Amparo Dávila și oaspeții ei

M-a bucurat foarte mult să descopăr în ultimii ani, prin volumele de proză scurtă semnate de Mariana Enriquez (Ce am pierdut în foc, Editura Art, 2017) și de Carmen Maria Machado (Corpul ei și alte desfătări, Editura Vellant, 2018), două voci proaspete, fascinante care împing genul horror-fantastic la un alt nivel de rafinament. La fel de bucuros am fost să descopăr prin prozele lor două modalități inteligente de a pune în valoare atributele prozei feministe, valorificând prin crearea unor protagoniste intrigante perspective narative inedite ce plonjează în universuri stranii, îmbinând tenebrele prozei lui Poe cu fantasticul diurn al lui Cortázar.

Totuși, înaintea acestor voci feminine a mai existat o scriitoare extrem de importantă a cărei operă, din păcate, nu a avut parte de o traducere în română, în ciuda aprecierii sale unanime din partea criticilor de expresie spaniolă: Amparo Dávila. De fapt, privind retrospectiv, putem observa că atât Mariana Enriquez, cât și Carmen Maria Machado, se înscriu în descendența acestei scriitoare care s-a bucurat nu numai de prietenia câtorva dintre scriitorii reprezentativi ai boom-ului latino-american, ci și de aprecierea lor sinceră. Julio Cortázar, de exemplu, căruia autoarea i-a și dedicat câteva proze, îi cataloghează opera drept „Extraordinară!”.

Născută în 1928, în Mexic, Amparo Dávila este autoarea a cinci volume de proză scurtă și a patru volume de poezie, publicate de-a lungul celor 92 de ani de existență, fiind adepta unei scriituri alerte și concise care îmbină atmosfera gotică, elementul straniu și fantastic în episoade de psihoză febrilă, cu accente de macabru.

Preocupată în special de mecanismele textuale care redau experiența terorii, Amparo Dávila a recunoscut în diverse ocazii substratul autobiografic al multora dintre prozele sale. De altfel, multe dintre texte ilustrează experiențele terifiante ale unor femei hăituite de voci ori de prezențe demonice sau care se descoperă pe sine ca piesă a unor dominouri monstruoase, ascunse în spatele detaliului cotidian. În ciuda aspectului său destul de frust, lacunar, lipsit de ornamente, proza lui Dávila are stranietatea operelor kafkiene, intensitatea poemelor Sylviei Plath, inventivitatea ludic-coșmarescă a lui Cortázar ori Adolfo Bioy Casares, dar și ceva din absurdul pieselor ionesciene combinat cu atmosfera de mystery à la Maupassant.

Aspectul cel mai intrigant al acestor proze o dă tocmai caracterul său lacunar, prin care autoarea nu își propune să construiască narațiuni compacte, ci mai degrabă să redea stări viscerale, în absența unor detalii concrete care să fixeze desfășurarea evenimențială în cadrul unei imagini percutante. De fapt, povestirile semnate de Dávila nu provoacă neapărat cititorul să-și reconstruiască mental o acțiune, ci mai degrabă să o experimenteze la nivel instinctual. Detaliile sunt mai mereu sărăcăcioase, naratorul se eschivează de cele mai multe ori în fața unor descrieri mai vizuale. Prin urmare, imaginile care se desprind sunt întotdeauna blurate, evanescente, eliptice, un puzzle cu piese lipsă prin ale cărei fisuri se strecoară spectrul unei terori invizibile. Practic, pentru autoare aceasta este esența pură a spaimei: ceea ce nu poate fi văzut, însă experimentat la un nivel extra-senzorial.

Nu întâmplător, în multe dintre proze, prezențele perturbatoare sunt, pur și simplu, definite prin el, ea sau ei, ca și cum confesiunea naratorilor s-ar baza pe un pact prestabilit cu cititorul - deja familiarizat cu traumele descrise. Acești oaspeți fără chip și, câteodată, fără consistență materială dispar și apar fără motiv, țâșnesc spontan din reverii și își târăsc victimele în coșmaruri.

Cei care nu cunosc limba spaniolă îmi pot urma exemplul citind volumul The Houseguest & other stories (în traducerea lui Audrey Harris și Matthew Gleeson, New Directions, 2018), care adună, pentru prima dată în limba engleză, 12 proze din opera lui Amparo Dávila. Nu știu dacă sunt cele mai bune alegeri, dar pot garanta că multe dintre ele, insistând asupra câtorva, precum Moses and Gaspar, The Cell, Haute Cuisine, vă vor certifica talentul unei prozatoare pe care, chiar dacă o descoperim mult mai târziu, merită, cu adevărat, admirația noastră.

P.S.: Amparo Dávila s-a stins din viață în primăvara acestui 2020. Se pare că moartea a venit lin, respectându-i ultima mare dorință – să părăsească lumea, înconjurată de parfumul florilor, de copacii înmuguriți și de cântecul păsărilor.

