Malmkrog. Ofensele frumuseții oratorice

Sunt anumite filme care se lasă greu descoperite, care se dezvăluie cu lentoare, cu o curgere evenimențială vâscoasă, implozivă. Sunt anumite filme care cer de la spectator răbdare, amăgindu-i cu doza de adrenalină a unei turnuri imprevizibile. De asemenea, sunt anumite filme pentru care convenția spațio-temporală ori configurațiile psihologice ale personajelor servesc ca pretext nu pentru o acțiune elaborată, ci pentru lungi tirade aforistice în care personajul central este, de fapt, limbajul însuși. Un astfel de film este Malmkrog – coproducție între Romania, Serbia, Elveția, Suedia, Bosnia și Macedonia ce poartă semnătura lui Cristi Puiu – un film pe care, în lumina receptării sale recente, îl poți aprecia cu aceeași convingere cu care îl poți respinge. Asta pentru că Malmkrog este un film care nu se lasă descoperit oricui și cumva exultă cu superbie în propriul său elitism. Însă, odată cele aproape 3 ore și jumătate parcurse, senzația pe care o poți simți este similară cu acea satisfacție pe care o încerci atunci când tocmai ai reușit să termini de citit Ulise.

Diferit din multe puncte de vedere de precedentele Sieranevada, Moartea domnului Lăzărescu& Co., cea mai recentă producție a cineastului român, Malmkrog – denumirea germană a satului Mălâncrav din Sibiu, locul unde se desfășoară evenimentele –, prezintă o zi din viața unor aristocrați de la final de secol XIX / început de secol XX care, în așteptarea Noului An, își umplu timpul cu discuții pe marginea Binelui și Răului, într-un continuu joc de scrimă sintactică și ideologică. Acest material discursiv, care, prin caracterul său poate prea oratoric și prea puțin dinamic, a marcat pentru mulți spectatori – și chiar și critici – piatra de încercare a filmului, are la bază Povestirea despre Antichrista a teologului de secol XIX Vladimir Soloviov, carte compusă din trei convorbiri scrise sub forma unui text dramatic.

În ciuda acestui aspect teatral pe care, de altfel, se bazează și tipologiile cuprinse de scenariul lui Cristi Puiu, este greu de identificat la nivelul constructului cinematografic un conflict dramatic sau o progresie sesizabilă din punctul de vedere al acțiunii. Practic, Cristi Puiu topește în substanța dialogică a celor cinci personaje toate etapele unei desfășurări evenimențiale standard, încremenind protagoniștii în fervoarea propriilor discursuri despre valențele înșelătoare ale moralității. Pe cât de statici sunt actorii în veștmintele propriilor personaje, pe atât de tumultuoase le sunt intervențiile textuale. (Anti)climaxurile narative sunt înlocuite cu acrobații sintactice – totul se transformă într-un film de limbaj în care rolul spectatorului nu este cel de a sonda nuanțele unei înlănțuiri secvențiale epice, ci de a îngurgita o cantitate considerabilă de intervenții filozofice, de calambururi maraton, de confruntări retorice ori de monoloage-eseu, care problematizează religia, empatia, spiritualitatea sau inutilitatea acestora.

Toată această materie textuală, în străfundurile căreia recunoaștem esențe discursive dostoievskiene, este susținută de un înveliș imagistic de epocă, orchestrat cu o precizie scenografică impresionantă. De altfel, poate cea mai frapantă distincție pe care spectatorul o va remarca între acest film și celelalte lungmetraje ale lui Cristi Puiu constă în picturalitatea solemnă a acestor ample cadre statice, care surprind rafinamentul butaforic al unei aristocrații apuse, convenție estetică aflată într-o totală antinomie cu mizerabilismul frust ori cu dinamismul și realismul isteric al proiectelor sale precedente.

În absența unei afinități prestabilite a privitorului cu mizele discursive propuse, Malmkrog rămâne, totuși, un film surprinzător prin acuratețea detaliului cotidian ce animă normalitatea unei epoci sensibile la clivajele ideologice premergătoare marilor revolte și conflagrații. Tot astfel, intermezzo-urile care frâng torentul discursiv animat de aerul greu al acestei ierni rău-prevestitoare sunt umplute de ritualurile domestice ale servitorilor, de gesturi, priviri și de tăceri sugestive, a căror coerență, de asemenea, nu servește ca suport al unui mecanism epic, ci ca fundal, ancorând și mai mult filmul într-o autenticitate desprinsă din paginile unui roman balzacian – sau tolstoian, pentru a rămâne în parametrii textuali impuși.

