Refuza să-și asculte bătăile din ce în ce mai puternice ale inimii. Privea înainte prin perdeaua deasă de picuri reci ai ploii. Le simțea greutatea loviturilor pe ceafă și pe spinare, în încordarea dinaintea startului. Și-ar fi dorit poate o amânare a cursei. Dar nu se întâmplase. În fiecare început de aprilie, odată cu nebunia magnoliilor, începeau și cursele cicliste pe care atât de mult le aștepta. Aplecată peste ghidonul răsucit își privea cu încredere cleștii noi ai frânelor pe care apa se ...

Istovită, trântită în zăpada înghețată, zăcea ca după o bătălie pe care nu știa dacă o pierduse sau o abandonase. Respira sacadat. Aerul rece îi intra în piept ca o greșeală repetată. Fulgi rari îi cădeau pe gene și dispăreau imediat. Cerul era alb, prea aproape. Fără margini.

Nicio urmă de sânge. Nicio urmă de victorie.

Nu știa cât timp trecuse de când căzuse. Poate câteva clipe. Poate o viață care nu mai avea unde să se întoarcă.

Se ridică greu, sprijinindu-se în palme. Zăpada scârțâi, indi ...

Nu mai știu dacă era miercuri sau joi și nici nu-mi băteam capul, vorba vine, cu așa ceva, spre nemulțumirea polițiștilor puși să investigheze, care mă presau acum să-mi amintesc cu precizie nu doar ziua, dar parcă și ora, minutul, secunda în care se întâmplase totul, pentru că deosebiți bandele de hoți după orele din zi?, îmi venea să întreb. Când una se apucă de furat la ora 12, alta ia prânzul? Și aș fi întrebat, dacă n-aș fi știut că-i voi scoate din sărite mai tare. Învârteam pixul între de ...

În dimineața rece de aprilie, primăvara întârzia să-și intre în drepturi. Aerul era încă aspru și respirația desena în fața buzelor un duh de abur subțire. Cerul răsturna peste munte o lumină palidă și lăptoasă, iar soarele începea să răzbată, timid, printre creste. De-a lungul aleii care ducea la poarta cea mare a mănăstirii, zeci de brândușe încă mai zgribuleau amintindu-și răcoarea nopții. Printre copacii golași, iarba acoperită cu rouă înghețată scânteia în lumina dimineții. Din când în când ...

Petra intrase în biserica Sf. Spiridon senină, cu lumânarea aprinsă, cu inima deschisă. Asculta slujba de înviere, căutând din priviri chipuri familiare. Nu mai venise însoțită de prieteni ca în copilărie, într-o frenezie a bucuriei întâlnirii cu lumea în care i se modela imaginația. Era singură. Venise pentru a îl întâmpina cum se cuvine pe Cel Așteptat, nădejdea tuturor. Ștefan o aștepta în mașină, nu voise să intre, preferând să trimită mesaje, urări prietenilor, rudelor. Cât putea dura să ia ...

Dacă n-ar fi fost beldiile alea de polițai, o fată și-un băiat, cu lupoaica lor scotocitoare cu tot, nu cred că mi-ar fi prins cineva urma nici acum. Cine știe ce mi s-ar fi întâmplat? Nu-mi amintesc cine m-o fi dus acolo, că de bună voie n-aveam cum s-ajung. Da’ eu nu-mi amintesc o mulțime de lucruri… Știu totuși că n-am îndurat nicio suferință, n-am stat nici legată, nici nemâncată. Dacă mă gândesc mai bine, nu m-a ținut nimeni cu forța. Oi fi putut să plec chiar de la început, cine știe? Doar ...

Matei intră vârtej prin gangul din curtea comună unde își avea biroul. Trecu în fugă prin curtea înțesată de vecini. Preferă să nu îi vadă și să nu vadă nici becul care atârna de grinda din portalul intrării. Era 11 dimineața, aproape de miezul zilei deci, și becul ardea încă. Azi nu avea chef de ceartă, în toate celelalte zile le spusese la fel, că arde degeaba, că tot ei îl plătesc, că ar trebui stins dimineața la prima oră, că nu are rost să se facă risipă, că… nici nu mai contează câte le zi ...

Marcus Venerius Secundio, paznicul Templului lui Venus, își suflecase mânecile. Mai erau multe ofrande de cărat în groapă. Ploua torențial, făcliile se sufocaseră și sunetele mundane ale orașului, gâtuite de potop, s-au retras în odăile înguste. El, sclavul tuturor, gata să se arunce în groapă lângă leșurile de berbeci și tauri, venit pe lume ca să slujească, voia să ia singura decizie care îl putea face să se reia în stăpânire. A trăit toată viața după cum au vrut alții, voia să moară după bunu ...

Mai am o poveste, îi spun prietenului de fiecare seară caldă de iulie, am scris-o noaptea trecută, era în mintea mea de mult, acum i-a venit sorocul, zice el. Dau din cap obosit, așa e, ascultă…

*

Scriu agitat, sunt aproape de sfârșitul poveștii mele și lupt din greu cu butoanele aprinse ale obiectului nichelat din fața mea. Nu mai avem vreme să privim cireșul înghețat din grădină, sfâșiat de zăpezi abstracte, iar uimirea e singura biruință, încep eu capitolul din urmă. Ne amăgim cu lipsa ...

Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Anya Gabrowitz coborî din taxi și, în fața scărilor ca de tribunal ale teatrului Universității Centrale din Michigan, luă brațul fiului ei. Mai mult din politețe, pentru că urca treptele ușor și suplu, cu silueta ei subțire într-un tandem grațios cu legănarea brațului de care atârna poșeta mică de piele, prinsă într-un lanț auriu. Compleul de culoarea bleu a florilor de nu-mă-uita, deschis la jachetă, lăsa la vedere bluza de mătase în imprimeu persan ...

Alba află repede că cineva întreba de ea prin oraș. Vestea venise de la unul dintre peruanii din pază. "Se dă scriitor", spusese omul, umflându-și pieptul sub cămașa pătată de transpirație.

Sergiu opri aici povestea și se întrebă dacă voia să scrie romanul din acel unghi. În trecut, stiloul Andreei rămăsese și el suspendat deasupra ultimei foi a poveștii pe care o citise. Restul lipsea. Povestea însă sigur continuase. Pe măsură ce stiloul ei alunecase pe hârtie, în jur se auzea freamătul cabin ...

Nimeni nu știa exact când apăruse atelierul bătrânului Anton în cartier, pe o stradă atât de îngustă încât nu puteau trece două persoane una pe lângă cealaltă fără să se atingă. Unii spuneau că atelierul exista încă dinainte ca orașul să fi existat. Alții jurau că îl văzuseră într-o zi dispărând, apoi reapărând la două străzi distanță, fără ca cineva să-l fi mutat. Indiferent de teorii, toată lumea era de acord asupra unui lucru. Anton știa să repare orice ceas. Sau, după cum se zvonea în unele ...

În clasa a șasea am visat să fug. Peste vară ai mei mergeau la fân, iar moșia noastră era destul de mare, deși comuniștii ne confiscaseră o bucată imensă de pământ care a devenit pășunea satului.

- Străbunicul meu a avut un munte, mi-a zis într-o zi tata. A fost bogat. Dar l-a împărțit la copii, la nepoți. Au fost mulți, Iar apoi au venit comuniștii și ni l-au luat.

- Cum adică ni l-au luat? l-am întrebat.

- Nu înțelegi tu prea multe, mi-a zis el. Ceea ce vorbim acum nu trebuie să afle ...

Când m-am mutat în casa bătrânească a bunicii, am crezut că liniștea ei mă va repara. Nu mai rămăsese nimeni să locuiască acolo de aproape șapte ani, de când o duseseră pe bunica la oraș, iar eu plecasem în altă parte, încercând să adun o viață din bucăți. Când am deschis ușa mansardei, praf nu era — lucru care m-a tulburat mai mult decât dacă m-ar fi întâmpinat un nor din acela înțepător, ca-n podurile vechi. Aerul mirosea a lemn încălzit și a iarbă uscată, ca și cum cineva ar fi deschis ferest ...

În primăvara anului 1919, Parisul nu era doar capitala unei victorii militare, ci un oraș obosit, plin de umbrele unui continent care încerca să-și regăsească sensul după marele măcel. Pe străzile sale, istoria nu se scria cu cerneală, ci cu priviri, tăceri și negocieri purtate în saloane închise. În acest decor tensionat, Regina Maria a României a sosit nu ca o figură decorativă a protocolului, ci ca o conștiință vie a unei națiuni care cerea să fie ascultată.

Pentru delegația română condusă d ...

La X 22, la parter, locuia o familie de țigani. Stăteau opt într-un apartament cu două camere, așa cum era și al nostru. Nu erau scandalagii, mai făceau câte un bairam și dădeau muzica la maximum, dar erau oameni cumsecade, iar eu mă înțelegeam bine cu One. Așa îi ziceau toți, One, și nu știu dacă acesta era prenumele din certificatul de naștere. Cel mai mic dintre băieți, One era brunet, cu pielea măslinie, cu o aluniță pe unul dintre obraji și părul mai tot timpul unsuros. Avea doi frați mai m ...

Când se deschidea ușa cu putere, știam că a venit acasă. Mai știam că este în ogradă și pentru că simțeam ceva, ceva care rar mă părăsea la acea vreme. Târziu, în anii adolescenței, am înțeles că ce simțeam era frică. Parcă-mi paraliza corpul, parcă aș fi plâns doar pe interior, fiindcă cu voce tare nu puteam să o fac. Știam că el, bărbatul care ar fi trebuit să mă iubească, să mă protejeze, este aici și, curând, casa noastră devenea un loc apăsător. Și asta se întâmpla des, căci rare erau ocazi ...

singurătate ori soldatul care pleacă cu trenul pe front

în compartimentul unde sunt numai civili și nu are cum

să vorbească cu ei pentru că la el este vorba despre

viață și moarte pentru că la ei este vorba despre viață

și viață

și-a întârziat plecarea de câte ori nu a făcut asta și s-a

mai dus o dată la casa unde nu era singur și s-a găsit

singur după care s-a întors acasă și valiza mare de lemn

ca un sicriu ocupa o bună parte din vestibul a ocolit-o

deși nimic ...

În anul 1899, la marginea orășelului Whentham se ridica măreț un conac despre care nimeni nu vorbea cu adevărat. Nu pentru că ar fi fost temut, ci pentru că părea prea bătrân. O clădire întinsă, cu ferestre înalte, un acoperiș negru care strălucea doar când ploua și grinzi ce păreau să își amintească fiecare pas, fiecare tăcere, fiecare revoltă petrecută înăuntru. Joseph Harrow trecea zilnic prin el, cu aceeași mișcare stingherită. O lua mereu pe scara dinspre est, cea a cărei balustradă scârțâi ...

 ...nu te teme că viața ta va lua sfârșit. Teme-te că nu va începe niciodată!

Prima parte a vieții mele a decurs diferit. Și pentru că încă din primii mei ani s-au întâmplat lucruri care m-au făcut diferit de alții. S-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă, în acei ani când nu contăm prea mult în ochii celorlalți prin ce anume facem, însă realitatea întâmplărilor pot lăsa urme adânci și sentimente puternice în trecutul tău. Dar acestea le știm și le păstrăm amintirea numai noi, atunci, în p ...

Diseară e noaptea de sânziene. Fără busuioc sub pernă anul ăsta. Sau următorul. Sau alții care vor mai urma. Nu după ce l-am pierdut pe Nikolai. Nu după ce mi s-a sfâșiat inima în mii de fâșii sângerânde. Astăzi nu vreau să aud pe nimeni. Nu vreau să o ascult pe mama care-mi spune că sunt tânără și că trebuie să-mi găsesc pe cineva. Nu vreau să-l ascult pe tata care mă bate la cap cu mutatul din casa asta surghiunită de amintiri. Nu vreau să o ascult pe Eliana, vecina de la trei plângându-se că ...

La Ceas

 

Așteptat e-un brav godot, în colț, la universitate,

la fântâni proverbiale, cu erate și în teze,

laserele, procesate, în scenarii și-n sinteze,

mângâie sfintele cruci din sublima libertate…

 

iar la Ceas un cuplu epic, cu vise dar și cu cărți,

într-o aventură rondă, anosmică și stelară,

țintesc un muzeu rapsodic, văr primar cu cel de ceară,

pe supt firmele à giorno, vinovat de un răsfăț…

 

horoscopice nopți albe, dinsp ...

Mak, octopedul moștenit de la fosta iubită, îl trezise cu o limbă umedă peste ochi. Era mahmur în urma unei nopți grele de beție. Nathe, colega sa de birou, împlinise treizeci de ani și, cu toate că n-avuse niciun chef, se simțise obligat să meargă la petrecere după ce, într-o clipă de slăbiciune, cedase insistențelor ei și ale celorlalți colegi. În consecință, cum a ajuns, s-a pus pe băut, limitându-și interacțiunea socială la a da aprobator din cap, indiferent de subiect, și la un zâmbet tâmp, ...

I

Pașii îi sunau pe asfalt ca niște lovituri nehotărâte, la fel cum era și el de obicei: prea lente pentru graba pe care încerca s-o afișeze, prea rapide pentru apăsarea cu care își ducea umerii. Tiberiu mergea repede, cu mâinile cuibărite adânc în buzunare, ca și cum frigul de noiembrie ar fi avut ceva personal cu el. Pe drum, oamenii treceau pe lângă el fără să-l observe, cum era obișnuit să fie. Doar o femeie înăltuță cu un sacou roșu aprins i-a aruncat o privire piezișă, apoi se uită înda ...

Când s-a mutat în camera de la mansardă, Irina nu știa că fereastra mică rotundă avea propriile ei reguli. Nici măcar nu era o fereastră propriu-zisă: geamul era tulbure ca apa dintr-un pahar uitat prea mult timp, iar rama de lemn mirosea a ploaie, deși afară fusese soare toată săptămâna.

În prima noapte, fereastra s-a aburit din interior. Pe abur se desenase, fără ca ea să atingă ceva, o dâră ca și cum cineva ar fi trecut degetul pe partea cealaltă. A râs atunci—un râs scurt, încurcat—și a ...

Geamul de la etaj e spart și dinăuntru răzbate o fărâmă din întunericul care a învăluit dintotdeauna casa din strada Doctor Ștefan Capșa nr. 11. Când am descoperit vila asta părăsită, probabil că altfel se numea străduța, cum altfel li se zicea pe-atunci multor locuri, chiar și unor oameni. Spre exemplu, tatălui meu i se spunea "dușman al poporului", așa vorbeau despre el vecinii și copiii mai mari, care mă fugăreau prin cartier și râdeau de mine și de hainele mele ponosite, cu care rămăsesem du ...

Bărbatul intră în bucătărie. Avea în mână o față de masă albă din satin. Împături meticulos șervețelele în triunghi, alinie tacâmurile și șterse temeinic cele două farfurii. După ce le poziționă pe toate la distanțe egale, mai aduse și un sfeșnic cu o lumânare stinsă.

Închise lumina și ușa. Se lăsă liniștea. Apoi se auzi un clinchet aproape imperceptibil.

— Tu cine ești, care e istoria ta personală? Discuția fu deschisă de farfuria ce părea mai nouă, ceva mai dichisită.

— Eu sunt de la pomană ...

Ședeam la o cafenea numită "Al-Islah" ("Al-Barbak" în vechime), din micul meu sat, ale cărei ziduri bătrâne povestesc întâmplările timpului. Atunci m-a lovit o idee, ca o chemare din adâncul meu, o întrebare aidoma unei izbituri a aerului în ferestrele sufletului:

Este adevărat ceea ce știm despre această lume? Ori adevărul ne privește din spatele unei perdele înșelătoare de presupunere, iluzie și limbaj?

Am privit fețele din jurul meu: un bătrân citea ziarul, parcă acela ar fi fost ultimul să ...

Clasa a șasea începuse de câteva săptămâni și frunzele se agățau cu ultimele puteri de ramurile copacilor. Uneori le smulgea vântul, învârtejindu-le în văzduh, alteori pluteau resemnate spre pământ; însă sfârșeau la fel, ajungând să îngroașe stratul de pe aleile Parcului Central. Când eram mică îmi plăcea să îmi târșâi picioarele și să fac frunzele să foșnească, era unul dintre glasurile toamnei. Oare ce îmi șoptea?

– Puneți mâna la treabă!

Vocea profului de sport a hurducăit peste capetele no ...

Eram resturi din noi înșine,

beam lumina barului pe care ni-l însușiserăm –

o geometrie spartă de tutun și transpirație,

oglinzi care ne multiplicau până la eroare.

Stăteai în fața mea, o statuie cioplită

din toate violențele mele.

Țineam între degete o cană ciobită –

o mică planetă fierbinte.

O muscă a căzut în ea și s-a zbătut.

Ai râs. Sunetul s-a izbit de linguri.

Aburul s-a ridicat în jurul gâtului

ca un bandaj umed.

Simțeam cum ordinea se crapă în m ...

Nu pot opri gândurile legate de acest subiect. Mă bântuie în fiecare moment al zilei. Poate este doar aievea; poate visele ciudate vor dispărea. Sunt doar un rezultat al conștiinței care îmi joacă feste.

Totuși, intuiția îmi este paralizată de frică. Îmi spune că ignoratul nu este cea mai bună soluție; că totul va avea avea sens, cumva, cândva. Mă distruge că nu pot vorbi cu nimeni, fiindcă aș părea nebună. Nu sunt nebună, nu am halucinații, sunt sigură că doar... visez. Vise intense, lungi, o ...

Dacã o întâlnești la 20 de ani poate pãrea drept o iubire stranie. Pentru cã sunt multe situații pe care nu le înțelegi iar ficțiunea nu-ți este încã accesibilã. Sã ficționezi pentru a construi o poveste potrivitã pentru așteptãrile ei astfel încât aceeași ficțiune sã-ți înlesneascã înțelegerea a ceea ce vezi când o atingi și vrei sã o iubești, este un sentiment foarte îndepãrtat și un instrument foarte greu de obținut. Diferența este cã ea este o cunoscãtoare a ficțiunii de la începutul timpuri ...

Bărbatul a dus paharul cu cafeaua fierbinte la buze și a sorbit lung, încercând să-și spele gustul amar al dimineții și al nopții nedormite care încă îl bântuia. Fetița lui îl ținuse treaz cu plânsetele ei înfundate. El nu avusese de ales decât să o păzească toată noaptea și să îi domolească febra din când în când. Dar dimineața nu a ținut cont de neajunsurile lui și s-a năpustit asupra ferestrei ca o hienă, delectându-se cu expresia chinuită de pe fața lui ridată. Domnul Roman era la benzinărie ...

A fost odată ca niciodată un porc. Într-o dimineață s-a născut într-o cocină ca toate cocinile de la marginea satului. Avea 7 frățiori și o surioară. Era micuț și curios cu codița răsucită și se certa tot timpul cu toată lumea. Într-o zi au năvălit niște trubaduri, l-au băgat într-un sac și s-a trezit singur într-o poiană cu un valing plin de mâncare. A plâns ce a plâns și apoi a început să se ia la ceartă. Prima dată a început un război cu furnicile lui Ghiță de peste drum. A distrus ca un buld ...

— Uite aici, trei lei. Iei de la piață o legătură de pătrunjel și de rest o înghețată dublă de la turci spuse mama și făcu stânga împrejur în bucătăria de vară. Mi-am încălțat sandalele roz cu barete, am luat coșulețul de rafie brodat cu flori roz și vernil din cuier, am pus banii în portofelul cu mărgele, m-am răsucit de două ori în oglinda de la intrare să se înfoaie rochia de tul roz cu bretele și dusă am fost.

Drumul până la piață trece prin centrul orașului, pe care îl cunosc ca pe propriu ...

Nu știu nici azi de ce m-am împrietenit cu Șerban Lohan, un tip pe care ceilalți îl considerau în cel mai bun caz bizar și pe care îl porecliseră Arhivarul Apocalipsei. Mie mi se părea doar că avea un fel al lui de a privi lumea, de parcă ar fi verificat întruna dacă realitatea nu minte prin omisiune. Poate m-a atras și postura lui: mergea tot timpul perfect drept, ținându-și capul ușor aplecat, ca un om care ascultă ceva ce noi, restul muritorilor, nu putem auzi.

Aveam șaisprezece ani și eram ...

Loredana se mutase recent în blocul nostru, la etajul 4. Era în clasa a treia atunci, mai mică decât mine cu un an sau doi. Era o fată drăguță, cam zăpăcită, foarte curată, cu o piele albă, cu părul brunet și ondulat, "natural", cum se spunea pe atunci și, odată, am auzit-o pe mama ei dându-i de grijă: "Să-i spui la tanti Cecilia să te tundă în scări, nu ca data trecută. Ai auzit?". Nu am înțeles prea bine ce înseamnă o tunsoare în scări, dar nici nu mi-am bătut capul cu asta. Loredana era mereu ...

fabrica de cerneală mozaic în artere de flâneur

coace eșarfe pătate de turcoaz

reflexii în piele sintetică

aștept să plec spre nordul straniu

doi frați în negru

zâmbet pe fugă în țesătură

tot e fals în chipul zilei de spirală

doi fluturi pe cămașă și-mi iubesc grădina

de damasc sepucral

pentru că oricât de alunecos este țipatul

nicio vulvă de mătase nu este deranjată de zgomot

cenușa cenuaș da o nimănui

catafalcuri zămislite în mașina de gunoi

recicl ...

Într-o mențiune a lui Andrea di Pietro della Gondola, apare filosoful și mentorul care a adus o înnoire intelectuală în lumea construcțiilor. Într-o epocă în care Europa ardea în focul Renașterii și al reîntoarcerii spiritului la moștenirea clasică, locuința era considerată o declarație vizuală de gândire, ordine și frumusețe. Născut în Padova, nordul Italiei, într-o familie modestă, și-a săpat numele în memoria istoriei ca cel care a remodelat spațiul, a dat semnificație coloanelor și a cristal ...

RUGĂMINTE / RUGĂCIUNE

Roagă-te pentru mine, mamă!

Ziua asta e un copil jucându-se

pe spinarea unui șarpe hămesit...

Roagă-te pentru mine s-ajung cu bine la zenit,

s-ating sânii nopții, să-mi poată alăpta

visele astea pricăjite, de bebeluș subnutrit

-așa arată visele când tu însuți nu mai crezi în ele,

aduc mai degrabă a coșmar și a munți de belele-

Roagă-te pentru mine mamă, cu ultimele puteri

să nu mă ajungă din urmă blestemul de ieri,

ia-ți-l înapoi, rupe-l ca pe buruiană,

pun ...

Într-o seară caldă de toamnă, un lucru neobișnuit pentru luna noiembrie, două fete își fac drum printre tinerii așezați la mesele din Centrul Vechi. Urlete, cântece, râsete, sunete de sticlă spartă, declarații de iubire răsunau pe aleile aglomerate, împiedicându-te din a rămâne singur cu gândurile tale măcar pentru o secundă. Fiind vineri, tinerii considerau că își permit să se distreze după o săptămână chinuitoare de muncă sau studiu, după caz. Și cum să stai închis în casă când vremea e atât d ...

În Centrul Vechi din Cairo, Amr stătea într-o cafenea mică, asaltat de zgomotele pașilor și ale vânzătorilor din jur, contemplând o pagină din caiet, plină de cuvinte disparate. Se gândea la greșeală. Nu la cea înregistrată ca eșec sau ca lipsă de zel, ci la momentul care dezvăluie potențialitățile și remodelează granițele existente. Trecea prin minte fiecare dată când greșeala fusese însoțită de un regret dureros și vedea în ea punctul secret, de unde putea să înceapă reparația: rearanjarea c ...

Azi, dragul meu, îți povestesc (altfel? întreabă el) despre uitare. Da, îi răspuns, e tot o poveste altfel, cum le-am numit eu pe toate din această carte, aproape gata…

Se spune, prietene, că uitarea ar fi o binefacere care ar vrea să corupă istoria, dar și un remediu al nedreptăților suferite de oameni. Cineva a numit uitarea prima facultate a oamenilor, dar și cea mai divină victorie. E sigur că uitarea e un vechi leac pentru mizeria umană. A mai fost numită suprema lașitate, dar s-a ma ...

Octavian Preda, treizeci și nouă de ani, scriitor.

Septimiu Florian Sterea, patruzeci și unu de ani, scriitor.

Denisa Albu, treizeci și șapte, scriitor.

Toți trei scriitori (fiindcă au publicat? fiindcă cineva i-a botezat drept literatori? pur și simplu fiindcă fac efortul de a se îmbunătăți de la un text la altul), toți trei câștigători ai burselor și rezidențelor de creație Iosif Vulcan, finanțate de consiliul județean Bihor. Și se pare că procesul de selecție fusese neviciat, niciunul dint ...

Zile strălucitoare, pergamentoase de calm atmosferic cu aceeași limpezime a luminii în care se scaldă lumea întreagă. Nu mai era revărsarea incisivă, tăioasă, puternică, de tip șuvoi, care vine în ultimele zile de august și în primele cinci-șase de septembrie ca un evanescent, dar ferm semnal de alarmă. Nu. Era lumina aia-havuz, ca o cadă imensă în care se scăldau osificate toate formele lumii, de la prunii de pe marginea drumului până la case, oameni cobo6râți din microbuzele șterse, porțile ca ...

*Un abur subțire se ridica din râu; era ca și cum spiritul apei se înălța ușor înspre abisul de deasupra, neluminat de stele și nici acoperit de nori grei... În depărtare, clădirile mă păcăleau înspre a crede că sunt aproape de casă. Cunoșteam bine această priveliște, iar zăpada dintre șinele din fața mea părea atât de familiară! Însă acest loc nu era acasă... Ceva era greșit... Atunci când ridicam privirea, împietrită totuși din a mă mișca mai mult, cerul abisal, gol, neînsuflețit nu îmi mai șo ...