Andrei ȘERBAN

Doctor în filologie, asistent universitar la Departamentul de Artă Teatrală (Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu), secretar literar al Teatrului Național „Radu Stanca”, Andrei iubește teatrul, cinematografia și literatura – nu neapărat în această ordine.

NOUA LITERATURĂ

„Zi de zi la ora zece” este o scurtă intruziune în vecinătatea lumii materiale, a verificabilului, adică în acea parte a minții noastre gata oricând să vadă potențialul în imposibil. Un flash cu unelte fantasy care ne aduce în fața plăcerii noastre vinovate de a crede în magia pactului, a contractului.

Xenia NEGREA

CARTEA SĂPTĂMÂNII

OPERE​

de Anton PANN

Vol I-II, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, 3 septembrie, 2020

Recomandată de Andreea DRĂGHICESCU & Bogdan SIMION

Galeria ROZ, spațiu alternativ pentru arta contemporană, concept: Andrei Ciubotaru, 30 iulie 2020

Alexandra NICULESCU recomandă

Carles Puigdemont – La lucha en el exilio

„Simt că trebuie să protejez tot ce am făcut. În apărarea mea și a celor care cred în acest proiect” spune Puigdemont despre cartea lui, care sigur va primi toată atenția. „Nu este un tratat politic, nici istoric, este o carte vitală”. Cine este Puigdemont? Cred că toată lumea știe, dar totuși: a fost președinte al Generalitat de Catalunya și în timpul mandatului său a fost organizat primul referendum pentru independența Calalunyei. Guvernul spaniol a reacționat imediat și în timp ce mulți dintre colegii lui Puigdemont au ajuns în închisoare, el a avut prezența de spirit și șansa să fugă în Belgia. Despre tot de s-a întâmplat vorbește în volumul de față.

Mădălina SCHIOPU, specialistă în Anton Pann

Pe o stradă pitorească, nu departe de Colegiul Matei Basarab, se află casa lui Anton Pann, devenită azi muzeu. Evident, îi poartă numele, ca și strada. Mădălina Schiopu are în grijă acest muzeu frumos, cu răvașe la intrare, iar zilele acestea trăiește cu exuberanță apariția celor două volume de Opere de Anton Pann, sub îngrijirea lui Radu Albala și I. Fischer, text stabilit de Nicolae Mecu și prefațat de Eugen Simion. Cartea se află de vânzare și aici, printre instrumente muzicale vechi și fotografii de epocă.

Premiile AgențiadeCarte.ro/2019

Printre scriitorii premiați se află Anastasia Gavrilovici, Florin Iaru, Ioana Nicolaie, Cosmin Perța și Ștefan Firică.

Din juriu au făcut parte Gabriela Toma, Dan Mircea Cipariu și Robert Șerban

și-am să-l apuc de urechi

și-am să-l sărut pe gură

și-are să mă-nghită
ca pe iona

ca pe macucul stors de mir

Vitalie VOVC

UN ROMAN ​CARE-ȚI DĂ OPTIMISM

Recomandat de Salman Rushdie

L I T E R A

Dialog despre ficțiune: Doina Ruști-Alexandra Niculescu

„Ce altceva este o hartă pentru un călător dacă nu o dispunere enciclopedică a primejdiilor?"

Liviu G. STAN

În curând

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

Fotografiile Biancăi ZBARCEA

Și, iată, ne-a surprins seara,

Peste zi nefiind nimic.

(Bacovia)

Cărți vechi, lecturi noi

Swann, primul volum din În căutarea timpului pierdut, este o lume căreia ajungi să-i aparții. Deși bogat în ceea ce aș putea numi ,,scene de gen”, dat fiind caracterul pictural al scriiturii, romanul este de ne-povestit. Nu pentru că întâlnim un narativ specific suprarealiștilor de mai târziu – deși nu puține sunt locurile în care discursul îi anunță-, cât mai degrabă pentru că ar fi mare păcat să sufoci, sub un ton prozaic, atâta respirație poetică. Cu intuiții fine ce țin ce psihologia personajului, Proust așază și ordonează aici, cu același firesc, percepții deopotrivă intime și extime. Neted, compact și delicat, Swann e un roman ce durează.

Sandra OPRESCU

DOUĂ CĂRȚI RECOMANDATE DE ANDREI ȘERBAN

ART

VELLANT

Conferința Internațională de Mitologie și Folclor, unul dintre cele mai selecte evenimente ale Universității din București, se va ține anul acesta online. Este organizată de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și a ajuns la ediția a VII-a.

Conferința este patronată de Conf. univ. dr. Maria-Luiza DUMITRU OANCEA, Prof. univ. dr. Ramona MIHĂILĂ, Prof. univ. dr. habil. Ileana MIHĂILĂ, Conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra FRUNTELATĂ și Conf. univ. dr. Onorina BOTEZAT

Înscrieri​

mythology.folklore20\@gmail.com

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația autoarei J.K. Rowling 

O poveste gratuită, un foileton online aici doar în perioada 1 septembrie – 16 ctombrie 2020 

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro