Începutul lui 2025 a fost unul curajos în materie de filme, cu o ofertă generoasă chiar și pentru cei mai pretențioși spectatori. De la Nosferatu (R: Robert Eggers) la Babygirl (R: Halina Reijn), cinefilii au avut de unde alege pentru a petrece câteva ore în sala de cinema. Totuși, dacă cineva își dorește experiențe mai intense, atât psihologice cât și fizice, The Substance (R: Coralie Fargeat) este alegerea potrivită, poate chiar din curiozitatea de a testa limitele suportabilității. Nu spun că este un film rău; dimpotrivă, ar putea deveni un clasic al genului horror, poate chiar o capodoperă, dacă unele momente nu ar fi exagerate și grotești, deși uneori justificate. Pentru a înțelege mai bine aceste elemente, trebuie să facem un scurt rezumat contextual. Body horror este un subgen al filmelor de groază care explorează frica și dezgustul față de transformările, degradările sau disfuncțiile corpului uman. În limba română, traducerea sa "horror visceral" este deosebit de sugestivă. Body horror-ul provoacă disconfort spectatorului, subminând noțiunea de integritate corporală și explorând limitele dintre uman și inuman. O trăsătură centrală este transformarea corpului într-un mod grotesc sau incontrolabil, adesea simbolizând anxietăți legate de identitate, boală, sexualitate sau mortalitate. David Cronenberg este considerat pionierul acestui gen, cu filme dintre care amintim celebrul The Fly (Musca). În multe opere de body horror, tehnologia devine fie o extensie, fie un parazit al corpului, reflectând temeri legate de pierderea umanității în fața progresului tehnologic. Exemple notabile includ Videodrome (1983) sau seria Tetsuo: The Iron Man. Body horror-ul produce o reacție viscerală, deoarece atinge instinctele noastre primare legate de supraviețuire. În general, filmele de tip slasher, cu mult sânge pe ecran, sunt mai bine receptate de public decât cele din seria body horror, care insistă pe deformitățile corpului uman, hiperbolizându-le și exagerându-le pentru a provoca repulsie.

Cam așa se întâmplă și cu pelicula The Substance. Povestea o urmărește pe Elisabeth Sparkle, o celebritate în declin, interpretată de Demi Moore, care, după ce este concediată de producătorul său (Dennis Quaid) din cauza vârstei, recurge la un drog de pe piața neagră pentru a crea o versiune mai tânără a sa, jucată de Margaret Qualley. Această decizie duce la consecințe neașteptate și înfricoșătoare. Dorința de a-și "recrea" o versiune mai tânără a sa printr-un drog simbolizează presiunile moderne de a se conforma standardelor de frumusețe promovate de piața de televiziune. A se vedea și comportamentul grotesc al producătorului, și felul în care în jurul lui plutește o aură de narcisism. Este o secvență fundamentală când acesta, stând la masă, servește creveți, însă felul oribil de a-i mânca, poate fi o sugestie la faptul că așa își devorează și dușmanii, și pe toți ce-i stau în cale, fără scrupule. O să vedeți pe tot parcursul peliculei cadre de gros-plan sau plan detaliu, care să șocheze publicul. Problema cu această substanță, care este livrată de o oarecare companie, este că are anumite reguli stricte de respectat, iar orice încălcare a lor, așa cum se va vedea, poate fi fatală. Versiunea mai tânără a ta, ești practic tot tu, iar alegerile respectivului corp, au repercusiuni ireversibile asupra corpului-mamă. Cât de departe este motivată o persoană să meargă pentru a-și atinge idealurile de frumusețe? Răspunsul este mult, dar mult prea departe, iar pelicula subliniază puternic acest lucru. Elisabeth este prinsă între cine este cu adevărat și cine își dorește să fie. Acest conflict central explorează tensiunea dintre sinele autentic și sinele ideal. Deși nu se oferă detalii exacte despre compoziția sa, este sugerat că are origine sintetică, dar combină elemente biologice și tehnologice, ceea ce contribuie la caracterul său periculos și imprevizibil. Mai mult decât atât, creatorii sunt anonimi, iar locația unde sunt livrate cutiile cu substanța, este bine camuflată, fiecare client având câte un număr și o cartelă arondate.

Mergând pe această legătură cu subgenul de body horror vom observa că în kitul respectiv se aflau multe ace, tuburi, seringi, insistându-se destul de mult atât pe fluidele corporale cât și ale substanței. Substanța este o alegorie pentru tentația umană de a căuta soluții rapide și extreme la problemele personale. Este un exemplu al modului în care tehnologia și știința pot deveni periculoase atunci când sunt utilizate fără etică și simț de răspundere. Primele 90 de minute ale filmului sunt destul de captivante, chiar calitative, însă, din păcate, după acest prag și până la final, totul se transformă într-un spectacol grotesc destul de greu de suportat. Eu pot înțelege ideea de a șoca, și de a împinge limitele de suportabilitate ale spectatorului la maxim, dar deja secvențele devin extrem de exagerate. Totul se transformă într-o violență cât mai atroce, baie de sânge, cu secvențe forțate și construite clar pentru a stârni repulsie. În opinia mea aici pierde filmul foarte mult, pentru că dacă până atunci, scenele odioase erau alternate cu secvențe în care te mai,,linișteai, în ultimele zeci de minute totul este continuu. Ca să nu mai zic de fundalul sonor care contribuie și el la starea de liniște a spectatorilor. Cinefilii cor recunoaște anumite teme din Kubrick, Cronberg sau chiar din Portretul lui Dorian Gray, asta ca să menționez doar câteva dintre paralele care se pot face.

Filmul pune într-adevăr pe masă un subiect destul de dificil, și te lăsa cu semne de întrebare, mult după ce ai ieșit din sala de cinema. Recomand să îl vedeți dar cu precauție: dacă vă știți slabi de înger, și nu rezistați la imagini dure, nu vă duceți, pentru că nu merită riscul. De asemenea să aveți ceva de hidratare la voi, pentru că în seara în care am fost eu la avanpremieră, apa a salvat multe chipuri palide. Ceea ce mă tem este ca oamenii vor rămâne cu imaginile șocante în cap, lucru ce-i va îndepărta de la tema principală și scopul filmului, iar aici poate fi din nou o eroare a producătorilor. Mai ales că el totuși e un film de circuit festivalier, în niciun caz o peliculă de categorie B. Rămâne totuși de văzut cum va fi receptat. Iar pentru cine rezistă, secvența de final, este una dintre cele mai bune din cinematografia contemporană.