Copiii se plictisesc duminica

Căsuța lor din Blaj avea aerul unui kibbuț. Doar în aminitirile lor tandru construite, străbuncii erau grofi, aveau doar tacâmuri de argint și menajere crescute de călugărițele Ursuline. În realitate, casa lor găzduia toate nimicurile posibile, ca un decor de teatru gata să se prăbușească. E umitor câte lucruri pot coabita pașnic în casele oamenilor: volume broșate și bibelouri înspăimântător de urâte, poze vechi cu margini dințate lăsate alandala pe un o masă instabilă, o umbrelă japoneză parcată lângă piciorul unui divan acoperit cu o cergă, flori uscate prinse cu scotch pe oglindă de pe hol, de parcă vreun Cattelan provincial ar fi gândit un manifest artistic, un telefon inert ca un cadavru pe un secretaiere Biedermaier, două covoare făcute sul, câteva geamantane în stări diferite de descompunere, un magnetofon îmbuibat cu praf și multe, multe alte lucruri compuneau o lume insațiabilă, flămândă după acareturi fără rost și asocieri țicnite între ele. O lume în afară lumii.

Din afară, casa surorilor trecea ca una dintre multe altele, așezate cuminți de-o parte și de alta a străzii care urca spre cimitirul vechi plini de buruieni cu ambiții de arbuști și de căței metiși ghiftuiți cu colivă și sarmale de post. Pentru localnici, casa avea însă exotismul ei, datorat mai ales nucului și poveștii stranii din jurul lui. Copacul era una dintre marile enigme ale satului și pe bună dreptate. Trecuseră 15 ani de la duminica în care fusese lovit din senin de un trăsnet Chiar din senin pentru că nu plouase deloc, iar cerul era limpede ca un ochi. Au ieșit atunci vecinii de pe toată strada, ba chiar și marii rivali ai comunitațiii, toată familia Crohn și armata lor de copii mucioși și prostcrescuți, doamna învățătoare Nicolau în cârje, deși nu o mai văzuse nimeni de peste 2 ani, fiică'sa Matilda cu capul plin de bigudiuri și gemenii agățați de ea ca lianele - Johann și Strauss, botezați profetic pentru a face muzică la Viena, dar care peste doar 6 ani vor avea spatele ciuruit de gloanțe în fuga lor din raiul lui Ceaușescu. Primul născut avea chiar niște Levi Strauss pe el, semn că istoria are un simț al umorului cel puțin tâmpit.

Vreo 40 de suflete s-a adunat ca la un foc de tabăra în jurul trunchiului, la o distanță periculos de mică. Nu se chemaseră între ei, dar curgeau din casele lor spre nuc în timp ce coroana ardea în voie, răspândind miros de iarnă și tihna. Parcă mesmerizati, sătenii rămâneau cu ochii pironiți în sus la limbile de foc hipnotizante. Preț de minute bune, nimeni nu a zis nimic, iar focul și-a văzut liniștit de treaba. Sistematic, disciplinat, corect, cum se făceau toate lucrurile la Blaj. Abia când au început să se desprindă crengi, cineva a strigat. De fapt, ca să fim drepți, nici măcar nu a sunat a strigăt, ci mai degrabă a observație albă: „Arde”. Ca și cum ai anunța: „Mâine e duminică”.

Pompierii au stins focul repede, nimeni nu își mai amintește dacă au fost chemați sau au venit ei, de la post, alertați de fum. Lumea a mai rămas o vreme pe loc, ca într-un ceremonial al tăcerii. Apoi Matilda și gemenii legați între ei cu cordonul capotului mamei s-au desprins cu greu din cerc. Cu ochii încă fixați pe coroana fumegândă, Matilda  s-a îndreptat spre Vera și Ana, cele două surori în curtea cărora era nucul. Le-a strâns mâna, habar n-avea dacă asta e gestul adecvat, dar așa simțise atunci că trebuie să facă. Gestul a stârnit un mimetism inexplicabil printre cei prezenți. Rând pe rând, sătenii se desprindeau din cerc și veneau la ele să la strângă mâna. Probabil așa arătau condoleanțele lor. Ori poate era o formă de preștiință a inexplicabilului care avea să străbată arborele genealogic al familiei.

