Iren Mate, Es mal pas, Curtea Veche, 2019

Es mal pas este un poem în proză, un fel de raport asupra vieții, o confesiune scrisă dintr-o singură răsuflare. În multe privințe are ceva din atmosfera jurnalelor franțuzești de la începutul secolului trecut, dar și ceva din autoficțiunea ultimelor generații, aducând alături, secvențial, impresii, mico-povestiri și relatări, care compun treptat un portret fundamental epic. Din compoziție vine și impresia de notație periodică, legată armonios de un curriculum vitae, în sensul pur al expresiei.

Cartea urmărește o existență de femeie, surprinsă în imagini de forță vizuală, pe care o vezi alergând cu un copil în brațe, călătorind în spații de vacanță și rătăcire, visând la un bărbat din rasa vikingilor. În ciuda scrisului economic (cartea are puțin peste 100 de pagini), povestea cuprinde numeroase detalii de viață și o istorie care începe cu strămoșii și sfârșește în strictă actualitate. Portretele, mai ales ale familiei de proveniență, sunt foarte convingătoare, încât dacă Iren Mate ar scrie o carte a portretelor, cu siguranță ar deschide o modă. Bunici, mamă, dar mai ales tatăl, figură boemă, alcătuiesc o galerie care dă substanță și personajului narator, destul de zgârcit de altfel cu povestea prezentului său.

Surpriza acestei cărți vine din forța scrisului, care se derulează în două linii contrastante: o emoție care te atinge și o luciditate care vădește disponibilități clare pentru proză. Fără nesiguranțe, fără ornamente retorice, confesiunea are potențial de roman intimist, rămânând în expunerea timidă, venită în mod evident din rafinamentul care îl împiedică pe orice om educat să treacă la indiscreții. Or, proza cere indiscreție și curajul ei dement. Ceea ce se risipește, însă e câștigat prin emoție, una convingătoare, literară. Mai ales scurtele reflecții, secvențe poematice (notate în carte prin cursive), dau greutate discursului interior, scris parcă pentru un model masculin mai mult decât pentru un personaj conturat. Ele dau substanța acestei mini-confesiuni scrise cu inteligență și cu afinități literare declarate fără ostentație.

Reușite sunt și introducerile în poveste, de fapt în numeroasele povești, care vin cu naturalețe să fixeze fluxul rememorării. De la reflecția asupra fotografiilor, făcute în exces de toată lumea, naratoarea trece la o secvență de viață intimă, un sărut tulburător nu prin natura erotică, ci prin cea a unei vieți domestice ținută, de-a lungul cărții într-un sertar secret, ca în continuarea ei să intre în miezul unei prezent alert (o călătorie cu avionul). Toată povestea este alcătuită din astfel de secvențe scurte și extrem de convingătoare, prin care o viață, în mod evident complexă, devine treptat un mozaic exterior, dincolo de care se află adevăratele experiențe ale unui om. Timpul trecutului și cel al prezentului sunt mixate inteligent și credibil, lucru destul de greu de realizat în proză, de unde și impresia de textură veridică a poveștii. Secvențe memorabile prin concizie, fixează discursul confesiv, deschizând căi romanești: pierderea casei, moartea unui prieten motociclist, aterizarea unui avion.

Es mal pas are ceva de film modern, de confesiune cenzurată cu intenție, emoționantă printr-un constant strigăt, ca acel glas pe care îl auzi la telefon, într-o noapte, și care se stinge înainte de a-i putea răspunde, ca după aceea să nu-l mai poți uita, asaltat de întrebări fără răspuns. Cartea lui Iren Mate este un poem al nevoii de confesare și o scrisoare despre dorințe, anunțând, nu mă îndoiesc de asta, alte cărți încă nescrise.