Vorbind despre Malmkrog, anumiți cronicari au afirmat – mai în glumă, mai în serios – că este un film în fața căruia trebuie să ne menajăm, în sensul că, pentru a încerca să se bucure de el, spectatorul are nevoie de un fotoliu confortabil și, eventual, de luxul de a pune pauză, pentru a-și lua notițe ori pentru a se deconecta temporar, schimbând canalul ori oferindu-și un timp pentru a fuma o țigară. Într-adevăr, este greu de contrazis o astfel de afirmație, mai ales când spectatorul se confruntă cu handicapul de a nu fi familiarizat în avans sau de a nu rezona cu temele lansate de personaje sau de a nu rezona nici măcar cu sonoritățile limbii franceze care servește ca teren de luptă. La fel de greu de combătut sunt și părerile celor care resping acest film din cauza modului în care regizorul ar încerca să facă paradă de cunoștințele sale.

Și totuși, oferind, atât filmului, cât și nouă, răgazul necesar, vom observa că Malmkrog (re)deschide, în ciuda depărtării temporale a spațiului pe care îl evocă, niște paliere discursive de o actualitate incomodă. Marea provocare lansată spectatorului nu este aceea de a percepe la un nivel pur conceptual, abstract, mentalitatea unei perioade care mai trăiește doar în cărțile de istorie ori de literatură clasică, ci de a identifica o serie de corespondențe care ne leagă prezentul de această iarnă spirituală al cărui aer devine din ce în ce mai irespirabil. Întrebarea ar fi ce mai rămâne din acest film dacă nu vrem să facem acest efort – poate doar munca admirabilă a actorilor, farmecul rece, princiar al imaginii, frumusețea incontestabilă a decorurilor ori a regiei, premiate, de altfel, în cadrul Festivalului de film de la Berlin. Și poate doar acestea ar fi suficiente pentru a crede că Malmkrog este, dincolo de orice acuză, unul dintre cele mai surprinzătoare filme ale momentului. Eu, personal, nu m-aș rezuma doar la asta; pentru mine, Malmkrog este o performanță a cinematografiei românești și unul dintre cele mai inteligente și estetice filme europene ale momentului.

Andrei ȘERBAN

Doctor în filologie, asistent universitar la Departamentul de Artă Teatrală (Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu), secretar literar al Teatrului Național „Radu Stanca”, Andrei iubește teatrul, cinematografia și literatura – nu neapărat în această ordine.

NOUA LITERATURĂ

Roxana DUMITRACHE scrie dens, cu aglomerări descriptive care te introduc într-un univers ficțional pe cât de veridic pe atât de straniu, cu accent pe aspecte vizuale care te intrigă. Dar acesta nu este decât ambalajul unui epos legat de probleme reale, militant fără ostentație. Debutul recent, cu Papa Nicolau…., indică un traseu pe care proza publicată azi îl reconfirmă, un fragment din viitorul roman. Atentă la detalii, Roxana le aduce în prim-plan pe cele legate de temă, astfel încât povestea se adună cu grație și mai ales în mod convingător. Gestualitatea banală devine ritual social, iar atmosfera abulică a unei comunități neînsemnate amplifică evenimentul epic. Scrisul Roxanei Dumitrache este rafinat, inteligent, creator.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Delirium

de Enda Walsh

Recomandată de Alexandru Papadopol

Bogdan TĂNASE recomandă o carte

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații. 

ÎN CURÂND

Fernando Aramburu – Utilidad de las desgracias y otros textos

Coming soon: apare în cinci zile. Ar părea că sunt vreun fan Aramburu, de-l recomand atâta, și, de fapt, poate sunt. Noua carte are doar 352 de pagini, deci la jumătatea Patriei și reunește articole de-ale scriitorului. Despre ce sunt? Să vedem: copilăria lui în San Sebastián, experiența ca profesor în Germania, ritualurile lui când se apucă de scris, plimbări și călătorii, ce l-a fascinat pe el la Camus (aici mă gândesc iar la Pamuk pentru că are și el pagini întregi dedicate aceluiași scriitor). E o carte cu multe detalii din cotidian, ca dragostea pentru păsări, veverițe și literatură.

Alexandra NICULESCU

Aventură noir si fantasy, din octombrie. Hachette UK.

Editura Paralela 45

Să ne amintim: Marfa și banii (r. Cristi Puiu)

FOTOGRAFII

de Bianca ZBARCEA

The Wasp
by Ogden Nash

The wasp and all his numerous family
I look upon as a major calamity.
He throws open his nest with prodigality,
But I distrust his waspitality.

Apariție editorială la Budapesta

Numărul 4/2020. Revista Szépirodalmi Figyelő apare fără întrerupere din 2002

BURSE PENTRU SCRIITORI

Fundația Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, anunță inițierea unui program de burse și rezidențe de creație literară. Mai multe aici

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro