Andrei Ungureanu, Gava nebunul, Cișmigiu Books, imprint al Editurii Universitare, 2024

Câștigător al celei de⁠-⁠a doua ediții a concursului "Primul roman", organizat de Editura Litera, în 2022, Andrei Ungureanu obține doi ani mai târziu și Premiul I la Concursul "Împlinește un vis", organizat de Editura Universitară, cu romanul Gava nebunul.

La vremea respectivă, catalogam Nașterea eroului (Litera, BPC) ca fiind un roman despre identitate și despre alteritate, despre aproapele și departele, despre anarhie, despre criza mondială, despre realitatea crudă a imigranților ș.a. Ne amintim că în centrul poveștii e Moussa, un tânăr imigrant senegambian, analizat în baza a ceea ce poate fi numită nașterea (anti)eroului: de la un tânăr sărac din marginea unei localități din Senegambia la un dealer de droguri la periferia Parisului. Alert, matur și convingător, romanul lui Andrei Ungureanu marcase o epocă și un anume tip de scriitură.

După o lectură complexă a primului roman, așteptările mi-au fost pe măsură, dar confirmate în baza aceleiași "tradiții": maturitate stilistică, densitate și forță epică. Păstrând totuși un narator obiectiv, subtil în relatările sale, Andrei Ungureanu optează – de această dată – pentru o geografie (literară) românească, mizând pe o poveste cu elemente magice despre viață și moarte, despre nebunie și normalitate, despre vis și realitate etc. Altfel spus, în centrul poveștii e acum Alexandru Gava, urmărit în baza evoluției sale: de la un copil sărac dintr-un orășel de provincie la intrarea sa în mit, în București, unde "s-a răspândit, de la o vreme, vorba despre un nebun, un anume Gava, care vede în sufletele oamenilor […]". Nu întâmplător, încă din primele rânduri frapează imaginarul mistic, când aflăm că unicul fiu al soților Ilinca și Ilie Gava se născuse în urma mai multor încercări ale părinților. Chiar dacă medicina n-a putut să o ajute, Ilinca n-a îndrăznit totuși să meargă la vrăjitoare, ci a "căutat un preot care, zicea lumea, avea har și credință mare". Astfel, "Dezlegarea a venit după câțiva ani, când deja tinerețea prinsese a se ofili și primele fire de păr răsăriseră înainte de vreme."

Ca și precedentul, Gava nebunul are un aspect evident de bildungsroman, pentru că așază în prim-plan povestea atipică a lui Alexandru Gava. Cu o acțiune plasată pe fundalul tranziției de după căderea comunismului românesc, cartea reflectă devenirea acestuia, între trei spații geografice: Câmpulung, satul bunicilor, și București.

Martor la certurile, țipetele și loviturile din familie, protagonistul - fiul orfan de tată al unei croitorese - e prins între o realitate socială crudă și propriile idealuri. Trăind într-un cartier devenit în acei ani un veritabil ghetou, unde specializarea a fost prostituția, acesta "Nu dorea întoarcerea tatălui, dar voia să se umple de bani cumva […]". Iată, încă din perioada copilăriei, fără tată, slab și singur, primind porecla de Cataroi, Alexandru conștientizase că trăiește într-o lume nedreaptă, într-un cartier unde pumnii și banii fac legea:

"N-ai pile, n-ai bani, nu te bagă nimeni în seamă. Și-atunci, la ce e bună școala? Mai ales că vezi cum alții, care nu dau pe la școală și nu dau nicio importanță legilor și moralei, trăiesc mult mai bine ca tine și-ți râd în nas."

Cu toate acestea, aproape previzibil aș spune, protagonistul (maturizat înainte de vreme) a început să-și dea seama că are nevoie să fugă de realitate și să scape din "închisoare", pentru că viața se află în altă parte. Mânat de o dorință nebună, reușise în ciuda tuturor piedicilor sociale sau economice să urmeze liceul, să ia bacalaureatul cu o notă bună, să intre la o facultate și să meargă la București.

Nici după ce ajunge, în sfârșit, aici, Alexandru nu are o soartă prea bună. Descoperirea faptului că și capitala are nebunii ei (unii erau nebunii frumoși, prăjiți complet de la droguri, violenți și periculoșii, iar altă specie era a însinguraților pașnici, oameni, de obicei, trecuți de jumătatea vieții, care umblau speriați și cocârjați, vorbind cu ceilalți din capul lor), ieșirile cu colegii, participarea la cursuri, angajarea, apoi demisia de la cele două joburi, experiența instalației de artă alături de Diana (studentă la Litere, se îndrăgostește de ea), întâlnirea misterioasă cu Procuroru, toate acestea (și altele) nu fac decât să îi accentueze întrebările lui Alexandru, devenind tot mai revoltat față de cei din jur, față de societate...

Ultra-analitic prin vocație, s-a dus "să se caute la psihiatru", întrucât, se confesează acestuia:

"Sunt momente în care mă simt și eu în afara societății. Mă uit la oamenii normali și nu-i înțeleg cum de sunt așa nepăsători, cum de se simt bine, se distrează. Cică să trăiești clipa, să trăiești în prezent. Cum să te bucuri de prezent, când prezentul e o porcărie, o nenorocire? Ce e așa bun și frumos ca să-mi facă plăcere să stau aici?"

Fiind diagnosticat cu anxietate cronică, cuplată cu tendințe schizoide, protagonistul mai are o serie de întâlniri la limita (i)realității - cu Altîn și Sovah sau, la final, "cu femeia cu care se întâlnise în pădure, în copilărie, și-i arătase drumul înapoi spre casă." Aceasta din urmă îi pune diagnosticul final lui Alexandru Gava (îi las cititorului plăcerea descoperirii). De aici și până la intrarea în mit a protagonistului mai e de doar un pas.

Ca poveste inițiatică a lui Gava nebunul, romanul te ține cu sufletul la gură pe tot parcursul acțiunii, totuși, cu mențiunea că spre final (mai ales în "Capitolul XV – Morții și înviații"), am avut o (ușoară) senzație de "umplutură" a textului.

Așa cum spuneam și la început, Andrei Ungureanu e un foarte bun romancier, pentru că mizează nu doar pe emoție și pe poveste (sensibilă și tulburătoare, sondând – de această dată – superstițiile și neajunsurile societății românești), ci și pentru că oferă o atenție specială construcției epice de mari dimensiuni.

În fine, un nou premiu binemeritat!