Pentru episodul doi al acestei incursiuni cinefile marsilieze, rămân tot în zona Vieux Port, mai precis lângă barul La Marine care a rămas în sufletul nostalgicilor filmelor lui Marcel Pagnol, drept locul în care s-a înfiripat iubirea dintre Marius și Fanny, eroii cunoscutei Trilogie Marseillaise. În piesa de teatru, Marius,  care a stat la baza filmului cu același nume, Marcel Pagnol îl descrie în preambulul actului întâi:

"Interiorul unui bar mic, din Vieux-Port, la Marsilia. În spatele tejghelei, pe rafturi, sticle de toate formele, cu etichete colorate. (...) La stânga, de-a lungul zidului, o banchetă din moleskin care se termină la un metru de draperie pentru a face loc unei uși închise. Mese rectangulare din marmură, scaune. La dreapta tejghelei o scară cochilie de melc duce la primul etaj. (...)  Pe trotuar sunt mai multe mese, sub o copertină din pânză. Ghicim că această terasă se întinde destul de mult, pe fiecare parte a barului. În mijloc, chiar lângă trotuar, se află un suport unde se vând scoici. Îl vedem din spate. Este vopsit cu verde . Mai departe, în fund, o grămadă de mărfuri. Lăzi cu nume de orașe: Bangkok, Batavia, Sydney. Butoaie din fier, iar în partea dreaptă, un munte de alune, sub un soare arzător. Iar deasupra mărfurilor, în zare, se zăresc catargele care se leagănă".

În aceea perioadă, a existat într-adevăr  un Bar de la Marine, în cartierul Panier, dar care a fost dinamitat de armata germană. Dar în filmele trilogiei, scenele exterioare se pare că au fost filmate aproape de actualul amplasament al Barului de la Marine, în Vieux-Port, la stânga de Place aux Huiles, dacă privim portul dinspre bar. Actualul decor este fidel decorurilor din 1930, iar ornamentele cu machete de vapoare  și fresce marsilieze reinstaurează pentru totdeauna spiritul filmelor lui Pagnol. Filmele Marius (1931), Fanny (1932) și César (1936) au modelat percepția publicului asupra Marsiliei și a împrejurimilor sale. Filmările lasă să se vadă și câteva ambarcațiuni, dar acestea sunt în majoritatea timpului în hors-champ și doar sunetul sirenelor le indică prezența. De fapt celebrul "ferry-boîte" al căpitanului Escartefigue străbate traseul dintre cheiul Portului până la cheiul Rive Neuve, adică un periplu de 283 de metri. Aceeași transfigurarea apare și în cazul pontonului transportor, distrus în 1945 și care lega cheiurile din Vieux-Port. Majoritatea afișelor unor filme celebre au ales aceasta imagine emblematică a Marsiliei și a portului (Justin de Marseille, Marius, Transit, Les sept tonneres) ca și cum orașul preferă să întoarcă spatele mării și să se concentreze pe patrulaterul Vechiului Port. 

Această propensiune a marsiliezilor de a rămâne pe pământ ferm în loc să străbată mările este puternic ancorată în cultura locală. Horace Bertin, jurnalist și eseist, scrie despre obiceiurile cetății de la Mediterana la sfârșitul secolului al XIX-lea

" Adevărații marsiliezi nu călătoresc sau nu le place să călătorească. Sunt de nărav sedentari și cazanieri. Mulți străini sunt convinși că dacă locuim într-un port la mare, suntem cu toții bronzați și plini de gudron și, până și cel mai umil dintre comercianți, și-a părăsit măcar de vreo trei ori dugheana ca să facă înconjurul lumii, când de fapt o mulțime dintre ei nu au mers mai departe de cap Croisette sau de calanque Niolon..."

Călătoria marsiliezilor este mai degrabă una interioară. De la Goudes la Estaque, să-ți arunci privirea înspre talazurile azurii ține loc de călătorie, se naște o odisee întreagă în sufletul lor, dar de cele mai multe ori nativul preferă pământul ferm, mării.

 Dar să revenim la filmele noastre! Trilogia lui Pagnol urmărește relația amoroasă dintre Marius și Fanny. Marius este împărțit între dragostea sa (himerică și supradimensionată) pentru mare și Fanny. Marius alege marea lăsând-o pe Fanny la Marsilia.

"Quand je vois un bateau sur la mer, je sens qu’il me tire avec une corde!".

Când Fanny descoperă că este însărcinată, este obligată de împrejurări să se căsătorească cu un bărbat mai în vârstă și mai bogat, Panisse. Cuprins de regrete, Marius nu mai poate să-și recâștige iubita și copilul decât după moartea soțului. În aparență o poveste sentimentală, nostalgică, cu un plot simplu și bine delimitat, aproape melodramatic și cu un aer ușor vetust de "teatru filmat", filmul lui Pagnol este o portretizare a culturii marsilieze, prin folosirea limbajului, a tonalităților locale, dar și prin interacțiunile personajelor. 

Nici unul dintre filmele trilogiei nu părăsește decorul Marsiliei. Când se face trecerea de la Marius la Fanny, decorurile naturale sunt mult mai prezente. Ieșim din zona decorurilor de studio (toate cadrele interioare ale filmului au fost filmate pe scena de la Theâtre de Paris, din Paris) și distingem linia orizontului, dar tot cu picioarele bine înfipte în pământ. Cât despre călătoria lui César spre tărâmurile exotice , ea se rezumă la o elipsă narativă de douăzeci de ani. Aventurile sale pe mare rămân invizibile ochilor noștri: niciun alt țărm, în afară de cel din Vieux-Port nu este abordat de către realizatorul filmului. Filmele lui Pagnol nu sunt cu adevărat naturaliste, mai degrabă realizatorul creează această iluzie prin energia vie a personajelor sale.

"Dacă Pagnol nu este cel mai mare autor al filmului sonor", scria André Bazin, "el este în orice caz ceva asemănător cu geniul său."

Trilogia marsilieză a fost adaptată și în format BD și prilejuiește cititorilor o plimbare pe urmele lui Marius și Fanny însoțiți de către Nicolas, nepotul lui Marcel Pagnol. Celebra replică "Tu me fends le cœur" declanșează fluxul amintirilor despre aceste personaje atașante, dar mai ales asupra acestor locuri mitice,  care în filmografia lui Pagnol sunt personaje cu identitate proprie. (va urma)