Revistă print și online

Povestea galbenului calp

Turcul Ibrahim era atât de sărac, încât nu avea nici măcar harem, doar o nevastă și cinci copii.

Acum, își adunase întreaga familie să privească, pentru ultima oară, giuvaerul familiei. Era un galben de Istanbul, nou și lucios, pe care Ibrahim îl câștigase în urmă cu doi ani, când, în timpul unei epidemii de holeră, muncise ca un nebun să încarce o mie de butoaie de vin, pline cu "Negru de Sarichioi" și "Somoveancă", pe o corabie ce pleca pe șest la Constantinopol, încălcând toate opreliștile de navigație pe Dunăre. Riscase atunci câteva luni de închisoare și zece bastoane la tălpi, dacă ar fi fost prins, dar, în final, totul se terminase cu bine și câștigase frumosul galben.

Îl așezase pe pervazul singurului geam al unicei camere a casei, care, în loc de sticlă, avea o bășică de sturion bine întinsă și prin care trecea o lumină albă, ușor tulbure. Îl mai învârti de câteva ori, spre bucuria copiilor și lacrimile nevestei, după care îl vârî adânc în brâul lat și ieși pe ușă, fără să spună nimic. De data aceasta, plângeau toți, de la mic la mare.

La începutul iernii, se îmbolnăvise de șale, după ce descărcase, în portul bântuit de Crivăț, o corabie din Ingliterra, plină de potcoave și coase din fier. Nu mai putuse să muncească mai mult de două luni și nevastă-sa se împrumutase la toate rubedeniile pentru a cumpăra cele trebuincioase în casă. Acum cobora pe ulița îngustă și întortocheată a mahalalei turcești, îndreptându-se către Bazar, acolo unde își aveau locul zeci de zarafi, pentru a găsi unul căruia să-i vândă galbenul.

Zaraful Ismail îl aștepta parcă musai pe el. Stătea pe un scăunel, rezemat de una dintre coloanele Bazarului, având prinsă de piepții caftanului tezkereaua de zărăfie, dată de mutesariful Tulçi. Părea că mai mult se încălzește la soare decât face pazarlâc, dar cum îl zări, îi zâmbi cu gura știrbă printre firele albe ale bărbii. Divinitatea făcuse ca cei doi să se întâlnească și să facă afaceri împreună.

— Vreau să vând un galben de Istanbul pe mulți kuruși. Este cel mai frumos galben de Istanbul făcut vreodată, se lăudă Ibrahim. L-am păstrat cu grijă.

Zaraful îl mirosi mai întâi, apoi îl privi în lumina soarelui.

— Într-adevăr, l-ai uns bine cu untură de pește. L-ai primit noaptea, nu-i așa? Îl vârî în gură, încurcându-se câteva clipe în firele de barbă, aproape pierzându-l în gura știrbă, căutând un dinte bun ca să încerce moliciunea aurului. E calp, zise zaraful, scoțând de sub limbă și dându-i lui Ibrahim un alt galben.

— Și eu ce fac acum? întrebă Ibrahim în timp ce învârtea, cu silă, galbenul între degete.

— Ți-l cumpăr cu cinzeci și cinci de kuruși, îi propuse zaraful Ismail.

— Dă-mi cinzeci și opt!

— Cinzeci și șase, și zi mulțumesc că nu a fost un calp brașovean, care nu făcea nici 10 kuruși! Dacă vrei mai mulți, mergi în port! Cu calpul tău poți să cumperi jumătate de baniță de kuruși din aramă, brașovene ieftine și bune, până te prind zapcii!

După ce-i plăti banii promiși, zaraful se ridică cu greu de pe scăunel și îi spuse lui Ibrahim:

— Hai să-i mulțumim lui Allah pentru acest negoț cinstit și să-ți ofer o narghilea veselă cu aromă de vin de-al ghiaurilor, ca să te mai întremezi! În timpul acesta, îți voi zice povestea banilor calpi făcuți de venețieni și brașoveni.

Nicolae C. ARITON

Prozator și blogger, trăiește și scrie în orașul Tulcea. Compune (tastează) cărți de ficțiune și non ficțiune dedicate istoriei Dunării de Jos. A publicat, printre altele, volumele: Pierdut în Tulcea (2013), Poveștile bazarului tulcean (2016), Aventuri în Tulcea (2018), Votca – un thriller istoric (2019). Ultima carte publicată: Tulcea prin timp, cafenele și taverne (2023). Din 2011, administrează și publică săptămânal articole pe cel mai iubit blog despre Dunărea de Jos: www.mistereledunarii.ro