Trei portocale pe măsuța de cafea. În perioada aia din an (era iulie), portocale. Ar fi dat dovadă de ipocrizie (nu că nu s-ar mai fi comportat ca ultima ipocrită în alte rânduri) dacă nu ar fi recunoscut adevărul. Le cumpărase pentru că arătau bine. Tot ce arăta bine, tot ce arătase vreodată bine se lăfăia pe un piedestal la care n-ar fi ajuns nici dacă- și trăgea de picioare să le lungească, așa cum tragi de cașcavalul topit pe cartofii prăjiți (de ce se gândea mereu la mâncare?). Încă de dina ...

La Cluj, am trăit

ca în Trilogia transilvană:

într-o melancolie și o decadență

monarhice.

La Mureș, ca în Trei surori:

am vrut să plec, dar nimeni

nu m-a oprit și deci

am rămas.

La București, trăiesc

ca în Take, Ianke și Cadâr:

fata mi-e departe,

eu am bombănelile mele,

dar rămân totuși.

O doamnă mi-a zis

odată că sunt un erotoflotant,

dar acum chiar să

stau locului.

Va veni și ultimul

vers probabil. Ăla e cel mai greu. ...

Am fost ieri la București, îi spun amicului actor, vecinul meu de povești altfel, pe care le adun de la o vreme într-o carte viitoare. M-am plimbat câteva ore pe bulevardul studenției noastre, timpul a rămas în loc, pereți jupuiți, foste cârciumi închise, cu lacăte mari la intrare… În terasa mică, dinainte de Piața Kogălniceanu, în care Petre Țuțea ne-a ținut numeroase lecții de filosofie șoptită, zac niște scaune și mese rupte, dar vocea lui e tot acolo, n-a dispărut. Nici privirile mustrătoare ...

Pe colțul din stânga al biroului stimabilului profesor și eminent jurnalist Miguel Canan se afla întotdeauna o stivă de cărți, care, evident nu avea un aranjament întâmplător, cum de altfel nici nu avea rostul de a impulsiona dorința de lectură a musafirilor dumnealui. Un ochi atent ar fi putut observa ordinea în care erau așezate volumele respective, chiar dacă în timp titlurile se mai schimbau. Primele trei de jos erau ale protejaților săi, cărți apărute în urmă cu câțiva ani, urmau nume de re ...

Singur, înfrunți această lume stranie. Intri în ea de bunăvoie. Albastrul, de o nuanță neobișnuită, ți se pare simbolul cruzimii, al nebuniei. Sirena care pretinde că te smulge fără încetare din lumea ta, purtându-te dintr-o emoție în alta… cu viteza fulgerului, lăsându-te apoi singur, în sufletul tău stins, unde încerci să descifrezi și să evadezi.

După câteva zile, primești un e-mail din lumea albastră, care își propune să-ți selecteze contactele. Când vei călători în lumea luminii, vor avea ...

Temwani s-a întors din rai, dar Kandwani nu era pe pământ. S-a trezit din nou singur și a pus mâna pe prima sticlă de vin care i-a picat în mână. Îl durea carnea și lacrimile lui se îmbrățișau sub barbă, ca într-un dans bolnav. Voia să înțeleagă lumea, să-și înțeleagă suferința și auzise de la cineva că sub râpa cucului se găsește o mașină a timpului în care dacă intri nu se știe unde ajungi. Așa că Temwani a plecat către râpă, cu un nod în gât și cu o damigeană de 5l să aibă de rezervă în caz d ...

Șeful secției eveniment începu să urle ca apucatul:

— Avem o sinucidere în Băneasa. Fiul unui mahăr. Mai muncește cineva în coșmelia asta sau tre’ să merg eu la filmare?!

Ana sări imediat de pe scaunul ei. Avea un subiect de deschidere, unul de maximă importanță. În ciuda a tot ce se petrecea în sufletul ei, era plină de energie, gata să fugă din redacție până la adresa indicată. În goana mașinii, observă trecătorii, le ghici o parte din gânduri, dar mai ales le simți golul acela din piept, ca ...

Știm cu toții că piesele de teatru încep și la fel de bine se termină lăsându-ne cu senzația proaspătă a mirosului de scenă și a parfumului de costume, a emoției de a ocupa fotoliul de culoarea roșcovei în intimitatea sălii semiobscure. Fie bune, fie mai puțin bune, piesele vieții în care destinul iți rezervă rolul de acuzat, acuzator, judecător sau numai martor încep și se termină. Numai că nouă, muritorilor, ne trebuie ceva timp în a ne acomoda cu ale lor sens și prezență astfel că, de cele ma ...

Te-am iubit din clipa

în care te-am văzut

de la strada Panait Istrati

la Kiseleff și de la

Polonă la Ioanid

de la Mega la Perla

și de la Nottara la Bulandra

de la doamna care mă saluta cu "bonjour"

până la Cristian Mungiu pe care

l-am văzut odată cu niște sticle de reciclat

de la doamna de la florărie care

îmi zice cochetă că "știți că aici găsiți orice"

până la dentista care se scuză și

spune să mai aștept un minuțel

am 53 de ani oare câte minuțele

...

astăzi este una din acele zile

în care ascult melodii pe do minor

în doua fire de căști

care înlocuiesc

ascultarea celuilalt

mă conectez la priza

de la capătul patului

cu un cablul prea scurt

care mă obligă să îmi așez capul

lângă întrerupătorul

stins

rulez prin fața ochilor

peisaje din Dubai

și mă coc la lumina slabă

ce se scurge din becul

încă cald

astăzi este una din acele zile

în care trebuie

să-mi confirm umanitatea ...

Pentru că i se dusese lui Grillo faima în tot căminul că poate scoate din nimicuri tot felul de povești, din ce în ce mai mulți studenți ardeau de nerăbdare să îl vadă "în acțiune", să "ia parte", să asiste la un "performance" ca la un moment de iluzionism. Azi era rândul Xeniei să-l asculte după ce-i smulsese greu promisiunea că se vor întâlni la un ceai. Preferința asta pentru ceai nu se topea în cazul lui Grillo nici măcar vara, fapt care i-a atras, firește, supranumele de Britanicul. Alții î ...

Când am ajuns noi, toată lumea era deja așezată la masa. Am mințit că am intârziat din cauza traficului și toți s-au mirat că fix astăzi s-a găsit atâta lume să plece cu mașina. M-am așezat pe un scaun, într-un colț, unde cu greu mi-am făcut loc din cauza bradului mult prea mare pentru camera aia. Încă dinainte să intrăm pe ușă îi spusesem lui Robert că n-am chef să stăm mult, că îi aud cum se agită și urlă deja din scara blocului și să caute de pe-acum o scuză ca să plecăm cât mai repede acasă. ...

1.

Prietene, dac-ai ști acum cât de mult se gândește lumea la tine, te-ai întoarce și i-ai fute un pumn în muie celui care duminică seară s-a sinucis.

E 02:00, mă duc de unul singur până la non-stop și-mi iau o sticlă de Căpitan. Între timp, se face 02:13 și mă chinuie o nevoie sinistră să beau, să beau ca un porc, până-mi culeg chakrele din wc. De fapt, nici măcar nu l-am cunoscut atât de bine pe Pavel, nu știu de ce mă lovesc toate astea acum: poate de la alcool.

2.

Am subestimat m ...

De fiecare dată când aterizez la București, am senzația acută a catastrofei imediate. Se instalează vag din avion, când pilotul anunță temperatura și ora la sol, iar dacă are puțină tandrețe sau poate sadism - încă nu-mi dau seama - ne urează bun-venit acasă. Și dacă, evident, nu confundă Bucureștiul cu Budapesta. Ei bine, atunci îmi devine limpede că nu mă pot întoarce. Ezit mereu pe scara avionului, cu aerul unui arici buimac care vede brusc o luminiță. Am gesturi nătânge, îmi strâng poșeta la ...

Am intrat în biserică tocmai când se încheia molifta Sfântului Vasile cel Mare. Am vrut să mă așez în genunchi să prind ultimele cuvinte din moliftă sub patrafir, dar mi-ar fi fost jenă de preotul acela tânăr, proaspăt venit în parohie. Oricum, nu el era duhovnicul meu. Îi vedeam silueta lângă altar, aplecat asupra unei bătrâne, făcând deasupra capului ei o cruce. Simplul fapt că mă gândisem să mă așez în genunchi pentru un sfert de rugăciune ca să primesc dezlegarea de a mă spovedi m-a făcut să ...

Eram în clasa întâi și marțea după-amiaza, pe la șase, mergeam la Cercul de Mandolină. De ce se numea așa? Poate fiindcă stăteam pe niște scaune așezate în cerc, precum Cavalerii Mesei Rotunde, însă fără nicio masă între noi. În loc de spade aveam mandoline, iar instructorul nostru, un omuleț cu părul alb și figura blajină nu te ducea cu gândul la Regele Arthur. Câteodată, când ajungeam mai devreme, prindeam ultimele minute din lecția elevilor de gimnaziu, care interpretau fără să greșească vreo ...

Era o seară obișnuită de vineri, un Om normal tocmai a venit de la locul său de muncă pe care-l detestă în fiecare zi și se duce la canapea. Se așază liniștit pe fotoliu, își pornește televizorul și era gata să se uite la un film de pe o platformă de streaming când deodată, un portal se deschide lângă televizor. Un portal de mărime umană medie, negru, ce are la margini o linie groasă de culoare portocalie. Omul a rămas uimit de așa ceva, se uită lung la acel portal până când cineva iese de acolo ...

Și atunci ați început să vorbiți despre orele de istorie din liceu, despre cei trei profesori în patru ani, fiecare cu umorile și idiosincraziile sale. Boatcă, primul dintre ei, care avea să o taie în Grecia după numai două luni și jumătate pentru un doctorat despre influența coloniilor grecești asupra populațiilor locale din spațiul pontic și care, în scurtul răstimp cât a stat la catedră (la catedră e numai un fel de a spune, căci, disprețuind formalismul, prefera să se așeze pe catedră ca ...

Sunt multe lucruri interesante pe care Grillo și le amintea despre subtilitățile intonației și despre cât de mult poate să spună un cuvânt, orice cuvânt, oricât de amărât. Iar acolo, în câmpia aceea vălurită unde părinții lui erau stabiliți de treizeci de ani, cuvintele sunau într-un mod aparte, deși lui, cel puțin, româna nu ar fi trebuit să-i provoace niciun sentiment de stranietate pentru că o vorbea de când se știe. Totuși, în satul ăla, cuvintele păreau adeseori prelinse, mai ales în amiezi ...

În liniștea străzilor se auzeau doar urme de pași grăbiți. Sub tălpi scrâșneau pietrele. Apoi, suflarea ei, apăsând întunericul, tot mai rapidă, tot mai puțin constantă. Părea că se simte jenantă de sunetul pe care corpul ei în mișcare îl face în noapte, făcând eforturi sortite eșecului de a respira mai puțin, de a evita gropile, de a păși delicat, precum o domnișoară, așa cum se face. Își murdărise deja pantofii și rochia iar din genunchi picura sânge. Dar nu se oprea, continua să calce grăbită ...

Roțile trenului se învârt cu repeziciune pe metalul înfierbântat al șinelor, scoțând din când în când mici scântei la curbele sau frânele mai strânse. Este drept, șinele nu mai fuseseră schimbate de vreo cincizeci de ani, însă aceasta nu este nicidecum o scuză pentru incapacitatea unei administrații de a adopta anumite măsuri. De altfel, ce este timpul aici, dacă nu o reflecție în miniatură a celuilalt timp, mai mare, mai precis, poate... Cu toate acestea, tu rămâi în continuare nemișcat, apleca ...

1

Înăuntrul citadelei sale formate din corpurile străvechi ale inamicilor săi, Ducele căuta o cale de scăpare. Această anomalie înconjurată de creiere subponderale îi deveni o temniță.

Pilonii de susținere păreau că au să cadă. Mizeria dinăuntrul ei atrăgea coropișnițe și alte gângănii. Iar el nu mai putea suporta acest lucru. Nici măcar o zi. La fiecare pas, un sunet liric de harpă. Conuri ascuțite și schelete de sticlă.

Un tînăr a îndrăznit a se aventura în citadelă, ca să răspundă chem ...

Botez cu ojă albă

Reține parola

Adaugă tuș la imprimantă

Pune faianță

apoi sapă canioane cubice după tocmeli mentolate

Scăparea e în tine și în coama pursângelui englez ce îți traversează în vis

Contemporan voit, obligat

stai de șase

heroinoman

Sofismele frumoase în loc să urlu

Trei, doi, patru

Doar un cerc de lumina îmi veghează

perna

și o linie galbenă, un cerc alb și o bifurcație sterilă

și un cablu către purgatoriu

și o orhidee

și ce a în ...

Ce rămâne din viață

Robert Șerban

oamenii sunt convinși

că în poezii nu se întâmplă nimic

că ele ar trebui citite

după moarte

când e bine să nu mai ai pofte

idei

oamenii nu deschid cărți subțiri

iar dacă o fac

observă imediat că înăuntru sunt

puține cuvinte pe rând

puține cuvinte pe pagină

în rest

alb mult alb

și le închid repede

fără să le spună nimeni

oamenii știu însă că

poezia este ceea ce rămâne din viață

după ce o trăiești

What’s Left of Life

**T ...

uneori am senzația

că pământul mă apasă

de sus

dinspre creștet

de parcă aș merge în cap

sau aș fi îngropat

în propriul lut

când sunt gelos pe păsări

îmi aduc aminte

de asta

și mă întreb

dacă în zborul lor

se simt și ele

împovărate

de tina propriilor aripi

dar trilurile-n

auroră clare

mă fac să levitez

deși am oasele pline

cu măduvă de dor

și în somn

moralul trupelor

pentru a ridica moralul soldaților

generalul și-a ad ...

NOI

Dănuț Ungureanu

Eu sunt, tu pari...

Eu simt, tu vezi...

Eu leg, tu rupi...

Eu știu, tu crezi...

Eu ard, tu ningi...

Eu am, tu vrei...

Eu țin, tu dai...

Eu dau, tu iei...

Eu plâng, tu taci...

Eu stau, tu treci...

Eu mor, tu dormi...

Eu vin, tu pleci...

Us

Trad. Cristin Hacichian

I am, you act...

I feel, you blink...

I bind, you break...

I know, you think...

I burn, you freeze...

I have, you crave...

I hold, you give...

I give, you take...

I cry ...

Povestire premiată la Concursul Național de Proză "Valentin Șerbu"

1. Anul 2025

Degetul, ca o ramură uscată și chircită, naviga printre fotografii, schimba imaginile una după alta. Ecranul tabletei era uscat și rece, impersonal, și își modifica luminozitatea și culoarea în funcție de scena afișată.

Ultimele cinci imagini erau de la mare. Nisip gălbui, cer albastru și adânc, apă înspumată, plină de creste întunecate. Avea până în 10 ani pe atunci, era elev în mod clar și părea că se bucură ...

Existența unui revolver Colt la Tulçi reprezenta, în sine, un eveniment, când în tot Constantinopolul nu erau mai mult de o duzină. Aduse tocmai din America, erau atât de rare și scumpe, încât erau tot atât de greu de procurat precum pietrele prețioase sau o mitralie. Înarmarea celor douăsprezece zaporojence cu câte un revolver Colt, nu făcea decât să-i întărească părerea lui Paraschiv Paryüz că acestea erau pregătite să fie mai mult decât "fete" pe un tractir plutitor și toți, în frunte cu cadi ...

Motto: "Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul lor era într-adevăr nespus de greu".

Iată-mă dat/ă cu capul de stele,

zob, țăndări, frânt/ă

trist/ă ca trestia netrestie, negânditoare,

femeia-bărbat/ă, cobai, cobră, coardă

și simultan armonică dezacordată

de mâinile tale nepricepute

sărutate ca sfintele moaște...

spune-mi cât mă urăști,

ca să știu cât m-ai iubit

sau mai bine haidem din nou

la groapa cu lei,

mai hai în arena cu tauri,

...

Amicul mă privește mirat… Hai, simt că mi-ai pregătit ceva… Să mă ierți, zic, am stat să mă gândesc dacă să-ți spun povestea de mai jos. O fac, totuși, pentru că aceasta e lumea în care trăim, pe care o vedem în fața noastră, pe care ne-o dorim; nu judec, constat și mă ascund dincolo de cuvintele pe care nu le-aș fi folosit altădată.

Deci… Tot început de noiembrie, cu căldură de vară, cu oameni obosiți, cărând saci cu varză, scumpă și ea, ca și toate celelalte. Trec, fără nostalgii, prin apro ...

Listă-curcubeu

Teodora Matei

Într-o zi, ochelarii să ni-i punem pe nas,

Să bifăm pe o listă ce-a mai rămas

De luat de la piață,

De dus într-o viață.

Tu zici "sare"

Eu așcere răbdare,

Ție-ți tremură mâna scriind,

Eu șoptesc într-o doară: "și timp…"

Notezi pe fugă: "un kil de cartofi",

Eu mi-așlua niște pantofi!

Roșii, nebuni, pregătiți pentru dans,

Când viața ne poartă în straniu balans…

Mai treci, ca să fie, "două pungi de făină"…

Mi-e gândul la zăpada ce-o să vină,

La ...

Inima

Nichita Stănescu

Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată.

Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată

De fiecare dată, ca-ntâia dată.

De fiecare dată, ca ultima dată.

N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,

ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.

Nimeni n-a văzut-o niciodată.

Mint cei care spun c-au văzut-o vreodată...

Ea bate,și eu știu că bate, și vreau eu să bată.

O aud întruna, până nu mai vreau să bată.

Dar auzul meu și ea sunt doar o ...

E o după-amiază liniștită, cu o lumină confuză peste camera în care mă chinuie o stare letargică. O umbră se desenează pe peretele pe care mi-am făcut o panoplie de tablouri de familie. Deseori mă pierd în arhive fotografice, pasiune grea de fotografă... Păstrate în ramele originale, așezate asimetric, cea care mă obsedează de copil are o ramă grea și reprezintă baza familiei...

Stau în fotoliu, cu perne moi, ca într-un gol. Fotografia mă urmărește. Nunta bunicilor, Bazargic, 1925.

Rochia buni ...

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Lucian Blaga

Eu

nu mă căiesc,

c-am adunat în suflet și noroi-

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineață-ți va ucide-odată visul,

că sufletul mi-așa curat,

cum gândul tău îl vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineți,

în care eu ți-oi zice fără umbră de căință:

"Nu știi, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

**Will Yo ...

"Dacă ești cuminte, facem scrisu’ de pe munte" promite o mamă-turistă arătându-i în zare cu degetul copilului prea mic pentru o astfel de ispravă de vitejie. Este duminică după-amiază, suntem în dricul verii și târgul de carte se stinge și se strânge trist, nici reducerile de ultimă oră nu mai conving turiștii de pe strada Republicii, instalați burghezește pe terasele restaurantelor la tochituri și papanași, să cedeze ispitei de a mai lua ceva literatură estivală. Nu sunt convinși nici turiștii ...

Temwani se plictisise. Băuturile turnate pe gât în cantități industriale nu-l mai îmbătau; domnițele cu dresuri plasă și tocuri stiletto îi apăreau acum doar ca o mascaradă. Plimbările și marea, chiar literatura și filosofia îi păreau acum doar prilej de amuzament. Fără a sa Kondwani, lucurile păreau hâde și gri. Plictiseală, plictiseală...

Într-o seară, după răsăritul lunii, Temwani a luat o sticlă de vin și s-a dus în pădure, s-a așezat pe marginea unei prăpastii, cu picioarele în aer, așa c ...

Mă trezesc neconturată,

Încolțită de disperare.

E-mailul… oare mi-au răspuns?

Ridic din pat sufletul înțepenit.

Azi nu răspund nimănui,

nu vreau să fiu știută.

În aburii descumpănirii

Înflorește brusc o întrebare

(ca o buruiană sinceră în asfalt):

"De ce m-ai vrut atât de dornică de cunoaștere

și-apoi m-ai scutit de determinare și consecvență?"

Stau sprijinită de calorifer,

zgârii pereții cu gândul,

încerc să smulg un răspuns.

Declar, cu o amă ...

— Să-i păstrezi de buni, mamă, că nu mai am bani să-ți iau alții!

Așa îl sfătuise ca un avertisment maică-sa într-o după-amiază când, sub soarele greoi al amiezii, îi așeză în brațe perechea de adidași care, pentru el, pentru copilul de nici 10 ani, păreau accesoriul ce avea să îl scoată din anonimatul găștii de la bloc.

— Da, mamă, așa am să fac! Îi păstrez de buni. Doar la școală îi iau și nu o să joc fotbal cu ei. Promit. Sunt foarte frumoși!

În vacanța aceea de primăvară, Mihai simțe ...

Nimeni n-a murit încă în casa asta.

Prevestirile nucului

nu s-au adeverit încă

și pașii care se întorc

sunt aceiași mereu.

Nimeni n-a murit încă în casa asta.

Așa gândesc capetele greoaie ale trandafirilor

unde roua se leagănă leneșă,

în timp ce viermele se încolăcește amenințător

în ghearele vițelor austere.

Nimeni n-a murit încă în casa asta.

Nicio mână nu caută o mână absentă.

Focul încă nu duce dorul

celui care avea grijă c ...

Toamna murind

George Bacovia

Toamna în grădină își acordă vioara.

Plâng strunele jalnic, lung și prelung

Și-n goala odaie acorduri ajung...

Și plâng în odaie, și eu din vioară...

Plâng strunele toate lung și prelung.

Fereastra e deschisă... vioarele plâng...

O, ninge... și toate se sting...

Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit...

Îmi cade vioara și cad ostenit,

Iar toamna, poetă, cântând a murit.

Dying Autumn

Trad. Eduard Voicu Stan

The Autumn in the garde ...

Îl conduci pe Horia până la stația de metrou de la Izvor, pentru că trebuie să treacă pe acasă după pachetul cu cărțile și revistele doctorului Rădulescu, după care o iei la pas spre Cișmigiu. Turnul circular, cu acoperiș conic de la Bulandra, teatrul unde într-o altă viață l-ai văzut pe Henric al IV-lea în pielea lui Marcel Iureș, hoteluri noi, cu nume scurte, ca niște porecle și terase care se înstăpânesc pe trotuar, un "5 to go" înghesuit la parterul unui bloc, promițând cafea de origine la p ...

1

— Totul în numele răului și totul în numele Agrippei, spuse unul dintre proto-Agrippari. (Purici uriași zburători făcuți din plumbul gloanțelor irosite în timpul celui de-al treilea război mondial. Umflați ca niște dirijabile, aceștia aveau brațe de om și eliberau gaz metan din găurile lor nazale, fiind responsabili de moartea a câtorva miliarde de oameni.) Cei care au supraviețuit gazului acela inflamabil nu au scăpat de valul de napalm care a urmat. Majoritatea buncărelor, bazelor militar ...

Se spune despre istorici că sunt niște vulturi. Zboară deasupra umanității până zăresc un muribund prăbușit la pământ. Îl urmăresc cu nerăbdare cum își dă ultima suflare și apoi se hrănesc din trupul sărmanului căzut. Istoricii sunt gunoieri, cotrobăie prin pubelele trecutului, scormonind după povești importante, interesante, emoționante, jenante și le pun pe toate la expoziție ca să le răsfoiască orice individ.

Uneori simt despre mine același lucru. Stau în arhive, citesc surse prăfuite, uitat ...

Precizie nedivină

                                    dedicat lui Iulian Mardar, după un poem de-al lui

 

Priveliști pierdute, incubate în raiul cutiei lucioase

ridică pixelii la rang de privilegiu,

minusculul sicriu

mai șmecher decât perfecțiunea însăși,

arată întruna degetul mijlociu adevărului,

de parcă se dorește mereu altceva,

rai care vinde bine, la următoarea privire.

 

Clar, obscen de clar, până când impresia

devine trec ...

Cu mâine zilele-ți adaogi

Mihai Eminescu

Cu mâine zilele-ți adaogi,

Cu ieri viața ta o scazi

Și ai cu toate astea-n față

De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine

În astă lume a-l urma,

Precum când soarele apune

El și răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri

Cobor mereu pe-același vad,

Se pare cum că-i altă toamnă,

Ci-n veci aceleași frunze cad.

Naintea nopții noastre umblă

Crăiasa dulcii dimineți;

Chiar moartea însăși e-o părere

Și un vistiern ...

Ne-am căsătorit pe un vârf de munte. Așa a vrut Ada-Clementine, zăpăcita-inteligentă pasionată de drumeții montane. Mai mult, văzuse și într-un joc video asta. Puteam refuza? Slujba religioasă a avut loc la o bisericuță de la poale.

Cei câțiva prieteni, mai toți de-ai Adei, care ne-au urmat, au cărat și ei mâncare și băutură. Dar a fost superb! Un actor a oficiat ceremonia. Vârful muntelui, norii împrejur. Numai ea putea gândi un așa scenariu. Seara ne-am îmbătat la cabană. Abia mă mișcam, chin ...

Luna își pune capul pe Ioana pe care o privea ca pe o izbăvire. Îi căuta apropierea de parcă din ea izvorau viața și orice binecuvântare. O privea cu ochi curați și iubitori, gata de însoțirea pe orice drum, cuibărindu-se liniștită în poala ei caldă și primitoare. Era ca un înger care se punea la gura vămii, pregătind-o pentru eternitate. Femeia o privea cu duioșie, rămânând meditativă. Ochii ei mari, căprui, în care se răsfrângea apusul ca într-o baie de lumină, rămăseseră proptiți în zare, de ...

