1 / 24 februarie, 2020

Echivocul nodului gordian

O profeție cunoscută în Frigia (un regat antic, așezat în Podișul Anatoliei, deci pe teritoriul Turciei de astăzi) decretase că, în cazul unei crize de succesiune regală, conducător legitim trebuia să fie ales omul care, într-un car cu boi, urma să intre primul pe poarta cetății. Acesta s-a nimerit a fi Midas, fiul lui Gordias, un simplu om de la țară. Midas i-a consacrat carul cu pricina zeului suprem Sabazios, legându-l temeinic cu un nod extrem de complicat. O prorocire ulterioară spunea că muritorul care va fi în stare să dezlege nodul va deveni stăpânul Asiei. În anul 333 a. ...

Alungat din Egipt, arestat în Italia...

...1930 va fi pentru Panait Istrati un an al despărțirilor și al risipirii tuturor iluziilor. Tensiunile dintre el și Romain Rolland culminează, în martie, cu o ruptură violentă provocată de niște aprecieri ale lui Istrati, deloc măgulitoare, despre Maria Kudasceva, logodnica lui Rolland și apărătoare fanatică a cauzei URSS. Peste câteva luni, despărțirea de Bilili (Marie-Louise Baud-Bovy) îi va da lovitura de grație. Sunt, în fond, două rupturi ce rezumă simbolic marea despărțire a scriitorului de Occidentul iluziilor sale umanitariste. Debusolat, fără o „flacără” care să-i servească drept reper, fără o cauză pe care să o apere, Istrati se întoarce ...

Iubiri caraghioase

Am admirat mereu oamenii cu simțul umorului, iar Milan Kundera este unul dintre ei. Scriitor de origine cehă, stabilit în Franța în anii '70, este autorul mai multor lucrări cunoscute precum Insuportabila ușurătate a ființei, Cartea râsului și a uitării, Viața e în altă parte sau Valsul de adio. Vă propun însă o carte republicată de curând, Iubiri caraghioase, șapte texte scurte care te fac să pui sub semnul îndoielii chiar și râsul, să te întrebi dacă în ziua de azi, nu e mai de grabă un semn al eșecului, decât al victoriei... La o lectură superficială, poți observa un ...

Între célérifère și balansoar

Mi-a căzut în mână în această vacanță de iarnă un roman cumpărat mai demult și pe care –nu știu de ce – tot amânasem să îl citesc până acum. Este vorba de Parrot și Olivier în America de Peter Carey, care confirmă faima autorului său, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani din Australia, laureat în două rânduri al prestigiosului Booker Prize. Iată „fișele biografice” ale celor doi eroi din titlu: Născut în 1805 într-o familie de aristocrați căzuți în disgrație în vremea imperiului napoleonian, Olivier-Jean-Baptiste de Clarel de Barfleur de Garmont este înfățișat, în primele pagini ale romanului, ca ...

Ea pășea prin lumea aia înțolită-n blugi

Ralu. Talentul ei de tragediană, lacrimile ei izbăvitoare și energia vulcanică. Când eram doar noi doi, obișnuia să mă smulgă de pe oriunde m-aș fi ascuns prin Casa cu Lei și să mergem amândoi în oraș, gătiți de duminică, ea purtând vestigiile anilor de relaxare comunistă, când se găseau blugi și ochelari de soare, așadar purtând niște țoale americane sau germane în orașul unde uniforma era alcătuită din taioare gri și pantaloni de stofă, largi, care acopereau până la vârf pantofi negri, prăfuiți. Ea pășea prin lumea aia înțolită-n blugi, un tricou negru, pe care era sigla cauciucată Panam, cu ...

Cum închei o poveste?

Când ajungi la sfârșitul romanului ai inevitabil în minte vechea dispută despre final închis sau operă deschisă, iar un drac mititel îți șoptește că n-ar fi rău să-atragi atenția asupra modernității tale, lăsând totul în coadă de pește sau s-o faci pe șmecherul, încheind cu o propoziție scurtă, oarecum simbolică, ca și cum le-ai da cititorilor o pălmiță peste bot, ca să păstreze distanța. Iată două situații pe care eu le evit. Când vine vorba despre final, prima mea grijă este ca mai întâi să rezolv conflictul și abia după aceea să mă dau în spectacol. Dar ca să ai ...

În răspăr. Literal și în toate sensurile

În celebrul său roman-cult À rebours (1884), „cartea otrăvită”, cum o numește Oscar Wilde, tradusă la noi cel mai bine cu titlul În răspăr, J.-K. Huysmans construiește un personaj care a devenit tipic pentru întreaga estetică decadentă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este vorba despre aristocratul Jean-Floressas des Esseintes, ultimul vlăstar al stirpei sale, asupra căruia acționează toate tarele rezultate, în bună tradiție naturalistă, din multitudinea relațiilor consangvine care au „subțiat” sângele și au dat naștere unei naturi nevrotice, hipersensibile. După ce străbate toate mediile sociale, cel aristocratic căruia îi aparține și care îl plictisește îngrozitor, cel artistic și ...

Robert Șerban. All inclusive

Robert Șerban, poet revendicat de generația milenaristă a liricii autohtone, deși mai degrabă produs al anilor ‘90, își dovedește pe deplin maturitatea, adăugînd cu fiece volum publicat substanță și emoție într-o paradigmă poetică tot mai concentrată și mai verosimilă. Poemul și poetul – mărci înregistrate Robert Șerban – compun o ecuație lirică în echilibru stabil, cu variabile și invariabile șarmante, vitale, spectaculos și suav revigorante, articulînd pare-se o poveste fără sfîrșit. Un Robert Șerban jucîndu-se absolut dezinvolt și inspirat cu sine însuși, abandonîndu-se în pielea copilului dinlăuntrul său ni se revelează în Barzaconii/ anus dazumal (Ed. Hartmann, Arad, 2005). Frînturile ...

Un paradis ca oricare altul

Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră nu ar pune cuvintele „Palestina” și „comedie” într-un context care nu frizează ironia. Și totuși, da!, există un film ce reușește să depășească aparentul clișeu care atribuie din start spațiului palestinian toate calificativele (in)imaginabile derivate din experiența războiului. Numele acestui lungmetraj este It Must Be Heaven (Paradisul, probabil) și, chiar dacă regizorul este departe de a fi un ingenuu care se pierde în poetizări derizorii, titlul nu este deloc unul cinic. De fapt, chiar și „demonul” taxonomiei care ne împinge să catalogăm acest film prin „comedie” pare neputincios. Pentru că una dintre mizele regizorului ...

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Cartea săptămânii

Cartea săptămânii

Recomandări

Recomandări

Oare dacă într-o săptămână am citit toată trilogia lui Philip Pullman, Materiile întunecate, și „sunt la zi” cu noul serial HBO, His Dark Materials, înseamnă că m-a prins? Cred că da. De ce? Poate pentru că este o poveste amplă și inteligentă despre căutarea adevărului, despre nevoia de compasiune și prietenie, despre puterea de a crede cu sinceritate în ceea ce dogmele resping. Dar și pentru că Pullman reușește să îmbine filozofia, religia și spiritualitatea într-o narațiune magnetică pentru copii și adulți.

Andrei Șerban

Andrei Șerban

Copyright © optmotive.ro

Echipa