(frag. de roman)

Roxana DUMITRACHE scrie dens, cu aglomerări descriptive care te introduc într-un univers ficțional pe cât de veridic pe atât de straniu, cu accent pe aspecte vizuale care te intrigă. Dar acesta nu este decât ambalajul unui epos legat de probleme reale, militant fără ostentație. Debutul recent, cu Papa Nicolau…., indică un traseu pe care proza publicată azi îl reconfirmă, un fragment din viitorul roman. Atentă la detalii, Roxana le aduce în prim-plan pe cele legate de temă, astfel încât povestea se adună cu grație și mai ales în mod convingător. Gestualitatea banală devine ritual social, iar atmosfera abulică a unei comunități neînsemnate amplifică evenimentul epic. Scrisul Roxanei Dumitrache este rafinat, inteligent, creator.

Doina RUȘTI

Roxana DUMITRACHE

Doctorandă în științe politice, Roxana (1987, București), absolventă a London School of Economics and Political Science și a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, a coordonat cercetări de teren dedicate dimensiunii de gen în clivajele religioase și modului în care segregarea socială se reflectă în arhitectura orașelor din Albania și Kosovo. Scrie constant pe teme legate de egalitatea de gen, discriminare, educație și violență împotriva femeilor. Debutul editorial în proză s-a produs în 2019, cu volumul Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte, care a câștigat premiul de debut Polirom. Are în lucru un roman.

NOUA LITERATURĂ

Roxana DUMITRACHE scrie dens, cu aglomerări descriptive care te introduc într-un univers ficțional pe cât de veridic pe atât de straniu, cu accent pe aspecte vizuale care te intrigă. Dar acesta nu este decât ambalajul unui epos legat de probleme reale, militant fără ostentație. Debutul recent, cu Papa Nicolau…., indică un traseu pe care proza publicată azi îl reconfirmă, un fragment din viitorul roman. Atentă la detalii, Roxana le aduce în prim-plan pe cele legate de temă, astfel încât povestea se adună cu grație și mai ales în mod convingător. Gestualitatea banală devine ritual social, iar atmosfera abulică a unei comunități neînsemnate amplifică evenimentul epic. Scrisul Roxanei Dumitrache este rafinat, inteligent, creator.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Delirium

de Enda Walsh

Recomandată de Alexandru Papadopol

Bogdan TĂNASE recomandă o carte

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații. 

ÎN CURÂND

Fernando Aramburu – Utilidad de las desgracias y otros textos

Coming soon: apare în cinci zile. Ar părea că sunt vreun fan Aramburu, de-l recomand atâta, și, de fapt, poate sunt. Noua carte are doar 352 de pagini, deci la jumătatea Patriei și reunește articole de-ale scriitorului. Despre ce sunt? Să vedem: copilăria lui în San Sebastián, experiența ca profesor în Germania, ritualurile lui când se apucă de scris, plimbări și călătorii, ce l-a fascinat pe el la Camus (aici mă gândesc iar la Pamuk pentru că are și el pagini întregi dedicate aceluiași scriitor). E o carte cu multe detalii din cotidian, ca dragostea pentru păsări, veverițe și literatură.

Alexandra NICULESCU

Aventură noir si fantasy, din octombrie. Hachette UK.

Editura Paralela 45

Să ne amintim: Marfa și banii (r. Cristi Puiu)

FOTOGRAFII

de Bianca ZBARCEA

The Wasp
by Ogden Nash

The wasp and all his numerous family
I look upon as a major calamity.
He throws open his nest with prodigality,
But I distrust his waspitality.

Apariție editorială la Budapesta

Numărul 4/2020. Revista Szépirodalmi Figyelő apare fără întrerupere din 2002

BURSE PENTRU SCRIITORI

Fundația Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, anunță inițierea unui program de burse și rezidențe de creație literară. Mai multe aici

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro