Claire nu trebuie să afle niciodată că am urmărit-o în ziua aceea. Urcase într-o trăsură deschisă, deși era o dimineață destul de rece, iar pe cer se vădea un pâlc nelămurit de nori de ploaie. În lunile calde, ba chiar până toamna târziu, Claire nu ieșea din casă fără umbrela ei galbenă. Adevărul era că, pe lângă nevoia de a-și lua toate precauțiile necesare activităților ei suspecte, avea și toana de a-și păstra pielea albă. Nu suporta să-i vină soarele în față, până și-n miezul iernii se ferea de lumina puternică, nu voia nicio urmă de culoare pe pielea ei de sidef alb. Însă încăpățânarea asta de a nu se lăsa însemnată de soare o făcea să iasă în evidență peste tot. O recunoșteai rapid după umbrela cea galbenă. Pentru toți ceilalți, juca perfect comedia pudorii, voia cu tot dinadinsul să pară o ființă angelică și timidă, astfel că umbrela de soare părea un alibi convenabil. Pentru mine, tot arsenalul ei feminin nu era decât o farsă curată.

O urmărisem discret dintr-o trăsură de mâna a doua. Anume am făcut să ajung înaintea ei la locul de întâlnire. Am intrat într-o cafenea mai puțin aglomerată și am ocupat un loc la fereastră. Biata de ea, părea răvășită de neliniște. Se tot zbătea, privind în toate părțile, ca o pasăre încercuită. Femeia care trebuia să-i aducă pașaportul fals nu se mai arăta, cum era și firesc, pentru că o plătisem bine să dispară din Paris o vreme. Claire era de-a dreptul disperată, cum ar fi fost orice șarlatan cu un martor de rangul meu. Nu e puțin lucru să te naști în orașul unde masca e adevărată, iar chipul e mincinos. Un venețian se deprinde repede cu schimbarea neîncetată a lucrurilor, cu travestiurile care adeseori îi surprind cel mai tare tocmai pe cei siliți de împrejurări să le adopte. Crezi că joci un rol, și când colo iată-te imitându-ți inamicul, căzut în propria capcană. Claire se înșelase, crezând că otrava nu va da greș. Cu trei zile în urmă, generalul se trezise cam buimac și fără niciun ban din tot mormanul câștigat. În seara fatală, totul părea să-i meargă din plin domnului Alphonse. Claire se lipise de brațul lui, mai binevoitoare ca niciodată, iar neghiobul de el o primise ca pe un trofeu în plus. Habar nu avea ce soi de femeie îi căzuse pe cap. Otrava a fost prea slabă, și acum Claire era căutată în tot Parisul.

Stăteam nemișcat în dreptul ferestrei de cafenea, cu țigara atârnând stingheră în colțul gurii. Dacă n-aș fi fost un mare norocos, aș fi putut fi în locul bietului Alphonse, rămas fără un sfanț și făcut de râsul lumii tocmai de celebra cocotă Claire. La urma urmei, nu era nimic deosebit în toată pățania, cunoscusem femei mult mai iscusite decât ea. O damă din lumea bună reușise odată să mă tapeze la Cosmopolul din Stockholm, și de-atunci mă învățasem minte. Trebuie să guști pericolul jocului fără să cauți să-i sporești plăcerea prin alte tipuri de ispite. Un câștig neașteptat te poate face să-ți pierzi mințile, și avântându-te prostește, să te lași prădat de o vulpoaică oarecare.

Claire nu mă vedea cum o sorb din ochi, savurând dinainte clipa foarte apropiată când avea să-mi îndeplinească orice dorință pentru a-și răscumpăra libertatea. De altfel, aveam de gând să fiu generos, fără să las vreo fărâmă de vanitate sau mânie să-mi întineze renumele. Nu voiam decât să mă bucur de Claire, să-i fiu pe jumătate complice, pe jumătate călău, iar apoi să o iau din loc iarăși, încredințat că oriunde ajunge Casanova, nicio aventură croită pe măsura lui nu se lasă așteptată.