Revistă print și online

Divertisment

Dinspre Place d'Etoile către Place de la Concorde, toate caleștile trec în pasajul duminical. Nu ieși pe Champs Elysee, nu exiști. Jeanne de Crecy, în noua trăsură cumpărată de soțul ei, colonelul Renard, caută din priviri ceva. Lângă marginea drumului stă oprită caleașca rivalei, amanta oficială a soțului, domnișoara Isabelle. Mult mai tânără, mai proaspătă. S-a oprit pentru admirația trecătorilor, din care atât ea, cât și Jeanne, trebuie să aleagă aspiranții ambițioși la accesul în budoare ce deschid calea către saloanele aristocrației. A fost bună și Restaurația, titlurile de baron se vând cu cinci sute de franci noi, foșnitori. Noii nobili, scăpătați, se împrumută de bani și încearcă să-și facă un nume in cercurile pariziene bogate. Dintre ei se aleg cocoșeii. Luptele de cocoși sunt ocupația principală a colonelului Renard. Ea și Isabelle sunt căutătoare. La ultima luptă, Jeanne a fost obligată de colonelul Renard să intre în arenă ca premiu. O sa vorbesc franc, Jeanne. Nu amesteca plăcerea cu afacerile. Caleașca ta va fi de acum la dispoziția domnișoarei Isabelle. Fă un efort să mă împaci. Știa că asta e singura ei șansă de a reintra în grațiile soțului. Cum aflase Isabelle de aventura ei de la țară când cei doi bonapartiști tineri și frumoși, baroni doar cu titlu, de Martigny și de Charnay, au acceptat să o împartă frățește? Și cum reușise scorpia mică să-i ațâțe unul împotriva celuilalt, într-un timp atât de scurt, încât să se provoace la duel? Luptele se țineau în mare discreție. Erau invitați pariori și spectatori. Pariurile începeau de la cinci mii, participarea o mie, iar Renard își oprea procentul. Arena, o încăpere cu rumeguș pe jos. Galeriile care o înconjurau aveau gratii. După încheierea luptei, trăgeau cortina, pariorii plecau în grabă, banii le reveneau ulterior. Dar la etaj, privitorii puteau să plătească încă o mie. Erau în întuneric, nu se vedeau, puteau fi o mie de chipuri necunoscute. Bărbați și femei. Plăteau pentru a viziona învingătorul premiat. Nimeni nu știa, dar Renard oferea luptătorilor o băutură. Un amestec de alcool, opium și cantaridă. Ațâțați de femei frumoase, echipați cu lame de cuțit prinse în curele de piele, pe post de pinteni și gheare, cu eșarfe peste mijloc ca unic veștmânt, cocoșeii luptau feroce. Mai tânăr, de Martigny, reușise să-l taie rău pe de Charney. Cu o lovitură de picior, acesta îi deschise stomacul adversarului. Martigny, prăbușit, cu măruntaiele afară, își privea adversarul ce se clătina plin de sânge. După plecarea pariorilor, s-au adus mai multe făclii. Jeanne, goală, mascată, cu mănuși lungi pe brațe, era premiul lui de Charney. A posedat sălbatic bărbatul grav rănit, i-a imobilizat mâinile, s-a așezat pe fața lui și cu lama ascunsă din mănușă i-a retezat discret carotida. De Charney și-a încheiat socotelile cu viața cu o arteziană de sânge și sămânță aruncate în aer. Printre gâfâieli, gemete, respirații sacadate, s-au auzit aplauze, apoi strigăte de bravo și din toate direcțiile au început să fie aruncați bani în arenă. Impresionat, soțul a dormit în patul ei. Dimineață, a putut vedea trăsura nouă sub fereastră, a înșfăcat legăturile de bancnote ascunse în sertarul biroului lui Renard. Rulouri de franci. Și franc în franceză înseamnă liber. Ajunsă în dreptul lui Isabelle, Jeanne dă umbrela deoparte și i-l prezintă tinerei pe Adonisul de lângă ea, baronul de Boulazac. Știa că Isabelle n-o să-i reziste nici măcar o oră. Și mai știa că tânărul, în afară de tuberculoză, suferă și de sifilis.

Marian Bircea