentru acele 5 minute? Apoi, fiecare își va alege ce i-a plăcut și ce-l interesează. Deci, ca să răspund, în esență asta este "5 minute de literatură": ușa unei librării.

Câți scriitori ați filmat? În câte locații?

În această fază, proiectul este centrat pe formatul audio. Filme am făcut câteva, pe unele dintre ele le-am și publicat, dar acest nivel al "construcției" este dedicat fișierelor audio. Multe dintre înregistrări sunt făcute cu vocea scriitorilor. Ni s-a părut interesant să avem și această notă de document și ne-am zis că autorii relaționează altfel cu opera lor atunci când ei sunt cei care îi dau voce. Iar rezultatele au fost mult peste așteptări. Autorii, în marea lor majoritate, s-au dovedit actori extraordinari. Vocea lor a pus accente și a subliniat nuanțe pe care altcineva avea mari șanse să le rateze. Cred că fiecare asemenea fragment aduce o valoare în plus textului literar. Cât privește locațiile: asta a fost o problemă. Locația este o problemă pentru tot ce înseamnă audio. E bună pentru filme și fotografii, dar pentru audio este rea. Am programat câteva înregistrări în studio, dar mulți autori nu au putut să vină sau au preferat să nu o facă. În studio, am înregistrat predominant cu actori. Dar cele mai multe înregistrări sunt făcute acasă la scriitori sau la birouri. Izolarea fonică a fost o problemă. Multe dintre înregistrări aveau artefacte de sunet preluate din aceste locații și a fost o muncă laborioasă să aducem sunetul la calitatea necesară. Din punctul meu de vedere, câteva înregistrări trebuie refăcute. Ambientul, acolo unde n-a putut fi scos cu totul, are tendința de a-și spune propria poveste și asta interferează cu povestea sau poezia care ar trebui să fie în prim-plan. Însă, în total, avem 120 de înregistrări (față de 100, cât ne propusesem) și fiecare dintre ele aduce note particulare. Unele dintre ele ne-au surprins și pe noi.

Ce înseamnă pentru voi literatura? Ce scrieți? Ce citiți?

Personal, mă consider omnivor cultural. Îmi place să mă expun la cât mai multe și mai diverse experiențe artistice – indiferent de disciplina artistică, medium, tehnică sau genuri. Pe jumate în glumă, idealul meu este polimatul renascentist. Dar literatura a avut pentru mine un rol formativ foarte important. Am copilărit într-un oraș mic. N-aș fi avut ocazia să văd un Picasso pe un perete. O piesă de teatru, când o vedeam, era predominant bulevardieră. Teatrul bun nu prea circulă în asemenea orașe nici azi. Filmele erau cele care erau (am fost copil în perioada comunistă). Literatura a fost singura artă unde aveam acces la capodopere. Nu la toate, nu la cele mai noi, dar am putut să-mi formez o cultură clasică prin care mi-am calibrat un gust artistic și valori care chiar mă definesc. Tot prin literatură am descoperit și avangarda, care a fost efectiv un șoc pentru mine, la vârsta aia, și am putut apoi să merg mai departe. Astăzi, poate sunt mai puțin literaturo-centrist. Nu mai citesc așa de multă literatură ca pe vremuri, iar când citesc îmi place să explorez cât mai mult. Am câțiva autori preferați, dar încerc să nu am. Și mă bucur că mi-am păstrat curiozitatea de a fi interesat de fiecare grupare și direcție artistică, atât de azi, cât și din alte vremuri. Anul trecut, de exemplu, am avut o perioadă de fascinație față de vechea literatură provensală și occitană – o delicatesă greu de gustat, pentru că încă e puțin tradusă în franceza contemporană sau în engleză, dar importantă pentru că a fost declanșatorul apariției literaturii occidentale (sau a literaturii propriu-zise, așa cum o cunoaștem azi). Cât privește ceea ce scriu... Scriu puțin, public și mai puțin. Uneori poezie, alteori proză. Sunt interesat de genurile scurte, pentru că rareori îmi asigur un buget de timp pentru asta. Cel mai des, fur timp de la alte activități. Dar mi se pare important să o fac. Scrisul (ca și formele de artă vizuală pe care le practic) reprezintă pentru mine un exercițiu artistic care mă apropie intim și nu numai de arta care îmi place. Cred foarte mult în dezvoltarea umană prin practici artistice. (Ca o paranteză, știu ce proastă reputație o are arta de amatori. Adesea, pe drept cuvânt. Dar asta nu mă împiedică să cred în forme participative de artă și în practica avizată artistic. Când pui tu o culoare într-un desen, când conturezi sau distrugi o formă, când închizi un vers, toată cunoașterea estetică, toată teoria – dacă ai avut parte de ea – sau toate experiențele artistice precedente se instanțializează într-un mod anume, care în-primul-rând-te-implică.) Ca să conchid, scriu pentru a fi acolo, pentru că și asta este o experiență artistică pe care nu vreau să mi-o refuz. Și poate din cauza asta sunt destul de timid și public puțin. Oricum, mă bucur când unele texte ajung să fie citite și de alții. Acum aștept lansarea, la Bookfest, a unei antologii bilingve de poezie în care Lidia Vianu a inclus și câteva texte care îmi aparțin.

