Prin ochii bunicii, la Sozopol

Cea mai mare parte a copilăriei mele am petrecut-o cu bunica mea, pictorița Constanța Stratulat. Rămâneam mereu cu ea acasă, eu amețind timpul și ea pictând. Cel mai des peisaje, mai cu seamă acuarele de la malul mării. Era născută în Constanța și toată tinerețea a petrecut-o pictând în Balcic, ca mai toată generația ei. Îmi spunea că ea e copilul mării. Mergeam împreună la mare, la 2 Mai, și mereu eram uimită cât de bine înota. Dar, din când în când mă trăda, mă părăsea.

Bunica mea își împărțea timpul între România și Bulgaria. Avea acolo o fată, pe mătușa mea dragă, Sanda, căsătorită cu un medic bulgar. Cât stătea în Bulgaria, vara mergea cu ei la mare. Sanda a dus-o odată pe Mami și la Balcic, unde ea s-a întâlnit cu tătăroaica unde stătuse în gazdă până prin anii 40, cu care a băut cafea și au plâns puțin, dar cel mai des mergeau la Sozopol.

Artiștii aveau stațiunea lor – Sozopol –, iar Sanda fiind membră a Uniunii Artiștilor Plastici Bulgari acolo alegea să poposească. Bunica picta case construite în console de lemn și străduțele coborând spre mare. Așa aflam și vedeam și noi Sozopolul din acuarelele cu care se întorcea ea, spre toamnă, în România. Mie, care eram cam greu de stăpânit, mi-a arătat Mami și șlapii cu care de-atunci m-a vânat prin casă ori de câte ori o enervam (șlapii ușori, din plastic, erau mult mai buni de aruncat după copil, fără pericol de a sparge ceva pe traseu, cum se putea întâmpla cu papucii uzați, care erau niște sandale vechi, transformate). În România nu se mai pomeniseră asa papuci, așa că eram impresionată.

Mai aducea Mami de acolo și dulceață de smochine, pe aia o mâncam noi două după-amiaza, când ne trezeam dupa somnul mic, niciodată dimineața, atunci se consuma doar magiun, că din ăla aveam destul. Și eu, amabilă, că deh, mă îndulcise, răsfoiam în teancul de acuarele și o întrebam pe Mami de ce sunt casele de-acolo așa, ca niste ciuperci. „– Ca să se descurce și ăi săraci și să nu îmbogățească degeaba statul.” Adică, am înteles eu mai apoi, se pare că era impozit mare pe teren și atunci preferau o amprentă mică la sol și deschidere în consolă.

Acum 13 ani am ajuns și noi prima oară la Sozopol. Noi, adică eu, mama, soră-mea și fii-miu, care pe atunci avea vreo 7 ani. Am plecat inițial în Sofia, cu mari emoții și cu bucurie. Mergeam la nunta verișorului nostru, fiul mai mic al Sandei, Mișulică, și el tânăr medic cardiolog. Încă de pe drum, am tot amestecat amintirile despre bunică-mea cu emoțiile.

 

Eu eram pentru prima oară șofer de drum lung, mama nu știa cât de potrivite sunt cadourile, soră-mea era la prima nuntă a unui apropiat, iar fii-miu ne înnebunea cu nu știu ce jucărie ochise el în benzinărie și noi îi rezistasem. În fine, am ajuns cu bine, nunta a fost minunată, iar duminică, povestind cu Sanda despre Mami, ea și-a adus aminte cât de drag îi era să meargă să picteze la Sozopol, și cum în anul în care Mișu era mic, a luat trenul și a plecat singură, cu bani doar pentru o săptămână, dar a reapărut după o lună. Mătușă-mea și unchi-meu trăseseră atunci o spaimă teribilă, erau la un pas să anunțe dispariția ei la poliție, dar ea a apărut în final victorioasă și cu bani, pentru că tot ce picta i se cumpăra, și atunci stătea iar, să mai facă o dată și pentru ea peisajul. Auzind eu povestea asta, am pornit un plan și, până la urmă, a cedat și mama pisalogelii mele, cu „Să vedem și noi Sozopolul pictat de Mami”.

Am ajuns pe noapte în Sozopol. A doua zi am mâncat ceva prin orașul vechi și apoi ne-am pus pe vizitat și pozat. Soră-mea a observat prima afișele cu morți, puse în toate intersecțiile, pe toate gardurile și pe toți copacii. Pretutindeni, afișe mortuare cu ferpar și poza decedatului. Isterie. „– E o molimă!”, șoptea Roxi cu glasul stins, mama tăcea îngrijorată, iar eu am început să șterg copilul cu șervețele umede. Dar după primul val de panică și cap întors în toate părțile, mă uit eu mai bine și văd că unii erau morți de câțiva ani, alții de zeci de ani și am înțeles că ceea ce vedeam era modul locuitorilor de a-i pomeni pe cei plecați în lumea de dincolo. Totuși, nu am convins-o pe mama să mai stăm, îi pierise tot cheful, așa că am luat-o spre casă.

Abia acum, în vacanța pandemică, m-am întors să văd peisajul pictat de Mami în urmă cu 50-40-30 de ani. Am recunoscut perspectivele unor străzi, am găsit o galerie de artă care expune de un secol pictori locali, m-am întrebat fără răspuns dacă, în urmă cu vreo 40 de ani, or fi vândut și acuarelele ei, am văzut din nou afișele mortuare, dar de data asta nu m-am mai speriat, oricum erau puse ordonat, mai mult la panourile instalate la intrarea în biserici.