Trecut-au anii...

Mihai Eminescu

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri

Și niciodată n-or să vie iară,

Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară

Povești și doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,

Abia-nțelese, pline de-nțelesuri -

Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,

O, ceas al tainei, asfințit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții,

Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri

Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereții ...

Trecuse de 10 și se lăsase aerul rece peste foișor și întunericul străpuns doar de razele becului de deasupra ușii încercuit de musculițe și gâze, când se auzi de pe coastă de la deal un huruit continuu, tot mai apropiat, apoi lumina farurilor cu halogen dispersate prin panourile semitransparente de policarbonat ale gardului și în sfârșit zumzetul motorului electric oprindu-se și portiera trosnind, iar Marta trâmbiță că se întoarsă Fane cu urlete și aplauze, agitând bichonul familiei care cerș ...

Pentru Ana Maria Bărbosu

Muza adormită

se trezește

în milieuri acrobatice

ca sunetul infinitezimal al unui fluture

înspre câmpia deschisă

de nivelul elementului.

Odată cu renașterea phoenixului

steaua ta

primește semnul maturității -

dintr-un pui de aur o frumoasă lebădă turcoaz.

30 august 2024 ...

Spirit of Life

Ceredigion - grassland, rhos and mountain

Ceredigion - bordered by Teifi and sea

Ceredigion - farming and poetry

Ceredigion - home to the spirit of life

plough the field, spread the lime

sow the seed, return manure

mow the hay, reap the crop

fill the barn, complete the circle

praise the rain, worship the sun

be one with this land

milk the cow, lamb the ewe

collect the eggs, feed the pigs

hang the gate, mend the fence

plant the tree, lay the hedge ...

La câteva zile după cearta care aproape le-a distrus proaspăta căsnicie, Vanda s-a trezit în toiul nopții cu un ghem de durere în stomac. A decartat tot ce mâncase la cină, apoi s-a așezat înapoi în pat, transpirată și golită de energie, alături de un Vasile mut și confuz.

Așa a început bătălia ce avea să se finalizeze abia în luna decembrie a acelui an cu nașterea lui Teo, un bebeluș frumos ca mama lui și liniștit, am putea spune chiar împăcat cu sine, fiindcă pe cât de greu îi fusese Vandei s ...

Fusese ideea Iulianei. Fata aia nouă de la marketing, care terminase, de fapt, Literele și despre care nimeni nu știa cum ajunsese să lucreze la o agenție de turism.

Ședința în care se discutau strategii de dezvoltare a ofertelor prin care să fie crescut gradul de fidelizare al clienților, precum și metode de atragere al altora noi dura de cel puțin două ore, și șeful respinsese la început politicos, apoi tot mai agresiv toate ideile, e drept, cam prăfuite, cu care angajații veneau.

Prima fuse ...

—V-ați așteptat la asemenea reacții după prima apariție televizată?

—Nu a fost chiar prima mea apariție la televizor. A fost o știre și despre fondarea partidului nostru, mai la subsol, ce-i drept, între festivalul găluștelor și un concurs de pescuit, apoi scandalul cu vicepreședinții, când mi s-au solicitat și declarații.

—Ai dreptate, reformulez: după discuția memorabilă pe care ai avut-o la Total TV.

—Ne așteptam la unele reacții, da.

—Ați fi primul partid care ar legaliza corupția. Au ma ...

 -Sex, bătaie și un potop de cuvinte murdare! Așa se încheie povestea vieții mele. A bătut din palme, ca și cum ar fi șters cu ele tot trecutul.

-Nu așa ne-a fost înțelegerea. Vreau să te cunosc, vreau să știu.

,,Ieri m-a primit în stilul vampă, cu ciorapi negri de plasă, cu decolteul foarte expus și cu buzele accentuate vulgar. Azi e mai cuminte, e doar business woman. Îmi plac pantalonii negri și felul în care i se așează pe picioare; îmi place cum taiorul îi evidențiază talia subțire. Lasă ...

De ce este Raiul atât de strălucitor?

Personajul nostru mult iubit, mult așteptat, căutat de întreaga lume, este, în realitate, doar o muscă în lumea largă. Se crede o entitate fundamentală a orașului în care locuiește, dar, de fapt, luptă pentru a se menține la limita subzistenței intelectuale și psihologice. Este clar, mândria lui e prea mare pentru a se vedea așa cum este, ignorând paiul din ochii celorlalți. Dar vai, totul tine de aspect. Personajul nostru ar putea fi considerat a fi o ved ...

Gelu Diaconu

este cel de-al patrulea invitat la Poemele străzii.

Gelu Diaconu (n. 26 noiembrie 1962, București) este poet, prozator și jurnalist cultural. A debutat publicistic în 2004, în revista Oglinda Literară, cu un grupaj de poeme. În 2006 a debutat în volum cu povestirea Fabian, apărută la Editura Marineasa din Timișoara (reeditare Editura Polirom, 2024).

A publicat mai multe volume de poezie, cele mai recente fiind 77 de Cântece pentru Mr. Peanut (Editura Junimea, 2023) și * ...

Afterthought: Legacy Circus

The children I leave behind are words

Words that hold my thoughts and dreams

Dreams of love, nightmares of sorrow

Sorrow shared on white in black

Black as tea that’s steeped too long

Long shadows strained in shady lines

Lines that catch all fish in rhyme

Rhyme and rhythm, song and tune

Tune into the wavering moon

Moon Boots wading bird to sing

Sing the rhyming fish song worm

Worm into the mind and spirit

Spirit spit that foams the waves

Waves goodbye ...

Când orașul nu și-a mai încăput în propriile granițe, s-a revărsat peste câmpurile care îl încercuiau nevinovate. În mijlocul acestor câmpuri, nu la fel de nevinovate păreau zecile de construcții lăsate de Ceaușescu, de la fabrici de pantofi, la ferme și sere. Cele mai multe dintre acestea au stat niște ani buni părăginite, adăposturi pentru câini vagabonzi, ciobani rătăciți din cauza alcoolului și oameni ai străzii, retrogradați pe scara socială de orașul care devenea în fiecare an tot mai comp ...

Albastrul nu era deloc culoarea mea. Totuși, când tanti Stela a ales pentru viitoarea mea rochie o nuanță bleu-ciel am zis da, apoi am răsfoit cu prefăcută atenție revistele Elle, Neckermann și Vogue pe care mi le-a pus în brațe – numere vechi de un an în țările lor, ultimul răcnet al modei la români –, ca până la urmă să o las să aleagă materialul și modelul. Mi-era indiferent ce pun pe mine, atâta vreme cât nu mă încurca la alergat, cățărat în copaci și la sărit garduri. "Parcă ai fi un ...

The Origin of Superlatives

And, But, If. These words and a dozen others

positioned in places of importance leading to ambiguity.

And was the first word, doubled its meaning.

But was the second, halving its worth.

If, a reaction to the preceding dilemma.

This contortion of letters gave the axes their birth.

Initially three axes were considered sufficient.

Sufficient to hold And, But, If within their grasp.

But what if circumstances were to change, and not reassert themselve ...

Simțeam că priveam pe gaura cheii viața italienilor și nu reușeam să deschid ușa și să mă prezint. Eram o fată simplă, fără trecut și fără viitor. Știam totul despre cum se face pâinea, dar nu mare lucru despre viață.

Aterizasem la Roma cu tot ce aveam, îngrămădit într-un troller de împrumut. Un unchi mi-l dăduse cu condiția să-i duc și două PET-uri cu țuică lui Ionel, verișorul care mi-a găsit de muncă și m-a găzduit pe-o canapea vreo două săptămâni. Apoi, mai că m-a gonit.

— Du-te de te mut ...

Cu o singură zi înainte de sfârșitul lui septembrie, toamna strecura efluvii misterioase printre fagii de pe marginea drumului. Primele frunze căzuseră la pământ pe marginile potecii în mijlocul căreia un arici tocmai se făcuse ghem. Prietena din copilărie a Ruxandrei Balș ocoli vietatea, își luă inima în dinți și intră în clădirea instituției. Școala numărul șapte, cândva o casă obișnuită din satul de munte, era alcătuită din două încăperi spațioase și o baie. Coborând ulița spre poarta incinte ...

Sincrotron biografic

 

Viața mea de foton

E un vis de abis;

M-am născut alergând

Cu pantofii de lac,

Cursa toată-i un vals,

Iar din urmele-mi fals

Topografic refac

Cochilie un gând: Că-s emis deja stins

Și lumina-i un zvon.

Soarta mea de proton

E rateu de clișeu;

Dâre las șerpuind

Cu prea largi balerini

Un tango, ce în colți,

Pozitiv între bolți,

Scintilant viperini

Supernovele prind: ...

The Art of Nest Building

Jennefer Cole

Out the kitchen window stands

the skeleton of a tree, just before

the tender green shoots shoot through

to live on a sapling’s scaffolding.

Two magpies fly about, inspect old nests

hanging empty, pull a twig, place it here,

move it there, force a fit, in a fit of force.

They look bird-brained - slender sticks

in beaks, rushing around - but must know

the art of what they do. Funny, I am so blind

to see. Their newly built hom ...

E noiembrie în Amsterdam; un noiembrie mai adânc, mai umed decât cel din București. Norii s-au descusut, plouă continuu, mărunt. Între pereții apartamentului-gazdă, ea stă contorsionată pe canapeaua verde, îngustă – o piesă de mobilier neimpresionantă, recent cumpărată, învelită de o stofă ieftină care pare deja să-i fi împrumutat contururile trupului. În aerul camerei plutește fumul fantomatic al unei țigări Pueblo Blue rulate, mereu Pueblo Blue – nu din plăcere, ci din necesitate; un pachet de ...

Mother to Her Child

Christine McIntosh

Oh my child, my life, my love

mine since the day I felt you move

deep within, a tiny force

for me to love, to bear, to bring

to light and see your eyes

that looked on things of heaven

but minutes past and here and now

opening to mine

as in my unaccustomed arms

you lay, and gazing both we formed

the burning bond of love.

Oh my child, how still you lie

still in my arms, but shrouded now

in white, your eyes closed flat

and dark, ...

Se născuse cu ochii încrucișați și o asistentă îi spusese mamei ei că nu îi va plăcea viața. Cu fiecare an care trece, îi dă asistentei tot mai multă dreptate. Pe masa din sufragerie stau un cuțit de buzunar, un spray cu piper pe care scrie cu litere roșii "NATO" și o hartă împăturită. Desface harta și o examinează. Mici puncte presar toată suprafața hârtiei, puncte care indică camerele de luat vederi din oraș. Un semicerc în jurul lor arată raza de vizibilitate. Cele negre sunt cele care funcți ...

Mary străbătea pădurea deasă și răcoroasă, cu sângele încă clocotind. Trecuseră două zile de când pornise la drum, mânată de revoltă. Cum să mă las controlată de tehnologie? Să știe Inteligența Artificială ce fac în orice clipă, ce-mi doresc în orice clipă, ce gândesc în orice clipă?

Picătura care umpluse paharul fusese chestia cu ciocolata. Ce-aș mai mânca o ciocolată cu alune! gândise cu voce tare, apoi deblocase telefonul pentru a-și citi e-mailurile. O reclamă ce prezenta o uriașă cioco ...

TRICOLORE HEUTE

Andrew George

Où-es tu maintenant, Didier?

Thick black curls and shining leather jacket.

The windswept backdrop of old La Rochelle,

Ton vélo, and your friends always ready

To allons à la discothèque,

Jouons au tennis de table. Und wie geht es dir Günther?

Clipped blonde hair and trim moustache,

Issuing directions.

Nehmen Sie yet

Die erste straße links

For Wismar’s busy station?

Where are you all,

Beautiful heroes of Language textbooks?

Have yo ...

Scârțâitul prelungit amuți brusc. O bufnitură puternică însoțită de zgomotul gresiei sparte. Urmă apoi valul de apă, răspândindu-se de-a lungul suprafeței plate. Prea puțină pentru a îneca, suficientă pentru a încurca lucrurile. Și prea puțin timp pentru a duce planul până la capăt. Bărbatul nădușit, ținând revolverul în mâna tremurândă privi cadrul ușii sparte, întorcându-i spatele cu repeziciune.

De pe culoar intră un prim bărbat, în fugă. Patină scurt și apoi se prăvăli la pământ aproape de ...

stăm la masă și ne certăm cu racii.

eu îmi imaginez cât de adâncă era apa iar tu

le smulgi carnea moale și te-neci cu aburul.

cerul cântă, leneș, cu ultimele stele rămase,

cuvintele noastre fierbinți

ca asfaltul măturat.

poate e timpul să-nvățăm flamenco

până dimineața

baila baila baila aud prin somn

o șoaptă ca o insectă

sau tremurul unei limbi de șarpe,

când toate capetele roase de insolație visează,

tu nu ești.

te săruți

cu pielea unei umbre ond ...

O căutase cu vreo lună în urmă, întrebând-o dacă vrea să îl vadă. Ghicea în glasul lui dorința de a îi pipăi sufletul, de a afla dacă mai simte ceva pentru el, dacă e încă prinsă în cercul stelar al emoțiilor rotunjite de așteptări, de parcă timpul nu ar fi trecut cu atâtea întâmplări, prinderi și risipiri nescrise. Îi răspunse ca și cum nu ar fi înțeles ce anume dorea, ca și cum ar fi fost simpli prieteni care doar s-ar bucura să petreacă ceva vreme împreună pentru a afla cum mai sunt. Când voi ...

Ioana Iuna Șerban

este cea de-a treia invitată la Poemele străzii.

Ioana Iuna Șerban (n. 1990) este curator la MARe/Muzeul de Artă Recentă, poetă și doctor în Filologie, cu o teză despre nou în relația imagine-text în cultura contemporană. A curatoriat expozițiile All Our Todays (alături de Flavia Frigeri), Castelul destinelor încrucișate, Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000 (alături de Michele Bressan), Fete de vis: Idealul feminin în arta românească (alături de Erwi ...

Perfidul aprilie a fost luna în care a găsit în subsolul casei o armă din Al Doilea Război. Pornise curățenia de Paște, a cărui lumină strecoară mai întâi o rază în fiecare ființă, iar apoi, pe măsură ce Învierea se apropie, răscolește toate gândurile negre, din locurile ascunse ale minții, așa cum, atunci când întorci o piatră, creaturi minuscule și întunecate se răspândesc care-ncotro, bulversate de lumina orbitoare. A început cu bucătăria, în locul ăsta se așeza ea dimineața, după ce umplea c ...

Se făceau nouă zile de când mă ascundeam în mansarda mătușii Anca. Știam că nu era corect să o pun în pericol așa, însă mai știam și că dacă aș fi rămas în oraș, urma să fiu săltat sau mai rău. Cu o săptămâna înainte, văzusem online înregistrări și postări despre cum începuseră să umble din bloc în bloc, din casă în casă, luând la rând fiecare străduță, și să marcheze cu un S ușile celor care erau indezirabili. Mă speriasem încă de când se apucaseră să facă listele cu extremiști. În ziua în care ...

Sufletul meu e o floare. De ce m-am gândit la asta, acum?

Nu știu, poate datorită zgomotului strident pe care-l auzeam de jos și care-mi tulbura plăcuta visare în care gândurile mele rătăceau fără vreo țintă precisă.

Coboram încet treptele, agasată de schelălăitul prelung al clopoțelului interior. Papa, după obicei, nu voia sa răspundă nimănui, mereu temător pentru banii lui, mereu suspicios în privința străinilor. Nu pot să-l înțeleg, dar știu că teama lui cea mai mare e să nu fie prădat și ...

Aseară-aveai ochii-așa vii,

Că totul din juru-mi părea o mișcătoare

Fotografie, în care eu

Eram și rama, și hârtia

Fotosensibilă, dar privirea rămânea acolo,

În ei, ca soarele la linia orizontului,

Nehotărâtă:

Să răsară?

Să apună?

Să se strângă colac într-o vopsea de ulei

De culoarea luminii

Și să lase viața trecutului, iar

Nemișcarea să cuprindă

Sufletul meu ce înoată în

Iodura de argint a

Gândului tău neîmpărtășit

? ...

Pedalează printre pietonii zgribuliți, care se feresc de ploaia măruntă mergând cu privirea în pământ. Pedalează pe lângă mașinile blocate în intersecții, în interiorul cărora șoferii claxonează nervoși. Pedalează prin bălțile de pe marginea carosabilului, iar stropii de noroi îi împroașcă pantalonii de trening. A pornit în oraș de dimineață, dar nu mai știe câte ore au trecut de atunci. Ar putea să se uite la ceas, însă alege să n-o facă. Vrea să mai amâne puțin momentul în care va afla cât a m ...

Zarvă și agitație în jurul meu. Toată lumea aleargă speriată și disperată prin toate părțile. Privesc speriat la zona blocată de autorități și la picăturile de sânge care se pot zări pe gresia locului care cândva era a doua mea casă, locul în care mă simțeam în siguranță. Acum nu mai sunt în siguranță, mai bine spus nu mai suntem pentru că niciunul dintre elevii Colegiului Național Pedagogic "Carmen Sylva" nu mai poate păși pe holurile maiestuoase cu inima ușoară. Lângă mine se afla unul dintre ...

A fost odată o zi de iarnă autentică, din aceea în care zăpada scârțaie sub picioare, cum ar fi spus bunicul actualei mele Cici – Lucia Casandra, sau acea zi în care, cum aș fi spus eu, îți face plăcere să lași să iasa copilul din tine și să se bucure de libertatea deplină care-i permite să se tăvălească prin zăpadă, așa cum nu îndrăznea să o facă nici măcar când era mic și fără de griji... Dar... Nimic din toate acestea, într- o zi de 24 februarie! Am stat toata ziua în casă, m-am plimbat dintr ...

poetul a ieșit în stradă/ avea un ciorap descusut/ i se agățase pe la 20 de ani și

​ continua

să se întindă prin grădina publică având toate culorile la vedere/ intra și ieșea din vl

până plictisea poarta/ iar portarul când a văzut că erau probleme de trafic a început

să taie și să ducă acasă firele cele mai groase/ după 15 ani mama i-a decedat

și soția a continuat ea să împletească pulovere din 12 ochiuri (cu același calm

​ matern)/

mama și soția sunt ale ...

banca asta dărăpănată este mai sănătoasă

decât un pat de spital

stă tot timpul în aer curat

și se bucură de stele și de răsărituri

o încântă șoaptele îndrăgostiților

și poveștile bunicilor despre nepoți

la fel de mult ca vântul

sau greierii și mierlele din parc

nu se supără când mai vărs pe ea din sticla mea umilă

sau când porumbeii comit ireverențe

poate de asta n-a râvnit niciodată la vreun divan

sau la cine știe ce baldachin

chiar dacă o înd ...

De murit, mor. Da’ mor la mini’acasă.

Baba Lena, 97 de ani (Obreja)

(Când șuieratul din plămâni dădu să i se facă tuse, auzi bătăile în ușă. I s-a oprit în gât și-l gâdilă. Încearcă să nu se miște; tusea o reglează din înghițituri. Îl gâdilă și când înghite. Și mai gâdilă ceva în el. Poate gândul că Dumnezeu există și l-a scăpat din nou. Se uită după telefon ca după-o ieșire clandestină, doar din ochi, și imediat îl simte lângă el. Verifică dacă e oprit. Nu e.) "Prost îs." (Amator.) "C ...

Se trezise cu gândul îmbătat de amintiri. Trecuseră câțiva ani buni și încă simțea gustul trăirilor care îi înmuguriseră în suflet. Îi plăcea să îi zâmbească, o înveseleau mesajele sale. O revigora gândul că trăia frumos în gândurile lui. Timpul se măsura în așteptările întâlnirilor plăcute în care se confesau, cântau și râdeau cu gura până la urechi. O plăcea, simțea acest lucru, în același timp, existau lucruri nespuse, ițe care țeseau o pânză fină, așa cum intuiția își adeverise sensul.

Ana ...

Povestea mea începe cu un sfârșit: sfârșitul unei povești de iubire. Scenele petrecute între părinții mei ar fi descrise acum ca viol conjugal. Pe atunci însă, asemenea incidente erau menționate doar prin "eh, ce să-i faci, e și el bărbat și are nevoi!" Nu știu dacă mama mea a sângerat atunci, știu însă că nu a mai sângerat când ar fi trebuit să se întâmple asta. Și n-a mai sângerat timp de 9 luni.

Așa s-au trezit doi oameni care se detestau, blocați intr-o garsonieră primită de la ICRAL, le ...

Am fost un copil mai puțin răsfățat decât alții, fiindcă am prins-o în viață doar pe bunica din partea mamei. De-asta o și iubeam cât pentru patru. Când venea la Brașov și stătea la noi câteva zile, deveneam cel mai cuminte copil de pe strada Lungă. Îi aduceam ceaiul la pat, o ajutam să vâre ața în urechile acului dacă avea ceva de cusut sau îi găseam ochelarii de câte ori îi rătăcea.

Apoi a venit vara lui 1964, cea în care n-am văzut-o deloc pe bunica. Mi se făcuse așa de dor, încât aș fi fos ...

Mina Decu

este cea de-a doua invitată la Poemele străzii.

Este poetă, dar îi place să se recomande ca "fostă profă de filosofie, librăreasă, redactoare, marketing manageriță și întorcătoare de clătite franțuzești, actual coordonatoare de activități nonformale la Aletheea." A publicat două cărți, dintre care una recent: Tagliatelle allegro, și alta veche de 6 ani, intitulată desprindere. Aceasta fost fost premiată de patru ori.

De asemenea, este traducătoare , printre cărțile traduse ...

Bunătăți din Mărginime

*   Deja pregătit, ca un profesor serios (cum sunt), am și material didactic. Și deschid telefonul. Bun, face amicul, citim ceva din lecturile obligatorii? Ar fi ceva de spus, am citit ultimele texte din "Ficțiunea", nu crezi că trebuie să mai adaugi câte ceva despre cartea ta de proză scurtă?  Poate, îi răspund, am mai făcut-o la început, dar o să-ți spun în curând o mică poveste despre realitate și ficțiune, e un fel de epilog la Altfel de povești… Bine, zice ...

Nu mai știu dacă aveam cinci sau șase ani, dacă era primăvară sau vară sau cum am ajuns acolo, ceea ce, atunci când privești retrospectiv, nici nu ar putea să conteze. Primii ani de viață i-am petrecut la țară, deși nu era neapărat ceea ce se înțelege prin termenul de mediu rural. Locuiam cu bunicii într-un orășel de pe malul Dunării unde căldura de vară era mai blândă și singurul dezavantaj erau țânțarii ieșiți din toate buruienile, desișurile și copacii care ocupau aproape fiecare metru pătra ...

Am întâlnit odată un om care a traversat marea.

*

Pe atunci, oamenii încă făceau asta. Nu din voință proprie, evident, nimeni nu și-ar fi putut dori așa ceva, riscul era prea mare, iar recompensa prea abstractă pentru a prezenta orice fel de interes. Și totuși încercau. Dacă ți-ar fi fost dat să îi întrebi vreodată de ce fac asta, ei nu ți-ar fi putut spune. Unii s-ar fi uitat la tine cu ochi speriați și ar fi dat un răspuns fără noimă, cum ar fi "pentru glorie" sau "pentru a-mi trăi viața, ...

Dincolo de munți. Dincolo de nori. Dincolo de ceea ce ochii pot vedea și hărțile pot cuprinde, se întinde o pădure de nimeni știută. O pădure unde vântul nu doar adie, ci șoptește povești. Unde frunzele nu doar foșnesc, ci își spun unele altora taine pe care nimeni nu le-a mai auzit.

Copacii sunt bătrâni, dar nu adormiți. Rădăcinile lor coboară adânc, prin pământuri pe care nimeni nu le-a mai atins de veacuri, iar trunchiurile poartă pe scoarța lor ridurile unor povești vechi, prea vechi ca să ...

Avionul Cessna 680, lung de 19 metri, cu doi membri ai echipajului și alți trei pasageri la bord, tocmai aterizase. Părea o machetă în preajma aeronavelor cargo sau de pasageri, cu boturile încruntate și corpurile alungite și încordate. Dar avionul privat avea prioritate, așa că se strecurase cu grație printre siluetele uriașilor de serviciu.

Mai multe camere de filmat erau aliniate pe pistă și transmiteau în direct, pe toate posturi tv de știri, apropierea avionului. În spate, în salonul ofici ...

Bombardamentul încetase. Făcuseră cu nemții un armistițiu tacit: nimeni să nu atace de Paști. Ei își cântaseră cântecele lor de papistași peste munte și aprinseseră lumânări. Probabil că primiseră, la fel ca românii, un supliment la rație. Vor fi avut poate chiar și vin! Și ei, românii, făcuseră slujbă cum se putuse, în hăul munților și al nopții, luminați doar de lumânări. Ciocniseră ouă roșii și căpătaseră, de la popota regimentului, covrigi dulci, cu ou și zahăr, ca acasă. Covrigii înghețaser ...

Ritmurile de manele se auzeau din ce în ce mai aproape și îi invadau cu atât mai mult gândurile cu cât se apropia de ceea ce toți numeau "oborul de sâmbătă". Era bucuria și plăcerea lui vinovată de a se pierde prin zgomotele mulțimii ce se aduna la fiecare final de săptămână undeva pe malul unei ape ce își purta mirosul greoi dincolo de porțile caselor și de zidurile blocurilor din margine de oraș. Venea des pe aici. Îi plăcea să se uite. Să se uite și să vadă cealaltă lume: cea de dincolo de ...

drumul la mare trecea printre două

cartiere cu case mici, grădini cu mulți caiși.

Soarele ne încălzea umerii mici

mândre de maieurile și tenișii chinezești,

alergam cu buzunarele doldora de caise verzi

din care mușcam cu ochii strânși știind că ne vor strepezi dinții

pedeapsă pentru gardurile sărite și crengile rupe din curțile vecinilor dinspre mare.

Alergam de mână

bezmetice ne pierdeam în tufele de mierea ursului

șlapii tociți,

plaja liberă ne primea ...

Inginerul T. se trezi după o noapte agitată. Miji ochii și, printre genele stufoase, privi lent în jur. Totul părea la locul lui. Rămăsese doar cu mobila de bază. Rând pe rând, lucrurile dispăruseră, multe dintre ele fiind donate rudelor sau chiar aruncate la gunoi. Îi plăcea modelul suedez, minimalist, așa cum văzuse în reclamele de la Ikea. Fusese cândva la magazin, dar, deși era practic la o aruncătură de băț, nu mai revenise. Ieșea rar din orășelul lui de provincie. Donase mobila fiindcă era ...

ce dimineață obișnuită,

cadavrele de pe fluviu murmură un cântec cinic

zumzet infernal în bolul de gânduri în care ne învârtim

picurat la picătura chinezească e fluviul azi, cadavrele toate

plutesc bete fericite și cântă ceva despre noi la unison, cântă

o elegie din valuri de sânge și nămol,

parfum distilat în cel mai apropiat abator

ce spun cadavrele, ce spun

cât de frustrant e să-ncerci să le descifrezi cuvintele pocite

scuipat din care s-a evaporat apa,

carcasă ...

"Am privit fotografia. Zâmbeam. Nu știam că era pentru ultima oară când purtam căciula roșie, dăruită cu dragoste de Diana, prietena mea care se mutase în Italia de câțiva ani, căciulă făcută cu mâna ei. O pusesem în buzunar, neapreciind corect spațiile. Într-o mișcare greșită, rapidă, în nu știu care timp, s-a strecurat pe cine știe unde și pierdută a fost. Am multe căciulițe, dar nu mai am alta de la Diana, așa că îmi pare rău că nu am fost mai atentă. Așa pierdem lucrurile, din grabă, din nea ...

Unești două puncte pe care le-ai marcat simbolic pe hârtie, sau doar în mintea ta, cu "A" și "K" (de la Katy, să zicem). Pentru asta folosești un creion, un stilou, un marker, orice instrument e bun la urma urmei. Nu contează că spațiul alb nu e un gol absolut, că tu legi de fapt o puzderie nesfârșită de punctișoare, de "poziții" minuscule, care se înșiruie între cele două litere ale alfabetului. Contează doar punctul de pornire și cel terminus, startul și finișul. Traseul între ele trebuie să f ...

Viața mea era simplă și monotonă, ca o priză de 440 de wați dintr-o încăpere murdară: inefabilă, neasigurată și fiabilă. Slujba mea era să verific instalațiile electrice din vechile blocuri comuniste – acelea în care cablurile trosnesc pe la colțuri, ca oasele unei fete bătrâne. Uneori schimbam câte un bec pentru chiriașii prea fricoși să se urce ei înșiși pe scăriță. Dintre aceștia, cel mai interesant era un bătrân care suna aproape săptămânal, ca și cum ar fi avut în buzunar cheia vieții mele. ...

Cu ochii larg deschiși

Am fost sâmbătă, la capitală, spun. Treburi cu prostata? mă întreabă vecinul de pe Liniștei, numărul 50… Nu-i răspund, nici nu prea l-am auzit, e răcoare, vine toamna, gata cu masa de sub umbrela portocalie, din curtea casei peste care cade înserarea. Așa, această dimineață de toamnă… Precum ai scris tu în seara trecută, de fapt, spre dimineață, cu aerul tău de insomniac etern: "Spaima de somn / un pui de pasăre / sălbatică / în mână de om". Și pentru că discreția e ...

Deseori, mă întreb cum și-a făcut apariția în viața mea impostorul care trăiește cu mine în casă. În interior, știu răspunsul, dar îmi place să mă prefac, mai câștig timp tot alergând în jurul cozii în căutarea unui răspuns care se află în fața ochilor mei, care e scris pe toți pereții, pe geamuri, pe oglinzi și așa mai departe. Îmi dau seama și că, de fapt, așa pierd timp mai degrabă decât câștig, dar mă prefac iar că nu știu nici asta – e mecanismul meu de apărare să o ard ceva timp în ignoran ...

Se aflase că fuseseră găsite moaștele unui scriitor.

— Cum adică moaște de scriitor? se întrebară.

Cei ce le găsiseră nu vorbeau.

— O fi sfânt, spuneau unii.

Iar murmurul mulțimii era același. Și în piață, și la televizor, și în rețele.

— Dacă e scriitor, n-are cum să fie sfânt, erau foarte convinși alții.

— L-au îngropat pesemne în vreo mlaștină. S-a conservat ca mamuții.

— Un dinozaur care scria, spusese unul, mai ironic. Aflase că așa trebuie să fii într-o societate în derivă.

Și ...

Se așeză la bancul lui. În față, o bandă cu socluri. În stânga lui, o cutie cu zeci de baloane de sticlă. În dreapta, altă bandă ce ducea într-o cameră secundă.

— Asta e nava mea spațială. După cum ți-am arătat mai devreme, ai văzut de unde apare produsul. Mai ții minte?

— Da, în cuptor fochistul face bulbul și apoi îl dă mai departe la secția de dincolo, unde cineva montează sârmulița aia pe fasung.

— Da, se numește filament. Și după ce se asigură că sunt bine lipite, ele ajung la noi. Noi ...

chiar în secunda aceasta

în care nu crezi în Dumnezeu

un păianjen ar putea umbla pe tine

cu picioare pe post de degete

fără să-ți dai seama

și fără ca el să vrea în fond

să te sperie sau să îl strivești

emigrare

într-o zi ne vom sătura

de atâta migrație

ne vom sătura și de pământul

cândva atât de plin de mistere

și în frustrarea de a nu-l putea părăsi

vom evada

într-un metavers

și vom zâmbi în timp ce se va așterne

praful pe pixeli

David P ...

Fragmente de lumină îmi dansează pe retină ca niște umbre ale unui cer sfâșiat de aripile avionului. Sunt imagini fragmentate pe care clipitul nu reușește să le cuantifice într-un contiuu logic. Motoarele vibrează, aerul tremură, iar lumea pare să se destrame sub propria greutate. Apoi, o liniște de un gol absurd, copleșitor, unde sunetul dispare ca șters cu buretele. Respirația mi se taie și timpul se frânge. Căderea nu e bruscă, ci se insinuează ca un șarpe perfid, transformat treptat într-un ...

Din goana mașinii sau din mersul grăbit pe unul dintre trotuare, Strada Lungă părea una obișnuită, cu case vechi având doar parter sau cel mult un etaj, cu porți atât de masive încât trebuia să le împingi cu amândouă mâinile ca să le clintești, încuiate noaptea cu chei din fier forjat. Fiecare locatar primea câte una, fiindcă nu venise vremea interfoanelor. A noastră era cât o cheie de cetate, dar se plia în așa fel încât să încapă în orice buzunar sau poșetă. Ferestrele de la fațadă ale caselor ...

dacă viața mea tot este vraiște

mi-am zis să-mi pun măcar ordine în bibliotecă

și după câteva tentative eșuate

am decis că pot face asta

doar renunțând la ea

ca la o imensă autoamăgire

am răsfoit la întâmplare câteva volume

mai degrabă mirat decât nostalgic

că am putut investi atâta suflet

în niște colivii de cerneală

din care cuvintele nu pot zbura

decât dacă le împrumuți propriile aripi

pe unele apucasem să le citesc

și să le răscitesc

deși pa ...

— Și cu ăsta ce-i?

Cuvintele au efectul unei pale de vânt, a răsuflării unui zeu curios, împingând la o parte cortina timpului pentru a dezvălui un mister neștiut. Doar menestrelul, bardul spășit ascunde în cămara minții povestea ce trebuie rostită. E doar o umbră pentru că realitatea este banală. Doi oameni obișnuiți, în depozitul unui muzeu umblă printre mărunțișuri. Și găsesc un tablou bine lucrat.

Dar întrebarea face ca fundalul să se schimbe, iar cuvintele bâlbâite ale asistentului se tra ...

Noul meu nume este Maria. Este un nume pe cât de religios, pe atât de universal. Nu cred că există vreo țară în care să nu existe numele ăsta. Cel puțin, o țară în care să vreau să ajung. Asta în cazul în care m-aș hotărî să plec din Peru. Încă mă simt în vacanță aici: nu a trecut suficient timp încât să consider Aguas Calientes “acasă" și să-mi doresc să plec în vacanță altundeva.

Am găsit o casă pe care am cumpărat-o: nu are rost să stau la hotel, sunt localnică de acum. Are n ...

Solo

Ai creierul conectat cu al ei, îți cresc banii ca florile lungi și otrăvitoare, care vă împletesc trupul, în simbioză, o privești și construiești cabana de vacanță ascunsă în pădurea plină de lupi ce-s gata să urle, un semn de a obține aplauze din partea rudelor și prietenilor. Ești temerar în a așeza pe capul soției coronița din bani și dinți de iapă, eșuezi în arta potențialului amant, toți trei dansați în mariajul bromo, solo, oare tu nu o iubești pe a doua, faci bani ca și cum f. o B ...

Era o zi călduroasă de primăvară, ceva neobișnuit pentru această perioadă. Am decis să ies la o scurtă plimbare prin parcul central, pentru a profita de vremea frumoasă. M-am îmbrăcat lejer, alegând pantaloni de in și un tricou de bumbac, perfecte pentru o zi atât de plăcută. Cerul era senin, iar vântul bătea ușor, așa că am lăsat jacheta acasă. Mi-am încălțat tenișii și am ieșit pe ușă, cu promisiunea unei zile liniștite.

Ca să mă mai dezmorțesc, m-am hotărât să o iau la pas. Am coborât dealul ...

De fiecare dată când le propunea prietenilor să vadă un film la cinema, se simțea responsabil de calitatea peliculei de parcă el o regizase.

Astăzi, responsabilitatea era și mai mare. Inițial, Laura a vrut la un alt film: de acțiune, al treilea dintr-o serie de succes, Ryan Reynolds în rol principal. Rețeta clasică. Bineînțeles că succesul filmului combinat cu spontaneitatea lui de a întreba-o fix în după-amiaza aia dacă nu cumva vrea să meargă împreună la un film au rezultat în zero bilete răm ...

Ușa scârțâi ușor. "Cine o mai veni la ora asta?" gândi Sara. "Chiar, morții nu dorm niciodată?"... Și începu un vânt ușor, ca o predestinare... Era aproape miezul nopții!

Mâinile Sarei lucrau de zor. I-a promis Doamnei M. că nu va dura mult. Și o s-o facă și mai frumoasă. Oricum era. Evenimentul va fi foarte important și totul trebuie pregătit repede, nu e timp de pierdut. S-a gândit mult ce rochie să îi aleagă și ce culoare. Albul nu mai merge la vârsta ei, negrul e prea sobru, portocaliu ...

2004, primul an de facultate. Dintr-un minuscul oraș de provincie, într-un centru universitar. Eram parașutat într-un grup care aduna cam toate tipologiile. Inclusiv fata de gașcă, prietenoasă, magnet pentru destăinuiri. Și pe care nu încerca nimeni s-o agațe. Eu mă uitam la toate fetele și mă întrebam: oare pe ea s-o invit la un suc? Ar accepta? O vizam inclusiv pe tipa fără pretendenți. Doar că n-aveam curaj, îmi lipseau replicile. Eu reprezentam tipul băbălăului.

Scormonesc prin memorie după ...

Când femeia din stânga mea mi-a pus mâna pe picior, destul de sus ca să nu încapă loc de niciun echivoc, mi s-a făcut și mai rău. Fumam, bineînțeles, și m-am ridicat de la masă cu țigara aprinsă, le-am spus că sunt în urmă cu o traducere, Andrei a spus că îmi plătește el consumația, și am plecat. Traversând parcul spre casă, eram încă o dată convins – le văzusem căutăturile – că au să convină că sunt pe invers. Au vrut să facă o lipeală, n-ar fi prima dată. Mă simțeam terminat și acasă m-am înti ...

În barul de la colțul străzii m-a dus prima dată tată la 14 ani și m-a lăsat să iau câteva guri din berea lui. În seara aia, printre altele, tata mi-a vorbit despre nea Ilie, bătrânul cu barbă lungă și neîngrijită care stătea mereu singur la prima masă de la intrare și a cărui înfățișare m-a făcut să mă întreb, și atunci și în fiecare seară de atunci înainte, dacă are oare o casă la care se întoarce atunci când pleacă de la bar. Tata mi-a spus că nimeni nu știa prea multe despre el, dar că era a ...

— Johannes, știi ce este aceea o supernovă? îl întreb pe bărbatul din fața mea, aprinzându-mi tutunul din pipă.

Dacă nu aș ști că în spatele ochelarilor cu ramă subțire de metal se află două oceane cu ape pline de curiozitate, aș zice că Johannes nu este altceva decât un bărbat comun care n-ar putea face distincție între Marte și Venus nici de planetele ar putea vorbi.

Kepler își ridică privirea pentru câteva clipe din lentila telescopului și mă săgetează cu o expresie glaciară.

— O explozie ...

N-a murit nimeni. Nu are cum, când erau toți vii acum puțină vreme sau mai multă, doar ce-au trecut pe strada asta și au cumpărat pepeni și s-au plimbat pe lângă mașinuțele dezafectate din spatele parcului de joacă, în care era un tobogan imens, făcut din piatră și tablă. N-ai cum să mori dacă mai apari încă în vise râzând, cu mâini cum eu nu am mai văzut, perfect distincte, cu unghii care par mereu create din gel. Nu ai cum să mori dacă tu ești în lift, acum 30 de ani și vii de la cofetăria de ...

La Iasnaia Poliana,

puieții de mesteacăn

sunt sădiți cu sudoarea

prin care răzbate soarele.

fericirile? muntele predicii?

lepădarea de slove

pentru straie de mujic

- iarba câmpului -

îi oprește pe toți

să-l mai urce.

Obosiți, își vor visa brațele

ramuri înalte,

neaplecate de păsările

care pândesc negre

în grădinile morții.

cerul văzut prin încleștata

creștere a frunzișului tânăr

îi va încredința că,

nu se știe cum,

doar nu m ...

Mă ridic din pat ca din groapă și mă îndrept spre aragaz. Cu mișcări letargice, pot simți cum apăs întunericul cu tălpile. În timp ce fierbe apa în ibric, privesc pe fereastră cu teama de a nu avea aceeași senzație ca în ultima vreme. Sunt câteva zile după Crăciun și pelicula gri pe care sărbătoarea a lăsat-o în urmă se intensifică. E ca un fum înecăcios, un soi de stare soră cu singurătatea. Lumea își târăște brazii prea devreme la gunoi, câțiva bătrâni bine îmbrăcați se mișcă greu pe alei, pro ...

Am întârziat vreo zece minute când am venit prima oară să vizitez apartamentul, însă agentul a agreat să mă aștepte și să-mi facă prezentarea, probabil pentru că nu prea era mare prezentare de făcut, nici apartament nu prea fiind. Era undeva prin Cartierul Armenesc, aproape de intersecția dintre Carol și Armand Călinescu, pe partea opusă de Moșilor, mai exact de partea rău famată a Moșilor. Agentul era peltic și mi-a prezentat cu toată seriozitatea garsoniera. Aș zice că era onest în sobrietatea ...

Semnul de neon de la intrarea în "Elsinore Lounge" bâzâia ușor, strălucirea ei roz-pal tăia prin ceața ploioasă. Hamlet stătea lăsat pe spate într-un scaun, cu privirea fixată pe paharul de whiskey neat din fața lui. Nu-l atinsese, deși degetele lui urmăreau marginea paharului în cercuri lente, sincronizate cu basul înfundat al muzicii din bar. Nu era beat. Nu băuse nimic toată seara, nu de când îi zdrobise nasul lui Laertes, nu de când ascultase mesajul si vocea tremurata a Ofeliei, mesaj lăsat ...

Am văzut-o imediat ce am intrat în parc. Se întinsese pe o bancă, iar sub ea își depozitase cele două plase enorme în care își avea tot calabalâcul. Claia de păr cenușiu, cârlionțat, se revărsa peste margine. M-am așezat pe banca alăturată și am privit-o îndelung. Soarele îi lumina mâinile bronzate și murdare după o vară întreagă de rătăcit pe străzi. I-am adus o pungă cu mâncare și apă, pe care am pus-o lângă ea, pe bancă. Am cotrobăit prin geantă și am găsit un pachet de șervețele umede. I l-a ...

Mă întorc mereu cu mintea la locul în care am copilărit. Nu am cum să delimitez spațiul acesta difuz, dar e acolo, săpat adânc în mine, aproape ca o scurtătură a minții pe care o urmez fără să-mi dau seama. Pornesc pe un drum îngust, neasfaltat. Mă împiedic puțin de o piatră, și parcă trec pragul spre alt timp. Mă întorc astfel la matricea mea internă, prestabilită, impregnată în sufletul meu și care nu poate fi ștearsă din mine nici dacă mi-aș dori (prin absurd).

Revăd casa unde am crescut, î ...

"Aerul de afară vrea să ne omoare pe toți", zice Leancă fără să se uite la nimeni, și fără să aștepte vreun răspuns. Stau toți patru întinși pe scările de ciment ale cârciumii lui Motor. Așteaptă, nici ei nu știu ce, dar e clar că așteaptă ceva, că acolo, între ei, nu se întâmplă nimic.

Vara de abia a început și ulițele sunt pline de praf. Nimeni nu are curaj să iasă pe drum, în afară de bețivii satului care fug de acasă. Fug de neveste și copii, fug de casele dărăpănate, de chirpici, de respon ...

Era o dimineață senină de toamnă când am hotărât să vizitez Casa Ceaușescu din București. Îmi dorisem de mult timp să explorez acest loc încărcat de istorie, să mă plimb prin sălile luxoase și să văd cum arăta opulența unui trecut controversat. Nu mă așteptam însă ca vizita să devină o experiență ce avea să-mi zguduie întreaga percepție despre realitate. Am ajuns devreme, înainte ca grupurile mari de turiști să umple locul. Am cumpărat biletul, iar ghidul ne-a condus într-o cameră plină de cande ...

Sunt cel mai frumos din orașul acesta! recita ușor, spărgând aerul rece al dimineții în timp ce se îndrepta spre stația de autobuz. Pe străzile pline... Cum era? Ptiu, a dracu’ memorie! Pe străzile pline când ies n-am pereche. Da! Așa! În jur oamenii treceau nepăsători și triști, siluete gri prelingându-se pe lângă ziduri într-o liniște ce îl irita. Ar fi vrut să o sune și să îi asculte glasul care, la ora aceea, cu siguranță ar fi purtat cu el urmele somnului și ale patului prea moale și ...

nimeni nu-ți spune (1)

 

cum să răstignești coama unui cal în galop

 

cum să stingi o lumânare suflând la celălalt capăt

 

în orașul în care nimeni nu doarme doar

lingurițele mai au memorie se sorb

singure ducându-și la buze

delicat

coada

 

e bâlci e târg orașul nu doarme

viața ca o broderie făcută în apă

acoperă fețele dansatorilor - singurătăți

ductile ce ies cu ușurință din

măruntaiele unor pești dacă

știi ...

Stau la trecere, mă uit la semafor și număr. S-a făcut roșu. Doi. S-a făcut verde, a pâlpâit, s-a făcut iar roșu. Trei. Mă uit în spate la mulțimea care se strânge la trecere. Un cuplu de vârstă mijlocie se oprise când încă era verde. Două fete trec pe roșu și sunt claxonate. Mă uit în față, la bulevard, la troleibuze, la trotinetiștii care prindeau viteză în pantă. Sunt ars de soare și transpirat. Mă uit în jos, la cele două chiștoace pe care le-am aruncat pe bordură. Mă doare stomacul de foame ...

Orașul nu cunoscuse prea multe schimbări; câteva drumuri noi, un supermarket, câteva case răsărite ici și colo. Casa noastră, înscrisă în patrimoniul local, părea neschimbată. Aspectul exterior era rustic, de hambar, construit din piatră cu ferestre mici de lemn și acoperiș de stuf. În interior Finley se ocupase de renovare, aducând mobilă nouă integrată armonios printre elementele rustice. În ciuda aspectului exterior familiar, casa din copilărie parcă nu mai exista.

În acea seară, am petrecut ...

Horatio știa că risca totul, de la propria-i viață până la liniștea curții. De-ar fi aflat curtenii că regele însuși plănuise să își ucidă mișelește fiul vitreg și nepotul, s-ar fi iscat un haos nemaiîntâlnit. Și totuși, nu-și putea lua gândul de la conversația dintre Laertes și Claudius, pe care o auzise fără să vrea. Vinul dintr-una din cupele strălucitoare din mâinile regelui era otrăvit, așa cum era și sabia ce urma să-i fie înmânată lui Hamlet. Trebuia să facă ceva, căci ce rost ar mai fi a ...

Noaptea se alungea ca o lacrimă pe obrazul văduvei. Întunericul ținea ostatică răsuflarea din piepturile a milioane de oameni legați de paturile lor în vise și coșmaruri turnate cu țârâita. Pământul tăcea, ținea între dinți zarva civilizației, împrăștiind prin vânt particule de noapte.

Orașele erau pline de trădători, ființele metalice ieșite din coastele și craniile inventatorilor ca să ne țină de cald și de frig. Conectate la cabluri ce răscoleau solul născător, își făceau meseria fără a ține ...

Miruna se afundă în tăcere. Se dedicase complet, exact așa cum se întâmplase și atunci când fusese cu Tudor. După un an, el se căsătorise. Deodată, amintirea țâșni răscolind în adâncuri întreg universul. Teodor se comporta că și cum nu avea nicio intenție de a pleca, petrecuseră împreună revelionul la familia lui, iar ea abia își stăpânea lacrimile să nu curgă pe obraji ca un izvor nesecat, incontrolabil. Alina, sora lui, observase cum pe chipul Mirunei se instalaseră umbre, dar, discretă, nu în ...

Șoferul vă va lua de la locație la ora 22:46. Durata estimată până la destinație – 23:03.

La 22:47 șoferul meu nici măcar nu a ajuns, și problema nu e că mi-ar fi frig, pentru că e chiar mai bine decât a fost în ultimele zile, contrar așteptărilor. Problema e că nu sunt obișnuit să-mi fie frică singur pe stradă. De cele mai multe ori nu mă găsesc în situații de genul, și am ocazia să fac pe zmeul că n-are de ce să-mi fie frică. Acum mi se pare puțin cam penibil că, văzând un bărbat venind sp ...

E o zi de marți, una agitată, ea fuge spre intrare și, rugându-se la toți sfinții în care nu crede, speră să nu fi pierdut metroul care o va duce la serviciul de care s-a saturat până peste cap. Se relaxează, ajunge în 2 minute.

Încearcă să plătească călătoria cu telefonul și îi dă eroare. Fir-ar! Mută bani din contul de economii pe cel principal și încearcă din nou. Eroare!

— Ce dracu’ are? strigă către paznicul gras care se uită spre ea.

— Nu merge, domnișoară, nu vedeți afișul?

Înjurând, ...

Lumina puternică îmi irită ochii chiar și prin ochelarii de soare fără de care nu mă mai deplasez niciodată. Pereții sălii de repetiții sunt de un alb imaculat, astfel încât toată încăperea pare să fie un continuum de lumină plutind în spațiu, nelimitat de noțiunea timpului. Și, într-adevăr, asta este senzația pe care o ai când te afli aici. Fără ferestre, înconjurat doar de albul nesfârșit și de reflecția proprie din oglinzile înșirate pe unul dintre pereți. Ce avea sa fie mai intimidant? Obses ...

E joi dimineață, mă trezesc la 8 fără 20, avionul e la 9 și 5. Agitat, mă îmbrac repede și-mi fac bagajul. Ajung la timp. Din celălalt capăt al avionului Cristi Pădure îmi face cu mâna! "So keres, mo?" O dau pe țigănește tare în avion să ne audă gagii de dreapta. Aveam locul 27, la "window". Mă mai uit o dată pe boarding pass, da, e la geam. O femeie “fuste" se uită spre mine și se preface că nu știe exact care e locul ei, s-a așezat greșit? Zic da, dar că nu e problemă, stau eu la mijloc, în st ...

Pentru mine era cu adevărat prima vară.

Ieșisem afară după doi ani de stat în casă, crezând că voi părea mai nebună în fața lumii sau că nu voi mai ști să-mi vorbesc limba. M-am trezit din somn brusc, ca și când m-aș fi înecat cu un păianjen. Atunci mi-am spus: dacă nu ieși acum, nu vei mai ieși niciodată. Corpul se obișnuiește cu mizeria.

Era atâta singurătate în mine, că în fiecare noapte înainte de a adormi, mă uitam la felinar și lumina lui devenea familiară ca o prezență umană. Într-o ...

Azi e duminică și m-am trezit dimineață cu un gând care-mi stătea de-o vreme înfipt în creier ca un cui. Am decis să fug de-acasă! Gata! Simt că voi muri sufocat de aerul mirosind greoi a ceapă prăjită în care mă trezesc în fiecare zi. Am șterpelit cele câteva bancnote de 1 leu pe care mama le păstra pe ultimul raft al șifonierului într-o pungă lucioasă, alături de o pălărie și o pereche de mănuși negre, pe care și le punea când mergea la biserică. De când ne mutaserăm în apartamentul ăsta dintr ...

Stăm, ca doi bătrânei morocănoși, agățați de paharele înalte, pline cu o Segarcea aurie, care se golesc greu, împiedicate de răcoarea lăsată peste noi. Iar îmi dai din vinul lui Ceaușescu? mă întreabă amicul. Chiar așa, aprob eu la repezeală. Îi spun: am citit de curând o carte, tulburătoare prin simplitatea ei, Hendrik Groen, Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani și 1/3. O știu, zice amicul, e despre bătrânețe, dar n-am citit-o… Ar trebui, tataie, zâmbesc eu. El nu…

Ș ...

(fragment dintr-un material în lucru)

A doua zi la prima oră mă sună șeful și-mi cere să ne întâlnim de urgență în celălalt capăt al satului. Ajung în locul stabilit, imediat apare și el, coboară de pe motocicletă și pornește direct prin pârloagă, dă un ocol și, cu gesturi largi, din moțul costișei începe să-mi facă nu știu ce semne, apoi o ia spre mine măsurând distanța cu pași largi și numărând cu voce tare. Până la urmă aflu de ce m-a chemat cu noaptea în cap ˗ pe acest teren, echipa noa ...

Era a doua zi de Crăciun. Ilinca și Mara se regăsiseră după un an, se întâlneau, ca de obicei, în vacanțe, de ceva vreme. Mara se mutase în Sibiu și venea mai rar la bunicii care locuiau la câteva case de cea a Ilincăi. Erau prietene din copilărie, comunicau la telefon atunci când aveau timp, dar întâlnirea față în față era cea care le aducea un zâmbet larg pe față de parcă totul înflorea în jur și aerul întreg ar fi mirosit a viață.

— E, ce mai faci, draga mea? Mi-a fost atât de dor de tine! A ...

Ce zi e astăzi, Doamne?

Aștept Crăciunul ori Învierea Ta?

Ce e cu ceața asta, de nu se vede-n zare?

De ce n-aud nimica, de parcă ai fi murit? De parcă lumea întreagă ar fi țipat la mine

Și în urechi îmi țiuie doar amintirea ei?

M-am cățărat pe bordura ce susținea gardul metalic și m-am întins spre stânga, până am ajuns la butonul de acționare a porții. S-a auzit un bâzâit scurt, iar eu am sărit jos și am împins în barele reci de metal. De cealaltă parte a gardului, ...

— Știi că mie îmi poți spune, tot, nu? Știi că ești în siguranță!

— Da... Spuse cu jumătate de gură în timp ce-și ștergea broboanele de sudoare ce se prelingeau încet de pe frunte.

— Știi că ești în siguranță lângă mine, nu-i așa?

— Știu. Dar o spuse atât de încordat încât nici ea nu credea în ceea ce afirma.

— Știi că te iubesc!

— Mhm.

— Răspunde! Știi ce te iubesc! Ridică el ușor tonul.

— Da, știu! Pronunță ea tare cuvintele tremurânde pe sub bărbia amorțită. Se uita pe geamul mașinii ...

A văzut-o pentru prima dată la un chef, în anii studenției, și, periodic, continuau să se întâlnească. Sigur, asta se datora și faptului că rămăsese, după atâția ani, cea mai bună prietenă a verișoarei lui.

Erau amândoi în căminul 116 din campusul studențesc, cheful se ținea în trei camere la primul etaj. În camerele acelea locuiau câte cinci studente, fiindcă 116 era un cămin de fete.

N-ar mai fi știut el, Paul, să spună care anume era ocazia cu care vară-sa Ionela îl chemase la chef; însă, ...

Nu știu dacă sunt eu singura, dar cu fiecare ființă care îmi dispare din viață, pe cale naturală sau de ghinion al săracului, parcă mă sparg în fragmente și ce lipesc eu înapoi devine o creatură sinistru deformată, cu părți esențiale lipsă. Nu cunosc eu multe despre teoria artei, dar dacă Dali ar putea exprima ușor haosul rămas în mintea mea, atunci clar Picasso mi-ar explica sufletul. Știi cum e aia, de mers mergi mai departe, că dacă stai pe loc, pierzi la bancă apartamentul de 2 camere. Dar n ...

— Și de ce nu poți să ți le duci singură la reparat, Jo? De ce trebuie să fac eu asta?

— Pentru că...

Ioana mormăie ceva și intră în baie, probabil ca să-și aranjeze vreo șuviță zbanghie, să-și întindă mai bine fondul de ten, ultimele retușuri. Virgil speră să iasă amândoi din casă în cinci minute, altfel traficul spre Livadaru corporatist o să fie un iad și mai iad; nevastă-sa o să-și ia bobârnace în agenție că n-a pontat la timp și pe urmă tot lui o să-i scoată ochii.

— Tu ești mai descurc ...

Am revăzut deunăzi casa de pe Bobâlna numărul 52, sau de pe Strada Cimitirului cum o știe toată lumea din oraș. Familia noastră i-a zis altfel, i-a zis dintotdeauna casa lui Unchiu’ Fane și așa o știu și eu de mic. Întâlnind-o din nou am înțeles însă că cea de atunci, adevărata casă, a dispărut cu totul – ea nu mai există decât în amintirea mea și pe această foaie. Azi e o locuință cu ziduri proaspăt albe, însorită, cu o curte toată în beton, cu copăcei noi tunși, subțiri și văruiți în locul arb ...

Doi ani! Trecuseră deja doi ani de când începusem să joc acel joc murdar... De când îmi vândusem sufletul pentru acea poziție stupidă în guvern...

Pentru unii eram un simplu papagal. O marionetă... Arătam oamenilor ce voiau să vadă, spuneam ce aveau nevoie să audă și zâmbeam cu o falsitate aproape nedetectabilă către masa de oameni care se strângea nerăbdătoare lună de lună pentru a ne asculta. Vorbele mele le oglindeau dorințele și nevoile, mascând intențiile macabre ale războiului care era ...

‘CA SĂ PLECI (undeva) n-ai nevoie de multă minte. Nici de cine știe ce mult bagaj. De bagaj n-ai nevoie.

Însă trebuie să recunosc că lucrurile merg cu mult mai ușor dacă ai un motiv. Să zicem că te-ai obosit, nu atât fizic, cât psihic – ascultă-mă! – și intră în rolul unui avocat. Tu de abia ai intrat în profesie, iar spețele, de ce să mințim (ești bun), le poți rezolva și din pat. Într-o figură comodă, pe burtă, cu clientul pe apel. Abia două săptămâni de ,,regim’’ și deja, uf!, migrene. Și, i ...

— Țață Lisandră, a început?

Bătrâna este așezată chiar în ușă, cine intră se cam freacă de coșul ei cu alviță și ciubuce. Căminul cultural este plin, majoritatea sunt copii.

— Acum, răspunde femeia, abia s-a terminat jurnalul. E filmul "De nicăieri spre nicăieri", zice că e rusesc.

— O fi bun de ceva? mai întreabă bărbatul trăgându-și un scaun lângă ea.

— Nu știu, maică, nu știu că nu mă uit că mă dor ochii, eu sunt cu ale mele.

Femeia își așază mai bine șorțul alb peste fusta neagră, el p ...

poliția și jandarmeria au eșuat în încercarea de a menține ordinea

cea mai dificilă situație este în capitală

unde populația a fost cuprinsă de panică

incendii au izbucnit în mai multe cartiere

biblioteca națională a fost ocupată de protestatari

care au dărâmat și zidurile cimitirului bellu

coloane nesfârșite de mașini blochează marile artere

împiedicând intervenția ambulanțelor și pompierilor

cetățenii se poartă ciudat

există relatări multiple despre tentative de ...

1991, sâmbătă dimineața, în satul meu natal. Ne-am luat liber de la slujbele din oraș să-l ajutăm pe tata. Încărcăm împreună cu el, cu fratele și cumnata, un car cu paie. Vorbim de una, de alta, de ce se mai întâmplă prin sat. “E licitație", zice tata. “Ce vindeți?", întreb, să mă aflu în treabă. "Grajdurile CAP-ului", zice el. “Dacă animalele le-ați prăpădit, ce ne mai trebuie grajduri?", vorbesc eu, de una singură. "Cu ruinele ce faceți?". Mă refer la Căminul Cultural, la fosta Primărie și la ...

Aproape ca își lipește nasul de oglinda în timp ce se rujează. Le acordă multă atenție buzelor. Folosește aceeași nuanță sângerie de ruj pe care o adoră încă din liceu, pe când nu avea libertatea să o poarte. Aplică cu grijă, cu grijăăăă. Ca ultim retuș, își trece degetul mic peste contur buzelor și întinde culoarea cu stângăcie. Lasă bărbia în jos și se uită în străfundul propriilor ochi. Inițial simte că se uita la o străină cu ochii tulbure. Așa că se apropie și mai mult de reflecția ei, până ...

Inima îmi tresărise și-mi simțeam întregul corp pulsând greoi, haotic. Stăteam așezat pe șaua unui aparat și încercam să-mi recapăt suflul; inspiram și respiram controlat, ca la carte, trăgând aer pe nas, dându-l afară pe gură, cu ochii în podeaua acoperită cu material antiderapant în culori strigătoare. Trebuie să-mi fi țiuit și urechile, nu-mi pot aminti. La fel de bine aș fi putut să fi dus o luptă internă, senzorială cu muzica din boxele sălii, care era acoperită, la rândul ei de un zumzet n ...

Nici nu știi cât am plâns!

Făcând curățenie printre hârtii mai vechi sau mai noi, am dat peste o compunere făcută de mine, probabil, prin anii de liceu. Despre Pușa. Era una dintre cei cu care mă jucam în spatele blocului X 21, din apropierea fostului birt Dinamo și a cartierului Checheci (sau Kecheci?).

Nu știu nici azi care este numele ei adevărat. Nici nu m-am gândit vreodată că ar putea avea un alt nume decât Pușa, așa cum îi spuneam noi, gașca de la X-uri. Unii îi ziceau Pușa Păpușa, ia ...

Plecasem de ceva timp din Paris pentru a putea ajunge la timp înapoi pe Valea Loarei unde regele, fiul meu, avea sa discute pentru prima data cu unul dintre misionarii din partea “religiei" care la momentul de față se dovedește a fi o reala problema în Franța. Drumul a fost ridicol de anevoios și am avut parte numai de probleme cu caii care pur și simplu nu voiau sa o ia din loc, ori din cauza caldurii ori din cauză că erau complet plictisiți și obosiți de drum. Desi cerusem niste cai rapizi am ...

Înserarea își lăsase umbra deasupra urbei care încă fumega. O pâclă plutea peste Bastionul Aurarilor, Poarta Vămii și Bastionul Curelarilor. Focul înghițise în câteva ore cea mai mare parte a celui mai bogat și prosper oraș al Transilvaniei. Oamenii, depășiți și înfricoșați de urgia flăcărilor, fugiseră în afara cetății. Zidurile și turnurile orașului, majoritatea caselor și atelierelor breslașilor se transformaseră în mormane de lemn ars și cenușă. Incendiul se întinsese până hăt-departe, în Ș ...

Cine ar fi crezut?! Cine și-ar fi putut închipui că...

Am plecat de pe Terra de copil. Am călătorit mult, am luptat și mai mult. Am luat la rând toate planetele omenirii și am participat la toate războaiele majore de cucerire. Primul dintre ele a fost mult condamnatul asalt al fortărețelor subterane de pe Marte. Apoi, după unire, au urmat sateliții naturali și artificiali din galaxia noastră. După aceea ni s-a deschis calea universului spre alte spații și alte timpuri paralele. Oamenii obișnuiț ...

Dora Gălățeanu își savurează cornul cu cremă de vișine sub ninsoarea domoală de flori de tei care acoperă flegmele de pe alee. Bate un vânt cald, ce aduce o miasmă de gunoi ars dinspre Dealul Mare. A ales o bancă fără umbră, de unde poate urmări soarele cum coboară după clădirea principală de jos. O arătare interbelică nerenovată, cu ferestrele de la etajul superior acoperite cu gratii. Trei zile a zăcut acolo, până i-au zis că trebuie să o mute aici sus, la TBC-iști, în pavilionul tip vagon, cu ...

Olga se smulse din brațele mele, se suci brusc pe tocurile cui și se îndreptă către ușă.

Își aprinse o țigaretă și, înainte de a o înghiți liftul 4 etaje, îmi aruncă o privire – aceeași privire pe care o știam atât de bine. De sub genele lungi, curbate și negre, porniră către mine două cuțite. Creatura dispăru pedepsindu-mă, încă o dată, cu tăcerea.

Mă întorc în salon, cu cuțitele din ochii ei înfipte în creier.

Le încasez constant de câțiva ani de când încerc, fără succes, ca un descreierat ...

În dimineața aceasta, mă privește într-un alt mod, de parcă ar încerca să măsoare ceva din ființa mea, din trupul tânăr care îi apare în fața ochilor ca ceva ce ea pierduse definitiv. Totuși, îi spun cu blândețe, sunteți o femeie matură, cu mintea mult mai coaptă decât a mea. Un exemplu de urmat. Oh, vai, ești o drăguță, dar ce am vorbit noi când ai ajuns în prima seară? Fără cuvinte pompoase, fără exemple și mai ales, fără dumneavoastră. Sunt doar o femeie care încearcă să mâzgălească niște pag ...

Ieri a dat mașina peste Ciprian și încerc să mă hotărăsc dacă sunt trist sau nu. Tind să cred că totuși da. S-a întâmplat pe la prânz, pe Eroilor 25, mă întreb și acum ce căuta pe acolo, l-aș fi întrebat, dar nu am făcut-o, din motive evidente. A scăpat cu zgârieturi și-o sperietură sănătoasă, slavă Domnului.

Pe Ciprian l-am întâlnit în ultima lui zi de muncă la Propaganda, genul ăla de bar cu postere de colecție pe pereții (amestecate cu afișe luate de pe stradă și lipite de oameni fără să le ...

Era târziu, lumea începuse să plece de la terasă. Captivat de vinul local și de seara caldă, ar mai fi rămas. Se amețise bine, dar nu cât să își piardă luciditatea. Se uită de jur împrejur, căutând pe cineva cu care să schimbe o vorbă. La masa de lângă el, o domnișoară brunetă, cu o cafea în față, răspunse privirii sale.

— Dacă mi-aș vinde pentru ceva sufletul, i se adresă fără nici o introducere, ar fi pentru talentul de muzician. Dacă aș putea cânta, aș trăi altă viață, care ar merita orice ...

Nicu lui Haplea a fost dintre ultimii lăutari adevărați pe care i-am cunoscut eu. Îl știu din vremurile lui bune, era vedetă locală. Lovea cu arcușul spatele viorii: "Ia atențiune!", și lumea îi asculta cu gura căscată baladele și cântecele.

După ani și ani l-am regăsit bătrân, neputincios, dar tot hâtru.

— Domnule, ce mai faci?

— Uite tată, cu bătrânețile.

— Bre, am o afacere cu mata, te plătesc bine.

Se înviorează dintr-o dată.

Mă ia de braț și ne îndreptăm spre casa lui aflată la câț ...

Trenul oprește în gară. Este încă întuneric. Îmi iau geanta și cobor. Aerul de afară, în contrast cu înăbușeala din vagon, e revigorant. Nu e rece și adie un vânt plăcut, așa că pornesc agale spre oraș. Rareori trece câte o mașină. E liniște, iar eu mă simt la fel. Privesc în stânga și în dreapta; orașul nu s-a schimbat prea mult. Ici-colo se aprinde câte o lumină la o fereastră. Și, la fel ca atunci când ne plimbam ținându-ne de mână după o noapte de amor, povești și planuri de viitor, mă între ...

Cinci trepte aveam de urcat. Singurele. Erau strâmbe, formate prin îmbinarea a mai multor pietre de râu de diverse forme și culori. Ici-colo, pe la îmbinări, iarba străpungea mineralul, croindu-și cărare spre soare. După ele, zidul de piatră era spart pentru a lăsa loc ușii greoaie. Diferitele nuanțe cacofonice ale lemnului lăcuit blocau singura breșă spre lumea de dincolo. Unii ziceau că acolo dai nas în nas cu frica ta cea mai adâncă. Alții susțineau că e locul în care se făuresc coșmarurile ș ...

În ziua aceea a plouat pentru ultima dată pe Pământ. Cele din urmă picături de apă au căzut pe insula Niue pe 17 iulie 2187. Acela a fost T0, momentul de la care oamenii au început să calculeze altfel timpul - timpul noului Pământ.

Însămânțarea norilor era o metodă prea costisitoare și prea greu de aplicat la nivel global, așa că, de atunci, ploaia a început să cadă numai la comandă și doar la adăpostul uriașelor cupole care protejau orașele bogate. În afara lor, viața se târa cum putea, print ...

Afară ploua încet, melancolic, lipsit de viață. Umbrelele viu colorate se aplecau aritmic și monoton înspre pavelele noi din centrul orașului. Pașii oamenilor aminteau de un somn greu, ca de octogenar sătul de viață. Mai erau vreo 2 ore rămase până ce se întuneca afară. Era doar o altă zi de octombrie. Anca, o tânără grăbită și mohorâtă din cauza vremii neprielnice, se îndreptă spre cel mai apropiat Cărturești. Ajunsă acolo, îmbrățișarea mat ...

O persoană oarecare îți poate spune: "să nu iei NICIUN lucru în serios".

Ce s-a întâmplat acum se întâmplă tuturor. Toți plecăm.

Eu nu răspund politicos.

O altă persoană îți poate spune: "Îmi place numele tău".

Eu îi răspund politicos:

"Mulțumesc, l-am primit de ziua mea. Între timp

a început să mi se potrivească. Nu toți

au acest noroc." ...

Se mai întâmplă ca o adiere de aer cald și zgomotos de primăvară să intre neanunțat pe geam și să-mi amintească de zilele și nopțile pe care le-am petrecut în tinerețe la Istanbul. Astăzi voi revizita seara în care, poposind în apropierea moscheii Mihrimah Sultan din cartierul Üsküdar, am aflat că într-o cafenea din apropiere urma să-și facă apariția Eğlence. Am auzit acest nume de când am intrat în oraș, fiind rostit cu respect și reverență în toate bazarele și ungherele prin care am trecut. Ul ...

În ziua aceea, plecasem cu inima strânsă, de parcă îmi prinsesem într-un batic toate visele și ele stăteau gata să zboare dincolo de calea ferată a privirii. Nici nu mai știu cum am ajuns în București, eu, cea care nu călătorisem până atunci singură în alt oraș, care aveam încă un soi de timiditate care se răsfrângea în ochii mari, în zâmbetul blând și încăpător de pace, cu toate flăcările și cu toate apele curgătoare, fluviale chiar, năbădăioase ale vieții care mă conținea plină de generozitate ...

Orice formă de însingurare îl face pe om să-și amintească de ființele grămădite în memorie. Aceia pe care i-a întâlnit în puncte de maximă încordare, dar și cei de care îi este dor, stăruie uneori ani la rândul în gândul nostru cel meticulos și insistent în a ne arăta într-o altă reflectare toate cele ce nu mai sunt. Iar timpul, ei bine, timpul pe care parcă nu îl trăim îndeajuns, se gândea Mia, e întocmai ca o carcasă aproape organică care ne reunește și ne strânge unul pe lângă celălalt - viaț ...

S-a dus prima săptămână din octombrie 2010. Acum trei luni dădea Bacuꞌ, ceva care-l speriase al naibii de tare încă de când intrase la liceu, din clasa a noua. Atunci și-a dat seama că trebuie să se descurce singur, că nu-l mai ține nimeni de mână, că nu-l cunoaște nicio profesoară și că la finalul finalului urma un examen din tot ce avea să studieze de-a lungul celor patru ani. Era inimaginabil, și gândul l-a făcut să aibă coșmaruri atunci, până s-a obișnuit cu ideea.

Așa și acum. S-a dus prim ...

N-am avut niciodată cap de matematică. Într-a zecea sau a unșpea am spus o poezie ca să mă treacă. Eu și G, în râsetele clasei. Profei îi era imposibil să ne lase corigenți, asta ar fi pus-o într-o situație dificilă, nevoită probabil să dea explicații dirigintei sau directorului, dacă nu cumva chiar mai sus, părinților noștri, care ocupau la mijlocul anilor 90 funcții importante în oraș. Ca să nu pice prost, nu i-a rămas decât să ne facă de râs în fața clasei sau cel puțin să încerce asta, între ...

Despre Ahmed Ciobanul tulcenii nu știau prea multe lucruri. Se spunea că era valah sau albanez, iar alții susțineau că era grecotei din Iannina. Adevărul era că acesta vorbea fără nici cea mai mică poticneală toate cele trei limbi, ba și turcește pe deasupra. Unii spuneau că știe chiar și să scrie latinește, lucru pe care însă nu-l credea nimeni. Toate acestea nu ar fi avut nicio relevanță - vorba zarafului orașului, care era de departe cel mai citit tulcean - dacă Ahmed nu ar fi fost foarte bog ...

Nu îți voi spune că am șters textul. Și nici nu am să îți spun despre ce ar fi fost. E de ajuns că ești mereu în spatele ecranului ăsta alb deasupra căruia, inevitabil, de fiecare data scrie Document 1 – Word. Oare ar fi fost mai bine să scriu cu creionul așa cum făceam cu mulți ani în urmă? Când împătuream foaia să o fac mică, de parcă și frica în fața albului ei ar fi devenit dintr-o data mai mica. Frica în fața textului care încă se odihnea într-o enervantă și sâcâitoare latență.

Ca și ac ...

În fața librăriei celei mici, înființată într-un hol reinventat, se bucurau de lumina din ce în ce mai slabă a sfârșitului de zi de septembrie o mulțime de cărți – așezate pe panouri ingenios alcătuite, pe câteva măsuțe, pe câțiva paleți vopsiți galben aprins – și o mulțime de plante, în ghivece sau plantate la sol, care transformau locul într-o foarte drăguță grădină.

De câteva zile încoace, ploaia se tot jucase cu librarul... punându-l să strângă de grabă – și de trei-patru ori pe zi! – cărți ...

aseară am adormit din nou

fără să mă spăl pe dinți

nu eram beat

nici în sevraj de la marijuana

sau prins într-o fantezie

cu una dintre acele

escorte fierbinți

pe care pentru 200 de lei

când îi am o vizitez

la periferia orașului

eram în patul meu

lenevind pe Facebook

iar când am dat să intru în vis

mi-am amintit

că nu m-am spălat pe dinții

tubul de pastă din chiuvetă

a fost complet gol

de cel puțin trei săptămâni

nu mai aveam pastă ...

CULOAREA gândurilor mele e galbenă. Într-un ton cu pereții odăii. Pleacă din cap și se bagă sub vopsea. Pereții după ora patru arată ca fruntea șefului cu broboane. Oare nu simte că dacă se mai apropie îl așez? Ah, mă uit spre tavan. Alb. Ard tâmplele și fruntea. Aud în timpan cum strigă Tata. Prosopul ud, abia scos din găleată, se lipește de frunte. Nu văd cu ochiul stâng. Dreapta! De unde vine? «Tată, ăla are pietre în mănuși» Prosopul? «Nu-l arunca, te rog, eu mai pot». Adorm în colțul ringul ...

Mă simt singură de mine. E ca și cum m-am pierdut fără să-mi dau seama. Și e foarte obositor să mă caut, mai ales atunci când știu că n-am să mă mai găsesc niciodată. Cel puțin nu pe cea care am fost înainte. Este totuși posibil să descopăr un Eu nou, pe care nu-l căutam, dar care va încerca să mă absoarbă în necunoscutul Existenței sale (știți, ca un proces de dedublare întors pe dos). Acum nu sunt nici spirit, nici materie; uneori cred că exist ca idee, alteori ca un concept și câteodată sunt ...

A fost odată ca niciodată, în timpuri de demult, în locuri de aproape, un prinț căruia îi plăcea să urce pe șaua calului și să se piardă pe cărările ținutului în care s-a născut. Îl chema Avram, era bălai, cu ochi albaștri și mâna iute, scoțând sabia și retezând dușmanii ce ar fi amenințat hotarele țării pe care o slujea.

S-a născut sub munții Hunedoarei, dintr-un tată ce a primit pe umeri povara de a fi cneaz a românilor risipiți prin văi și dealuri, și dintr-o mamă ce spune că și-a croit drum ...

Nici măcar nu erau primele ei țigări fumate. Cine știe câte fumuri se perindaseră prin plămânii ei până atunci, poate zeci. De această dată, însă, totul fusese un proces meticulos, planificat cu grijă dinainte. Se gândise o vreme îndelungată la asta, însă într-o dimineață toridă de vară, în timp ce-și privea mama fumând, își dăduse seama că dorința nestăpânită pe care o simțea era aceea de a fuma.

La cincisprezece ani, la scurt timp după ce tatăl ei fusese îngropat, tot ce o lega de o formă ciu ...

Costel lucra la o carte, dar ce carte... la dimensiunile preconizate se anunța a fi o enciclopedie. El încerca să demonstreze că de fapt extratereștrii fac intenționat vizite, ca apoi să arate prin filme că ele sunt de fapt false, astfel încât lumea să nu creadă acele cazuri de răpiri sau apariții de ființe umanoide prin diferite locuri. Finanțau deci, prin anumiți interpuși, producții "holiudiene" doar ca să demonstreze că extratereștrii sunt invenții științifico-fantastice. Era ferm convins că ...

Tramvaiul oprise în stație, iar privirea mea se plimba amețită pe geam. Așteptam să ajung acasă.

Pe trotuarul din stânga, o femeie se decupa detașat din mulțime. Era întoarsă cu fața spre direcția privirii mele. Cu ochii la ea, simții pornind în mine, ca un șuvoi de apă fierbinte, o senzație cel puțin stranie. Cred că era din cauză că nu i se potrivea deloc fusta, aproape de jumătatea gambei care-i lungea miraculos picioarele al căror contur se ghicea prin materialul subțire și moale. Puteam s ...

Selim Kaan îl chema, dar mama îi zicea, simplu, Turcu’. Știam și eu câte ceva despre turci, nu de la școală – fiindcă în clasa întâi nu se învăța istorie, doar citire, aritmetică și caligrafie – ci din ce îmi povestise bunica. Turcii erau câtă frunză și iarbă, mereu pe picior de război, puși să prade și să dea foc satelor de creștini, iar pe care nu-l omorau pe loc îl luau rob, ducându-l la Istanbul ca să-l facă păgân de-al lor. Erau războinici din tată-n fiu, ieniceri și spahii care dormeau c ...

Învățătoarea se învârte prin clasă, ca o cloșcă cu puii amenințați de țarcă. Nu știe dacă să se uite la fetița, numai ochi, ori la elevii, care picotesc în bănci, pe două șiruri de bănci. Pe șirul de lângă geam, picotesc cei din clasa a doua, pe șirul ce dă spre ușă, cei din clasa patra. Doar fetița îi ține piept și răspunde atât la întrebările celor din clasa a doua, cât și pentru cei din clasa a patra. Predă la o școală de cătun cu puțini copii într-o clasă, înghesuiți în aceeași sală, pe două ...

A fost surprins să audă pentru prima dată asta. "Raiul boschetarilor" i-au spus. Cum habar nu avea despre ce anume era vorba, a făcut singurul lucru decent și onorabil, singurul lucru de bun-simț ce putea fi făcut: a tras în continuare, cu urechea, la discuție. Nu a putut afla prea multe detalii și picanterii, spre ușoara sa frustrare, dar, de fapt, dacă era să fie cu adevărat sincer, nici nu avea nevoie decât de un singur detaliu. Unu și bun. Ceea ce era evident, după aspectul satisfăcut al chi ...

VIDEO

Azi mi-ai cerut să intrăm în mare

Și am intrat

Valurile se ridicau și mă împingeau spre mal

Tu râdeai

Și bucuria ta trecea peste fricile mele

Mă încuraja să înaintez

Înc-un pas, și încă unul

Algele se prindeau de gleznă

Și valurile mă izbeau

Mă durea carnea, dar râsul tău și mâna întinsă erau acolo.

Iar la un braț distanță de tine

Ai zis că apa e lină

Și valurile nu mă vor acoperi

Dar au făcut-o

Nările mi s-au înfundat și-am hălpăit aerul

Dup ...

Te trezești în patul tău, în apartamentul tău, ca în orice altă dimineață. Te îmbraci, mănânci, te speli, te pregătești pentru serviciu. Dimineața următoare repeți. Când ajungi acasă te arunci în pat și o iei de la capăt. Ciclul nesfârșit. În fiecare dimineață simți că ești mai puțin uman ca în ziua precedentă. Weekendurile ți le petreci în fața televizorului, autointoxicâdu-ți mintea vizionând știrile sau poate un serial de prost-gust. Apoi adormi. În unele nopți nu poți dormi. Iei pastile. Nu ...

Am intrat în România certat. Pornit la drum lung, de la un capăt al Germaniei, m-am trezit cu defecțiuni la mașină. Nimic serios, dar suficient pentru a-mi da peste cap programul. Nimic nu este mai amuzant decât să stai pe marginea drumului privind la tirurile ce trec în viteză pe lângă tine. Chiar și după două certuri îndelungate cu service-ul de acasă, nu mi-am exorcizat toți demonii ce mă râcâiau.

Tot ce puteam face era să uit. După ce am trecut de Arad, lucrurile parcă au curs mai bine. Am ...

La școală, doamna are glasul pițigăiat și se lungește după fiecare copil, de parcă dă cumva să-l prindă și să-l muștruluiască. Îl strunește cu hățuri sau chingi. Vorbele multe fac un căpăstru. Mai multe fraze – o botniță.

Doamna se supără urât dacă râdem în oră sau avem porcușori pe caiete. Am propriul clasor cu amprente la final de caiet. Și ștersături cu lama cât cuprinde. Literele par că intră cu totul în pagină și mă dau gata. Simt că mă dilat în haine și le fac de câteva numere mai mari. ...

Ca întotdeauna, bucata mica de cretă pe care o ține în palmă îi creează o senzație de disperare în fața timpului. Din spatele lui aude șoaptele studenților plictisiți ca și el în sala cu prea multe bănci și prea puțină dorință de a continua discuția despre un text care, sincer vorbind, nici lui nu îi place. S-a obișnuit să repete de atâtea ori aceleași idei de ani de zile, încât nici nu le mai înțelege sensul. Și el știe asta. Și preferă să răsucească bucățica de calcar în palmă, ca și cum i-ar ...

— Măi împielițaților, de ce aruncați în ograda omului cu pietre, cu bolovani?

— A intrat unu' la mamaie.

— A intrat? Și ce dacă?

— Ne-am uitat pe geam, o pusese pe spate cu picioarele în sus.

Sub soarele arzător, cele trei femei − două mai tinere, venite s-o ajute pe cea mai în vârstă la plivitul straturilor de legume − sunt în grădiniță. Dau din mâini, muncesc dar și gura le merge. Povestesc și râd.

— Uite, ca pensionară, zice Lucia, gazda, stau uneori și-mi amintesc. Eram în București de ...

M.R.: Așa ceva n-o să mai fie la noi în oraș. Nici n-a mai fost, nici n-o să fie. Am mai auzit eu că la alții, am văzut și pe la tv. Dar, ce-a fost la noi mi se pare mai grozav decât ce-am văzut pe Discovery.
Rep.: O să reluăm și o să vă rog să nu mai rostiți numele altor posturi. Pentru că n-o să putem difuza acele părți din interviu și e păcat. Nici alte nume de societăți sau produse nu puteți rosti. Reluăm! M.R.: A fost ca o călătorie în iad. Așa a fost.

R ...

Totul se schimbă când îmi pun rujul ăla nesimțit de roșu pe buze, cel pe care am dat 15 lei cândva în grabă într-un DM, chiar înainte să mă întorc la Paris. Parcă tuturor le place, fie ei români sau parizieni, tineri sau trecuți de o vârstă. Eu le intru în fantezii când îl port, iar ei intră în vorbă. Rujul ăla roșu nesimțit mi-a adus un băiat pierdut la Châtelet în dimineața de Anul Nou, care se simțea dator să-mi șteargă colțul buzelor cu degetele lui soioase și să se invite la mine. Același r ...

Mă gândesc la o mie de lucruri în același timp

Ce geacă de iarnă să comand pentru Norvegia

Trebuie să duc coletul la Easybox

O să aspir cocoloașele de păr mai încolo

Ce mâncăm azi

Ce mâncăm mâine

Ce faină e cartea asta

De ce scrollez pe Instagram fără minte

Ce mai vreau să îmi cumpăr în viitor

Ce frumoasă e lumina de afară

Să nu uit de programarea la dentist

Să nu uit de programarea la unghii

(…)

Dacă aș putea să mă gândesc doar la un gând

Nu știu ...

Inocența copilăriei te protejează, însă, o vreme, de ce e mai rău. Răul crește cu timpul, în școală. Cel mai târziu, în școala gimnazială devii dureros de conștient de locul tău pe scara socială. Îți internalizezi, în timp, ierarhia socială și statutul. Înțelegi că tu ești jos și că alții sunt sus. Atât de sus că nici nu-i vezi, ba chiar îți cer să te consideri norocos că ei au coborât din superbia lor ca să respire același aer ca tine. Măi sărace, sărăcilă, de ce vrei să-mi faci în silă? Pupă p ...

Priveliștea avea izul sacilor cu cărți și caiete pe care le adusesem într‑o sală la școală spre sfârșitul clasei a doua. Era vara lui ’90, ni se ceruse să contribuim la efortul de a strânge maculatură și toți părinții au folosit prilejul pentru a se scăpa de toate acele cărți comuniste de propagandă care li se băgaseră pe gât de‑a lungul a zeci de ani. Acum returnau toți cu voioșie și de bunăvoie tot ceea ce fuseseră forțați să primească de frică. Dacă a luat cineva acele mormane prăfuite de căr ...

"La început a existat un popor de păsări" mi-am spus de cum am pășit din nou pe solul orașului natal. Nu-mi mai aminteam dacă citisem asta sau ca atâtea alte ziceri ale mele era și ea tot o invenție. Oricum îmi plăcea și o ținusem aproape de inima mea repetând-o atât în clipele de cumpănă ale vieții cât și în cele de bucurie și înălțare. În fapt acum străbăteam drumul ce mărginind fluviul lega aeroportul de oraș, un drum atât de cunoscut pe care urcasem și coborâsem în copilăria mea de atâtea or ...

Cea mai mică prăvălie din bazarul Tulçi era a lui Hassan Bey, ce avea meșteșugul scrisului. Turcul era grozav de fudul când venea vorba de meseria lui și spunea că își făcuse ucenicia în palatul Sultanului de la Constantinopol și că lucrase apoi în cele mai mari ateliere. Scrisese sute de pagini pentru cărțile bibliotecii Padișahului, dar totul se sfârșise când în Imperiu fuseseră instalate marile tipografii. Rând pe rând, atelierele de făcut cărți se închiseseră, iar scribii se împrăștiaseră ca ...

...bunicului meu

Nu știu în București sau în alte orașe cum era, dar în orașul copilăriei mele, în Slatina, pe vremea lui Ceaușescu, se întrerupea lumina, o oră, două, seara târziu. Se făcea economie...

Eu mă bucuram când se întrerupea curentul electric.

Pe toți în jurul meu îi auzeam bombănind. Nu îmi arătam bucuria. Nu ar fi înțeles-o. Probabil că aș fi părut o ciudată. Din spirit de solidaritate cu ai mei, mă prefăceam și eu nemulțumită de întunericul în care se adâncea orașul la mo ...

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească, zâmbesc.

Vacanța de vară era cea mai caldă, dar nu datorită temperaturilor ridicate, ci pentru că atunci eram toți afară, făcând lucruri care nu ne plăceau, dar pe care le așteptam din nou în fiecare an înainte de prima brumă.

Toate erau la fel și totul era simplu. Doar că vara aceea fusese ultima fără griji mari și poate că dacă aș fi știut că iunie nu va mai fi niciodată la fel, aș fi notat totul chi ...

Ne-am urcat în tăcere, unul după altul, ocupând cele două vagoane de coletărie ce ne fuseseră alocate. Nu aveau banchete, așa că ne-am așezat cu toții pe valize.

— Frasilor, stie țineva unde merdzem? se auzi o voce pițigăiată.

— În colonie, la Băița, îi răspunse o alta.

— Aoleu, ne-am nenoroțit, oameni buni, acolo ne rămân oasele!

M-am ridicat din locul unde stăteam și mi-am făcut loc să ajung lângă pelticul care vorbise. Era un bărbat brunet, cu părul cârlionțat, trecut de prima tinerețe. ...

Am coborât din Bolt bântuită de două lucruri. Primul: Claudiu mă înșelase. Al doilea: frigul era insuportabil. Îmi pătrundea în oase, în sinusuri, în ghete. Se lipea de mine. Îmi venea să-i fac semn șoferului să mă ducă înapoi acasă. Să stau chircită sub pătură și să mă uit obsesiv la poza în care Claudiu o ținea de braț pe blonda fără nume, poză pe care o găsisem pe contul de Instagram al unui club în care el cică nu călcase niciodată.

În interiorul spitalului o să fie cald, mi-am zis, î ...

Strada este întunecată, iar eu abia reușesc să înaintez din cauza zăpezii. Toate geamurile pe lângă care trec pare că urmează să se topească din cauza luminii calde din apartamentele mici. Un bărbat cu haină de blană trece pe lângă mine grăbit, în mână cu o țigară care aproape se stinge la fiecare pas din cauza fulgilor care o lovesc, și cu cealaltă mână în buzunar. Întind mâna să fiu sigură că mă vede, și mă bag în fața lui.

— De băut, spun eu în română, în timp ce gesticulez băutul dintr-o st ...

Unchiul Ganea, unchiul lui Gusti Schmit, aflat de aproape două săptămâni pe patul de moarte, făcuse o criză de nervi pe la ora prânzului, când soră-sa (mama lui Gusti) intrase în rezerva spitalului cu un preot după ea.

— Afară! șuierase unchiul Ganea și, cu mâna în care avea înfiptă branula, apucase cana cu ceai de pe noptieră și o azvîrlise către ușă.

— Biserica! blestemase apoi, cu ultimele puteri, după care își înfundase ceafa în pernă, luptându-se să inspire aerul care nu ajungea în plăm ...

În fața ușii închise, avu pentru o clipă senzația că nu mai era sigur dacă venise sau, din contră, dacă pleca... Dar își reconstrui imediat imaginea ei, cu nerăbdarea despărțirii în ochi care îi spusese "la revedere... să ai o viață frumoasă!". Pleca. Trebuia să plece. Ce sau cine l-ar mai fi putut aștepta înăuntru, dincolo de ușa închisă? Fuseseră atâtea "dimineți pierdute" (cum îi plăcea uneori să glumească) în care ușa veche, din lemn de stejar, cu o crăpătură mică în partea stângă prin care ...

Poate că ar trebui să vă spun câte ceva despre cel care sunase în miez de noapte la ușa lor. Deși nu cred că asta e important. Mai important e, cred, motivul pentru care o făcuse, poate ar trebui să vă descriu groaza tăcută din ochii lui, o teamă mascată de un comportament ce se dorea normal, la fel ca atunci când ai suna în miez de zi, iar lucrurile ar părea absolut firești. Doar că nu erau. Nu aveau cum să fie, când toți ai casei se pregătiseră de culcare, stinseseră toate luminile și erau pe ...

Clopoțelul soneriei o trezi din reverie, în același timp cu alerta sonoră pe telefon. Cu mâna pe spătarul scaunului cu rotile în care stătea nemișcat fiul ei, căzuse pe gânduri. Deschise aplicația Ring, iar chipul surorii ei apăru pe întreg ecranul. Apăsă pe butonul care deblocă ușa de la intrare.

"A sosit!" își spusese. Apoi se întoarse spre băiat: "Mătușa ta-i aici. Lipsesc doar câteva ore, poate nici atât. Te rog de pe acum să fii înțelegător. Nu mi-o lua în nume de rău." Alesese să nu-i spu ...

— Au venit! sunt anunțat de o voce feminină.

Ar trebui să știu a cui voce e, dar îmi pasă atât de puțin, încât nu mă ostenesc să conectez vocea cu chipul, chiar dacă e vorba de doar trei fețe între care ar trebui să aleg.

M-am trezit cu o durere puternică de cap și-un gust dulceag pe care-l simt când vârful limbii îmi atinge dinții. E de la berea de aseară. Am suficientă experiență să știu măcar atât. Ce nu știu e dacă mi se trage de la prima sau de la ultima bere. Cred că de la ultima, totu ...

— Dacă numai de citit îți arde, n-ai decât să mori de foame! zise nevasta canibalului Pancetta, aruncând după el cu o claviculă de savant din care se înfruptaseră pe vremuri, în luna de miere.

Trăgându-și nasul cu jale și oftând prelung, canibalul Pancetta ieși afară din coliba lui ticsită cu suveniruri de la toate festinurile împărțite cu soția lui, cu unelte de vânat oameni, dar mai ales cu o groază de cărți și atlase de anatomie. Vezi bine, de când mâncase din savant, canibalul Pancetta dev ...

Lacul inundase tot ținutul. Malurile, cândva abia vizibile sub un strat omogen de trestii și papură, se termina acum sub ramurile dese ale pădurii. Valurile dărâmaseră case, magazine, depozite și firme de tot felul. Acum toate dormeau la mare adâncime, iar printre birouri, scaune de directori, calculatoare, dulapuri cu arhive, strunguri și roboți, doar peștii își mai făceau loc. Dar chiar și aceștia, cu excepția unor specii invazive, găseau locul neatrăgător, și-l părăseau cu rapiditate, de mult ...

A o mie și una…

Totul mi se trage de la o lampă

Lampa care te privea cu ochii ei electrici,

Scurtcircuitând discreția,

Când ședeai tolănită și goală

În patul alb

Parcă proaspăt nins!

Ei bine, lampa aia

Era o lampă mai data naibi decât lampa lui Aladin…

A fost odată ca niciodată...

Când

am făcut cunoștință,

Ți-am strâns ușor

mâna,

Am dus-o la buze,

Ți-am sărutat-o...

Apoi,

i-am dat drumul

Ca unui fluture,

Ca unei pietre

în luciul unu ...

– Miau!

Te-am speriat? N-am vrut. Je suis un petit chat, tout innocent. Vreau să fiu iubită și mângâiată și răsfățată. Și independentă, așa cum e orice felină care se respectă. Iubesc libertatea. Și natura. Și celelalte animale. Mi-e frică de oameni. Sunt imprevizibili. Pot să te rănească. Sau doar să te ignore. Iar eu am nevoie să fiu îngrijită. Nu te uita așa la mine. Am îmbătrânit și viața n-a fost la fel de blândă cu mine, așa cum a fost cu tine. Ai face bine să fii atentă să nu pățești ce ...

(A vine mai aproape de Isa în timp ce I face exerciții de respirație așezat pe canapea)

Isa: (Către A) Și... la ce vârstă ai aflat că nu sunt părinții tăi naturali?

A: Mi-au spus demult părinții adoptivi asta, așa că m-am obișnuit cu ideea.

Isa: Nu ai fost niciodată curios, n-ai vrut să afli cine-s?

A: Aaa, ba da. Au fost multe nopți, în copilărie, când mi-i imaginam. Priveam uneori în oglindă și mă gândeam cum aș fi la o vârstă matură, la o vârstă ca a tatălui meu natural. Încercam, într-un ...

În fiecare zi te trezești având o altă vârstă. Odată ai treizeci și cinci de ani, dar te trezești cu capul la douăzeci și patru, când în vacanța de vară ai venit acasă pentru prima dată cu dizertația luată cu notă mare, însă nu te așteptai să te mai întrebe cineva de ea.

Te plimbi pe străzile pe care îți scurtai drumul de la școală la cafea în liceu și pe străzile pe care te ducea mama ta la medicul de familie în generală și pe străzile pe care te-au dus ai tăi de la spital în prima ta săptămâ ...

am mai învățat un vers pe de rost

de parcă mi-aș fi învățat propria moarte

dulceață crematorică

mi se lipește de zâmbetul

cu buze din ce în ce mai crăpate

și livide

apa din care beau

seamănă cu un lichid

cu gust bovaric

încep să casc

,,un spleen?"

mă întreabă Baudelaire

în timp ce se uita țintă la

top crop-ul meu modern

și fumul țigării sale

pune în obscuritate

normele sociale

*

mi-ar plăcea să trag de

șireturi

timpul

poate s ...

Își simțea deja corpul greu, pe când ajunsese în fața ușii de metal a blocului în care locuia. Era un bloc de opt etaje, iar apartamentul îi era la patru. Și-ar fi dorit să stea la opt, dar... ce bine, totuși, că e la patru, aprobă tacit în gând, cărându-și picioarele pe scări. Evita liftul din prima, pe de o parte, din cauza claustrofobiei, iar, pe de altă parte, dintr-un moft al ei de a-și demonstra și că nu e așa greu de urcat câteva trepte. Oricum totul e sedentar azi, ce era rău în a face m ...

încă nu s-a crăpat de ziuă. și mormintele dorm. T.îmi face semn să mă apropii. încă o gură de apă, nu știu de ce mi se tot usucă gura. pașii mei calcă în pământul moale. o cioară așezată pe crucea din față nu-și poate lua ochii de la noi. "aici zace Ghiorghios Kontoguris, un pirat grec născut în Kefalonia" zice bătrâna cu broboadă neagră și aruncă o cană cu apă proaspătă peste mormânt. fac ochii mari. l-am visat într-o noapte. înalt, cu o coamă strânsă la ceafă și banderolă neagră (doar era pi ...

Partea a doua

(Se lasă câteva momente de tăcere, timp în care cei doi își caută cuvintele.)

I: (Către A) Zi tu..

A: (Către I) Da’ zi tu, ce mă tot bagi la înaintare.

Isa: Acum e clar că numai pentru cursul de puericultură nu ați venit voi... Am zis că scăpăm mai repede azi, dar nu ține așa. Nu iese nimeni până nu lămurim ce se întâmplă aici!

I: Tu, tu, că dacă nu-ți venea rahatul ăla de idee...

A: Tu vorbeai? Dar cine a luat băuturile, cine?

I: Lasă, lasă cu băuturile, că nu se pune. D ...

În acceleratul de noapte București-Timișoara există o viață de noapte trepidantă, pe măsura vieților de noapte din București și Timișoara. Trenul e dotat cu un vagon tip club de noapte, cu ring de dans, joc de lumini, separeuri, palmieri, papagali vocali, bar și bodyguarzi la ambele intrări, școliți în cluburile de noapte din București. Aici controlorii au intrare liberă și o șampanie din partea casei. Vă sugerez ca șampania s-o împărțiți cu femeile disponibile. Acestea pot fi găsite la bar, sug ...

Visul s-a sfâșiat brusc, în zgomotul unui fermoar rupt. Așa s-au deschis foalele trolerului, risipind bagajul de-a lungul scărilor, luate de vântul metroului ce intra în stație. În jurul meu a crescut o zonă a refuzului, oamenii ocolind tragedia pe care nu voiau să o contorizeze într-o zi care și așa fusese plină. E greu să adopți durerile unui străin căzut în genunchi.

Eșecul vine în urma unei speranțe exagerate, a unui vis pe care ți-l vinde cineva. Altfel nu ajungi prăbușit peste treptele ab ...

Partea întâi

(Acțiunea se petrece în interiorul unui cabinet de psihologie, la un curs de puericultură. O canapea, o masă pentru exerciții și un birou. Doamna psiholog, trecută de cincizeci de ani, răsfoiește plictisită niște fișe. Se aud bătăi în ușă. Ușa se deschide ușor și doi tineri intră timid. Au până în treizeci de ani, iar soțiile lor urmează să nască în curând. Sunt timorați, stresați. I e mai stresat decât A. I e mai familist, A e mai progresist. Isa aranjează compulsiv lucruri, su ...

Într-o dimineață de iulie m-am trezit cu presentimentul unei vieți noi. Am privit pe fereastră și totul arăta altfel. Nu recunoșteam strada, dar de bună seamă era una dintre cele mai circulate, plină de mulțimi de oameni forfotind în toate direcțiile și de tot soiul de vehicule ciudate. Hainele tuturor trecătorilor păreau împrumutate de la un teatru sau făcute la comandă, iar croitorul nu era tocmai zdravăn la cap. Am tresărit văzând o oglindă într-un colț al camerei. Nu-mi aminteam să fi avut o ...

Turcul Ibrahim era atât de sărac, încât nu avea nici măcar harem, doar o nevastă și cinci copii.

Acum, își adunase întreaga familie să privească, pentru ultima oară, giuvaerul familiei. Era un galben de Istanbul, nou și lucios, pe care Ibrahim îl câștigase în urmă cu doi ani, când, în timpul unei epidemii de holeră, muncise ca un nebun să încarce o mie de butoaie de vin, pline cu "Negru de Sarichioi" și "Somoveancă", pe o corabie ce pleca pe șest la Constantinopol, încălcând toate opreliștile d ...

Par a trăsnet

când mă străfulgeră o nouă idee.

Scaunul electric e mult mai confortabil

când nu se uită nimeni la tine, când reciți.

Fie un portret lipsit de figuri, dar în mod dorian,

fie o natură statică aflată în continuă mișcare.

Un perpetuum mobile cu tensiunea mică

și lipsit de cauză nu-și mai îndeplinește scopul.

Fericire-nesuferință

Pentru Melinda Enyedi

Cu gândul am ajuns să dezbrăc gânduri. Frumusețea cuvintelor tale a tăiat mult mai adânc ...

Mi-a fost greu la început. Singur, oraș nou, întâia facultate. Eram încă "cum trebuie să fii". Așa fusesem crescut. Când alții spun asta însă, mai mereu se referă ca ei adică. A durat ceva timp să mă dezvolt ca persoană, să pot înțelege că nu "trebuie" nimic specific, că tot ce trebuie de fapt, este binele. Și nu doar binele tău deși mulți, dacă nu majoritatea, asta au înțeles din filosofia a doi dintre grecii antici, Platon și Aristotel. Bravo lor, oricum. Și-au văzut și își văd interesul. Sunt ...

Sunt din nou trează

la capătul lumii,

unde îmi las inima să aștepte.

Ea a înțeles că mă voi întoarce

când va arde cerul

prima ninsoare.

Nu poți trece niciodată

pragul apei mari

fără a vorbi limba inimii.

Am învățat această limbă acasă,

cu mult timp în urmă,

când cuvintele îmi cădeau

direct în palmă

din soare.

Și iată-mă azi,

respirând

în sala de așteptare

a Celui care m-a născut,

în cea mai albă dintre ...

Și de data asta, cei mai mulți spectatori se ridicaseră în picioare. Mihai adora să le vadă figurile vrăjite, să-i simtă seduși, înfiorați de magia pe care o văzuseră pe scenă. Și mai ales venerându-l. Câte un "bravo!" se auzea de la loje, pe deasupra ropotului furtunos de aplauze. Niște gagicuțe se apropiară cu flori în mână. În timp ce se lăsă în jos, pentru a lua un buchet și a-i mulțumi tinerei de lângă scenă, actorul se uită cu ochi de îndrăgostit către public, și rămase cu privirea piron ...

