Actul matricidului

Sunt un mare fan al filmelor de artă. În același timp, fără a încerca să le desconsider calitățile, nu mă consider un mare amator de filme și spectacole de teatru care atacă într-o manieră poate prea evidentă ori într-un stil mai frust o tematică socială cu un discurs pe măsură ori cu iz de docudramă. Și, totuși, mi se întâmplă câteodată ca un astfel de film să mă ia prin surprindere, tocmai pentru a-mi da peste cap toate ierarhiile ori prejudecățile.

Titlul nu este extrem de sugestiv la o primă vedere, însă când afli mai multe detalii despre această antologie de mini-serii, începi să întrevezi intenția creatorilor dincolo de aparenta lui simplitate: The Act. Proiectul, demarat în 2019, își propune să „reconstituie”, cu ușoare nuanțe ficționale, o serie de povești reale cu deznodământ tragic preluate, se pare, exclusiv din spațiul american. Prin urmare, eventualele exagerări narative nu sunt rezultatul unei formule cinematografice voit ostentative, ci o parte componentă a poveștii originale. Primul, și momentan singurul, sezon pune în scenă un caz de matricid care a șocat o comunitate din Missouri în 2015, cunoscut drept „Uciderea lui Dee Dee Blanchard”.

Elementul cu adevărat șocant al acestei povești nu vizează, însă, neapărat actul asasinării în sine, ci detaliile din culisele unei relații maladive mamă-fiică ce problematizează manifestarea unui sindrom de care, sincer să fiu, nu prea auzisem până de curând: sindromul Münchhausen prin transfer. Definiția acestei tulburări mentale este o ilustrare a înseși mizei narative propuse de acest sezon: „îmbolnăvirea” imaginară a unui copil de către propria mamă, cel mai adesea, pentru ca părintele să creeze o totală dependență a fiului sau fiicei sale de prezența sa protectoare. Totuși, mini-seria nu se rezumă doar la o „simplă” expunere a unei maladii și nici măcar nu-și propune să apeleze la artificii de genul „cliff-hanging” care își doresc cu orice preț ținerea spectatorului „cu sufletul la gură”. Amatorii de narațiuni polițiste care sunt în căutarea unui făptaș sau a unei motivații mai subtile vor fi, cel mai probabil, dezamăgiți, din moment ce, încă din primele minute ale primului episod, întreaga desfășurare evenimențială este deconspirată sau intuită în mai toate detaliile sale esențiale.

Ca urmare, în ciuda substratului noir al poveștii, atenția privitorului este canalizată nu înspre un act al unei priviri „participative”, ci înspre o percepție contemplativă menită să sfideze într-o manieră cinică o suită de valori, mai mult sau mai puțin asumate de societatea contemporană, inspirate fie de mizericordia creștinească, fie de noul val al parenting-ului aflat în plină ascensiune. Legătura „sacră” între mamă și propriile progenituri își găsește în această mini-serie o contra-replică acidă, cum, de altfel, întregul arsenal al activităților caritabile mediatizate ce decurg dintr-un plan al unei auto-compătimiri elaborate sunt deconspirate în deplinătatea hidoșeniei lor. Tot astfel, mila, imaginea mamei sacrificiale, inocența infantilă ori prezervarea unui univers solar ce oferă unui copil muribund un simulacru de basm sunt înlocuite cu detalii obscene vecine cu kitschul, prin intermediul unor contraste stridente care compun universul carceral al unei case de păpuși. Într-o asemenea formulă, empatia și toleranța se relativizează, iar spectatorul este suspus la o detonare incomodă a propriilor principii despre (i)moralitatea unui act social sângeros. Rămâne de văzut dacă, la finalul acestui periplu, același spectator va mai reuși să găsească în el vreo urmă de compasiune, chiar și pentru criminal.

Bineînțeles, plăcerea – sau șocul – de a lua contact cu acest mic fragment din nebunia societății contemporane este garantat(ă) de intervenția unor actrițe extraordinare – Patricia Arquette și Joey King – care reușesc prin rolurile lor de compoziție că configureze o acțiune implozivă și percutantă, deopotrivă caustică și revoltătoare.

P.S.: Sindromul Münchhausen pare să câștige destulă popularitate în rândul producțiilor recente. Celor care caută o altă expunere a acestei maladii, însă pe un registru de thriller, de data aceasta, le recomand mini-seria Sharp Objects ce are la bază romanul omonim semnat de Gillian Flynn.

Andrei ȘERBAN

Doctor în filologie, asistent universitar la Departamentul de Artă Teatrală (Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu), secretar literar al Teatrului Național „Radu Stanca”, Andrei iubește teatrul, cinematografia și literatura – nu neapărat în această ordine.

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Din lecturile Ancăi Eftenie: "Poate până va începe să ne fie frică unuia de celălalt.”

(J. Rulfo - Lupare)

Cartea săptămânii

Winston​ Duru'

Paul BEATTY

Recomandată de

Robert ȘERBAN

Litera

Radu VANCU - despre romane

Recomandări 8M

Anul BEETHOVEN

CRONICHETA

Apărut, la începuturile acestui an, la New York* (Random House), romanul de debut al jurnalistei de origine indiană Deepa Anappara, Djinn Patrol on the Purple Line,* se anunță a fi un best-seller. Ian McEwan îl recomandă, considerându-l strălucit.

Rămâne de văzut dacă traducerea în limba română va așeza cartea pe raftul dedicat literaturii Young Adult sau dacă editorii o vor vedea în termenii cronicii din The New York Times - ca pe un roman suficient de promițător și destul de puternic pentru a ajunge la toate tipurile de public: Forța acestei povești constă în faptul că ne readuce cu picioarele pe pământ, dar nu în apartamentele noastre comode și ultramoderne, ci undeva mai aproape de inima Indiei.

Sandra OPRESCU

Xenia NEGREA: Și mâine?

O carte în curs de apariție, semnată de Emanuela ILIE: Corpuri, exiluri, terapii.

Autoare a numeroase studii de critică și istorie literară, profesor la Litere, Ema este cu precădere preocupată de literatura fantastică.

Evenimente

ART

Edituri mici, cărți importante

Romanul Salvă de Farkas Király (tradus de Hajnal Bara) este un document și un jurnal bine scris despre Revoluția din Decembrie. Cartea a apărut la editura Next Page, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, al Institutului Balasi - Institutul Maghiar din București și al Erdélyi Gondolat Egyesület.

Next Page

Monografie așteptată

O carte bună, un film cu suspans

Corint

"Cine știe cât timp va trece până să se vindece rana asta morală, dacă cumva se mai poate vindeca. De altfel, toate marile zguduiri au fost urmate de prăbușiri morale, mai dezastruoase decât vărsările de sânge… “ (L.REBREANU - Gorila)

În curând - vești despre organizarea ceremoniei de decernare a Premiilor GOPO

Carte de succes

ART

Copyright © optmotive.ro

Echipa