Diana NECHIT

Lector universitar la Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Diana este doctor în literatură franceză cu o teză despre teatrul lui Bernard-Marie Koltès. Scrie cronici și studii despre literatura dramatică, teatru și film. A tradus literatură franceză contemporană, în special, teatru.

Blestemul traducătorilor

Filmul Les traducteurs, al realizatorului Régis Roinsard, apărut în cinematografe în 2020, este un huis-clos angoasant, care are în centru ideea desacralizării literaturii și a universului editorial, fenomen apărut ca o urmare firească a percepției comune, în care cartea ca obiect a devenit un produs oarecare supus acelorași reguli de marketing și publicitate într-o piață din ce în ce mai concurențială.

Intriga este, la prima vedere, similară unui thriller de succes: nouă traducători sunt izolați într-un manoir luxos din Franța, fără niciun contact cu exteriorul, ca într-un Turn Babel modern, pentru a traduce simultan în mai ...

Avataruri contemporane ale Marchizului de Sade

Cândva, în anul 2 de facultate, i-am descoperit pe Sade și pe Laclos. Studiam secolul al XVIII-lea, iar Legăturile primejdioase avea să fie, pentru o lungă perioadă de timp, cartea mea de suflet. Corespondența celor doi libertini, Mme de Merteuil și Le Vicomte de Valmont mi-a influențat decisiv arta conversației și turnurile de frază în limba franceză. Asta până am avut câteva șocuri culturale și lingvistice prilejuite de întâlniri cu limba nativilor și a cinematografiei contemporane! Cu Sade am avut o relație mai complicată, mi-a luat ceva timp până am reușit să-i apreciez digresiunile și să-l percep cu o oarecare detașare, lingvistică, în primul rând, filosofică, în al doilea.

...

Un roman (a)normal

M-am bucurat foarte mult când am primit de la prietena mea de la Paris romanul câștigător al Goncourt-ului din 2020, L’Anomalie de Hervé Le Tellier, publicat de prestigioasa editură Gallimard. Îmi doream de mult să-l citesc, cunoșteam deja stilul și lucrările acestui maestru al Oulipo-ului și, cumva, titlul anticipa acest gust al romancierului mișcării literare mai sus-numite pentru deruta cititorului, pentru călătoriile propuse înspre alte zone ale unui cronotop iluzoriu și înșelător, pentru inovațiile aduse prin limbaj.

Nu am fost deloc dezamăgită, iar lectura mi-a oferit exact doza de adrenalină de care aveam nevoie pentru a încheia un an care se va înscrie ca o anomalie în ...

Micro-jurnal de sfârșit de an 2020

Citeam într-un articol zilele trecute despre apariția unui nou produs literar, care cu siguranță va „aglomera” porțile editurilor în 2021, și anume jurnalul de izolare sau le journal de confinement, cum îi spun francezii. Îmi place mult mai mult termenul franțuzesc, e mult mai fizic, trasează parcă cu creta un cerc în jurul celui vizat, îi jalonează perspectiva, îi delimitează cadrul și spațiul de joc.

Acum câțiva ani, fără niciun gând premonitoriu, m-am amuzat să încep un joc fotografic, în care surprindeam imaginile care mi se dezvăluie de la geamul apartamentului în diferite momente ale zilei. L-am reiterat mai apoi în fiecare ...

Shéhérazade – dragoste în vremea... cartierului

Deși am mai abordat acest subiect într-un articol despre filmele inspirate din topoii orașului Marsilia, revin la același subiect, cu o nouă perspectivă asupra esteticii cinematografice generate de „estetica orașului” și inspirate de vizionarea filmului Shéhérazade de Jean-Bernard Marlin, lungmetraj care a câștigat trei premii la César-urile din 2019: premii pentru debut pentru cei doi tineri protagoniști, dar și pentru realizator, la categoria „Cea mai bună premieră”. Un element spațial privilegiat al discursului despre mondializare, orașul ocupă un spațiu preponderent în producția cinematografică, de la reprezentările picturale și insolite ale spațiului urban reperate în decorurile germane ale deceniilor 10 și 20 (Cabinetul doctorului Caligari, Metropolis), ...

