60 / 19 aprilie, 2021

Andrei ȘERBAN

Doctor în filologie, asistent universitar la Departamentul de Artă Teatrală (Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu), secretar literar al Teatrului Național „Radu Stanca”, Andrei iubește teatrul, cinematografia și literatura – nu neapărat în această ordine.

Mon cœur me dit... Antigone

După o scurtă introducere, cu prilejul lui Euridice, prin avatarurile cinematografice contemporane ale personajelor inspirate sau desprinse din miturile și tragediile Greciei Antice, vreau să mă opresc puțin acum asupra unei alte eroine, cu o descendență literară mult mai „prolifică” – Antigona, devenită, de data aceasta, protagonista unui film canadian apărut în 2019.

Dacă în cazul filmului The Invisible Life of Euridice Gusmao, regizat tot în 2019 de brazilianul Karim Aïnouz, afinitățile cu personajele „originare” erau mai degrabă tangențiale, aluzive, Antigona, care poartă semnătura regizoarei Sophie Deraspe, poate fi lejer considerată o transcriere modernă și (suficient de) fidelă a operei lui Sofocle. Fidelitatea față de sursa literară primară este atât de evidentă, încât regizoarea canadiană nici măcar nu intervine la nivelul numelor personajelor-cheie ale acestei tragedii moderne. Intriga, conflictul interior, progresia narativă sunt, deci, neschimbate. Contextul ales, pe de altă parte, vine să pună în lumină problematici actuale, transformând această Antigonă nu neapărat într-un simbol al rezilienței și al respectului față de legile ancestrale ale lumii, ci într-un prototip al revoluționarei inspirate, pe de o parte, de imaginea Ioanei d’Arc, iar, pe de altă parte, de tipologia feministei militante, la care se adaugă un discurs subtextual pe marginea condiției migrantului contemporan.

După ce Eteocle este omorât dintr-o neînțelegere de către poliție, iar fratele său, Polinice – arestat, Antigona, sora celor doi, trebuie, deopotrivă, să depășească tragedia pierderii celui mai iubit membru al familiei sale și să acționeze rapid pentru a împiedica deportarea fratelui rămas în viață. Statutul de migranți în Canada ai membrilor familiei Antigonei devine, în lumina acestor evenimente, un punct nevralgic al conflictului interior al protagonistei, din moment ce Algeria natală pe care au lăsat-o în urmă este un loc în care nu mai puteau supraviețui. Astfel, Antigona trebuie să aleagă între a-și salva fratele cu orice preț, sfidând legile țării adoptive, sau a accepta tacit realitatea din jurul său, urmând să termine cu brio liceul și își clădească un viitor ca cetățean cu drepturi depline al statului canadian. Dilema Antigonei devine cu atât mai delicată cu cât singurele persoane pe care le mai are acum lângă ea întruchipează aceste două alegeri diametral opuse – pe de o parte, bunica sa (reminiscență a mentalității tradiționaliste pentru care coeziunea și respectul pentru familie reprezintă o valoare supremă), pe de altă parte, sora sa, Ismena (perfect adaptată pentru structurile sociale occidentale). Bineînțeles, alegerea protagonistei este îngreunată și de apariția lui Hemon, de care se îndrăgostește, dar care este, la rândul său, fiul unei națiuni responsabile pentru moartea fratelui ei.

Între dramă psihologică și critică socială care atacă aspecte și paradoxuri ale lumii intrate în era globalizării, acest portret cinematografic al eroinei tragice scoate la suprafață nuanțe – latente, ce-i drept – ale personajului piesei lui Sofocle, pentru a crea un profil al adolescentului contemporan plasat pe granița dintre spirit revoluționar romantic și teribilism naiv. Este interesant, în acest sens, de urmărit nu neapărat procesul interior prin care protagonista calcă pe urmele „predecesoarei” sale livrești, ci modul în care Antigona reimaginată de Sophie Deraspe devine accidental un fenomen mediatic, un „influencer” care reflectă idealurile unei comunități. Dintr-un personaj singuratic – pe jumătate vetust, pe jumătate extremist; pe jumătate tușant, pe jumătate retrograd –, dintr-un personaj tributar vechii lumi, alături de toate cutumele sale, eroina este privită aici drept o emblemă a progresului, a rezistenței sociale și a democrației. Rămâne, însă, la latitudinea fiecărui spectator să înțeleagă sau să judece decizia finală a Antigonei acestei Canade contemporane (impresionant interpretate de tânăra actriță Nahéma Ricci), în al cărei sacrificiu se reflectă tragedia migrantului contemporan – aceea de a fi mereu străin în propria lume. ...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

„...vreau să decidă cineva pentru mine, să aleagă cineva continuarea acestui film pe care nu l-am dorit, se face târziu, mă uit la ceas, îmi verific inutil telefonul"

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Doina Ruști

LITERA

Este o frescă a destinelor traumatice, destrămate ori expiate, ca faciesurile horror din Infernul lui Hieronymus Bosch...

Emanuel Lupascu

CĂRȚI NOI

Recomandată de Ovidiu Șerban

https://www.facebook.com/litere/videos/2906838296262482

Simona Popescu, la Facultatea de Litere

VREMEA, 2020

I Mercoledì Letterari

Doina Ruști invitată la Accademia di Romania, Roma

TREI

Maratonul masteratelor la Literele bucureștene

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

REEDITARE

HUMANITAS

Piețele lui Cătălin D Constantin

Recomandată de Oana Boșca-Mălin

Copyright © optmotive.ro