1.

dimineața devreme

lumina întretaie noaptea

și carul cu stele

2.

dimineața devreme

luna stă mândră pe cer

semn că a cucerit ziua

3.

dimineața devreme

orașul prinde viață

și străzile își leapădă pielea veche ...

Mă duc în bucătărie, îi pregătesc prânzul fiului meu. Trebuie să deschid o discuție, îmi spun trebăluind, nu pot amâna la nesfârșit. Vine, se așază, începe să mănânce, îmi simte încordarea, se uită la mine și spune: "Hai dă-i drumul". Încep o explicație penibilă despre responsabilitate, despre felul greu în care am trăit noi, cei veniți de la sate, despre eroismul nostru de a răzbi. Învârte furculița în farfurie și zice: "Am mai auzit asta de câteva mii de ori, dar nu am cu ce vă decora. Și nici ...

Grig ajunge târziu la ședință. E împrăștiat și prost-dispus. A lucrat până spre dimineață la un nou decor virtual și n-a prins decât vreo trei ore de somn, și ăla zbuciumat. Șefii și cei trei colegi ajunși înaintea lui îi fac loc la biroul din mijlocul încăperii, iar conversația lor urcă brusc într-un balon de așteptare optimistă. Nu pentru că designerul grafic, promovat de curând ca regizor artistic, ar urma să vină cu vreo soluție salvatoare. Ci pentru că Grig, așa taciturn cum e, pune pe roat ...

Era o zi ca retragerea unui melc în agonia însingurărilor sale lăptoase. Era o zi pe care nu am putut să o deslușesc printre săriturile mele temporale spre a mă trezi. Și nici trezirea nu era acea fulgurantă disperare a mâinilor de a nu pierde atingerea orizontului banal de la capătul privirii.

Mersul meu era o plescăială diformă, ca o proastă discordanță între gesturi și simțuri. Dar devenise deja o prezență constantă a existenței mele acest sentiment pe care unii îl denumesc cu dispreț și gro ...

Cu o șiretenie de care numai animalele și copiii mici sunt în stare, în cele din urmă Laura m-a dus de mână până în față la Modarom fără să îmi dau nicio clipă seama că, de fapt, sunt dus de nas și că asta fusese ținta ei de la bun început.

Era una din zilele fericite în care o luam eu, nu bona, de la școală, așa că ne permiteam o mică plimbare, mai ales că toamna ne răsfăța cu una din ultimele zile însorite ale ei.

Laura era elevă în clasa a doua și avea școala în curtea Honterus, chiar în um ...

Orașul nu dormea niciodată. La orice oră din noapte răsuna ceva: pași stingheri pe trotuare, un șuier de cauciucuri, claxonul unui taxi așteptându-și clientul, o muzică în surdină venind de undeva, zumzetul de stup al firmelor de neon... La țară, liniștea era atât de adâncă încât întunericul vibra ca un clopot negru, ducând orice sunet până departe.

Câteodată mă trezeam în miez de noapte – de prea multă liniște – și rămâneam cu ochii închiși, ascultând greierii din Luncă ...

prietenului meu Akim, din Tbilisi

Printre frunzele copacului se zărea cerul. Petele albastre păreau să strălucească împinse de raze jucăușe. Era o zi senină. Se gândea la rochia albă a Mirei. Apoi și-a amintit iernile vechi. Zăpezile strălucind sub cerul de cobalt. Le privea noaptea de la fereastra casei. Felinarul înalt de stradă care lumina trotuarul îngust din fața casei lor decupa un cerc galben-portocaliu. Atunci Nino intra în poveste și nu mai ieșea de acolo decât ca să intre în vis. ...

Nu pot spune că am o viață monotonă, pentru că nu pot spune că am o viață. În fiecare zi mă trezesc la aceeași oră și-mi beau aceeași cafea ieftină. Mă îmbrac cu aceleași haine demodate și alerg să prind autobuzul care oprește la aceeași oră pe strada Academiei. Același autobuz, în care văd mereu aceiași oameni cu fețe supte și ochi încercănați.

Mă duc la slujbă. Aceeași slujbă la care voi merge până mă vor scoate în șomaj. Lucrez toată ziua alături de colegul pe care-l ador și care nu-mi obser ...

Plecasem de câteva zile din oraș în noaptea în care ea s-a născut.

Era o vară teribilă, cu miros de asfalt încins și oameni mergând aplecați sub soarele apăsător. În Piața Unirii, sub privirea Voievodului, nici porumbeii nu își găseau ritmul lor obișnuit. Serile aduceau parcă o liniște nefirească și umbrele trecătorilor se înmulțeau pe bulevardul ce îi primea pe toți sub palida lumină ce cobora alene pe stâlpii din beton. Îmi aduc aminte că în noaptea aceea nu aș fi vrut să mă întorc la hotel ...

Pentru aproximativ două zile, profesorul de română și de franceză Carol Talade din comuna Peticești, unde

se născuse celebrul Ștefan Petică, din județul Covurlui-Tecuci, devenise oarecum notoriu... și el.

Cum se întâmplă deseori în ultimii ani, este de ajuns o înregistrare scăpată de sub control, cu un eveniment

oarecare, și valurile oarecum râioase ale publicității să te facă să te scarpini pe unde poți, ca să nu te mai mănânce… Destinul, deoarece, când este să te pui cu Măria Sa, trebuie să ...

Ieri am intrat într-un anticariat și printre cărți am dat de o pagină cu un desen medieval, lipită de un carton ieftin. Am luat-o pe-o nimica toată și, ajungând acasă, am băgat de seamă că între desen și carton era ascunsă o foaie împăturită. Am îndepărtat ușor colțurile desenului și am scos hârtia gălbuie și aproape putrezită, pe care era înșirată o poveste. Cunoșteam caracterele, felicitându-mă pentru hărnicia de-a le fi deprins la unul dintre cursurile de anul trecut.

"... În mai puțin de un ...

Se făcea că în fața mea apăruseră, de nicăieri, oameni pe care îi știam, rude, prieteni, cunoscuți. Ca și cum aș fi trecut în lumea de dincolo. Doar că, la un moment dat, mi-am dat seama că doar eu îi puteam vedea și auzi. Toți purtau un soi de uniformă din denim albastru. Aveau glugi trase pe cap, aidoma călugărilor capucini. Acest accesoriu vestimentar mi-a stârnit temerile că ceva straniu și absolut teribil se întâmplase cu lumea așa cum o știam eu. Anticipam că la un moment dat mă vor vedea ...

Pe partea aceea de pat nu m-am culcat de opt ani. Greu mi-a fost să mă și uit la acel loc gol și când mă culcam clădeam alături niște perne, până într-o seară când n-am mai avut încotro, casa fiind plină de musafiri.

Atât de rar îl visam, încât mă gândeam că e supărat pe mine și imi era tare dor să-l mai văd măcar în vis. În seara aceea, am adormit cu el în gând și l-am visat in tihnă toată noaptea.

Am stat de vorbă mult, așa cum obișnuiam noi, când venea el de la serviciu și ne povesteam tot ...

E o noapte fără sforăit. Totuși, m-am trezit pentru că o rază a lunii mi-a căzut pe pleoape. De fapt, cred că a fost doar un semnal, pentru că acum luna a dispărut. Știu că-i acolo, în spatele norilor, iar asta mă liniștește, căci e singurul lucru de aici care nu dispare în timpul nopții.

În fine, ziceam că raza aia albă a fost un semnal pentru că mi-a venit o idee. Sunt puțin speriat. Nu de idee în sine, ci de sosirea ei. Nu mi s-a mai întâmplat de mult.

Mai stau încă cinci minute ascuns sub ...

Dacă nu m-aș fi dat jos din pat la cinci dimineața (deși nu știam că e așa devreme) sunt convins că personajele hilare din videoclipul melodiei Cotton Eye Joe ar fi apărut chiar în fața mea, în cameră. A fost singura modalitate de a-mi opri creierul să repete la nesfârșit versurile alea. Nici măcar nu mă mai întreb de ce subconștientul meu se simțea obligat să apese play pe așa ceva. Înainte îl visasem pe Dăscălescu, ultimul premier comunist. Eram undeva prin Casa Poporului și tocmai descoperise ...

Închin această proză lui Mihail Vakulovski, ale cărui trei rânduri au stat la baza acestui text.

I.

Ușor treceau zilele iuți de vară, Gheorghe, dar și alții de pe lângă el, oscilau în preajma unei singure întrebări. Doar maniera și formula erau puse altfel – sensul se păstra.

Lingura cu hrișcă se ridica mai greu și statul pe scaun devenea tot mai incomod. Omoplații intrau în speteaza de lemn, ca atunci când avea să-i vină vreo idee pentru un nou text, durerea surdă pe care avea să o ...

Se întorcea acasă, după o noapte lungă și foarte complicată. A decis să meargă pe jos să își mai limpezească gândurile. Nu știa încotro urma să o ia. Nu spre casă,. Drumul ăsta îl știa foarte bine. Nu știa încotro să o ia cu viața lui. Dacă ar fi avut cu 10 ani mai puțin ar fi plecat din țară. Mulți dintre colegii lui făcuseră asta la vremea potrivită și acum erau stabiliți prin toate colțurile lumii și o duceau foarte bine. El încă nu știa ce îl reținuse aici, de ce nu plecase. Desigur, puteau ...

O uram pe Helga de când a pus piciorul în teatru. Putea să-și aleagă alt oraș în care să fure totul celorlalte femei: bărbații, rolurile și mințile. Până și iubiții ei o credeau o afurisită. De ce și-a ales un teatru de provincie? Venirea ei aici a rămas o enigmă.

În ziua cea mare, am ajuns prima la repetiții. Aveam de lucrat o scenă în care îi dădeam Helgăi un pahar de apă, iar ea se îneca și murea. De luni în șir țineam în vestiar un plic alb cu praf alb. Numai eu știu cât mă dădusem peste ca ...

Apărea de nicăieri și intra în Biserica dintr-o zi, înainte ca eu să o iau în stânga, înspre universitate. Nu-l văzusem niciodată ieșind, chiar dacă m-am oprit de câteva ori să-l aștept. Mă intriga. Avea mersul lent, de septuagenar sau octogenar veritabil. Nu avea cum să apară brusc. Din momentul în care îl zăream se deplasa încet, imperturbabil, pășind parcă pe urma pașilor de ieri, de alaltăieri sau de când îl văd. Nu știu ce mi-a atras atenția asupra lui. Poate chelia evidențiată de ochelarii ...

invitație seară încinsă chef prima dată la ei ajung cu întârziere

atmosferă afabilă apartament imens în/lângă mall baie uriașă cu parchet lucios bibliotecă sofa somptuoasă geamuri imense care văd spre mall oameni trecând/cumpărând mucuri de țigări aruncate pe trotuar scrum dezintegrat în aer abur întunecat țintuit în lumini colorate stroboscopizat

apartamentul se rotește încet/trosnește ne poartă în sus/ne depune ne include ne digeră bucurie bancuri deocheate sentiment de bine loc de întors/lă ...

"Un dentist s-a îndrăgostit de un artist pentru că i-a vrut dinții. În palmă să îi pună, să îi ascundă în pumn înveliți printre degete, să răpească glasuri iubitoare și să facă extracții în inimă până când nu mai rămâne nimic acolo, doar un gol. Să pătrundă cu mâna stângă plină de întuneric adânc în gură, fără anestezie înainte. Să înceapă să rupă din coaste, să scuture plămâni până când pacientul nu mai poate să respire. Artistul, păcălit de propria bunătate și sufletul ce-l poreclește prea des ...

Dimineața, viața se zvârcolește între cele două și șapte minute de așteptare ale magistralelor. Un tip între două vârste își soarbe cafeaua dintr-un pahar de carton. La subraț poartă un registru greu, gulerul bățos al cămășii îl zgârie pe conștiință. Astă-noapte a rămas într-un pat străin pentru o doză de normalitate. Fabulez! E un funcționar oarecare, cu o viață oarecare. Cu toate acestea, nu s-ar bucura și el, oare, de-o noapte în brațele unei alte femei, pentru care să fie din nou întruparea ...

O chiar și Roșia se-ascunde

În vrejuri grele grandioase

Miresme stenice profunde

Îi stau de pază de mătase

Culoarea ei te ispitește

Iar forma când rotundă când

Hm cardiacă provocând

Narcoticul îndemn trăiește

Sunt împreună derizorii

În comparație c-un gust

Cuceritor măreț în glorii

Te poartă miezul lor august

Eu sunt lectură de secunde

O chiar și Roșia se-ascunde ...

Înainte de prima înfățișare la proces, într-una din serile în care fiică-sa avea pneumonie, înfofolită în pat, norvegianul pierduse câteva milioane la cărți, acasă la Argentoiu, directorul minei de peste calea ferată. În seara de dinainte se îmbrăcase și ieșise cu nevastă-sa în oraș, și, după ce o dusese acasă, rămase la masă cu Ocu și cu ceilalți până dimineața. Se îngrășase de la bere și fiindcă niciodată nu ținuse cont de lucrurile pe care le mânca – tocane, ciorbe, mici cu muștar, cârnați, ș ...

— Deschide ușa asta imediat!

Țipetele maică‑sii îi sfredelesc creierul, clanța se mișcă repede în sus și în jos, părând să cedeze din moment în moment.

— Luna, deschide naibii blestemata asta de ușă,

până nu o smulg din țâțâni!

Nu se poate întâmpla nimic rău. Își desprinde încet mâinile de pe urechi. Pandelea e plecat în gardă, iar maică‑sa trebuia să fie la Maria la ora asta. În fiecare seară în care bărbatul nu e acasă, stă cu vecina la bârfe până târziu în noapte. Nu se poate întâmpla nim ...

m-ai îmbătat de curiozitate

m-ai îmbătat de armonie

erai atentă la ce spuneam.

vinul nu mai avea efect.

mi-ai arătat pasiune

când vorbeam cu tine

despre muzică și literatură.

te-ai așezat lângă mine

pentru a-mi auzi mai bine

părerile puerile, îmbibate în vin.

trăgeai din țigară și te întrebai dacă

ne-am mai întâlnit...

*

întâmplarea a făcut să mă îmbăt,

într-o perioadă în care dezvoltasem

o oarecare rezistență.

și nu vorbesc de beția ordinară ...

Doar ți-am spus. Cum ieși de pe terasă, pe dreapta. N-ai cum să le ratezi. La șase fix te aștept în capul scărilor. N-are rost să le numeri. Sunt multe, le-am numărat eu. Știi care-i secretul ca să rămâi motivat până sus? Să te gândești că ești altundeva. Uite eu, de exemplu, îmi imaginez, de fiecare dată când le urc, că mă îndrept spre Monastère. Tocmai ce am petrecut o noapte într-un cort, în deșertul Wadi Mousa. Am vizitat Petra, partea cu Tezaurul, și acum mă îndrept spre Monastère. Opt sute ...

Dacă aș putea avea orice superputere, mi-aș dori să pot adormi la comandă. Am fost dintotdeauna certată cu somnul. Mama îmi mai aduce uneori aminte de cum îi lua o veșnicie să mă pună seara la culcare când eram mică. Nici nu mai zic de orele de siestă forțată, în care stăteam întinsă la spatele bunicii și trasam cu degetele fiecare motiv de pe covorul de perete. Mi-ar plăcea, de fapt, să n-am nevoie deloc de somn, dar atunci n-aș mai visa, iar mie îmi place să visez și să văd ce-mi mai născoceșt ...

Muezinul marii Geamii Azizye din Tulçi visa că slujește la o geamie mică din lemn, în care minaretul nu este mai înalt decât acoperișul unei case obișnuite și unde, pentru a ajunge la müezzin mahfili[1], pentru a-i chema la Adhan[2] pe drept-credincioși, trebuia să urce doar câteva trepte din lemn.

Acum, la bătrânețe, mutesariful[3] Tulçi, Ahmed Resim Pașa și Sultanul Abdülaziz îl pricopsiseră cu o geamie nouă din piatră și un minaret al cărui vârf ajungea aproape până în nori, cu nu mai puț ...

Când am apăsat butonul stikului, o senzație de déjà-vu m-a lovit. Parcă am văzut imaginea oprită pe telefonul meu. Poza aceea îmi imortaliza jumătatea. Curios că simțeam că sunt doar jumătate. Partea stângă era ceva imobil, imaterial. Am lăsat coada stikului speriat, încercând să-mi ating părțile pe care nu le simțeam. Atunci am observat cum telefonul și stikul au rămas imobili în aer. Am încercat să-mi întorc capul, dar nu puteam. Doar ochiul drept funcționa corect, aș putea spune. Cel stâng pa ...

A rămas să ne vedem în prima joi de după Paști. Că atunci o să fie mai liberă. Cum ieși din metrou, pe dreapta. Ieșirea principală, da? Cea dinspre arcade. Alea cu magazine. Pe unde îți plăcea ție să îți pierzi timpul pe timpul facultății. Știu, magazinele de pe vremuri nu mai sunt. Acum sunt altele, nu asta e problema. Ideea era să-ți dau un reper, să nu încurci ieșirea. Ah, ți-am stârnit amintiri? Nu ăsta era scopul principal dar acum că zici, poate în subconștientul meu chiar îmi doream să-ți ...

Sunt aproape singur

pe plaja din Costinești

Stațiunea tineretului

Am reușit să mă învoiesc două zile

în octombrie

pentru că împlinisem în avans

planul de muncă patriotică

Șlagărul anului la corturi încă este

"UTeCiștii de azi

ReFeGiștii de mâine"

Pescă-

rușii pescuiesc cojile de semințe din nisip

Marea face spumă

ca-ntr-o imensă halbă de bere

Pe bucata de carton

mânjită cu muștar iute

am un singur mic

Mă gândesc că e cea mai faină poză

p ...

Și dacă s-ar duce? Ligia urca scările șovăind la fiecare treaptă. În ultima jumătate de oră vizitase micul muzeu de la subsolul Teatrului Național, iar acum reveni în foaierul sălii mari. Mai erau doar cinci minute până la ora unu, ceea ce explica grupul așezat pe canapelele din partea stângă a foaierului. La casa de bilete nu aștepta nimeni. Mai ezită câteva momente, apoi se hotărî. Savura jocul acela, jocul ei, cu cea mai mare voluptate. Știa că nu va putea continua la nesfârșit, iar gândul ac ...

Motto:

"Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire – și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea." (Lucian Blaga)

Din locul în care mă aflu culcat pe spate pe canapeaua mea albastră din sufrageria blocului comunist construit în anul 1971 când m-au adus ai mei în casa aproape goală, prin chenarul placat cu trei bucăți de pal în nuanță de cireș, ramă ce a înlocuit vechea ușă cu geam mat, care atunci când se trântea de la curent ...

Anul 1977, sfârșitul verii.

Lângă piciorul sondei este baraca metalică − locul de adunare −, destul de încăpătoare. Într-o parte cu dulapuri, lângă ușă, suspendată pe perete, cutia cu lacăt în care obligatoriu se pun chibriturile, brichetele și țigările − se știe că în parcul petrolier și în împrejurimi fumatul este interzis. În mijlocul camerei tronează o masă mare de fier cu scaune și bănci tot de fier.

Este ora când muncitorii − și cei care intră, și cei care ies din schimb − se întâlnesc ...

Scenografie

În urmă cu vreo cincisprezece ani, când fetița mea ajunsese la vârsta potrivită, am cumpărat – în decurs de câteva luni, și sub ideea duală de educație și divertisment – patru chitare, două electrice și două acustice. Cele acustice erau una "clasică" (adică pentru muzică clasică) și cealaltă "western" (pentru muzică folk). Și într-adevăr, au urmat doi-trei ani foarte buni din perspectiva acelei idei (inclusiv pentru mine, întrucât am avut atunci, împreună cu fiica mea, foarte multe ...

Neantul nu poate fi descris, Neantul e o categorie filosofică, așa am învățat eu la școală. Dar poate fi simțit, cu perii de pe spinare, cu mațele, cu splina, cu neurovegetativul, iar atunci când asta i se întâmplă realmente cuiva, acela urlă. La lună, câinește.

Și, odată lămurit acest aspect al problemei, putem descrie modul de manifestare a categoriei susmenționate. Apropo, nu găsiți că sunt pe lumea asta prea multe asemenea lucruri insesizabile, indescriptibile, pe care n-ai, domle, de unde ...

Când m-a văzut apropiindu-mă de fotoliul maiestuos pe care-și încrucișase turcește ghetele Kenzo, a fost ca și cum cineva i-ar fi lățit subit un zâmbet tâmp pe figura altfel inexpresivă. Avea ochi blânzi, ca de bivol, ușor duși în fundul capului sur, sprâncene stufoase, o barbă deasă à la Freud – idolul lui, probabil –, am gândit.

— Ana, i-am întins mâna.

— Costin, îmi pare bine.

Modul în care s-a uitat la mine m-a făcut să mă simt evaluată ca o felie de jambon trasă-n vid de mâinile clande ...

Privită de pe Tâmpa, Strada Lungă arăta ca un piton ce se subția spre coadă, unde solzii acoperișurilor înveleau case tot mai scunde, începând să semene către Bartolomeu cu o uliță. La capul șarpelui însă, cu colții înfipți în Parcul Central, clădirile aveau toate măcar un etaj, porți masive și ferestre înalte, frontoane, frize și cornișe de pe care, în loc de o gorgonă de piatră, se zgâia la trecători câte o pisică. La etajul casei noastre fusese un singur apartament, cu șase camere, unde locui ...

Anna ajunse pe peron, pregătită să plece după Vronski. Trenul trebuia să ajungă în gară în orice minut, dar Anna nu mai putea să aștepte. Toată această așteptare o sufoca. Se plimba dintr-o parte-n alta pe peron agitată, cu mintea-n altă parte. Servitorul care o însoțea stătea rezemat de bagaje. O vedea cât era de tulburată, dar nu îndrăznea să întrebe ce se întâmplă. După zece minute lungi de așteptare, trenul sosi în gară. Anna se uita fix la el, în timp ce servitorul urca bagajele în tren. Șt ...

Citisem la un moment dat că toate organismele vii trebuie să doarmă deoarece condițiile de realitate neîntreruptă sunt imposibil de suportat pentru perioade prelungite de timp. De aici se poate deduce faptul că acele organisme care suferă de insomnie sunt blestemate să trăiască într-o legătură mult mai profundă cu lumea înconjurătoare. Într-adevăr, în acele nopți în care somnul este nevăzut simțurile pot surprinde lucruri care rămân amuțite pe timp de zi. Poți auzi clar momentele în care mobilie ...

Ceea ce urmează să povestesc este, dintr-o oarecare perspectivă, nepotrivit în contextul scrierii memoriilor mele, de vreme ce amintirea nu îmi aparține în totalitate. De fapt, nu-mi aparține aproape deloc, având în vedere că am fost o doar o simplă spectatoare a desfășurării sale. Dar, pentru că povestea în sine prezintă un caracter de-a dreptul fantastic, nu o pot lăsa pradă uitării generale.

Cum spuneam mai devreme, povestea nu îmi aparține mie, ci curiosului locatar de la etajul trei din ...

Pe Thüle am cunoscut-o în cadrul unui program Erasmus. Am studiat amândouă istoria artei la Universitatea din Genova timp de un semestru. Ea, venind din țara ei nordică, eu - din a mea post-comunistă. O prietenie puțin probabilă care, totuși, s-a închegat.

M-a invitat încă de-atunci, la finalul semestrului petrecut împreună, să merg să o vizitez, însă multă vreme n-am dat curs invitației. Am ținut legătura prin email, în vreme ce prioritățile maturizării mă zoreau, grăbite, să le bifez: găsit ...

Vâlvătaia apusului s-a stins de ceva vreme, lăsând loc unui albastru spălăcit. În biroul ei, umbrele se lungesc tot mai mult și știe că ar trebui să se ridice din scaunul ergonomic și să plece acasă, dar nu se poate mișca. Încăperea încă mai păstrează un iz ușor de sudoare și pământ reavăn. Ar trebui să deschidă fereastra, dar nici măcar asta nu se poate îndemna să facă. Privește în gol de când a ieșit el pe ușă, cu senzația corozivă a unui eșec întinzându-i-se în piept ca o arsură gastrică.

...

Soarele cobora lin, pictând orașul într-o lumină aurie. Helen se plimba pe aleea prăfuită, însoțită de cei doi căței, Max și Bella. Parfumul dulce al florilor de primăvară îi îmbrățișa simțurile în timp ce o adiere ușoară îi mângâia părul negru ca abanosul.

Dar liniștea acestei după-amiezi fu întreruptă de un zgomot neobișnuit. Helen se retrase cu grație doi pași, surprinsă de apariția unei calești care trecea în trap, ridicând un nor de praf în urma sa. În timp ce privea dezaprobator în urma ...

la limita copacilor morți

inima sună disfonic

uneori noaptea corpul tresară

din cauza inimii ce zvâcnește

când totul pare mort

aș fi vrut să fiu întrebat ce mai fac

dar m-am împăcat cu lumea

și știu că speranța tresare când te aștepți mai puțin

precum corpul în somnul part-time

dar din păcate asta nu e de ajuns

e doar floarea ce cicatrizează rănile

rănile precum nisipurile mișcătoare

pe care nu le mai poți vedea

e și ăsta un mod de a fi

fără ...

Bărbatul se opri din alergat și privi în urma sa, spre locul unde își abandonase căruțul cu două roți. Se făcuse foarte cald, deși nu trecuse de zece. Își potrivi pe umăr sacul de merinde în care îndesase niște pastramă de oaie, o sticlă de apă, un cuțit de ofițer și harta pe care i-o dăduse unchiul său înainte să plece la război. Mai aruncă o privire spre tunel și începu să coboare cărarea abruptă, străjuită de ierburi arse și scaieți uscați. Când ajunse la ecartamentul căii ferate se opri să î ...