Feminitatea în filmografia lui Hayao Miyazaki

Într-o conversație cu Ryu Murakami, Miyazaki făcea următoare afirmație, poate surprinzătoare pentru cei care nu au avut vreodată curiozitatea să se apropie de estetica filmelor sale:

„Atunci când comparăm un bărbat și o femeie în acțiune, femeile au mai multă clasă. Poate fiindcă sunt un bărbat.”

În ultima săptămâna m-am cufundat în universul lui Miyazaki, (re)văzând filmele cele mai importante și, într-adevăr, elementul feminin este cel activ în majoritatea dintre ele. În acest context mi-am pus întrebarea dacă este vorba ...

Micul Prinț

Să adaptezi și să pui în scenă Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry nu e doar o provocare, e mai ales o mare responsabilitate. Această carte, povestea dintre coperțile ei, personajele, aforismele și limbajul folosit, dar mai ales emoția, starea de grație pe care o ai atunci când o citești, nu au produs doar aprecierea cititorilor de toate vârstele, din toate zările, nu! Au provocat un adevărat val de iubire, aproape o religie, un cult destinat „micului prinț” și personajelor fabuloase pe care le întâlnește în rătăcirea lui pe planeta albastră. Este poate cea mai citată carte, cea mai tradusă, iar aforismele ei sunt folosite aproape mereu, de la compunerile școlare, la declarațiile de iubire, copiate în jurnale, scrise pe un colț de perete, inscripționate pe ...

Fascinație și orbire

În 1992, Luc Dardenne scria în *Au dos de nos images *un fel de avertisment-confesiune referitor la limita pe care cinematografia Fraților Dardenne își impunea să nu o depășească:

„Să fim atenți la fascinația în fața căderii, în fața peisajului dezastrului și a zgomotului ce însoțește distrugerea. Să fim atenți la liniștea de dinaintea forței plastice. Moartea.”

Recent am văzut Le Jeune Ahmed, film din 2019 al fraților Jean-Pierre și Luc Dardenne, film care a primit Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul ...

Marsilia. Ficțiune și pitoresc (3)

Mi-e foarte greu să mă hotărăsc asupra „locurilor” pe care le vom vizita astăzi. Trebuie să fie suficient de inspirat ca să vă facă să visați, dar și suficient de bine proporționat ca să-mi servească de cap de linie, de punct terminus al acestei mini-călătorii marsilieze. Și ce altceva ar fi mai potrivit decât un final muzical!? Dacă adjectivul „popular” pare indisociabil de orașul Marsilia, nici repertoriul muzical nu pare străin de acest determinant: de la opereta anilor 1930-1940 la rap-ul cartierelor din nord al anilor 2000, cu un mic detour prin imnul național, cântecul marsiliez se inspiră din climatul social al orașului, din aspirațiile și dramele lui. Pitorească sau politică, inspirația muzicală este esențială pentru un număr suficient de mare de filme care merită ...

Marsilia. Ficțiune și pitoresc (2)

Pentru episodul doi al acestei incursiuni cinefile marsilieze, rămân tot în zona Vieux Port, mai precis lângă barul La Marine care a rămas în sufletul nostalgicilor filmelor lui Marcel Pagnol, drept locul în care s-a înfiripat iubirea dintre Marius și Fanny, eroii cunoscutei Trilogie Marseillaise. În piesa de teatru, Marius, care a stat la baza filmului cu același nume, Marcel Pagnol îl descrie în preambulul actului întâi:

„Interiorul unui bar mic, din Vieux-Port, la Marsilia. În spatele tejghelei, pe rafturi, sticle de toate formele, cu etichete colorate. (...) La stânga, de-a lungul zidului, o banchetă din moleskin care se termină la un metru de ...

Marsilia. Ficțiune și pitoresc (1)

Diana NECHIT - Confesiune. Vizual - nr. 28 / 31 august, 2020

„Dacă toate orașele sunt niște labirinturi, atunci Marsilia este orașul prin excelență”, afirma René Allio, cineast care a surprins în creația sa cinematografică istoria trecută și prezentă a Marsiliei.

De mai bine de două milenii și jumătate, în forfota sa cotidiană, orașul de la Mediterana a acumulat atâtea istorii adevărate, a surprins atâtea gesturi de zi cu zi, atâtea fapte diverse, momente de bucurie, drame și tristeți, o rețea de destine inextricabile care cuprinde atâtea locuri, fapte și momente, încât sfidează până și cea mai îndrăzneață ficțiune.

...

I was looking at the ceiling, and then I saw the sky

Din ce în ce mai mulți regizori veniți dinspre zona teatrală se îndreaptă înspre regia de operă, montând spectacole surprinzătoare prin viziunea scenică propusă. Toți marii creatori ai timpului au trecut prin această experiență care presupune o anumită estetică și anumite rigori scenice. Spectacolul produs la Opera de Lyon, I was looking at the ceiling, and then I saw the sky, este un produs hibrid, o pop-opera, de John Adams, transpusă scenic într-o formulă spectaculară extrem de bine condusă narativ, dar și scenic, de către Eugen Jebeleanu. John Adams este un compozitor ale cărui produse se înscriu fie în tradiția genului operistic, Nixon in China sau Doctor Atomic, sau sunt experimente ce presupun mixări de forme și stiluri din zona songplay sau pop-opera, așa cum ...

Madlena lui Proust în versiune poloneză

Ca tot omul amator de teatru și film, am și eu faiblesses-urile mele regizorale, obsesiile mele spectaculare, desprinse de prin studii, reviste de specialitate, înregistrări și videoclipuri de pe YouTube. Pe cele mai multe mi le-am satisfăcut de-a lungul timpului, dar pe carismaticul regizor de la Novy Teatr, Krzysztof Warlikowski, îl ratam sistematic. Până acum. Chiar și cei care strâmbă lejer din nas la ideea teatrului online, ar trebui să recunoască că lunile trecute au fost o adevărată mină de aur pentru scotocitorii de spectacole rare și celebre, greu de plimbat pe plaiuri autohtone. Francezii (Les français) ...

Miss Julie, „pin up” made in Rusia

Piesa lui Strindberg din 1888 a cunoscut un număr impresionant de montări, adaptări, atât pentru teatru, cât și pentru film. De la simple transpuneri mimetice, la rescrieri și reinterpretări mai mult sau mai puțin canonice, acest huis-clos cu trei personaje, fascinează în continuare creatori de teatru sau film. Unii au văzut în acest text un ménage à trois, o iubire imposibilă generată de antagonismul social, decadența claselor superioare, o piesă despre seducție și beția simțurilor. Toate la un loc, puțin din fiecare, dar mai ales o punere în scenă a ideii de aparență, a privirii celuilalt, a decalajului dintre perspectivele pe care aceasta o generează la nivelul sensibilității personajelor. ...

Acolo unde nu ningea niciodată

De fiecare dată când se apropie sezonul friguros, o parte din mine se ascunde în trupul și inima Africii primilor mei ani. Prea puține date și imagini au mai rămas intacte. Unele s-au dus de tot, altele sunt alterate de timp, diluate de filtrele vieții de după. Doar senzații, fulgurații de imagini, zgomote, mirosuri...

Africa e o stare,

o pulsație sălbatică de o frumusețe carnală,

...

FITS 2020 – din culise

Într-un articol precedent, vorbeam despre avantajele și dezavantajele teatrului înregistrat, despre faptul că, în ciuda experienței imediate, a atmosferei simțite pe propria piele, spectacolele digitalizate au, totuși, meritul de a imortaliza și de a populariza actul teatral. Digitalul, captările, dar, mai ales, reinventarea ideii de spectacol teatral prin abordarea tehnicilor video și chiar ale regiei de film, folosite deja de ceva timp în estetica teatrală, rămân în acest prezent improbabil singura forma de continuitate a reprezentației teatrale. Poate cea mai grea vocație a teatrului astăzi a fost aceea de a se proiecta pe sine într-un prezent și viitor care și-au schimbat coordonatele firești. Toată existența palpabilă, spațiul participativ al scenei și al sălii, ...

Inferno. De la Dante la Castellucci

Liber inspirat din Divina Comedie de Dante, Inferno de Romeo Castellucci face parte dintr-un triptic prezentat spectatorilor Festivalului de la Avignon în 2008: Purgatorio, Inferno și Paradiso. Dacă primele două pot fi numite fără echivoc reprezentații teatrale, a treia parte a tripticului este o instalație. De la Curtea de Onoare a Palatului Papal la celelalte două locații (Palatul Celestinilor și Parcul expozițional de la Chateaublanc), cele trei opere vor fi astfel confruntate nu numai cu trei spații distincte, dar și cu raporturi diferite cu creația.

Pentru Inferno, Castellucci nu a preluat decât câteva episoade din Dante și cu ...

Copacul. Micro-tratat de antropologie culturală

Antropologia teatrală este, pentru Eugenio Barba, știința corpului dilatat. Ea studiază tot ceea ce precedă și face posibilă expresia artistică, fiind rezultatul unor călătorii numeroase, al unor cercetări pe teren, dar și al unor lungi repetiții tăcute, în liniște, focalizate pe prezența în scenă a actorului.

Pentru Eugenio Barba, actorul este un poet care se preface că moare în acest laborator al mirajelor, în care spectatorii, în căldura plăcută a cutiei negre în care sunt închiși în mod voluntar, au visuri imaginare, aflate la granița cu viața...

...

Traviata. Între teatru și operă

În iarna lui 2019 am avut ocazia să vizitez Teatrul Les Bouffes du Nord de la Paris, teatru care din 1974 a primit o viață nouă grație lui Peter Brook: „am întâlnit spațiul gol ideal”. Dincolo de arhitectura impresionantă a spațiului destinat publicului, de strălucirea lojelor în clipa în care s-au aprins luminile din sală, nu poți să nu simți magia unui spațiu în care s-au jucat unele dintre montările celebre ale lui Peter Brook, creații de repertoriu de mare forță teatrală, montări de teatru-operă, dar și producții contemporane. Ni s-a permis să ne apropiem de scena pe care era montat deja decorul, minimalist de altfel, al reprezentației Architecture de Pascal Rambert.

...

Richard III de Thomas Ostermeier                                                                      

Cei mai norocoși dintre noi au văzut spectacolul Richard III de Thomas Ostermeier pe 23 aprilie 2016, în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, de la Craiova. Alții poate l-au văzut la Festivalul de la Avignon, în 2015, iar unii dintre noi s-au bucurat de această perioadă de glorie a online-ului în care site-uri prestigioase de teatru ne-au pus la dispoziție surse extraordinar de generoase, oferindu-ne posibilitatea de a vedea înregistrări, preluări sau captări de o foarte bună calitate ale unor spectacole mitice. Nu voi vorbi despre diferențele dintre reprezentațiile live și înregistrări, dar nu de puține ori, chiar având ocazia de a vedea reprezentația teatrală, am recurs și la înregistrări pentru a revedea o scenă, un element de scenografie, ...

Medeea. Poem scris cu furie

În ultimele zile m-am tot gândit ce îmi lipsește cel mai mult în această perioadă, dincolo de bucuria de a face planuri de viitor, de a hoinări pe străzi și de a savura o cafea la o terasă însorită. Cel mai tare mi se strânge inima când văd cum s-au golit sălile de spectacol, cât de puternic avariată este lumea teatrului, în ciuda bunăvoinței cu care mari teatre și companii celebre din lume ne oferă online reprezentații pe care poate nu am fi avut prilejul să le vedem în condiții normale, dată fiind distanța sau lipsa de accesibilitate materială a unora dintre ele. Pentru toate aceste lipsuri erau festivalurile care ne ofereau în concentrație mare must see-urile scenei europene și internaționale.

