Iubiri caraghioase

Am admirat mereu oamenii cu simțul umorului, iar Milan Kundera este unul dintre ei. Scriitor de origine cehă, stabilit în Franța în anii '70, este autorul mai multor lucrări cunoscute precum Insuportabila ușurătate a ființei, Cartea râsului și a uitării, Viața e în altă parte sau Valsul de adio.

Vă propun însă o carte republicată de curând, Iubiri caraghioase, șapte texte scurte care te fac să pui sub semnul îndoielii chiar și râsul, să te întrebi dacă în ziua de azi, nu e mai de grabă un semn al eșecului, decât al victoriei...

La o lectură superficială, poți observa un umor pozitiv, optimist, dar care nu spune mai nimic, ba, parcă e consecința unei naivității, a superficialității, a unui simplism psihic. Există, totuși, în profunzime, un râs amar, al îndoielii, al excepției și chiar al regretului, ce vine din experiențe, trăit cu suferință, negativ poate… Încet, acesta te construiește, ironic se așează în colțul gurii și te face să gândești, te intrigă, te cercetează..

Citești Nimeni nu va râde , de exemplu, din dorința de a contrazice sau, mai rău, căutând tragicul. Le găsești pe amândouă. În centru? Un profesor care e cât pe ce să-și distrugă cariera pentru că evită să scrie un referat. E greu, ce-i drept, să fii atât de crud încât să dezamăgești pe cineva care te consideră ultima lui speranță, dar la fel de greu e să te trădezi pe tine. Tu, ce ai alege? Ai lua totul ca pe o farsă?

Deseori, ne organizăm viața ca o partidă de vânătoare (Mărul de aur al dorinței eterne), alergăm după idealuri, după recunoaștere, dar dacă obținem ce ne dorim, suntem profund dezamăgiți pentru că nu mai avem pretextul jocului...

Ce faci însă când marele premiu e chiar lângă tine și nu-l vezi? Aici ridicolul provine din îndoială, din nesiguranțele și neputinețele tale (Simpozionul).

Suntem atât de saturați de noi, încât ne dorim o altă realitate. Poate, jocul de rol e eliberator, devenim cumva altfel, alții. Dar, oare limitele noastre nu sunt importante în crearea sinelui? Oare ele nu ne construiesc? Eliberarea absolută devine monstruoasă uneori...( Falsul autostop, Eduard și Dumnezeu)

Pe deasupra, pentru un peisaj complet, intrigii i se adaugă și iubirea. Aceea absolută, din filme, perfectă, când crezi orbește în cel de lângă tine, când treci prin foc și sabie pentru el. Dar își mai au locul în lumea de azi iubirile necondiționate? Sau au devenit...caraghioase? După ce uită să achite taxa pentru cimitir și pierde locul de veci al soțului ei, o femeie își întâlnește dragostea din tinerețe, ridicolul însă nu-i dă pace (Morții vârstnici să cedeze loc morților tineri)...

Obosit e și Doctorul Havel după 20 de ani în care conviețuiește cu soția. Departe fiind de ea, lumea i se destabilizează. Se simte neputincios și singur, lipsit de apreciere...

O carte, cum spuneam, despre fața autentică a omului. Aceea care nu se vede în oglindă, ci se cercetează fără ipocrizii și superficialitate, se naște din suferință, depășește raționalul și, poate cu un strop de lectură, se creionează în suflet, neapărat cu umor… Opțional?...Negru!

Anca EFTENIE

Doctorandă a Universității de Vest din Timișoara, Anca este preocupată de literatura fantastică, printre studiile sale numărându-se Antipa și oglinda, Creaturi fantastice în operele lui Vasile Voiculescu s.a.

Cartea săptămânii

Cartea săptămânii

Recomandări

Recomandări

Oare dacă într-o săptămână am citit toată trilogia lui Philip Pullman, Materiile întunecate, și „sunt la zi” cu noul serial HBO, His Dark Materials, înseamnă că m-a prins? Cred că da. De ce? Poate pentru că este o poveste amplă și inteligentă despre căutarea adevărului, despre nevoia de compasiune și prietenie, despre puterea de a crede cu sinceritate în ceea ce dogmele resping. Dar și pentru că Pullman reușește să îmbine filozofia, religia și spiritualitatea într-o narațiune magnetică pentru copii și adulți.

Andrei Șerban

Andrei Șerban

Copyright © optmotive.ro