Bate un vânt minunat prin Szozopol, marea e mai albastră decât o știm, are un aer de Mediterană. Locul, așa încărcat de istorie în straturi cu ruine antice și case din secolele trecute, cu bisericuțe vechi și taverne noi, are o discreție mai greu de găsit la țărm de Mare Neagră, lucrurile încă respiră și pe drum te poți visa în ce epocă vrei. Am luat si smochine și dulceață din oraș, mă uit acum la borcănelul cu găluște verzi, parfumate, și mă gândesc să-l păstrez pentru mai la iarnă.

Andreea IONESCU BERECHET

Andreea este scenarist și cadru didactic asociat la Facultatea de Litere a Universității din București, unde predă cursuri de Storytelling și New Media. Doctor în istoria filmului și a teoriilor cinematografice, Andreea este autoarea volumelor Divele lui Stalin și Diva socialistă - modele feminine în cinematograful est european, publicate în 2020.

NOUA LITERATURĂ

„Zi de zi la ora zece” este o scurtă intruziune în vecinătatea lumii materiale, a verificabilului, adică în acea parte a minții noastre gata oricând să vadă potențialul în imposibil. Un flash cu unelte fantasy care ne aduce în fața plăcerii noastre vinovate de a crede în magia pactului, a contractului.

Xenia NEGREA

CARTEA SĂPTĂMÂNII

OPERE​

de Anton PANN

Vol I-II, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, 3 septembrie, 2020

Recomandată de Andreea DRĂGHICESCU & Bogdan SIMION

Galeria ROZ, spațiu alternativ pentru arta contemporană, concept: Andrei Ciubotaru, 30 iulie 2020

Alexandra NICULESCU recomandă

Carles Puigdemont – La lucha en el exilio

„Simt că trebuie să protejez tot ce am făcut. În apărarea mea și a celor care cred în acest proiect” spune Puigdemont despre cartea lui, care sigur va primi toată atenția. „Nu este un tratat politic, nici istoric, este o carte vitală”. Cine este Puigdemont? Cred că toată lumea știe, dar totuși: a fost președinte al Generalitat de Catalunya și în timpul mandatului său a fost organizat primul referendum pentru independența Calalunyei. Guvernul spaniol a reacționat imediat și în timp ce mulți dintre colegii lui Puigdemont au ajuns în închisoare, el a avut prezența de spirit și șansa să fugă în Belgia. Despre tot de s-a întâmplat vorbește în volumul de față.

Mădălina SCHIOPU, specialistă în Anton Pann

Pe o stradă pitorească, nu departe de Colegiul Matei Basarab, se află casa lui Anton Pann, devenită azi muzeu. Evident, îi poartă numele, ca și strada. Mădălina Schiopu are în grijă acest muzeu frumos, cu răvașe la intrare, iar zilele acestea trăiește cu exuberanță apariția celor două volume de Opere de Anton Pann, sub îngrijirea lui Radu Albala și I. Fischer, text stabilit de Nicolae Mecu și prefațat de Eugen Simion. Cartea se află de vânzare și aici, printre instrumente muzicale vechi și fotografii de epocă.

Premiile AgențiadeCarte.ro/2019

Printre scriitorii premiați se află Anastasia Gavrilovici, Florin Iaru, Ioana Nicolaie, Cosmin Perța și Ștefan Firică.

Din juriu au făcut parte Gabriela Toma, Dan Mircea Cipariu și Robert Șerban

și-am să-l apuc de urechi

și-am să-l sărut pe gură

și-are să mă-nghită
ca pe iona

ca pe macucul stors de mir

Vitalie VOVC

UN ROMAN ​CARE-ȚI DĂ OPTIMISM

Recomandat de Salman Rushdie

L I T E R A

Dialog despre ficțiune: Doina Ruști-Alexandra Niculescu

„Ce altceva este o hartă pentru un călător dacă nu o dispunere enciclopedică a primejdiilor?"

Liviu G. STAN

În curând

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

Fotografiile Biancăi ZBARCEA

Și, iată, ne-a surprins seara,

Peste zi nefiind nimic.

(Bacovia)

Cărți vechi, lecturi noi

Swann, primul volum din În căutarea timpului pierdut, este o lume căreia ajungi să-i aparții. Deși bogat în ceea ce aș putea numi ,,scene de gen”, dat fiind caracterul pictural al scriiturii, romanul este de ne-povestit. Nu pentru că întâlnim un narativ specific suprarealiștilor de mai târziu – deși nu puține sunt locurile în care discursul îi anunță-, cât mai degrabă pentru că ar fi mare păcat să sufoci, sub un ton prozaic, atâta respirație poetică. Cu intuiții fine ce țin ce psihologia personajului, Proust așază și ordonează aici, cu același firesc, percepții deopotrivă intime și extime. Neted, compact și delicat, Swann e un roman ce durează.

Sandra OPRESCU

DOUĂ CĂRȚI RECOMANDATE DE ANDREI ȘERBAN

ART

VELLANT

Conferința Internațională de Mitologie și Folclor, unul dintre cele mai selecte evenimente ale Universității din București, se va ține anul acesta online. Este organizată de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și a ajuns la ediția a VII-a.

Conferința este patronată de Conf. univ. dr. Maria-Luiza DUMITRU OANCEA, Prof. univ. dr. Ramona MIHĂILĂ, Prof. univ. dr. habil. Ileana MIHĂILĂ, Conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra FRUNTELATĂ și Conf. univ. dr. Onorina BOTEZAT

Înscrieri​

mythology.folklore20\@gmail.com

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația autoarei J.K. Rowling 

O poveste gratuită, un foileton online aici doar în perioada 1 septembrie – 16 ctombrie 2020 

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro