Revistă print și online

Poeme despre București

Din volumul Veghea și Somnul, Ed. Școala ardeleană, 2016

8

Iar de o vreme soarele începe să devină ceva mai blând,

se instalează de timpuriu pe băncile micului parc de la Mântuleasa,

unii în pijama, alții doar cu textile sumare pe ei, și fraternizează

sporovăind despre cum era și cum este, cât e kilu de pui sau uleiul.


Și tot așa o țin până spre Vecernie, când se duc în curte

la mănăstirea egipteanului Mina – mândru lăcaș salvat de la sistematizare,

unii intră și la icoane, deși se aud prin difuzoare și litania și

cetirea slujbei, iar clopotele se declanșează cu telecomandă.


Încep teii să dea în floare...și le va fi mai ușor tuturor.

De la măcelărie mai primesc pui umflați iar de la biserică – câțiva lei

cerșiți cu evlavie. Sau surplus de bucate...


Domnul e bun în tot și în toate, păcat doar că mulți au dinții stricați

și nu se mai pot înfrupta din acestea toate. Iar africanul Mina

îi ia în grija lui pe cei păgubiți și înainte, și după ce au fost păcăliți.

14

Îi fac o vizită lui Tudor Arghezi la Mărțișor,

bătrânul a șters-o de mult, numai pomii lui dau în floare,

verbul lui spurcat și sublim amestecă toată această boare

de mucegai peste care frumosul se așază biruitor.


Borfaș delicat și instinctual al acestui popor,

era vecin cu temnița, intrase de două ori la răcoare,

apoi și-a ținut, o vreme, cuvintele-n închisoare

și a slăvit omul, după ce el fusese făcut neom. Ador


încăpățânarea acestui revoltat care împroșca cu

căcat (iertare de sinecdocă) peste toate aceste

lecții lâncede ale ipocriților. Noi doi ne-am împăcat.


Iar cartea furiei lui și a luptei lui cu Îngerul și cu Rada,

deși robul de el a scris-o, iar domnii nu mai cetește,

îmi luminează verbul, și spaima, și-mi întărâtă sfada

15

Bastonul lui Caragiale Mateiu nu mai e în muzeu.

Să se fi pierdut în toiul rebeliunii din ’89? Oare să fi fost reclamat

de vreun urmaș al lui Pantazi? Saum spre folosință proprie să-l fi luat

directorul, după vreun accident personal de vârstă? N-am priceput


nimic din explicațiile muzeografei la care m-am informat,

în vreme ce "Întoarcerea învinsului" recitam în gând și-aș fi vrut

cu acea cârjă de dandy să tai vânjos pentru mine un nou început,

cum mă consider eu însumi întors și învins, deși nu renegat.

Iar apoi am luat-o prin "grădinile amăgirii", prin Lipscani, nu spre Sărindar,

nici spre Poștă, cu o imensă melancolie și pe chip cu trâmba vedeniilor

ce îți tălmăcesc din interior că timpul se face rar, totmai rar...


Și m-am dus spre Curțile Vechi, cu gândul că voi ajunge seara la Arnoteni,

după ce voi fi acordat închinare misterului și atenție cuvenită deniilor

spre a-i putea invoca și pe Pirgu, pe Pașadia, Pantazi sau alți crai vicleni.


Dinu FLĂMÂND

Poet remarcabil, traducător, jurnalist la Radio France și diplomat, este autorul unui număr impresionant de cărți, traduse în numeroase limbi. Biopoeme este volumul său antologic, cuprinzând partea cea mai însemnată a creației sale (respectiv perioada 1970-2010). Este un volum prefațat de Eugen Negrici, apărut în prestigioasa colectie 101 Poeme, a Academiei Române (2010).