Te-am căutat așa cum ai fost, nu m-am îndepărtat când mi-a fost teamă

că s-ar putea să nu mă parcurgi de la un capăt la celălalt cum trebuie,

nici măcar pe ocolite,

nici măcar pe nevăzute.

am vrut să îți spun mai multe lucruri, dar le-am uitat pe măsură ce creșteam

în spațiul naiv și deschis al timpului trecut

Am crezut că te-am invitat și pe tine,

poate nu m-am exprimat cum trebuie –

nu dorm ca să mă trezesc,

nu visez ca să uit,

nu iubesc ca să plec din mine

i ...

Vin la biserică des în ultima vreme, pe Mătăsari, aproape de casă, nu intru, ci stau pe una dintre cele două bănci din curte, mă bucur de un bloc, cândva modernist, acum nițel eclectic și încerc să-mi pun viața în ordine. Mă tot gândesc ce joburi să mai caut, cum să mai reformulez scrisoarea de intenție, încerc să-mi găsesc un sens al vieții instituționalizat, eventual decent plătit, o muncă creativă cât de cât, care să mă și împlinească. Disponibilizările vin în viața cuiva, atunci când se aște ...

Zaraful Ismail stătea fericit pe scăunelul său, rezemat de a doua coloană a bazarului. Era unul dintre locurile cu cel mai bun vad din Tulçi, pentru care nu plătea mai nimic, doar 5 kuruși pe săptămână, la Konak, și încă unul zapciului care se ocupa de ordinea printre bazargii. Ceilalți negustori, care aveau prăvălii închiriate, plăteau un galben pe lună, o adevărată avere.

Ce-i drept, nu avea parte de mușterii cu dare de mână, ci de tot felul de sărăntoci: săcărari din port, țărani din satele ...

Te-am văzut în noapte

Limita era copacul frânt de oboseală și lumina de neclintit a lunii

Ai plecat

Copacul a fost doborât ca un soldat ce se împotrivește valului

Am stat și am ascultat sfatul lunii în splendoarea apei

Plecând spre casă, mi-am dat seama că săruturile noastre nu au însemnat nimic

Când lumina răsare, săruturile noastre se dizolvă

Adevărul e că și eu am poeme pe care nu le citesc în public ...

Femeia ciudată și misterioasă care trăia singură și tot venea acasă cu sacoși doldora n-a mai fost văzută pe uliță de ceva timp. Lumea vorbește că ar putea fi bolnavă. Este încuiată pe dinăuntru, așa că cineva anunță poliția. A doua zi, cu toții smulg porțile din țâțâni și pătrund în curtea plină de mizerie. Printre grămezi de gunoaie a crescut de capul ei o pădurice de salcâmi. În casă, alte grămezi de tot felul de lucruri și multe haine vechi, și un miros îngrozitor. În camera din fund, pe pat ...

Rafael,

uite, stau aici, lângă mare; val după val nisip în nisip și nu mai știu dacă singurătatea mării e totuna cu marea singurătate… Dacă aș întinde mâna dreaptă marea mi-ar mângâia trecutul; aș putea să închid ochii să cred că ești tu… Dacă întind toate visurile, urma pasului tău va urca până în inimă… călcâiul, talpa și degetele vor fi chiar sângele meu, dar nu voi face nimic din toate acestea, n-am să-mi dăruiesc nici un refugiu; voi rămâne aici lângă mare cu ochii mari cu vise mari în v ...

Chiar așa e, totul începe cu o poveste... Domnule, zice amicul obosit, sprijinind fereastra din spatele lui, omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea. Îl privesc lung și îi spun: Da, Freud… De altfel, atunci când vorbim, spunem o poveste, atunci când ascultăm aducem o mângâiere. Vezi? mă întreabă el. Iar un poet scria că în fiecare picătură de apă e o poveste de viață. Eu am în minte cuvintele lui Hans Christian Andersen, viața însăși este cea mai bună poveste.

Și încep să-i poveste ...

Uneori când Petra venea la Poros, la Emanuel, mâncau amândoi înghețată la gelateria din piață, de lângă chei, așezați la mesele de pe trotuar. Priveau de acolo spre grupurile de turiști amețiți de căldură, care nu știau ce să facă mai repede: selfie-uri sau poze cu bărci ancorate la mal și cu buticurile înșirate pe chei precum mărgelele pe ață. De parcă le era teamă să trăiască dezlipiți de telefoanele și aparatele lor cu care fotografiau totul.

Trăiau pentru un viitor în care urmau să priveasc ...

*

În închisoarea de la Gradignan, situată la periferia orașului Bordeaux, răsunau strident o mulțime de țipete, înjurături, blesteme și, printre ele, bocetele unor deținuți. În carcera cu numărul 42, un infractor își pusese capăt zilelor – îl găsise portarul dimineața, la ora când avea loc obișnuita strigare. Era deja a doua sinucidere din săptămâna aceea, iar lucrul acesta îi îngrozise pe ceilalți deținuți. Le era teamă – nu pentru că urma să le facă cineva rău, ci le era teamă de lor înșiși ...

Era trecut de miezul nopții, citeam tolănită în pat, când am auzit un foșnet stins alături. Mi-am luat inima în dinți și am mers alături să văd ce-i. Când colo, o stafie! Era blondă și ciufulită, nemachiată, și purta o rochie albă, lungă, de vară. Deși nu avea o ținută clasică de fantomă, adică cearșaful alb, cu cele două găuri negre în dreptul ochilor, era evident că și-a ales cu grijă articolul vestimentar, ca nu cumva să mă gândesc că ar putea fi altceva decât o fantomă. Nu părea defel stingh ...

În 1963 aveam aproape cinci ani, vârstă la care ești deja tot ce ai putea să fii, ca să citez un filosof al cărui nume nu mi-l aduc aminte. Însă nu am uitat dimineața răcoroasă de septembrie când mama m-a dus pentru prima oară la grădiniță. Kindergarten era pe strada Lungă, într-o clădire veche, săsească – cum altfel? – având o curticică în spate, cu o groapă cu nisip unde se jucau cei de la grupa mică și o curte largă spre stradă, în care fusese turnat pietriș.

Abia intrasem pe poartă și am ...

Și-au părăsit voluntar trupurile fragile sperând că vor trăi, perpetuu, în lumi virtuale. Acolo i-am descoperit și eu. Dar, mai bine, să vă spun povestea.

Doamnelor și domnilor, în scurt timp vom decola. Asigurați-vă că bagajul de mână este așezat în compartimentul de deasupra sau sub scaunul din fața dumneavoastră. Vă rugăm, de asemenea, să vă închideți telefoanele mobile sau alte dispozitive electronice.

Bărbatul înalt și slab, îmbrăcat cu o vestă de tricot în culori vesele trasă peste ...

— Stai mai îndărăt!, se răsti bătrânul cu o voce care, deși fermă și poruncitoare, nu putea ascunde blândețea firii sale. Prin locurile astea-s lupi și alte soiuri de jivine. Dacă nu te ții aproape de mine, n-am să te pot apăra de primejdii.

În timp ce spunea acestea, moșneagul agita în aer un băț lung și gros ca acela de care se folosesc ciobanii când își poartă turmele pe pășuni. Era bătrân numai după înfățișare și, mai cu seamă, după uitătura înțeleaptă, căci după vârstă era încă tânăr. Îi p ...

Bucureștiul, oraș cu o istorie bogată și o cultură vibrantă, este, de asemenea, gazda unor relatări și mituri urbane care țes o pânză de mister și fascinație în jurul capitalei românești. Una dintre cele mai intrigante și persistente legende urbane ale capitalei este cea a fantomei de la Opera Națională din București, o poveste care a captivat imaginația locuitorilor și vizitatorilor de-a lungul anilor.

Potrivit relatărilor, fantoma este adesea descrisă ca o apariție vagă, uneori ca o umbră sau ...

Pentru cei care înnoptau în Tulcea, pe la 1870, șansele de a deveni înger erau destul de mari. Motivele de a rămâne în orașul de pe malul Dunării, peste noapte, erau de mai multe feluri, dar se legau mai întotdeauna de piroscaful societății de navigație "Lloyd Austriaco", ce asigura transportul pasagerilor spre Constantinopol.

De obicei, acesta făcea stație la Tulcea jumătate de oră, pentru pasageri, mărfuri și poștă, dar uneori rămânea peste noapte, din cauza vremii, a vreunei defecțiuni la mo ...

Helene, așa o chema. Era asiatică, născută în Vietnam, și râdea mai tot timpul. Sosise în Franța când avea doar cinci ani, nu-și mai aducea aminte ce se întâmplase înainte de asta dar obișnuia să meargă în Vietnam des, de obicei în vacanță, cu familia ei din Franța : tata, mama, un frate, două surori, veri, verișoare și nepoți.

Împărțeam, pe vremea aceea, un birou de două persoane, puțin înghesuit. Helene era genul de om pe care te puteai baza în orice tip de situație. Că era vorba de un deadli ...

Un bătrân, deși înconjurat mai tot timpul de oameni, nu vede pe nimeni, deși imersat în treburile vieții, are sentimentul că nu există nimic pe lume pentru el. Viața lui a fost perfect normală. A trăit tot ce se poate trăi într-atât încât, privit din afară, nimeni nu i-ar fi putut suspecta disperarea. Se simte și s-a simțit întotdeauna blocat, îngrădit, spune el, de ceva. Târziu de tot, spre finalul vieții, își dă seama că a trăit și trăiește în continuare în umbra unui zid imens. Tot burgul său ...

Ziua zero

Arvin Samoicius a strâns cu grijă șervețelul, să nu pice vreo firimitură, l-a plasat în micul coș de gunoi din dreapta lui și a scos un oftat mulțumit. De obicei intervalul acesta încă matinal era "oră moartă", cu foarte puțin trafic, și avea timp să-și ia gustarea în tihnă. Ba chiar a prins un moment de plimbat ochii, fără treabă, peste imensa sală de sosire. Labirintul din benzi textile roșii prinse de stâlpi mobili prin care erau dirijate șirurile de călători după cum găsea nece ...

Trei bărbați cu pălării negre de fetru, purtând niște balonzaide gri, pătate de picăturile ploii care tocmai începuse să cadă, așteptau sosirea trenului în stație. Fiecare ținea în mână o valiză mică, din vinilin maro, pe care era desenată cu vopsea galbenă o singură literă. Erau uzi și zgribuliți, cu pălăriile pleoștite, dar în ciuda aspectului mizer, păreau mulțumiți.

Locomotiva ajunse în micuța gară art nouveau, pufăi un nor de abur, apoi fluieră scurt. Când roțile ultimului vagon se opriră ...

MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ

Cred în viața trăită până la capăt, pe pământ, nu în cer,

a tuturor celor văzute și nevăzute.

Cred în adevăr din adevăr,

cel de o ființă cu timpul,

prin care toate războaiele s-au făcut

în numele dreptății și al curajului și al iubirii de patrie.

Cred în patimile celor de acasă, indiferent unde o fi casa lor.

Cred în singurătatea soților care își găsesc mântuirea în alte căsnicii.

Cred în judecata fiecăruia dintre noi,

în slava pe ca ...

Marian Truță, Dănuț Ungureanu - Gladivs. Crimă la Colosseum, Crime Scene Press, 2023

Un roman polițist clasic, cu acțiunea plasată la Roma, în timpul lui Vespasian. Noire, pitoresc, construit bine. (Al. Lamba & Ficțiunea)

Simona Poclid - Guzanja, Eikon, 2023

Un roman semnat de o scriitoare din familia celor ultrasensibili în fața realității (ne putem gândi la Bacovia sau la Max Blecher), o scriitură încărcată de semnificații și grea de cuvinte. (Răzvan Ventura)

Cătălina Steriu – *Prea ro ...

Era o femeie urâtă.

Poate chiar printre cele mai urâte din Arhaicunești.

Toți locuitorii o urau și, la început, chiar și eu o urâsem, dar asta doar până când mi-a dat primele semne că e interesată și ea de mine.

Spuneau, pe la colțuri, despre ea că e vrăjitoare, că face farmece și apoi răpește sufletele naivilor cu trucurile ei.

Avea fața cam pătrățoasă, deformată și ochii ieșiți într-un chip exagerat din orbite.

Totuși, mă excita de câte ori o vedeam. Avea ceva în privirile ei dure, în mi ...

Azi a postat fratele meu pe Facebook. Nu prea bag de seamă, trec asta la categoria lucrurilor care contează doar foarte puțin și luate la grămadă cu multe altele asemenea. Dar totuși ce a fost asta? Nu-mi dau seama de ce - pentru că e important să înțeleg de ce - dar de atunci migrez spre alți versanți lăuntrici, opuși și în oglinda celor care îmi rămân în urmă… Mă simt desprins ca un mic spectru plutitor între un peisaj cunoscut și următorul care e identic, dar la care diferă un filtru discret ...

după o povestire de Haruki Murakami

Mă chinuie foamea. De câteva ore se insinuează atroce în măruntaiele mele și nu mă lasă să adorm. Îmi verific telefonul. E trecut de miezul nopții. Nu am nimic mai bun de făcut decât să reiau inventarul. În felul ăsta pot, măcar pentru scurt timp, să-mi țin mintea ocupată. Frigiderul e aproape gol. Știu sigur că nu a mai rămas acolo nimic care poate fi socotit drept mâncare. Poate doar niște sos pentru friptură, câteva sticle de bere, niște cepe, un ...

E iarnă, sărbătorile au trecut iar părinții mei se pregătesc deja de venirea primăverii. Aș spune că pentru mine părinții mei sunt vestitorii primăverii, nu ghioceii... Dar parcă vine prea repede primăvara la noi în familie... oricum e bine pentru că dacă ne apucăm de lucru de pe acum nu vom mai simți așa din plin greul lunilor ianuarie și februarie, când mama și tata oricum nu fac bani la piață. Așa că ne apucăm de lucru. Totul e planificat cu mult timp înainte, ce model sau modele vom lucra, c ...

"Războiul durează de atât de multă vreme încât doar din poveștile bătrânilor mai poți afla cum era pe timp de pace. Drone kamikaze mușcă din clădire în timpul nopții iar până a doua zi la prânz locatarii peticesc zidurile din bucățile strânse. Gloanțele sunt topite și transformate în produse casnice. În partea complexului cu vedere spre mare, un avion a intrat în plin înainte de a trimite două sute de suflete în întuneric. Suntem născuți și crescuți pe timp de război. Aflăm încă de mici asta, în ...

Se trezi când soarele abia mijea primele raze, corpul lui setat pe aceea repetare zilnică numită rutină, era ca un ceasornic. Tehnologia avansase enorm în ultimii ani, iar joburile deveniseră o raritate. Roboții și supertehnologia le luaseră locul, cine mai avea nevoie de oameni. O retribuție minimă garantată le astupase gura și nevoile, dar nu le putea alina sentimentul inutilității. Zeci de ani fuseseră instruiți pentru muncă, iar acum mulți nu-și mai înțelegeau rostul în societate. "Tehnologi ...

Mereu am crezut că dacă o să am un copil o să fac implozie de fericire, că nu am oasele suficient de puternice să nu se sfărâme la atingerea de pielea unei alte bucăți de viață care m-ar privi și pentru care aș ști că sunt mamă. Cum aș putea să duc atâta bucurie tulburătoare în brațe? Și totuși, sunt aici, sunt acum cu ea, amândouă uimite că suntem împreună.

sensul se desprinde de pe sunete

se dezosează cu un cuțit cu lama rotunjită

într-o dezasamblare moale

într-o dezarmare organic ...

Încă din prima seară la hotelul Próximo Paraíso am presimțit apropierea unui eveniment care avea să-mi schimbe definitiv viața. Hotelul era construit pe cea mai abruptă stâncă de pe țărm, atrăgând mii de turiști prin arhitectura îndrăzneață. Administrația făcea eforturi imense pentru a tăinui cât mai bine sinuciderile ce aveau loc în mod regulat aici, mai ales la începutul și sfârșitul sezonului. Se zvonea că soția directorului și-ar fi pierdut mințile într-o noapte, aruncându-se din vârful clăd ...

Frigul s-a lăsat mult prea repede peste oraș anul acesta. La asta se gândește Bondoaca în timp ce-și bea cafeaua la fereastra larg deschisă spre câmpul de la marginea orașului. Așa face Bondoaca în fiecare dimineață, are nevoie să simtă că trăiește, că încă se mai poate bucura când iarna îi înfășoară corpul, cum corpul răspunde cu mici frisoane, cum degetele i se lipesc pe cana neagră și ochii încep să îi curgă, cum sângele începe să-i încălzească obrajii grași și nasul strâmb.

Când închide fer ...

Mă transform pe zi ce trece într-un monstru. Un monstru alcătuit din frici și din anxietăți. Le lipesc una câte una pe chip, ca pe niște petice urâte. Aproape că nu mă mai recunosc. Nimic nu mai e sigur. Poate că asta au vrut. Să ne înspăimânte. Să ne arunce în depresie. Dumnezeu, săracul, face și El ce poate ca să nu mă piardă. Îmi dă pe final tot ce îmi doresc. Ca să nu vin cu reproșuri la Judecata de Apoi.

Sunt momente, rare e adevărat, când sufletul din mine își scutură aripile. Fâl-fâl, ui ...

Emanuel și Pădurea de lămâi din Poros

Își făcuse din singurătatea lui un animal de companie pe care îl hrănea la ore fixe.

A alergat o copilărie întreagă printre casele mici și albe precum zăpada, care străjuiesc străduțele înguste și întortocheate ale cartierului în care s-a născut. Case mici și albe, cu flori de bougainvillea explodând în priviri și acoperișurile din țigle colorate intens.

Oamenii din spatele perdelelor l-au putut vedea înălțându-se și domolindu-și pasul pe măsură ce î ...

Toată echipa aștepta cu nerăbdare să înceapă emisiunea. Erau bucuroși și zâmbitori, ca niște copii care așteaptă să li se împartă cadouri. Primul interviu televizat al Maestrului, care împlinea în acea zi 90 de ani. Alegerea televiziunii lor era o mare recunoaștere. Fiecare a fost întrebat ce ar vrea să afle, așa și-au dat seama cât de puțin îl cunoștea publicul pe Maestru. Foarte discret, înalt și sobru, domina scenele lumii parcă dintotdeauna.

Prezentatoarea își privea degetele întinse pe ma ...

Își luă cutia și coborî ușor scările. Colegii, sau mai bine zis, foștii lui colegi se uitau în altă parte. Știa ce gândeau – poate le părea puțin rău de el, dar mai mult erau bucuroși că nu fuseseră ei cei concediați.

"O să urmați cât de curând", le strigă el în gând. Nici nu știa că asta avea să se împlineacă mai repede decât se aștepta chiar și el.

O lună mai târziu, stătea la bere cu Alex care îi povestea că la două săptămâni de când el plecase, șeful convocase o ședință. Nimeni nu bă ...

Stam de vorbă cu un amic, actor, la o terasă, cu o halbă mare de bere în față. Ca să vedeți cum se mai poate scrie o poveste... Nu puteam să adorm, mi-a spus, cămăruța mea din teatru, în care urma să locuiesc o vreme, era lipită de cabina portarului, de fapt a portăresei, Alexandra...

Pe Alexandra, a continuat el, au găsit-o bolnavă cu doi ani înainte de pensie, comisia a încercat o amânare, dar doctorul chel n-a fost de înduplecat. Acum păzește poarta teatrului, în uniformă din postav maroniu, ...

Într-o avalanșă de culori, soarele de vară își toarnă razele în amintirile mele despre zilele trăite în Călan, un loc unde rememorările mi se rotesc precum frunzele în adierea vântului. Aici, râul Strei curgea cândva ca pulsul vieții în artere, dând viață peisajului ce păstra copilăria mea într-un tablou înfloritor. Însă acum, Streiul seacă, asemenea ceasului ce-și uită bătăile și-și pierde încet-încet strălucirea de odinioară.

Măgura Călanului se înălța în fața noastră ca un Everest în miniatu ...

"Primul lucru de menționat este că în vinele fiului meu curge sânge de irlandez rebel, de cuceritor spaniol și de argentinian patriot. Este evident, Che a moștenit trăsăturile neastâmpăraților noștri străbuni."

Ernesto Guevara – despre Che Chevara

......

— Aleluia!

— Aleluia!

— I-auzi una!

— I-auzi două!

— I-auzi anu’ optzeci și nouă:

— când vor face plopii pere

— ... și răchita micșunele!"

— când va exploda ca tunu’

— ... mămăliga și ceaunu’.

— Aleluia!

— Aleluia, tăticule! ...

Azvârlit din barcă și sfârtecat îngrozitor de elice, pescarului i s-a oprit respirația în apă glacială. Învârtit de valurile zbuciumate și împins spre fundul mării de greutate și curenți, trupul pescarului își caută locul în apa sărată, opacă, încărcată de grăunțele de mâl desprinse de furtună. Printre alge unduioase, corpul se așează cuminte pe patul de nisip în lumina difuză, aproape obscură. Micile creaturi, creveți , crabi, moluște, anemone și corali, dau năvală să se înfrupte din masa bogat ...

"Dragă domnule Alex,

Din început trebuie să îți mulțumesc pentru contribuțiile tale care au ajutat ca starea sănătății mele să se îmbunătățească atât de mult încât să fiu în stare să pot scrie din nou. Am cerut managerului clinicii să imi dea lista contribuțiilor, pentru a putea mulțumi tuturor celor care au crezut că destinul meu de scriitor trebuie să continue. M-am mirat că erau atât de mulți, mai ceva timp în urmă, eram criticat pentru scrierile mele "decadente" și "pornografice". "Poetul c ...

Nu țin minte când am văzut primul film. Aveam cinci ani, șase? Televizorul nostru avea diagonala cât o batistă, era un Rubin rusesc, alb-negru; mai era și plin de pureci, trebuia înghiontit zdravăn de câteva ori pe seară, iar dacă bătea vântul imaginea se vălurea ori fugea, iar tata trebuia să se urce în pod și să miște antena de pe acoperiș. N-avea telecomandă, la ce i-ar fi trebuit când nu exista decât un canal, cel al Televiziunii Române și punct, cu câteva ore de transmisie pe seară, ast ...

Motto:

"Oare natura morală trebuie să aibă mai multe scrupule în revoluțiile ei decât cea fizică? Oare o idee n-ar trebui să distrugă ce i se opune, cum face o lege a fizicii? Oare un eveniment ce modifică întreaga alcătuire a naturii morale, așadar, a umanității, să nu aibă voie în general să treacă prin sânge?"

(Georg Buchner, Moartea lui Danton)

Personaje:

Willem

Hatidža

Milovan

John Đurđević Dimić

Radoje

Părintele Ante

Fahreta

— Șapte monologuri (cinci de bărbat și ...

Gerul năprasnic de ianuarie mi-a adus aminte de întâmplări petrecute acum vreo 20 de ierni, când mergeam cu vechea mea Dacie albă, nouăzecistă, prin localitățile din jurul Bucureștiului, împreună cu Nick, iar portbagajul era plin de curele, portofele și genți pe care le vindeam funcționarilor din primării, direcții financiare și alte instituții locale. Într-o zi, cum ștergătoarele se blocaseră de la îngheț, apoi se rupseseră definitiv la încercările de a le desprinde, umplusem o sticlă cu apă di ...

Motto:" You are what your deepest desire is. As is your desire, so is your intention. As is your intention, so is your will. As is your will, so is your deed. As is your deed, so is your destiny".

Upanishads

Răcoarea din muzeul Salar Jung m-a făcut să scot un oftat de ușurare, asta după ce căldura toropitoare din vechiul oraș Dar-ul-Shifa aproape că mă convinsese să renunț. Ajunsesem în Hyderabad cu o săptămână în urmă și cel mai greu îmi fusese să mă obișnuiesc cu umezeala sâcâitoare ...

Oamenii se călcau în picioare unii pe alții, încercând să-și facă loc în primul rând, iar paznicii nu mai pridideau să păstreze ordinea. În acea harababură demnă de bâlci, iar nu de sala de judecată, frumusețea Ginevrei ieșea și mai mult în evidență. Îmbrăcată într-o rochie de culoarea mierii, Ginevra ședea în fața judecătorului, încercuită de slujitorii săi, care o îndrăgeau nespus și împrăștiau întruna vorbe amare împotriva legiuitorilor și a ocârmuirii. Nu era femeie în tot regatul care să nu ...

Nu mai fusese în Siracusa de cinșpe ani. Nu avea un motiv anume să o evite, nu avea amintiri de reprimat, suferințe de ascuns. Practic viața nu o împiedicase să revină, doar o dusese în alte locuri. Poate o lipsă de tragere de inimă, totuși, avea să revină aici. În fine, acceptase invitația la concurs pentru că Luca insistase atât. Îi era târșă de tot tămbălăul cu nouăzeci de ani de la nașterea lui Enzo, dar parcă era și curioasă cum o să fie, pe lângă osanalele cu cea care a preluat ștafeta și ...

frumusețea lumii

era de închiriat

ca o ploaie de unică folosință

aliniată

înspre orizontul clar

disciplinat și indiferent

pe obraz se prelinge

un gând absurd

un surâs reciclabil

imposibil de silabisit

certitudini

cineva îmi falsifică iar certitudinile

cicatrice ale spaimei de mâine

care picură mereu

la capătul vederii

cineva mângâie o fotografie invizibilă

a timpului însingurat

rostogolind pe coridoarele memoriei

o bătaie de inimă cl ...

Drumul... Mi-ar fi plăcut să-i spun Bogdana