...

Huis-clos teatral despre condiția femeii în Maghreb

Atunci când spațiul se închide, povestea se deschide.

Mereu m-au fascinat heterotopiile lui Foucault, tipologiile lui spațiale care ordonau spațiile de la închideri fizice și spirituale înspre zonele obscure ale dereglărilor emoționale și psihice: aziluri, închisori, no man’s land-uri, orașe fortificate, temple, bordeluri și lista poate continua. Unele dintre ele sunt ambivalente, funcționând și ca topii ale închiderii, dar și ale deschiderii, ale evaziunii... Despre unul dintre acestea este povestea despre care vreau să vă vorbesc, cea a unui film care mi-a tulburat liniștea huis-clos-ului meu cotidian: un haman dintr-un oraș algerian de dinaintea ...

Christian Boltanski: manifest împotriva uitării

La sugestia unui prieten parizian, în luna decembrie, anul trecut, am fost la Centre Pompidou să vizitez expoziția lui Christian Boltanski, unul dintre artiștii vizuali inediți ai timpului nostru. Concepută asemenea unei vaste deambulări printre sensurile vieții și ale memoriei, ale uitării și ale istoriei, expoziția-instalație Faire son temps propune o reflecție submersivă asupra ritualurilor și codurilor sociale, ale miturilor și legendelor celei de-a doua jumătăți a secolului trecut. Încă de la primii pași, nu doar văzul, ci și auzul, derma, întreaga ta sensibilitate intră în contact cu o operă sensibilă și corozivă, asemenea unei stări de veghe lucide asupra culturilor noastre, a iluziilor și a tuturor (des)vrăjirilor trăite de individul contemporan atât sub ...

Paraziți printre noi

Rar mi se întâmplă să nimeresc palmaresul vreunei competiții cinematografice, fie ea europeană sau americană. La prima categorie am mai avut ceva succes, dar la a doua, aproape niciodată, până acum, când le-am nimerit pe amândouă. Lungmetrajul Paraziți de Bon Joon-ho a satisfăcut deopotrivă juriul european al Festivalului de la Cannes și pe cel al Oscarurilor. Juriile celor două festivaluri nu au recompensat doar un film actual, cu o problematică contemporană, cu o intrigă captivantă și alertă, dar au desemnat drept absolut câștigător un cineast capabil să reunească de aceeași parte a baricadei ...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Imaginație epică, frază de maximă literaturitate, talent evident. Pavel NEDELCU m-a fermecat prin fabulația care crește epidemic, de la iun simplu detaliu la viața integrală a orașului, cuprinzând în cuvinte puține straturi existențiale diverse, nunațe emoționale incredibile, mini-episoade satirice. Adică scrie literatură, nu se oprește la a relata un fapt.

Doina RUȘTI

Cum am devenit câine de Vladimir Maiakovski; Ah, cât de multe pisici, cu Alexandru Malaicu, Scena Digitală, Sibiu.

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Vladimir Maiakovski - Singur în mulțime (poeme), traducere de Camelia Dinu, Ed Tracus Arte, 2021

Recomandată de Mihai ENE

CĂRȚI NOI

Un roman „istoric”, în sensul că a fost primul mare roman postdecembrist, Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu, după mulți ani, vede din nou lumina tiparului săptămâna aceasta, la Ed LITERA.

Primele exemplare sunt cu autograf.

Black Button, 2021

ORATIO IN SOLITUDINES

de

Enrique Javier Nogueras Valdivieso

Oh, sigurătate, doamna mea absolută

protectoare silnică

a zilelor mele, a nopților mele și a somnului meu,

singurătate a dorinței și a verii

Singurătate a dragostei și a urii,

singurătate pustie, a memoriei și a oboselii

(trad Eugen Barz)

LITERA, 2021

Ed Pandora M

VIAȚA Culturală

Florica Courriol căutând un verb potrivit

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro