Dincolo de Apa Sâmbetei sunt Rohmanii

Una dintre cele mai frumoase, mai bogate, mai fluide, mai traduse, mai citite și povestite, mai ilustrate, privite și iar povestite, mai plină de oralitate, mai incitante cărți, care a fost vie vreo mie de ani, dar a cărei epocă de glorie s-a stins, istorisește fabuloasa călătorie de cucerire a lui Alexandru Macedon spre răsărit și spre capătul lumii. Numim generic această carte, Alexăndria.

Și dacă tot te duci spre capătul lumii dinspre răsărit, treci ape și țări, dai și de paradisul terestru. Așa și Alexandru. Văzând „de cealaltă parte de apă” un ostrov înalt, plin de copaci umbroși, el află de la filozofii însoțitori că „este aici Edenul, ce-i spuneți voi Macaron” .

Pe insulă, Macedon l-a cunoscut pe împăratul unui popor de „oameni goli și drepți” - savanții le spun Brahmani gymnosofiști sau simplu gymnosofiști în versiunea greacă, nagomudri în calchierea slavonă. Împăratul lor stă pe un tron de aur, sub care bulbucește apa miraculoasă a tinereții. Multe se povestesc despre ea, dar nu mai au loc aici. Totuși, măcar atât să precizez: unii români cred că Alexandru a primit un clondir din care, dacă ar fi apucat să bea, ar fi devenit iar ca la vârsta 3 de ani. Însă i l-au furat propriile servitoare, care de atunci zboară tinere prin văzduh și poartă numele de Șoimane, Iele.

Cel puțin în paginile românești ale Alexăndriei, de câte ori Macedoneanul i se adresează împăratului din Macaron, îi spune, blajene Evante, fericitule Evante. Treptat, blajen a devenit blajin, adică ‘blând', iar oamenii aceia au rămas cunoscuți în popor drept Blajini. Sau Rugmani (Rohmani/Răgmani). Sau Urici. Termeni interesanți cu rădăcini în limbi diferite, dar care au în comun ideea fericirii și a veșniciei legate de o anume înțelepciune ocultată în ignoranță.

Timp de mai bine de 400 de ani, la joncțiunea dintre scriere și oralitate, s-a creat un corpus de legende și reprezentări referitoare la acești trăitori în afara oicumenei, situați dincolo de Apa Sâmbetei.

Fiecare grup de receptori a înțeles, a selectat, a adăugat și a transformat cartea conform propriului cod cultural și religios, dar și potrivit repertoriului preexistent de alte legende, credințe, imagini, glasuri și încăperi ale povestitorilor. Fiind unul dintre ei, eu însămi voi recompune o ipostază a poveștii, întrețesându-le pe cele pe care le știu de la oameni și din cărți populare ori antologii de folclor, reconfigurând forme fluide și sensuri la fel de fluide.

Nagomudrii din Macaron pururea se roagă:

„Noi credem în Savaoth Dumnezeu și la elu cugetăm purure

și totu de el gândimu și grăimu de elu și-l rugăm purure, zioă și nopte.”

Trăiesc departe de muierile lor, cu care se întâlnesc o singură dată pe an, timp de o lună, când se plodesc și când au Paștile. Se hrănesc după alte coduri alimentare decât noi și au ascendență mitică prestigioasă, fiind urmașii lui Set. Duc viață de îngeri.

În mediile populare cu infuzii creștine, Blajinii au devenit călugării cei mai sfinți.

Legendele îmbogățesc micul detaliu al goliciunii nagomudrilor din Alexăndria, configurând un portret mai amănunțit al acestor retrași din lume, prin care sunt asimilați, cel puțin parțial, pustnicilor. Rohmanii sunt acoperiți cu păr; sunt albi. Seamănă cu descrierile anahoreților din Erminii și, mai ales, cu Melchisedec, dar și cu Macarie Râmleanul, a cărui hagiografie a circulat cam în aceeași perioadă în care s-a tradus, copiat și recopiat Alexăndria. Nu degeaba Macarie Râmleanul seamănă cu Rohmanii la trup, căci este și el la fel de fericit [blajenul] precum toți cei din Macaron.

Așadar, Blajinii – „oameni sălbateci” – reprezintă o formă aparte de alteritate religioasă intraconfesională, împărtășită cu toți cei care trăiesc în pustie, descriși în Varlaam și Ioasaf, altă carte cunoscută de către cei ce, într-un fel sau altul, aveau acces la lumea imaginară a Alexăndriei, astfel:

„în pustie să sălășluiră ca niște hiară sălbatece și lăcuiră pren munți, pren păduri, pren peșteri și pren scorburile pământului cu multă scârbă și lipsă. (...) iar cu ruga și cu rugăciunile închipuiau traiului și vieții îngerești”

(Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie)

Dar se mai spune despre Blajini și că „sunt foarte mici”, atât de mici încât „12 se înfruptă dintr-un ou” ori „17 împing la un ou și tot 17 îmblătesc într-un cuptor” sau, dați-vă seama, au nevoie de scară ca să se urce pe-o urzică! Explicația este următoarea:

„Zice că oamenii care au fost la început erau tare mari […], dar n-au să fie totdeauna așa, căci din 500 în 500 de ani să vor face tot mai mici, iar când vor împlini 10.000 de ani, vor fi așa că vor îmblăti 12 într-un cuptor. Dar pe ce va merge, tot mai cuminți vor fi, așa că au să ajungă să știe sbura ca păserele”; după lumea noastră, Dumnezeu va face „altă lume cu alți oameni mult mai mici”, care „nu vor mai avea trebuință de mâncare, vor petrece viață îngerească”.

