Trecând prin momente semnificative ale istoriei artei – de la Renaștere și Baroc până la Realism –, omisiunile de pictori și perspective nu implică o omitere, cât încercarea de a prezenta succint evoluția (auto)portretului și cum acesta contribuie la cercetarea artei poetice a picturii.

Din perioada lui Courbet, contextele socio-culturale amplifică miza avangardei, iar una dintre primele mișcări de acest fel îi este contemporană prin personaje importante, precum Baudelaire, Zola, Mallarmé. Prin sprijin reciproc și ca reacție la arta academică a vremii, Courbet, Manet – și alți artiști la fel de importanți – vor căuta să ofere perspective diferite, participând la diferite expoziții alternative. Iar una dintre acestea este extrem de importantă: prima expoziție impresionistă.

Pentru cei ce au participat la aceasta, un grup de prieteni organizat spontan – și extins treptat – , dorința de a capta lumina este o formă directă de afirmare a mizei de a surprinde momentul, de a-l re-prezenta.

Ca reacție la închistarea riguroasă pe care o avea Salonul de la Paris, a opțiunilor ce devin din ce în ce mai puțin ofertante prin raportare la faptul că, printre altele, nu favorizează explorarea individuală a artistului, intențiile artistice, pe care le urmăreau atât Courbet, cât și Școala de la Barbizon (la care a participat și Grigorescu), impresionismul și curentele ulterioare acestuia și-au îndreptat atenția către cotidian, căutând să surprindă, prin raportare la propriul stil, frumusețea și simplitatea existenței prin raportare la natură, la situații sociale obișnuite. Iar toate acestea prin concentrarea pe studiul luminii în situații particulare. Însă acest aspect este doar o parte a ceea ce a însemnat impresionismul. Diferind în funcție de caz, acest studiu al luminii este contextualizat în situații cotidiene – peisaje, portrete –, surprinzând, totodată, maniera în care un eveniment obișnuit – o plimbare în parc, o seară la teatru sau operă, un câmp acoperit de zăpadă sau o plimbare cu barca – este un eveniment special, iar acesta este subsidiarul oricărei picturi impresioniste: captarea unicității clipei – căci, mai mult, este vorba despre cum lumina poate fi surprinsă într-un moment particular.

Monet, de pildă, se concentrează în mod deosebit pe acest aspect al luminii. Fie că este vorba de o grădină, o colină, fie că pictează portrete în natură, pe acesta îl interesează în special studiul luminii. De aceea, o particularitate a picturilor sale este faptul că nu mai este vorba despre un portret clasic, o concentrare totală pe trăsăturile faciale, ci un studiu ce include subiectul într-un context, urmărind, astfel, o clipă. Iar aceasta poate fi surprinsă atât prin coroborarea titlului, a picturii în sine, a în(-)cadrării în pânză a clipei. Iar una dintre picturile grăitoare în acest sens este Podul Europei. Gării Saint-Lazarre. Fiindcă intenția lui Monet este de a capta dinamica momentului: locomotiva abia se vede învăluită în fumul ce acoperă aproape integral scena, ridicându-se de pe șinele depoului spre clădirile din jur. Acesta este și punctul ce marchează dinamica scenei, fiindcă accentul pus pe mișcarea fumului menține și evidențiază caracterul temporar – și temporal, totodată – al scenei: fiindcă mișcarea fumului, subiect atipic al vremii, însă specific intențiilor pe care le au impresioniștii de a depăși perspectivele consacrate ale vremii lor, marchează însăși dinamica momentului. Aparentul static al scenei, reprezentarea depoului, are în substrat re-prezentarea dinamicii pe care o are încercarea acestei "fotografieri" a unei anumite dinamici a clipei prin vectorialitatea fumului.

Similar, momentele sociale ale lui Renoir surprind această dinamică prin felul în care concentrează subiectul cu scopul de a evidenția frumusețea unui peisaj, a modului în care lumina îi oferă peisajului caracterul idilic. Pe lângă scenele cu plimbări în parc, în decorul naturii, momente în salonul vreunui prieten, ceea ce importă constă în felul în care lumina menține aceasta "poetică" a momentului. Alături de cupluri în parc, ce dansează sau se plimbă, de personaje ce se bucură de întâlnirea în baruri și terase, o pictură importantă este La Yole: două fete sunt surprinse prin tușe simpliste făcând o plimbare cu barca într-un peisaj feeric, susținut prin nuanțe ce nu sunt amestecate: perspectiva surprinde undeva în planul apropiat al picturii prezența celor două fete, miza fiind luminozitatea scenei. Jocul geometric al acesteia este dublat de dinamica peisajului, re(-)dată prin tușele "visătoare", neamestecate, ale vegetației, poziționată în contrast față de trenul ce se îndepărtează în orizont, în planul îndepărtat.

Iar toate acestea reflectă și miza căutării și captării clipei – de unde si răsturnarea valorică a titlului pe care îl are celebrul tablou al lui Monet, "Răsărit de soare. Impresie". Urmând a fi luată în derâdere pentru aparentul aspect "neterminat" al tabloului, sintagma "impresionism" este folosită în cronica unui critic al vremii în chip satiric și de reproș, urmând a fi consacrată drept porecla cumulativă a grupului de artiști pe care îi leagă o prietenie corelată cu afinitățile artistice. Titlul picturii lui Monet, așadar, poate fi urmărit indirect drept un cvasimanifest, consacrat social și istoric.

Impresioniștii n-au avut un manifest. Și poate nici nu intenționau să aibă, însă ceea ce angrenează miza artei poetice aici constă în situațiile pictate. Iar unicitatea scenei, a însăși clipei, este dublată dorința de a surprinde felul în care pictorii își elaborau compozițiile. Un caz aparte și care reflecta această idee este reprezentat de picturile lui Monet și Renoir în unul dintre cele mai populare locuri din apropierea Parisului: La Grenouillère. Pictând același subiect, respectiv o mică insulă cu un restaurant, extrem de populară în vremea lor. Profitând de apariția setului mobil de pictură, pânza, vopseaua, pensulele fiind comasate într-o cutie cu mâner ce devenea un șevalet portabil, cei doi pictori exersează practica școlii de la Barbizon – de a picta în natură –, plusând cu propria tehnică. În acest context, apar două picturi, nu foarte diferite, ce surprind prezența clasei mijlocii a Parisului pe insula car este, deopotrivă, ponton pentru cei ce vin să facă o baie, respectiv trecere pentru restaurantul plutitor "La Grenouillère". Dacă pe Monet îl interesează practica scăldatului și a celorlalte activități din zonă, pictura intitulându-se "Băi la La Grenouillère", Renoir surprinde caracterul social al zonei, ambele picturi încadrând insula între restaurant și ponton. Atmosfera de destindere este prin ea însăși un aspect definitoriu al viziunii impresioniste, iar ceea ce prelungește miza acestui "manifest indirect" este felul în care subiectul, perspectiva, miza tablourilor, redată inclusiv prin titlu, semnalează exersarea crezului artistic, a încercărilor de a capta lumina și clipa, finalmente, în contextul unor subiecte atipice și inovatoare pentru acea perioadă, reflectând, totodată, valorile și aspirațiile curentului, ce reflectă, printre altele, ceea ce Renoir numea, generic, "frumos", surprinzând, în genere, ceea ce ar putea fi considerată poezia de a fi – sau poetica existenței, mai degrabă: un exercițiu la pian, un dans în parc, o promenadă în natură sau o plimbare cu barca, re(-)dând reveria momentului, precum în muzica lui Debussy (la rândul său impresionist).

Iar în acest sens, o situație deosebită este pictura lui Manet ce îl înfățișează pe Monet pictând în studioul său mobil: o barcă amenajată special pentru a picta de pe apă, întrucât o particularitate a impresioniștilor era aceea de a picta la fața locului. Iar acest tablou, dublat de acela al lui Monet în care își pictează barca, marchează adiacent teza artei poetice, prin suprapunerea a două planuri – tehnic și valoric: exersând miza picturii în natură, pentru captarea luminii, fiind, în fond, una dintre primele picturi impresioniste ale lui Manet, respectiv temporal și implicit artei poetice (prin captarea momentului și a condițiilor în care este realizată pictura ulterior), căci Manet, pictându-l pe Monet, surprinde, poate fără să vrea, înseși condițiile de lucru ale impresioniștilor.

Anterior pictase studioul lui Bazille împreună cu acesta din urmă, captând o pleiadă de aspecte esențiale pentru teza de față: angrenarea grupului, consfătuirile, sprijinul reciproc, pe fondul prezenței în același studio, multiplele încercări de pânze (indiferent dacă e vorba de subiect, perspectivă etc.), surprinzând însăși creativitatea scenei: pictorul în timpul actului ca atare; acesta este un aspect extrem de interesant, căci nu este singura pictură de acest fel: Renoir îl pictează pe Bazille la lucru, iar tabloul-răspuns îl surprinde pe primul într-o pauză, stând într-o poziție mai puțin obișnuită, totuși captându-i concentrarea. Prezentarea condițiilor de lucru, poate fără intenția unui manifest artistic, reflectă, pe de o parte, această reacție față de direcțiile oficiale ale picturii contemporane impresioniștilor, iar, pe de altă parte, totodată, căutarea unor subiecte diferite de cele academice. Valoric, așadar, iar ulterior tehnic – sau pe fond axiologic, mai degrabă –, direcția impresionismului apare drept un manifest în perpetuare, prin aceea că fiecare pictură, indiferent de subiect, reflectă valorile și direcțiile – tehnice, de viziune – ale grupului de prieteni.

Iar direcțiile ce derivă din aceasta sunt la fel de prolifice.