Ca spectator mai mult sau mai puțin critic, dar cu siguranță nostalgic (cursul masteral numit Interpretarea textului dramatic, la care a trebuit la un moment dat să renunț, exclusiv din rațiuni de normare universitară, a fost, de departe, cursul pe care l-am regretat cel mai mult; în mod evident, însă, atât pasiunea veche pentru artele spectacolului, cât și impulsul de a scrie, din când în când, despre ele nu s-au estompat deloc), și în acest an de FITPTI mi-a fost greu să aleg din oferta mai mult decât generoasă de spectacole propuse publicului ieșean în perioada 4-10 octombrie 2023. Pentru că, în maniera cu care ne-a obișnuit deja, cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, la care au participat invitați din 18 țări – Algeria, Argentina, Austria, Belgia, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Italia, Israel, Marea Britanie, Mexic, Republica Moldova, România, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria – a favorizat întâlnirea tinerilor de toate vârstele cu zeci de spectacole de diferite tipuri (de la one man aproape show-uri ori instalații-performance la ateliere de descoperit, scris și improvizat povești), pe lângă o serie consistentă de lansări de carte, dezbateri, conferințe sau workshop-uri pe teme teatrale. Între zecile de ore de curs, consultații și altfel de întâlniri organizatorice inerente începutului de an universitar, am reușit, miraculos, să ajung la câteva spectacole, pe care le voi prezenta, succint, în două numere consecutive ale "Ficțiunii". Un aspect important: imediat ce mi-au fost clare intervalele în care puteam să particip, am aplicat un criteriu selectiv esențial, racordat la axa tematică majoră pe care comitetul organizatoric, în frunte cu inimosul teatrolog Oltița Cîntec (chapeau bas, distinsă colegă!), a folosit-o ca generic: feminin-masculin. Și, într-adevăr, absolut toate evenimentele la care am asistat au mizat măcar secvențial pe jocuri identitare articulate în jurul relației dintre animus și anima, aflate fie în conjuncție, fie într-o disjuncție fertilă estetic.

Deși durează doar un sfert de oră, instalația-performance filmată în VR Wolfgang (idee, regie, desene și coregrafie: Gigi Căciuleanu; muzica: Wolfgang Amadeus Mozart; design spațiu/ costume: Corina Boboc-Giorgescu; light designer: Sică Grădisteanu) reușește perfect să își transpună spectatorii într-un univers eclectic, deopotrivă eclatant și întunecat-neliniștitor, printr-un mix provocator pe multiple planuri. Cei patru interpreți-dansatori – Lelia Marcu-Vladu (Regina Nopții), Lari Giorgescu (Visătorul), Ana Iacob (ArlecchinA), Bogdan Iacob (ColombinO) – își pun cum nu se poate mai potrivit în scenă (sic!) inteligența corporală, dar și abilitatea de a valorifica anumite elemente de recuzită asociate in general simulacrului (costumul de arlechin, oglinda, masca) și/ sau jocului din sfera publică ori privată (mingea, trapezul, tabla de șah), pentru a sugera permanența unor emoții și continuitatea unor căutări artistice. De remarcat, apoi, ca de fiecare dată, modul subtil în care Gigi Căciuleanu știe să amintească faptul că, la un nivel de profunzime, spectacolul coregrafic de cea mai bună calitate presupune, între multe altele, și împletirea inventivă a spiritului de finețe cu cel de geometrie.

Tot pe declanșarea unui tăvălug de emoții trebuie să fi pariat și talentații masteranzi de la Facultatea de Teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, al căror spectacol, numit gen.snowflake (coordonator: Bobi Pricop; regia: Mihai Gligan, Tudor Antofie; dramaturgia: Vlad Sălbatecu; muzica originală: Eduard Crucianu, Andrei Pleșa), a fost primit și de publicul ieșean cu un val de entuziasm pe deplin meritat. Bazându-se pe o manieră de lucru dezvoltată în cadrul rezidenței în Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova, echipa jonglează cu o formulă teatrală aptă să activeze în spectatori (în funcție de vârstă, formație, background cultural ș.a.m.d.) fie impulsuri de identificare simpatetică, fie amintiri (in)suficient sublimate, fie ecouri provocate intertextual. Lăsând însă la o parte invitațiile (unele directe, altele camuflate) de acroșaj artistic menite a stârni publicul îndelung exersat, suita de scene jucate de Codruța Bonta, Leonard Chionac, Ioan Crișan, Eduard Crucianu, Petra Panait, Maria Pandrea, Mihai Andrei Pleșa, Demetra Vasiliu, Nicola Zaharia pune foarte bine în lumină teme de interes major și pentru reprezentanții așa-numitei generații snowflake, și pentru părinții acestora. Pentru că știu să vorbească pe limba oricui despre dezabuzare și inadaptare, despre dependența de resurse materiale ori sociale, despre relațiile toxice (între partenerii de joc erotic, dar și între prietenii ce ajung să se trădeze, cu sau fără voie, între generațiile incapabile sau indispuse să se mai asculte etc.), despre adicții periculoase, body shaming ori boli percepute drept incurabile.