Deci, urmează unii foarte mici, atât de mici încât își vor pierde consistența trupească, într-un registru (din nou) angelic ale vârstei sfințeniei, pe care aș numi-o escatologică - succesoare vârstei oamenilor civilizați, la rându-le succesori ai seminției puterii fizice -, căci va fi manifestă doar după ce sfârșitul lumii oamenilor se va fi consumat.

Oricum ne-am uita la ei, Blajinii sau Rohmanii sau Uricii (cei ce vor moșteni pământul, așa cum scrie „la uric”), deopotrivă au fost înainte de noi și vor veni după noi: nu doar în afara spațiului oicumenic trăiesc ei, ci și în afara istoriei umane. Până atunci, așteaptă în Ostrovul Macaron, fiind atât de plăcuți de Dumnezeu, încât acesta lasă convins să îngăduie lumea noastră încă o tură, un ciclu, un ev. „Blajinii țin stâlpii pământului”.

O singură dată pe an beau, se întâlnesc cu muierile lor (iată că nu sunt chiar totuna cu anahoreții izolați în sălbatica pustie!) și petrec. Aceasta se întâmplă la Paștele Blajinilor, care nu este chiar tot una cu Paștile Rohmanilor. Cel al Blajinilor înseamnă pomeni și mese întinse pe morminte, în timp ce al Rohmanilor -petreceri pe malul apelor curgătoare, aruncând în apă tot ce nu se mănâncă și nu se bea. Totuși au în comun faptul că depind de un gest prealabil al nostru: fiind izolați dincolo de lume, ei nu știu când anume pică Paștele aici, de aceea, unii spun că ar fi cam săraci cu duhul, deci trebuie anunțați din timp, prin cojile de ouă aruncate pe apă curgătoare.

Căci toate apele se varsă în Ocheanul Sâmbetei, iar Blajinii, dincolo fiind, le vor vedea venind și vor sărbători Paștele lor, pur și simplu, iar noi, aici, pe cel al Blajinilor. Coordonatele obiceiului sunt funerare. Dar nu este vorba despre morți pur și simplu, de vreme ce Blajinii sunt vii, în ostrovul Macaron.

Scriind acest articol în plină perioadă a carantinei declanșate de pandemia al cărei nume a devenit deja parte a culturii comune contemporane și, totodată, la o săptămână și un pic după Paștele ortodox, petrecut în condiții de criză și departe de cadrul liturgic consacrat, Paștele Blajinilor devine o promisiune rămasă încă deschisă. Dar nu va fi Paștele nostru, ci ale Blajinilor și al Rohmanilor. Noi doar le ținem, în virtutea unui schimb de daruri prin care se pot consolida stâlpii pământului.

La fel erau sărbătoriți martirii, răsplătiți prin viața veșnică anistorică de la sfârșitul veacurilor; Blajinii vor veni după noi, când timp nu va mai fi.

Sunt legende și obiceiuri pe cale de dispariție, dar mie îmi place așa de mult povestea, încât o iau în serios și caut să trimit coji de ouă pe apă, an de an, indiferent unde mă aflu. Anul acesta mi-a fost mai greu.

Laura JIGA ILIESCU

Cercetător științific I la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Laura a scris numeroase studii de antropologie, între care, Răsplata Paradisului. Filoane livrești și orale ale credințelor despre Blajini în spațiul românesc (2006).

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Din lecturile Ancăi Eftenie: "Poate până va începe să ne fie frică unuia de celălalt.”

(J. Rulfo - Lupare)

Cartea săptămânii

Winston​ Duru'

Paul BEATTY

Recomandată de

Robert ȘERBAN

Litera

Radu VANCU - despre romane

Recomandări 8M

Anul BEETHOVEN

CRONICHETA

Apărut, la începuturile acestui an, la New York* (Random House), romanul de debut al jurnalistei de origine indiană Deepa Anappara, Djinn Patrol on the Purple Line,* se anunță a fi un best-seller. Ian McEwan îl recomandă, considerându-l strălucit.

Rămâne de văzut dacă traducerea în limba română va așeza cartea pe raftul dedicat literaturii Young Adult sau dacă editorii o vor vedea în termenii cronicii din The New York Times - ca pe un roman suficient de promițător și destul de puternic pentru a ajunge la toate tipurile de public: Forța acestei povești constă în faptul că ne readuce cu picioarele pe pământ, dar nu în apartamentele noastre comode și ultramoderne, ci undeva mai aproape de inima Indiei.

Sandra OPRESCU

Xenia NEGREA: Și mâine?

O carte în curs de apariție, semnată de Emanuela ILIE: Corpuri, exiluri, terapii.

Autoare a numeroase studii de critică și istorie literară, profesor la Litere, Ema este cu precădere preocupată de literatura fantastică.

Evenimente

ART

Edituri mici, cărți importante

Romanul Salvă de Farkas Király (tradus de Hajnal Bara) este un document și un jurnal bine scris despre Revoluția din Decembrie. Cartea a apărut la editura Next Page, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, al Institutului Balasi - Institutul Maghiar din București și al Erdélyi Gondolat Egyesület.

Next Page

Monografie așteptată

O carte bună, un film cu suspans

Corint

"Cine știe cât timp va trece până să se vindece rana asta morală, dacă cumva se mai poate vindeca. De altfel, toate marile zguduiri au fost urmate de prăbușiri morale, mai dezastruoase decât vărsările de sânge… “ (L.REBREANU - Gorila)

În curând - vești despre organizarea ceremoniei de decernare a Premiilor GOPO

Carte de succes

ART

Copyright © optmotive.ro

Echipa