Vă ocupați de mulți ani de revista Cultura. Povestiți despre o rubrică de succes.

Am realizat recent că se împlinesc 20 de ani de când sunt în echipa revistei Cultura. Încă de când eram la ICR, unde Augustin Buzura a fondat-o prima dată. (Avea să o refondeze doi ani mai târziu în afara ICR-ului). Dar rolul meu a fost periferic la început – mă ocupam strict de design. În timpul ăsta, am fost implicat în zeci de alte proiecte. Abia după dispariția lui Augustin Buzura, când revista a fost preluată de fundația care îi poartă numele, am ajuns să mă ocup efectiv de revistă. Privind retrospectiv, pare că revista Cultura are o voință proprie și are capacitatea de a se reinventa permanent. A avut multe rubrici de succes. Cea mai dragă mie – poate pentru că am conceput-o – este "câmpuri de expertiză", în care încercăm să aducem profesioniști din diverse domenii, cu propriile inside-uri față de agenda culturală sau politică. Dar nu pot să ignor "Cultura literară", o secțiune care a ținut ani la rând revista în atenția publicului și unde Buzura a adus, unul câte unul, mai multe generații de tineri critici (atunci), cu nume dintre cele mai importante azi în publicistică sau în cercetare. Daniel Cristea-Enache, Mihai Iovănel, Marius Chivu, Alex Goldiș, Teodora Dumitru, Ștefan Baghiu, Cosmin Borza, Cristina Balinte, Rodica Grigore – și i-am nominalizat doar pe cei care publicau cel mai frecvent. Chiar dacă revista a avut două perioade în care i-a fost încetată producția și în care mulți dintre colaboratori au plecat în alte părți, publicația online încă beneficiază de patrimoniul publicistic creat de acești autori.

Interviurile revistei Cultura au adus numeroase personalități. Faceți un top al interviurilor Cultura. Și al celor mai dificile 3 întrebări.

Această întrebare este printre cele mai grele trei întrebări. Am făcut și facem foarte multe interviuri la Cultura. În ultimii ani, a devenit genul publicistic favorit al redacției. Cum suntem o publicație fără parti-pris-uri, încercăm mereu (iar interviul ne ajută mult) să ieșim din grupul/bula/bisericuța în care alții sau propria comoditate ne-ar putea închide. Vrem să fim cât mai sensibili la fenomenele relevante din artă, din științe, din mediul ONG, din politică, din cercetare. Fiecare interviu este valoros pentru că face marele serviciu de a aduce răspunsuri la întrebări. Asta vrem toți, de asta e nevoie, de răspunsuri. Iar interviurile le livrează. Însă nu avem întrebări favorite. Dată fiind diversitatea celor care ne răspund, nu ne permitem luxul de a avea întrebări favorite. Fiecare intervievat deține un tip de răspunsuri, iar întrebările noastre tind "să decapeze", cum zicea cineva, în căutarea acestor răspunsuri. Personal, mi-aș dori să putem fi și mai incisivi (uneori suntem, uneori nu). Dar – mai ales când intervievații sunt personalități artistice – există foarte multă sensibilitate și o încărcătură emoțională uriașă în relație cu propriile produse artistice (și cu propria imagine). Iar oamenii aceștia au investit și s-au implicat enorm în munca pe care o fac. În asemenea cazuri, ferocitatea jurnalistului de meserie, cum ne considerăm cei din echipa revistei, trebuie să se ajusteze ca atare, iar întrebările nu pot fi mai dificile decât răspunsurile pe care le vizează.

Care este legătura revistei cu proiectul "5 minute..."?

La Cultura suntem o echipă mică și, cu toate astea, activă în multe alte domenii. Permanent, în paralel cu revista, am lansat proiecte culturale și editoriale adiacente. Am avut programe de educație prin artă, desfășurate în licee din București sau în mici școli sătești. Am avut proiecte digitale, dar și programe de formare sau mentorat. Le susținem prin revistă și le facem, pe cât posibil, să se ajute unele pe altele. Societatea se schimbă în jurul nostru. Ne place, nu ne place, se schimbă. Publicistica nu mai poate rămâne ce obișnuia să fie. Și nu mai e suficientă. Acum toată lumea publică, ceea ce e și bine. Ca să fii relevant, ca să poți obține un minim impact, este necesar să încerci cât mai multe căi și metode de a promova schimbarea, îmbunătățirea socială. Ne întrebăm permanent: din cele ce sunt necesare, ce putem face noi bine? Iar atunci când găsim, generăm un proiect prin care să facem asta. În acest context a apărut și "5 minute de literatură". Din numărul mare de proiecte pe care dorim să le facem, am constatat că piața (sau societatea) este suficient maturată pentru a susține un asemenea proiect. Și că, de aici încolo, ca "ușă de librărie", cum spuneam, un asemenea proiect își poate găsi un loc pe termen lung într-o piață literară care credem noi că va fi din ce în ce mai dinamică.