nimeni nu-ți spune (1)

 

cum să răstignești coama unui cal în galop

 

cum să stingi o lumânare suflând la celălalt capăt

 

în orașul în care nimeni nu doarme doar

lingurițele mai au memorie se sorb

singure ducându-și la buze

delicat

coada

 

e bâlci e târg orașul nu doarme

viața ca o broderie făcută în apă

acoperă fețele dansatorilor - singurătăți

ductile ce ies cu ușurință din

măruntaiele unor pești dacă

știi cum să-i tragi de limbă

să spună

tot

dimineți (2)

 

pe când eram șofer de taxi

și - fără să-l supăr pe emmanuel- o operă

de artă

natural rodită dintr-un talent parental

îmi petreceam diminețile

adunând de pe drumuri petrecăreți ce duhneau

groaznic a poezie

înghesuindu-i

pe bancheta din spate

alcoolizată și ea

 

treceam cu vederea

mă prefăceam că nu observ cum

îi înghițea și până să-i duc

în cel mai promițător niciunde

dispăreau

 

persistau totuși chicote optimiste

până la durere

trăgând drumul de sub roți

așa cum ai trage lumea de sub

picioarele unui îndrăgostit naiv 

 

ah diminețile-acelea minunate

pe când șofer de taxi eram și brațul mi se agita într-o cutie

de viteze manuală

ambalată perfect cu o fundă

mare și roz

 

... să fi trecut ceva timp de când aștept

să se facă

iar

dimineață