Revistă print și online
O zi fără a citi… Marcel Proust scria în eseul său Sur la lecture: "Poate că nu au fost zile mai intense în copilărie decât acelea pe care am crezut că nu le-am trăit cu adevărat, adică acelea pe care le-am petrecut cu o carte preferată". Iată de ce, uneori, alegem cu inima sau cu mintea o carte ce ne bucură timp de câteva ore sau zile. Momentele binefăcătoare, volutele sentimentale ori deliciile intelectuale produse de lectură, reunesc micile bucurii ale vieții de cititor. Iată câteva dintre titlurile ce ne-au răsfățat deopotrivă cu proză, poezie, critică literară sau corespondență, în 2024, lista fiind însă mult mai lungă: Emanuela Ilie (coord.) Un dicționar al exilului feminin românesc. Autoare emblematice, volume reprezentative, Eikon 2024; Sándor Márai, Portretele unei căsnicii (trad. Péter Demény), Curtea Veche Publishing, 2024; Constantin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, "Am inventat Păltinișul". Scrisori, amintiri, evocări. Volum îngrijit de Grigore Vida, Humanitas, 2024; Iulian Boldea, Rătăcind printre ficțiuni. Secvențe de literatură română contemporană, Eikon 2024; Doina Ruști, Zavaidoc în anul iubirii, Bookzone, 2024; Angela Furtună, Somnul de frumusețe al civilizației. Cartea prizonierilor de război, Casa Cărții de Știință, 2024.
Alina BAKO (n. 1980) este lector la Facultatea de Litere și Arte a Universității "Lucian Blaga" din Sibiu. Are un doctorat în literatură română, literatură comparată și francofonă (cotutelă între Universitatea "1 Decembrie" Alba Iulia – Université "Michel de Montaigne" Bordeaux). Autoare a numeroase studii și articole despre literatura română, preocupată în special de imaginar și de geografie literară, a publicat volume de referință, ca Vindecarea prin literatură. Reprezentări ale bolii în romanul românesc (1960-1980) (2019), Dinamica imaginarului poetic. Grupul oniric românesc (2012). De asemenea, a editat volumele Spatial Readings and Linguistic Landscapes (2022) și Les Papiers de Passeurs. Traduire Lucian Blaga (co-ed. Alina Bako, Jérôme Cochand, Jean Poncet et Mihaela-Gențiana Stănișor, *2022) și coordonat antologiile: *Daniel Turcea – O sută și una de poezii (2021), Gellu Naum – O sută și una de poezii (2021), Leonid Dimov – O sută și una de poezii ( 2019) George Topîrceanu – O sută și una de poezii (2019).